1,198 matches
-
tare: Și eu am! Dar ești fiica mea! Poate În sinea lui a țipat așa, dar nu a izbutit să articuleze nimic; Ann rostise ceva - Încercase măcar o justificare ; dovedise un strop de gîndire, bună, rea, explica momentul. Thomas era țeapăn, așa cum Îi era de acum și mădularul, n-a simțit nici atingerea acestuia de către o mînă care nu era a lui, nici cum pătrunde Într-un trup care era trup din trupul lui, nici gura care Îi sorbea respirația, aproape
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
politica de sistematizare a Partidului, o loba evaziv. - Marele arhitect, degajă el în doi peri. - A belit, în doi ani, o fâșie lungă de cinci kilometri. Și lată cam de doi... tot kilometri... anunță Guzganul, zdrăngănindu-și sextantul. Cele mai țepene și zdravene pe picioare căsoaie ale Bucureștiului... Dar de traseul binecuvântat al Bucureștioarei mira-m-aș dacă va mai apuca, serios, să se atingă... Și, mai ales, de încolăcirile ei, dinspre adevărata vărsare. Pe care, o fi el băiat bun
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fura el arme ori gologani, unii nu ezitau să fure deodată 500, ba chiar 1 000 de bărbați și femei. - ...Ctitorii unei închisori... - conferenție unul dintre poeții nouăzeciști, anume Radu Sergiu Ruba... Poet mai curând scund. Tacticos. Vorbea ținând spinarea țeapănă din pricină că era nevăzător. Lucru aproape neobservabil. Enciclopedist. Bancurile sale durau 45 de minute și nu puteau fi nicicând repetate de alte persoane. Din cauza meandrelor complicate ale narațiunii. Și a faptului că, dacă istorisea un banc în care apărea, de exemplu
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se amestecau purtîndu-și cobilițele grele pe umeri ca jupânii adevărați ce se plimbau numai, privind, fumând și înțelegîndu-se din ochi în fața vitrinelor. Rafturile îți luau ochii, valuri de stambă prinse în pioneze amestecîndu-și culorile ca un curcubeu; mătăsuri lucioase, haine țepene pe manechine de lemn; pantofi lungi și unduiți ca niște pești; cuie subțiri ca acele sau groase cât luminările, hamuri și șei de cal, cu stele de alamă; cafea cu bobul cât gândacul, prăjită și mirosind frumos, rahat tăiat felii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rar, cu luare aminte. Damful băuturii se risipise. Stere privea grămada de bani. De afară se auziră cocoșii. Nuntașii începură să plece. Caii trăsurilor venite să-i ia tropăiau la poartă. Nevestele își cărau bărbații până la scara droștilor. Meșterii erau țepeni de băutură. Horăiau de-a-n picioarele, doborâți și galbeni. Cum cădeau pe pernele de catifea, așa înlemneau, cu mâinile adunate pe piept, osteniți. Femeile strigau la birjari și trăsurile porneau în goană spre Grivița. Soarele sclipi în geamurile aburite. Florile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nu scotea un cuvânt sau o lacrimă până la groapă. Numai seara, după ce se termina totul, intra în cârciuma negustorului și cerea o litră de rachiu. O bea repede, pe nerăsuflate, ca să se îmbete. Pe urmă cădea cu capul pe masă, țeapăn. Lucrătorii își spuneau unul altuia: - Săracu Chirică, iar e necăjit... Și nu-l mai băgau în seamă. Ceferistul se trezea către miezul nopții, când auzea pe Lina punând drugii obloanelor. Pleca clătinîn-du-se și înjurînd. În câmp, se oprea și ridica
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a pus și Lina pe un vaiet. A venit Aglaia, le-a tăiat basmale de doliu, Stere a închis prăvălia, s-au dus acasă, -lau văzut întins pe masă între două sfeșnice, luminat de flacăra luminărilor. I-au pupat mâna țeapănă. - Te duseși, tată-socrule! a rostit negustorul trist. Se adunaseră iar rudele: finul Tache, cuscrul Vasile, Ghiță Bîlcu, fina Smaranda, Cristea, tot neamul. Aduseseră coroane de flori, se închinau și plângeau. În odăile dogarului plutea un miros de tămue și de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să te faci c-"adormi, îi șoptea ăl bătrân lui Paraschiv. Și se strecura după femeie. Ea așternea cearșafurile în odaia musafirilor. Scotea din lăzile de zestre plapuma grea de lână, pernele brodate și două cămăși ale răposatului, albe și țepene. Pica Gheorghe. Înăuntru era răcoare și se auzea greierul casei. Se uita la fotografiile de pe pereți. Întreba: - Asta cine e? Muierea ce să mai zică? - Cuscrul. -Și ăsta? - Nașul de ne-a cununat. Uite colea pe Dumitru al meu când
