1,042 matches
-
1 - restaurantul, cu nume mai mult decât potrivit, de peste drum - mă chema. Din păcate, ușa biroului meu s-a deschis înainte s-apuc să plec. — Sa-lut, măi, mamasita splendidă și sexy ce ești! a mugit unica și fantastica Candace Masters, țopăind în birou pe tocurile ei cui, de zece centimentri. Candace, unul dintre noii mei autori, fusese un manechin internațional în anii 80, petrecuse în toate locurile celebre, începând cu Studio 54 și terminând cu Bungalow 8, aderase la politica strictă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
scheletic în dreptul ochilor mei. Pielea era acoperită de un tatuaj temporar care zicea Îmi Iubesc șefa. — L-am văzut pe un site al fanilor lui Springsteen 1 Trebuie să i-l arăt lui Viv. și cu asta, Lulu a plecat țopăind. De ce nu mai sesizasem niciodată până atunci cât de dusă cu capul era fata asta? Pe parcursul lunilor în care refuzase să-mi vorbească, eu crezusem că e o scârbă. Abia acum realizasem: Lulu era nebună, Vivian era nebună, iar pacienții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
a urlat Bea în ureche când am sunat-o, în sfârșit, după al cincelea telefon. Mor de curiozitate, Claire! Povestește-mi cu toate detaliile! Nu-mi vine să cred că te-a dus cu avionul în Paris! Ce romantic! Bea țopăia, practic, prin telefon. — Îți vine să crezi că realmente o să te măriți cu Randall Cox? Gândește-te câte nopți am petrecut întinse pe vechiul meu pat, visând cu ochii deschiși la chestia asta! Imediat ce Bea a pronunțat cuvintele astea, amintirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
de televiziune montat în vîrful Casei Scînteii. Simți cum ochii încep să-i lăcrimeze la colțuri din cauza frigului, și își trase batista din buzunar. Te-ai găsit tocmai tu să faci pe patriotul, se gîndește, ștergîndu-se pe furiș, începînd să țopăie ca să-și mai dezmorțească degetele de la picioare. A naibii hardughie, dom’ Președinte, nu mă mir că tocmai de aici v ați gîndit să trageți sforile, privește dintr-un capăt în altul al clădirii care seamănă cu o pușcărie imensă, dîndu-și
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
ce altceva poate fi vorba? Am rămas fără un sfanț, dar cel puțin acum sîntem chit, începe Roja să repete pentru sine, clănțănind din dinți, trăgîndu-și fermoarul pufoaicei pînă sub bărbie, zgribulind de frig. E singur în stradă, începe să țopăie pe loc neștiind în ce direcție s-o apuce, i-auzi cu ce trăsnăi îmi mai venise și secătura asta de Patru Ace, începe să-și refacă în minte dialogul, e leit unchiu-său, își spune, oriunde mergi dai peste ei
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
Iepurașul Este mic și drăgălaș, Stă-n păduri, nu la oraș. Are lungi urechile Și aleargă repede. Din fire-i cam poznaș Țopăind peste imaș. Și îl cheamă...?
Iepura?ul by Alin Gabriel Caras () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83635_a_84960]
-
de o viață: să duc și eu o veste ieșită din comun. Să mă sărute lumea de bucurie. Ca după război. Și să strige: Am Învins, completă plictisit Șendrean. Asta era! Asta era! țipă Gheretă. Ce anume? Mesajul! Gheretă jubila, țopăia fericit ca un copil În jurul porcului Înjunghiat. De unde știți? Fiecare om vrea să câștige un război, sau măcar o luptă acolo. O Încăierare cât de mică cu viața. Domnule profesor, În general e cum spuneți dumneavoastră. Acum Însă e vorba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
să-l creadă? 8. În timp ce Flavius-Tiberius Învăța să moară, Gusti Careja, În stare de arest preventiv, Însoțit de doi polițiști amabili, Își căuta porcul fugar printre blocuri. După o oră și ceva de căutări, dădură peste o familie numeroasă care țopăia fericită În jurul unui porc uriaș pârlit sumar, dar tăiat În bucăți mari, frumos așezate pe un cearceaf alb: capul, șuncile și trunchiul Împărțit și el În două părți egale. Într-un lighean uriaș se vedea clipocind Încă sângele, În altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
scăpat de bâlbâială. L-am scos și pe bătrân de la azil. Habar n-avea cine naiba sunt, dar oricum s-a distrat de minune: a tras la măsea din sticluța lui Harry, a ciupit-o de fund pe Kay, a țopăit în ritmul muzicii de la radio. Am întins o masă cu sandvișuri și punci cu sau fără alcool. Toți cei șase am mâncat și am băut, iar necunoscuții care treceau spre Strip au auzit muzică și râsete și s-au alăturat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
