1,581 matches
-
o scurtă revelație, văzând cum În căușul palmelor sale răsare un salon În care, alături de Oliver și Braic, de femeia-șarpe și femeia-ou, de oameni-mâini și oameni-degete, de românopitecusul John Smith, multiplicat În mii de exemplare, de femeia-scaun și femeia-ușă, intră, șuierând pe nări, omul-locomotivă, trăgând În urma lui un număr de douăzeci și patru de vagoane, acoperite de panglici și steaguri tricolore, cu roțile mânjite de macaroane și compot... PAGINĂ NOUĂ Larghetto e piano ... Și totuși, urmele unui oarecare Bikinski se vedeau prin Încăpere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nou. Rochia se Învolbura, În schimb costumul ce se afla deasupra ei aborda o atitudine destul de rezervată...Noimann privea În stânga sa: picioarele lungi ale Mathildei se Întindeau În pat ca niște șine de tren ce se pierdeau În depărtare... Uneori șuiera și o locomotivă nevăzută și el Înainta În urma ei, purtând ochelari de soare, costumul alb, de mire, și un buchet de trandafiri În brațe; nu ajungea Însă niciodată la destinația finală... Alții Însă, Îmbrăcați ca vai de ei, sărind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
vai de ei, sărind din traversă În traversă sau luând-o de-a dreptul peste câmp, ajungeau fără să-și bată prea mult capul la locul mult râvnit. Locomotivele lor poposeau nu În una, ci În mai multe gări. Trenurile șuierau, scoțând aburi pe nări, șinele de cale ferată se ridicau, rupându-se de la genunchi, Noimann alerga spre ele, fâlfând din mâini, și rămânea cu alergatul... În fața lui, cu genunchii strânși la piept, Într-o cămașă de noapte albă ca zăpada
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
micul lor creier. Pe creștetul copacilor erau doar frunze. Oare frunzele gândeau? Oliver nu știa ce să-și răspundă. Rațiunea Îi spune că frunzele nu aveau capacitatea de-a gândi. Erau Însă Înzestrate cu simțire. Simțeau lumina și vântul care șuiera prin ele. Și se bucurau. Acum, pipăindu-și din mers trupul, masterandul Lawrence Înțelese cum și În ce mod. Scoarța sinilie care-i proteja corpul nu era o scoarță oarecare, era chiar scoarța cerebrală. „Prin urmare, așa”, Își spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
se schimbase și ea. Vărsătorul luase locul Scorpionului și Scorpionul Vărsătorului. Fruntea cinicului fusese acoperită de cenușă. Acum el era penitentul. Și penitentul el. „Da, acum, În sfârșit, veți avea posibilitatea să Înțelegeți natura feminină și chiar propria dumneavoastră natură”, șuieră insidios penitentul, privind fără urmă de sfială În ochii cinicului, care, Înfruntându-i privirea, se lăsa În genunchi În fața lui. Acum nu numai configurația zodiilor se schimbase, ci Însuși cinicul se schimbase, luând locul penitentului. Care era adevărata natură a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
mese? Dumnezeu se zbate ca o muscă pe jumătate Înecată Într-o farfurioară de lapte... Unde pot găsi liniște, unde pot găsi alinare?!” Zbor liniștit de păsări. Dimineață. Seară. Și din nou dimineață. Aer apăsător. Vagoane de cale ferată. Traverse. Șuierat de locomtivă... Piesaj sumbru. Omul-picior grăbește pasul. Ochelarii lui Noimann Îl urmează Îndeaproape. „Chiar dacă voi fi singur, nu-mi pasă că voi fi singur”, Își spune medicul... Și apoi tot el strigă: „Lilith, Lilith!” Abstracțiunile, cifrele, notele muzicale, pionii, caii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu votcă, țigări, șervețele parfumate și gumă Orbit de culoare bleu. Ieșind pe peron, Noimann se simți pe moment mai bine. Dar curând starea de neliniște Îi reveni. Chiar la picioarele sale se afla un tren gata de plecare. Locomotiva șuieră de trei ori. Impiegatul, ocolind cu atenție câțiva epoleți ițiți În cale, ridică fanionul, roțile scrâșniră și trenul se urni din loc. Strivindu-și capătul țigării pe peron, Noimann făcu trei pași Înainte și se urcă, din mers, pe scară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de cupa aurită de razele lunii, În care se clătina greu o licoare arămie, cu reflexe Întunecate, nici de ochii albaștri ai doctorului, ce aveau o strălucire umedă, ușor ironică, dementă. În depărtare se auzeau țăcănind roțile unui tren. Locomotiva șuiera În zare, răspândind un fum alb, Înecăcios, ce se Întindea agale peste câmpul presărat cu candele trandafirii. Ușurința cu care trata medicul lucrurile cele mai grave o scotea din sărite. Noimann părea să se simtă În largul lui chiar și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