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zis nu. Afară rămăsese uitată căruța, goală, cu ușile vraiște. În ea intrau brabetii Cuțaridei, gureși, să ciugulească și ei firimiturile rămase din pomana lui Mielu. Târziu, aproape de miezul nopții, -lau urcat în droașcă, de subsuori, doi ceferiști. Mielu era țeapăn și râdea prostește. N-a fost nevoie să dea în cal. Acesta știa drumul singur. 175 Numai larma de pe ulița lăutarilor 1-a deșteptat. Lucrătorii de la brutărie nu se culcaseră. Stăteau în poartă și-l așteptau. Cânta și pocnea din
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
rinduri, negustorul 9 făcea sacou, îi rotunjea poalele, mai scotea un buzunar și punea altul pe fața stofei, nu mai semăna cu ce aduseseși. Lucrurile treceau în încăperea din față, plină de umerașe pe care atârnau o mulțime de costume țepene și cămăși de diferite culori. Aici răzbea o lumină slabă prin geamul vitrinei încărcate. Și afară, pe trotuarul îngust și plin de hârtii, ătîrna un șir lung de haine, păzit de nevasta negustorului, o femeie grasă și înaltă. Aceasta ademenea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a zâmbit cu gura ei știrbă. 183 I - Domnii nu vor niște fete? 1-a întrebat pe codoș. Le era somn și frică. Nicu privea pe fereastră afară. Ningea încă mărunt și fiecare se gândea că-l lăsaseră pe Florea țeapăn pe trotuar, singur în moarte. Îi apucase o poftă de dragoste sălbatică, nu se mai saturau. Colindau cartierele, înnoptînd pe la ibovnice uitate de mult, le spuneau că nu-i mai slăbesc presării din urmă și petreceau cu lăutari. Nicu-Piele s-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
zis. Copila râdea. Avea un obraz proaspăt și rumen în lumina dimineții. Vântul îi spulbera părul, și sufletul lui Nicu-Piele era ca vioara. Numai că se îmbătase și adormise pe drum. Se trezise tocmai a doua zi, fără un ban, țeapăn, într-un șanț. Gagica dusă a fost, n-a mai văzut-o decât peste vreo lună, să n-o mai cunoască, îmbrăcată ca o cocoană, la brațul unui negustor, nevastă de-acum. Era tot cu Gheorghe. Ăl bătrân, cum a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a hoit? - Nu-mi miroase. Dumneata nu ai de unde să știi ce frumoși suit morții. - Ce spui? - Da. Ăștia nu mai pot să-ți facă rău. Îi vezi așa cum i-a lăsat Dumnezeu. Bogat, sărac, bun, nebun, la fel suit: țepeni. Nu mai mișcă, nu mai strigă Ia tine. Nu mai fac pe-ai dracului. Încă mai vorbesc cu ei... - Vorbești cu ei? - Da ce crezi? Sânt ca niște copii. Nu zic pis. Îi știu după acte. Ăsta a fost negustor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Nu v-a fost frig?" Ei, nimic. Mă spăl, îmi iau halatu, îmi vine ajutoru. Îl întreb: "Cum crezi, Vasile, că stă fierea-n ăsta?" Mortu pare cumsecade. Mă uit la buzele lui. Câte muieri o fi pupat? Pe munile țepene are inele. Încă Vasile îmi spune cîteodată: "Mă nea Fane, ce-ar fi dacă am opri noi verighetele astea? La ce-i mai folosește mortului?" Nu m-ating. Îl înjur și-l pui să-și vadă de treabă. Mie nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fie ceva mai de lux, dădea cu clanța Nicu-Piele. - Cum nu? Am ceva extra... Stați... A scotocit rafturile, s-a urcat pe o scară, a scos marfa. Pentru lungan era mai greu de potrivit. Avea măsură mare, și hainele ședeau țepene pe el ca doagele. "Neamul prost se cunoaște și când doarme", gândea în sine Sandu. Au răscolit vreun ceas magazinul să-i găsească pantofi. Când au terminat, pungașii s-au uitat într-o oglindă. Arătau ca niște fanți și călcau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu părul scurt, pofta lui! Le pupa după ureche și le scotea în curte. Nechezau ungurencele, că le plăcea, își alegea. Era de unde! Spre ziuă le întindeau pe nisipul vreunei binale și le dezveleau. Tocmai duminică dimineața le dădeau drumul, țepene de frig, dar mulțumite. Că se mai tăiau cu câte unul, asta era altă poveste, pe când aici? Te uitai în dreapta, te uitai în stânga, numai neveste. Mai treceau pe sub ochiul lui, care cunoștea, și câte o coardă, dar alea erau în
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
în ușa de cristal a dricului, peste capetele rudelor, care se aplecară înfricoșate. Se auzi un zgomot sec de sticlă risipită și văzură și mai bine sicriul de lemn negeluit, în care se zbătea parcă Bică-Jumate, dând să iasă afară, țeapăn cum era. Ceea ce trebuia să se întîmple se întîmplă atunci, tocmai când erau foarte aproape de intrarea cimitirului. O ploaie de bolovani și de bucăți de gheață se abătu asupra echipajului. Cioclii auziră sfărâmarea geamurilor și bătură cu desperare caii, dând
