6,958 matches
-
de facultate, care lucrează în centrala telefonică; vreau să-mi înlesnească o comandă urgentă cu restaurantul Sălcii... O altă salvare, cu sirena urlînd, trece în sens invers, cu ambele diferențiale băgate în plin, înotînd din răsputeri prin valurile de zăpadă așternute pe cealaltă jumătate a șoselei, făcîndu-l pe Mihai să-l mai întrebe o dată pe Ion cum îl cheamă pe coleg. Vă rog să stați aici! o ia de mînă pe Aura o femeie mai în vîrstă, așezînd-o pe banchetă, rugîndu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
lui Mihai se topește sub sărutul delicat, ca de adolescentă, al Mariei. Apoi, eliberat, Mihai întinde brațele, prinde salteaua de burete de la un capăt, o îndoaie, cu tot cu lenjeria de pe ea, prinde și celălalt capăt, ridică sulul, se rotește și-l așterne lîngă calorifer, jos, pe covorul de pe parchet. Face un gest lateral cu palmele, să întindă cuvertura, iar înainte de a-și îndrepta spinarea trage colțul cearșafului, dezgolind perna, lăsînd patul cu un ochi alb, mare, ca un semn de chemare pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-se, pînă ce vîrful degetelor îi ating trupul: Vreau să mă conving că nu visez, că ești reală; altfel, aș crede că ești doar o flacără, ce încălzește camera asta, că ești numai o lumină, ce taie în două întunericul așternut... Trupul Mariei vrea să răspundă atingerii, brațele stau gata să cuprindă umerii tînărului, ochii mai păstrează explozia de stele, iar buzele, frumos deformate, înfloresc pe ele surîsul. Numai mintea ei, lovită dureros de vorbe, de vorbe și de viscolul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dai seama ce iese? Trebuie să găsim o soluție. Fă-i vînt în iaz, naibii rîde Pavel. Știi ce, devine el serios o chem eu în magazie și-i dau vreo două... Pe fața lui Ovidiu, ca o umbră, se așterne un fior de greață. Oftează și-și mușcă puternic, pe dinăuntru, buza de jos. Las' că discut eu cu ea! hotărăște Pavel ieșind din cameră. Intră furios în sală, rotindu-și privirea, căutînd-o pe Letiția; o zărește tocmai lîngă fereastră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că ești tu, iar acum, văzînd revista, am fost sigură, altfel nu te întrebam. E frumoasă? Da răspunde Mihai, luat prin surprindere de întrebarea pusă scurt, ca la interogatoriu. Zăăău?! tresare Maria, încercînd zadarnic să-și mascheze sentimentul de durere așternut pe chip. Și nu vrei să-mi spui, totuși, cine-i? Ochii ei, reci, capătă o lucire palidă: rugă născută din durere. Doamne, în ce balamuc am intrat! exclamă Mihai încet, clătinînd din cap, cu ochii închiși. Te-ascult, Mihai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
Să văd zice Ovidiu ridicîndu-se, bucuros că au căzut de acord -, numai să-i pot lua, că-i ține Sultana. Hai pe jos, c-or bănui ceva nevestele... În sala restaurantului, odată ce copiii au tăcut, amețiți de legănat, s-a așternut liniștea. Pasagerii vorbesc în șoaptă, ori, cei mai mulți, stau întinși pe saltele, privind aiurea. Bătrîna cu ochelari, înțelegînd că vecina ei n-o ascultă, a tăcut și ea, mulțumindu-se să ofteze cînd și cînd. Cățelușa a mîrîit scurt, iar stăpîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
buclat, răsfirîndu-l. Răsuflarea fierbinte, înăbușită în pieptul lui, deasupra sternului, se împrăștie egal pe coaste pînă spre spate. Bagă palma sub bărbia fetei și-i ridică obrazul. