1,267 matches
-
să iasă, dar n-am putut să mă ridic, mă țintuia o forță grozavă acolo, unde mă prinsese evenimentul, cu carafa de apă în mână cum vroiam să o torn peste Macatist și cu gura deschisă dând să strig ceva, țintuită în capul mesei, în partea dinspre cireș, că bairamul se ținea la curte. Apoi vârtejul acela a dispărut, iarba doar a rămas arsă ca un cerc negru în partea aia, dar nimeni n-a stat să se uite, nici eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
zise Sally, bătând din genele-i imense. Un tip mare, rubicond, cam pe la patruzeci de ani, care purta o impresionantă burtă de băutor de bere cu mândria unei femei însărcinate, se întoarse cu fața la auzul acestui schimb de replici și-l țintui pe Sally cu o privire otrăvită, ucigătoare. Sally nu se arătă impresionat, fie dintr-o binecuvântată nebăgare de seamă față de această așa - zisă dezaprobare morală, fie din obișnuința, astfel că nimic nu-l atingea. Hugo, pe de altă parte, intră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
zise ea pe cel mai studiat dintre tonurile sale obișnuite, voiam să văd cam cum e spațiul. Și am crezut că-l găsesc și pe Sally acolo. Și l-ai găsit? intervenii eu cu răutate. — Tocmai că nu, spuse Helen țintuindu-mă cu o privire care-mi era destinată exclusiv. Dar am crezut că-l găsesc. Oricum, mă plimbam pe acolo și am trecut pe lângă biroul lui Philip, ușa era deschisă, așa că l-am salutat, el și-a dat seama imediat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
aștepta pe Ben să termine de vorbit cu mine, ca un leu în cușcă. Părea agitat, n-avea stare, aruncând priviri în stânga și în dreapta, până și fularul de la gâtul lui era mototolit. Trecând pe lângă ei ca să cobor în atelier, mă țintui cu o privire goală, care părea să treacă prin mine. Încă mai semăna cu un vampir. Numai că acum părea că-i cam crăpa buza după ceva sânge. Capitolul unsprezecetc "Capitolul unsprezece" Matthew mă sună în dimineața următoare ca să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
dacă Hugo nu mi-ar fi ținut mâna la gură, nu le-am dat prea mare importanță. ¯ Hugo, zisei eu, în cele din urmă, cu glasul stins, deschizând ochii. Hugo era atât de frumos încât, dacă nu m-ar fi țintuit de grilajul din spate, legându-mă la încheietura mâinilor, m-aș fi lăsat să cad, din pură plăcere vizuală; era năucit, cu ochii larg deschiși și trăsăturile erau neclare, de parcă le-aș fi văzut printr-o lentilă cu rezoluție scăzută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
un moment, ca și cum cineva ar fi apăsat butonul „Pauză“. Polițistul își întoarse capul spre mine și zise: „Ce mama dracu’!“, cu întreg corpul fremătând de adrenalină, de parcă tocmai l-ar fi scăpat cineva din lesă. Amenințarea cu suicidul ne-a țintuit numai o secundă, de ajuns pentru ca Ben să trântească ușa băii după el și s-o încuie. Polițistul, care înjura de mama focului, se năpusti către ușă aproape instantaneu. Se auzi zgomot de lemn care crapă, la care Hugo își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
spune că atât timp cât a durat discursul lui José Correcaminos nu li s-a mișcat un mușchi din trup. Se lăsă o lungă tăcere. Deodată, de parcă s-ar fi pus de acord, toți se întoarseră cu spatele și aplecară adânc capul, țintuindu-și bărbia în piept și închizând ochii. José Correcaminos își ridică privirea spre albi. — Meditează la răspuns, fiecare de unul singur... Libertatea yubani-lor cere ca fiecare să ia hotărârea, fără să țină seamă de ce ar putea gândi ceilalți. Așteptară. Timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Înțepeniți acolo În vreme ce Încetinea, Încetinea, Încetinea și se oprea. Ca un șarpe, grebla crupierului se plimbă În susul și-n josul mesei, adunând jetoanele pierzătorilor și Împingând câteva câștigătorului. Și apoi din nou aceleași mișcări, agitația, rotirea și ochii aceia Încremeniți, țintuiți spre roata care se Învârtea. De ce, se Întrebă el, atât de mulți dintre oamenii aceia purtau inele pe degetul mic? Se duse alene În camera alăturată, vag conștient că se despărțise de grup, curios să observe. Într-o cameră interioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
dintr-o pânză de Botticelli: un nas fin, buze pline, pomeți proeminenți. — Bună, a reușit să emită Alice din gâtul dintr-odată uscat. Ochii lui, mărginiți de gene dese și negre, erau înguști, verzi și pătrunzători. Alice s-a simțit țintuită de privirea lor, care mătura fundul oceanului din sufletul ei. — Bună. Costumul lui maro, cu dungi și revere late, îi scotea în evidență părul sălbăticit, dându-i un efect dramatic. Alice s-a gândit că tipul arăta ca o combinație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
tipă încruntată, îmbrăcată într-un costum de sport superspecializat și care își urla ordinele într-un microfon. Buggycise-ul i se părea muncă grea lui Alice. Îi părea rău de mamele în cauză, dar și mai rău de copiii care stăteau țintuiți în chingi în cărucioare și erau obligați să fie martorii eforturilor gâfâite ale părinților. Unii dintre copii plângeau, ca o reacție firească la ceea ce părea a fi, la vârsta și din perspectiva lor, o imagine terifiantă. Iar cei care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
un val de simpatie. Era clar că vorbele Laurei veneau din disperare. Femeia era, așa cum ea însăși recunoscuse, neglijată, plictisită, deprimată, singură și nu avea deloc o părere bună despre ea. Hugo a prins-o ferm de umeri și a țintuit-o la o distanță de-un metru. —Ăă, Laura. Ascultă, chestia asta sună un pic cam serios. Nu ai cu cine să vorbești? N-ai nici o prietenă? Laura și-a ridicat înspre el chipul brăzdat de lacrimi, cu ochi îndurerați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Erau mulțumiți si emoționați deopotrivă. Iorgu o privi cum se depărtează, și, i se păru că în urma ei rămâne o trenă de lumină... Ar fi vrut să fugă după ea să-i sărute mâna... dar, picioarele ca de plumb îl țintuiau locului. O adrmira din tot sufletul... Pentru o clipă, bătrânul Iorgu se trezi din torsul caierului de amintiri frumoase, dar, numai pentru o clipă... pentru că alunecă în altele... Te-așteaptă un om... ...Era iama... într-o seară de februarie... Cheia
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ori să se dezlege. Apoi, o privi cum se depărta maiestuoasă... și, i se părea că rămâne în urma ei o trenă de lumină. Ar fi vrut să alerge după ea, să-i sărute mâna, dar picioarele ca de plumb, îl țintuiau locului. Alteori, o vedea alergând pe străzi oprindu-se la o vitrină, intrând într-un magazin... uitând de ce a intrat... zăpăcită, entuziastă, obosită, plină de neliniști, de curiozitate, de așteptare de dorinți... Era înaltă, cu tenul alb și ochii negri
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
și care, la rândul ei, mi-o Înapoiază fărĂ să o atingă. Nu aveam să bănuim atunci că respectiva butelcuță, realimentată la sosire de grijuliul nostru ghid, se va dovedi neprețuită câteva seri mai târziu, când viscolul avea să ne țintuiască În loc. Antoine e o fată cam de vârsta mea, poate ceva mai tânărĂ, ÎnvățĂtoare, brunetă cu pielea măslinie și ochi căprui, care tocmai s-a Întors dintr-un sat din Sahara, unde a predat copiilor franceză. — Vorba vine, spune Antoine
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
și care, la rândul ei, mi-o înapoiază fără să o atingă. Nu aveam să bănuim atunci că respectiva butelcuță, realimentată la sosire de grijuliul nostru ghid, se va dovedi neprețuită câteva seri mai târziu, când viscolul avea să ne țintuiască în loc. Antoine e o fată cam de vârsta mea, poate ceva mai tânără, învățătoare, brunetă cu pielea măslinie și ochi căprui, care tocmai s-a întors dintr-un sat din Sahara, unde a predat copiilor franceză. — Vorba vine, spune Antoine
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
pe Iustin Dobrescu. Și pe cât de confuză e realitatea în care de curând s-a ancorat fără voie, pe atât mai limpede se arată trecutul acut, dureros, acel fatidic ceas al primului accident, din pricina căruia a rămas fără vedere. Deși țintuit între aparate, inconștientul lui hălăduiește liber, retrăind totul până în cel mai mic amănunt. Și prozatorul știe perfect cum să schimbe planurile real-imaginar și să redea cu fidelitate întreaga poveste. Iscusința cu care Marian Malciu schimbă cadrele este uimitoare. Situații, întâmplări
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
cu mare grijă în peretele dur și a început să o examineze. Era extrem de contrariat. Nu își amintea să fi observat cât de particulară este această stâncă față de toate celelalte din zona cercetată în timpul altor escaladări. Privirea i-a rămas țintuită de suprafața ei, pe care descoperea uimit o mare complexitate structurală și morfologică. Îndreptându-și atenția pe o parte din rocile surargintii, observă o aglomerare de cristale poliedrice Marian Malciu de granați alături de micașisturi cu străluciri argintii, ce păreau a
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
apără-mă! Laura, la tine veneam...”. Primul șoc a declanșat intrarea în funcțiune a airbag-ului frontal, iar următoarele contacte dure cu stânci și copaci au declanșat și celelalte componente ale sistemului de protecție în caz de impact. Iustin era țintuit pe scaunul șoferului, prins de centura de siguranță și „îmbrățișat” de perne protectoare frontale și laterale. A simțit puternică durere în ceafă și un disconfort general apăsător ce-i provoca amețeală. Nu mai putea deschide ochii și avea senzația că
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
înaintau notițe informative despre activitatea soților lor. Trebuia să le coboare cu forța de pe lampă, acolo unde se cățărau pentru a scanda, cică-se, pentru pace, înhățîndu- le de insigne, smucindu-le jos și învățîndu-le, el pe ele, poezii. Îl țintuiau. Atâta calitate posedau și ele. Se pricepeau de minune să țintuie. Ți se înfiora pielea de plăcere, dacă se învrednicea vreuna dintre meseriașele astea să-ți presteze lucrul cu pricina, la câți nu demascaseră ele prin ședințele de Partid și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cu forța de pe lampă, acolo unde se cățărau pentru a scanda, cică-se, pentru pace, înhățîndu- le de insigne, smucindu-le jos și învățîndu-le, el pe ele, poezii. Îl țintuiau. Atâta calitate posedau și ele. Se pricepeau de minune să țintuie. Ți se înfiora pielea de plăcere, dacă se învrednicea vreuna dintre meseriașele astea să-ți presteze lucrul cu pricina, la câți nu demascaseră ele prin ședințele de Partid și la câți nu țintuiseră ele la stâlpul infamiei. Atunci cântări Sinistratul
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și ele. Se pricepeau de minune să țintuie. Ți se înfiora pielea de plăcere, dacă se învrednicea vreuna dintre meseriașele astea să-ți presteze lucrul cu pricina, la câți nu demascaseră ele prin ședințele de Partid și la câți nu țintuiseră ele la stâlpul infamiei. Atunci cântări Sinistratul că din 50-60 de obscure doamne Breslașu nu izbuteai să întocmești nici măcar o vertebră dintr-o autentică doamnă Macedonski. Oricine s-ar fi prăpădit după modul acesta palpabil, destoinic, direct, desfătător și
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
a te afla înlăuntrul existenței înseamnă a nu putea adăuga nimic vieții. Când însă ești în afară de ea, apucat pe o cale primejdiaosă, urmărit de scandalul neîntrerupt al fatalității, ros de mândria disperată a implacabilei ursiri, deschis primăvăratic prăbușirii, cu ochii țintuiți în crimă și în nebunie sau învinețiți de povara măreției - atunci încarci viața de tot ce-n tine n-a fost ea. Din chin se naște tot ce nu-i evidență. N-ai soartă decât în furia irezistibilă de-a-ți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în care nu crezi în nimic, mai mult chiar: ca martir al nimicului. Dragostea de viață, plină de freamăt și durere, nu ispitește decât pe cei înecați în silă. Sânt dimineți ce înfloresc subit în deșertul oboselilor și care ne țintuiesc înmărmuriți în brațele ființei. În sila de toate, în sila vastă, emanând din tânjala sângelui și a ideilor, năpădesc revelații fugitive de fericire ce se întind echivoc pe suspinele noastre, ca zdrențe de azur. Și atunci cauți o cumpănă între
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
fapt e cît se poate de limpede: indiferent dacă sîntem dispersați sau concentrați, reuniți pe un stadion, adunați într-o piață în jurul unui conducător sau bine izolați în apartamentul nostru, cu urechea lipită de radio, cufundați în lectura unui ziar, țintuiți în fața televizorului pentru ca nu cumva să ratăm ultimul discurs al președintelui Republicii, starea noastră psihologică este similară: refractară la vocea rațiunii, supusă afectelor, deschisă sugestiei. Deși risipiți, împărtășim aceeași iluzie a atotputerniciei, sîntem înclinați înspre o aceeași exagerare a judecăților
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Teologia interzice refugiul nostalgic într-o epocă de aur (de altfel, inexistentă) sau în proiecte utopice care vizează un viitor supus entropiei. Teologul adevărat nu privește entuziast nici înainte, nici înapoi; găzduit de Biserică, el depășește lucid orizontala cronologiei empirice, țintuind spre cele de sus. Teologia apare ca un exercițiu profetic, întrucât aduce vestea cea bună despre o altă lume, care este de fapt însăși Viața lui Dumnezeu (1In. 1,1). Teologia nu inhibă exercițiul reflexiv, ci îi stimulează fecunditatea. Există
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]