șuierat de locomotivă nu se grăbea să-i anunțe plecarea. Câmpul arat avea o măreție specifică, imposibil de descris sau de comparat, ceva În prezența căruia nimeni și nimic, nici chiar trenul, nu mai Îndrăznea să se miște sau să șuiere. Și totuși, după numai câteva minute, Popescu văzu În marginea Îndepărtată a plăpumii de aburi, acolo unde drumul subțire și noroios se ridica din valea sau vâlceaua care-l ascundea, un punct roșu. Rămase cu ochii ațintiți pe acel punct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
imediat ce focul nostru de artilerie a fost prelungit. La vreo 80 de metri sub cotă am căzut rănit În două locuri, la picior și la umăr. Am stat acolo În ploaia rece, rănit și auzind din când În când gloanțele șuierând pe deasupra mea, până aproape de ora 4 după-amiaza. Singurul om care s-a gândit și a Îndrăznit să vină să mă caute acolo a fost Grințu Anton. Îi datorez viața! Nu știu ce s-a mai Întâmplat cu el după război. I-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
seacă, Sleindu-se ca seul, dintr-un opaiț orb Și înțelesul dușman din rațiune pleacă Lăsându-mă în bezne, vâscoase, ce mă sorb; Străfulgeră în juru-mi surâsuri veninoase, Tentaculare brațe de hidră mă cuprind Un crivăț, ca prin orgă, îmi șuieră prin oase Și ochi de răpitoare, în calea mea se-aprind...
GROAZ? by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83802_a_85127]
-
Penelope țopăind, cu o expresie congestionată, apoi de ușurare. Purta o rochie scurtă, neagră, de cocteil, cu un bolero pe deasupra și sandale argintii cu tocuri extraordinar de Înalte și mi-am dat seama imediat că o Îmbrăcase maică-sa. —Bette! șuieră ea, apucându-mă de braț și ducându-mă departe de Avery, care Își reluă imediat conversația intensă cu fata. De ce ai Întârziat atât? M-am chinuit de una singură toată seara, șuieră ea. Am privit În jur pe sub sprâncene. —Singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
seama imediat că o Îmbrăcase maică-sa. —Bette! șuieră ea, apucându-mă de braț și ducându-mă departe de Avery, care Își reluă imediat conversația intensă cu fata. De ce ai Întârziat atât? M-am chinuit de una singură toată seara, șuieră ea. Am privit În jur pe sub sprâncene. —Singură? Trebuie să fie vreo două sute de oameni aici. Ne știm de-atâția ani și habar n-aveam că ai două sute de prieteni. E o petrecere grozavă! Da, arată bine, nu? Fix cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
de persoane, trebuie să te țin puțin afară. Dar nu e nimic altceva, pe bune. Sigur că da. Aproape că ratasem cea mai importantă noapte din viața prietenei mele din cauza politicii lui de intrare. M-am clătinat puțin și am șuierat: Nimic personal. Sigur că da. —Ai senzația că am nevoie de toanele tale În seara asta? Am o grămadă de oameni care se pricep mult mai bine să mă bată la cap, așa că cel mai bine ar fi să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
-mi strice plăcerea. Simon, Will și cu mine ne-am Îngrămădit imediat Într-o mașină, dar când am ajuns la restaurantul de pe Eighty-Eighth și Second, ne-am dat seama că nu eram primii sosiți. Țineți-vă bine! reuși Simon să șuiere chiar Înainte ca Elaine să vină clătinându-se spre noi. — Ați Întârziat! lătră ea, arătând spre sala din spate, unde se adunaseră câțiva oameni. Mergeți și ocupați-vă de oamenii voștri și vă aduc eu băuturile. I-am urmat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
-i ignor total răspunsurile. De-abia când ne-am așezat la o masă de pe colț cu cafelele - a Elisei era degresată, decofeinizată și neagră - am Început să aud cu adevărat ce-mi spunea. —O, Doamne! Uită-te dracului la asta! șuieră ea. I-am urmărit privirea Îndreptată spre o femeie Înaltă, deșirată, care purta o pereche de jeanși foarte banali și un pulover negru obișnuit. Avea un păr castaniu cam slinos și un corp destul de mediocru și totul la ea părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
Seal, iar Davide i-a auzit spunând că trebuie să apară Zac Posen. —Mamă, spuse Penelope, cu un efort admirabil de a părea impresionată, În seara asta e multă lume aici. Bette? Ce zici, bem ceva? — Încă n-am terminat, șuieră Elisa, trăgându-mi brațul mai aproape de ea și continuând să scaneze sala. Lângă ușa laterală, flirtând cu chelnerița, Ethan Hawke. Stânjenit Într-o mare măsură de prezența lui Andre Balasz, noul iubit al Umei, care stă cu partenerii săi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
ne gândim una la alta de la distanță. 11 —Gata, copii, liniște, anunță Kelly care intră tropăind În sala de conferință cu tocurile Înalte pe care le purta În fiecare zi. A apucat cineva să citească Buletinul de Bârfe azi? — Normal, șuieră Leo din celălalt capăt al mesei de sticlă care părea să se potrivească mai degrabă Într-un hotel de lux decât Într-un birou. Se pare că noua noastră colegă preferată s-a Învârtit iar de o mențiune. Am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
logodna. Aoleu, te Înșela, nu-i așa? M-am prefăcut oripilată la simpla idee, ca și cum ar fi fost imposibil până și să-ți imaginezi așa ceva. Ticălosul ăla... —Bette, oprește-te! Nu-l părăsesc pe Avery, ci plec de la slujba asta! șuieră ea, Încercând să nu fie auzită de colegii ei de boxă. O răsturnare de situație gravă - și o dezamăgire majoră. Pleci de la UBS? Serios? Ce s-a Întâmplat? —Păi, nu prea am avut de ales. Avery a fost acceptat la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
motiv sau altul, a considerat că spusesem ceva excesiv de amuzant și era să se rostogolească de pe canapea din cauza crizei de râs. —Ei, dacă ea nu vrea, atunci de ce nu vii tu aici să mă saluți așa cum trebuie? Ibricul Începuse să șuiere când m-am dus la aragaz ca să torn ceaiul. Am zărit-o În treacăt pe Millington care se făcuse mică pe podea, tremurând ușor. —Iubire, chiar nu trebuia să te deranjezi atât, strigă el, părând puțin mai coerent. —E ceai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
de Marlboro Lights. Cine e tipul ăla? —Care tip? Sammy? —Tipul Isabellei. Ce-a vrut să zică, lucrează la Bungalow? — E paznicul, Elisa. Probabil că l-ai văzut de o mie de ori. —Paznicul? Ce caută paznicul În excursia noastră? șuieră ea. Aproape imediat, expresia ei se schimbă de la dezgust la Înțelegere. A, am Înțeles. E unul dintre Downtown Boys. Da, e perfect logic. Nu cred că stă În centru 1, am spus, Încercând să-mi amintesc dacă știam unde locuiește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
am spus eu, pe un ton vesel. M-am Îndreptat spre ușă, dar nu Înainte de a auzi cum vocea Isabellei se transformă din plângăreață În răutăcios de rece. —Nu-ți dau bani buni ca să mă neglijezi și să mă abandonezi! șuieră ea. O, scutește-mă, Isabelle, spuse Sammy, părând mai degrabă epuizat decât iritat. Am ajutat-o cinci minute. Nu se poate spune că te-am abandonat. —Ei, cum crezi că m-am simțit când am rămas singură acolo, În timp ce băiatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
valului de probleme care păreau să nu se mai oprească. Toată Încrederea mea calmă și planurile mele perfecte din ziua precedentă Începuseră să se ducă pe apa sâmbetei și devenea din ce În ce mai greu să-mi Înăbuș panica. —Skye, mă auzi? am șuierat În microfonul care Îmi ieșea discret din ureche și se oprea chiar deasupra buzei superioare. —Bette, scumpo, aici sunt. Calmează-te, totul e foarte În regulă. O să mă calmez când o să-mi spui că spațiul unde se pozează e În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
de masă. Se apropia de un leșin alcoolic, dar reușea totuși să se miște cu destulă siguranță. M-am lăsat condusă o clipă Înainte să mă trezesc brusc la realitate și să-mi smulg brațul din strânsoarea lui. —Nenorocitule! am șuierat. Voiam să țip, dar n-am reușit să scot nici un sunet. —E vreo problemă aici? Întrebă Abby, În timp ce se strecura lângă Avery. M-am holbat la ea, aproape speriată de propria mea ură. —Problemă? Nu, ce te face să spui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
i se pară amuzantă? Hmm, ce zici, Abby? —Bette, ascultă, eu... Avery părea să nu fi auzit nici un cuvânt din ce spusesem, preocupat doar de cum va fi afectată viața lui de toată chestia. Nu, Avery, tu să mă asculți, am șuierat cu cea mai veninoasă voce pe care o auzisem vreodată, Întorcându-mă cu spatele la Abby și cu fața spre el. Ai la dispoziție o săptămână Începând de azi ca să-i spui Penelopei. M-ai auzit? O săptămână, altfel o să afle de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]