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mișca greoi. - Uite, ia-te după mine, îi spusese, așa: un-doi, unu-unu, un-doi, încet, încet, așa, vezi că-i ușor? Ei, haide, puțin curaj... Un-doi, un-doi, unu-unu, un-doi... Bine, așa, încet, că mă calci pe picior... Uliu, da țeapăn mai ești, mai cu îndemînare, așa, bine... Studentul se învîrtea supus, condus de brațele ei. Fata fl simțea aplecat peste ea, cu gura aproape de păr. Îl auzea cum râde când pașii 269 i se încurcau și parcă nu mai răsufla
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se lăsau pe vine, săltau din buric și făceau cu ochiul crailor. Aceștia aruncau cu piese de cinci lei pe scenă și clipeau la muieri. In jurul lămpilor se strânseseră țânțarii. Răcoarea toamnei acoperea boschetele de iederă roșie și leandrii țepeni de la intrare. - Pă care-o iei, Nicule? întrebă Mînă-mică. - P-a din dreapta, de are aluniță la genunchi. - Mama lor de coarde, mi-a venit zbânțul... 282 Se ridicară clătinîndu-se și se apropiară de scenă. Șantezele începură să joace mai cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
până la casa croitorului. Mortul avea sub ochi o pată galbenă, care se întinsese pe tot obrazul. - Cum s-a tras tot sângele din el! șoptise bătrâna. Și-a înnodat șorțul, și-a îndreptat șalele și a strigat la Florica: - E țeapăn, ce mai stai?! Pune să fiarbă apa, trebuie să-l spălăm. Muierea plângea cu sughițuri, căinîndu-se: - Cui m-ai lăsat, Gogule? Cui m-ai lăsat? Bătrâna se supără: - Lasă boceala, că știu eu cui te-a lăsat! Vino-ncoace! I-
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
a certat cu a lui Banculea... . - Atunci nici eu nu m-am lăsat. O dată am scuipat-o-ntre ochi și i-am dat cu huideo! - Bine-i făcuși! râdea Chirița veninos. 291 Bătrânii stăteau pe scaune privind mortul, Gogu, nemișcat, țeapăn pe o masă. Muierile nu mai terminau: - Da taci, că muri acum, soro, spunea Tinca. Dacă apuca săptămâna negrilor nu mai vedea lumină pe lumea cealaltă, oricâte luminări i-ar fi aprins Florica! Baba Marghioala, care fusese de față la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe la rude. Femeile aveau rochii de stambă verde cu buline și pantofi cu toc înalt de lemn, prinși cu barete de piele. Sub mânecile lungi își ascundeau vânătăile. Călcau mândre lângă meșterii tăcuți și mahmuri, în hainele lor călcate prost, țepene și scurte. Ii strângeau pantofii cu boturi ascuțite, pe care-i purtau numai la zile mari, și li se făcea iar sete. Se uitau pe furiș la neveste, ei le băteau, ei le iubeau! Treceau Grivița, ținîndu-se de mână, cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pământ. După aia Gheorghe 1-a visat vreo lună la rând pe Paraschiv. Se făcea că sade într-o grădină frumoasă, numai cu pomi înfloriți. Hoțul parcă dormea, dar era mort, că el îl zgîltîia și-l simțea rece și țeapăn... Pe urmă, i-a turnat Sandu la poliție. Nu mai putea să aștepte. De cât timp o râvnea el pe Didina... Hoții dormeau numai în izmene lângă o sobă. Timpul pricălise. Venea martie. Afară se băteau vuiturile. Gazda tot îl
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
vrea să-mi răspundă. A venit în urmă tata, oamenii a[u] întins-o pe-o masă - și a venit satul întreg... unii din ei plângeau; eu priveam la ei, dar nu știam ce să cuget. Mai văzusem adeseori oameni țepeni întinși pe câte - un pat ce-i ziceau năsălie, purtați pe sus între cântece și plâns, și băgasem [de samă] că, de câte ori trecea o nuntă așa de tristă pe lângă casa noastră, mamei îi curgeau din ochi lacrimi mari, dar nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
săi roșii de bătrânețe și de coloare turbure erau plini de lacrimi, capul său palid, pe jumătate mort, tremura convulsiv și brațele sale spânzurau de-a lungul sprijoanelor scaunului. Fata de lângă scaun era un înger-trandafiriu. șezând în fața pianului, mînele repozau țepene pe clape, spatele răzimate de speteaza scaunului și capul spânzurat, cu fața sus, asupra spetezei. Fața ei privea drept în ceri, lacrimele ei rămâneau în ochi, căci fața ei sta orizontal. Fața era palidă și durerea ei - o durere sublimă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]