îl scotea Tarzan. Brusc, pe ușa luminată a stației năvăliră două femeiuști verzi de 1,20 m, care erau atât de drăguțe încât păreau de 1,80. Omulețul le șopti ceva pe limba lor și femeiuștile deveniră zâmbitoare, se apropiară țopăind de oaspeți și-i înconjurară cu părintească grijă. Îi apucară pe Dromiket 4 și pe Stejeran 1 de mâini și porniră cu toții spre ușa stației. Ușa despre care pământenii bănuiau că dă într-o încăpere dădea, de fapt, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
sară cu genunchii la piept, numărând cu glas tare: „Unu, doi, trei...”. — Extraordinar! șopti Getta 2. — Ce trebuie să mai facem? întrebară ei după a zecea tumbă. — Mai faceți zece! le strigă Felix, ca să câștige timp. Tălâmbii, fericiți, începură să țopăie. În vremea asta, de pe plaiurile învecinate curgeau spre navă alții și alții, femei, copii, bătrâni. Ajunși lângă tovarășii lor, întrebau ce trebuie să facă și porneau și ei să salte care cum puteau. Pământenii îi priveau fascinați. — Ăștia ne linșează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
niște proști fără să vorbim, până când Meryt n-a mai putut să suporte suspansul: - O, Den-ne, m-a strigat ea cu îngrijoarare prefăcută. Mai ești acolo sau era un pirat la ușă? L-am condus în casă, unde Meryt țopăia de pe un picior pe altul ca o turturea, cu rânjetul sălbatic al zeiței Bes pe față. Shif-re zâmbea și ea, pentru că tocmai aflase cum Meryt își petrecuse ultimele luni căutându-l pe artistul care îmi oferise inima lui împreună cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
să beau vinul care mai era în sticlă ca să putem pleca mai repede de-acolo, să scăpăm de șoareci. „Să ieșim prin spate”, a bombănit Dinu, clătinându-se. Ne-am pomenit, beți amândoi, pe marginea mlaștinei. Dinu a început să țopăie, gata să alunece în ea. Mie îmi era rău și stăteam puțin mai departe. Poate altfel m-aș fi dus și eu să dansez în noroi, să facem amândoi pe cerbii. „Daniel, ia-mă la țintă”, mi-a strigat Dinu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
la mlaștină, s-a așezat în fața pescarilor, și mi-am dat seama că lupta cerbilor cu noroiul îl făcea fericit. Chițăia de plăcere de câte ori bănuia că mă pregăteam să trag. Mirosul de noroi și de sânge părea să-i priască. Țopăia, nu-și putea stăpâni veselia și scotea un adevărat chiot învârtindu-se într-un picior după ce auzea detunătura. Odată, ridicasem pușca și ținteam când am auzit un râs puternic în spate. M-am întors. Îndreptase mâinile spre mine, ca și cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
înfricoșat și servil. „Nu doresc nimic”, am zis descumpănit și am plecat să mă spăl în mare de trecut ca de o murdărie. Intrând în apă, am auzit un țipăt de bufniță. Am ridicat privirea și am rămas uimit. Bufnița țopăia pe valuri, lansându-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o barcă, plecând după ea. Bufnița mă aștepta. Parcă ațipise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
plăcea în special să-i fie aduși deținuți tineri vârâți în saci bine legați, pe care îi bătea cu bățul, fără martori, până obosea. Îl distra să vadă cum cei din saci se zbăteau pe podea, încercau să se ridice, țopăiau, făceau salturi caraghioase. S-a întâmplat însă o dată că sacii, poate intenționat, n-au fost destul de bine legați. Mopsul s-a pomenit vârât el într-un sac și bătut până la sânge. Prin urmare, de aceea mă dușmănea; oricine trecuse printr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
tresărit văzând broaștele cum se târau cu burta pe stele. Era o imagine aproape nerușinată. Parcă orăcăitoarele făceau dragoste cu astrele. Brusc, am înfipt vâslele adânc în apă ca să sperii broaștele; am tulburat balta și nu le-am mai văzut țopăind. După care am întors barca și am vâslit puternic în direcția azilului. M-am dus sub fereastra Moașei, am luat un pumn de pietricele și am început să arunc cu ele în geam. Propriu-zis, nu știu ce urmăream. Acționam în virtutea impulsurilor, ros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Filip, după care a plecat să mai taie un cuvânt din dicționarul său. S-au făcut fel de fel de ipoteze în legătură cu moartea Prințului. Unii erau de părere că murise de frică. Alții că îl îmbătase lumina fulgerelor și că țopăise în colivie până căzuse răpus Siminel era convins că Prințului i se făcuse dor de insulele din care veniseră, pe acel țărm, strămoșii lui. Când m-am dus la stânci, să aleg locul pentru mormântul Tuberculosului, m-am ciocnit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
în sfârșit, ne dăm seama că nu există moarte normală, nici măcar când omul își dă sufletul cu un suspin la o vârstă respectabilă, și că morțile revoltătoare nu se mai ascund în haine de călugăriță, venită, chipurile, de la Dumnezeu, ci țopăie nerușinate, silindu-ne să întoarcem privirea. Sunt vinovat oare că n-am avut tăria să mă uit? Nu din pudoare n-am făcut-o, ci dintr-o neputință împotriva căreia n-am fost în stare să lupt. Cel mai important
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
nu se hotărau să-i dea drumul. De parcă biata fată era de vină că ei erau neputincioși. O pălmuiau, o chinuiau, se răzbunau cum puteau. Își dăduseră toți jos ismenele și halatele, rămăseseră îmbrăcați numai în cămășile de la pijamale și țopăiau așa prin iarbă în jurul fetei. Îmi era din ce în ce mai frică și m-am făcut mic în spatele mărăcinelui ca să nu mă simtă cumva. La sfârșit, Mopsul a făcut din halatul lui și al lui Dominic un fel de sac, a vârât-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
putut răsufla ușurat. Individul nu se comporta totuși între oglinzi ca un stăpân. Înghițea câte o dușcă de limonadă, după care se lingea pe buze și plescăia, se muta pe celălalt fotoliu, ridica picioarele pe masă și iarăși se scula, țopăind între oglinzi, maimuțărindu-se. De emoție, pentru că plăcerea îl emoționa vizibil, își tot fixa ochelarii pe nas și zâmbea, arătându-și dinții îngălbeniți. Pe mine nu mă observase. Nu avea ochi decât pentru el. Ce grandoare pentru un asemenea neisprăvit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și mai mult cumpătul, înverșunându-mă: „N-aveți decât să vă spintecați gurile râzând, tot veți arde. Să știu bine că aduc din iad o flacără”. „A înnebunit sculptorul”, a izbucnit într-un nou acces de râs Mopsul. „A înnebunit”, țopăia Filip lângă Dominic. „A înnebunit?”, a întrebat profesional Anton. „Da, a înnebunit”, a răspuns Arhivarul ținându-se cu mâinile de burtă. „Ai avut coșmare, domnule sculptor?”, m-a întrebat Aristide. L-am privit lung. Ce vroia de la mine? Nu-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
se simțea puțin vinovat pentru a o fi lăsat să Îndure zgomotul și deranjul cauzate de electrificarea apartamentului. Vremea era În continuare frumoasă la sosirea lui Jonathan Sturges. Ca Întotdeauna, felul curajos și inventiv În care Își purta silueta schiloadă, țopăind sprinten În cârje, era un exemplu și o dojană pentru parapoanele lui egoiste, dar Jonathan era neobișnuit de melancolic. Aparent, se Îndrăgostise de o femeie În Franța și fusese, În modul cel mai blând cu putință - dar cu nimic mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
melcul urechii. Au reverificat grijulii ritmurile, recalculând totul. Nelăsând nici un amănunt la întîmplare... Și, deodată, când s-au dumirit că acele invocații, ce li se păruseră că le aud, erau adevărate, sala în care ne aflam s-a pornit să țopăie ca un armăsar, să se zvârcolească ca o reptilă și să se zgmiaune ca o pisică!!! Pârâiașe de pulbere, coborâte din tavan, se înfrățeau pretutindeni cu pungile de gaze. Formate prin toate punctele strategice ale unei clădiri. Împăcată deja, în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prin ceruri și descălecase, de abia prin 1956, de pe crupa unei mătuși, care-l purtase, fâlfâind într-un zbor greu, până în strada Perone). Gabriela ieși, de-a bușilea, din pânza de ape, rece precum gheața. Se scutură ca o insectă. Țopăi pe loc pentru a-și scoate oceanul din urechi. Și, de abia după ce-și făcu ochii roată, brunețica observă că, mai denivelate decât restul și scobite într-o râpă de lut, doar ogrăzile stăpânei Nicolici și-ale rusnacului erau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]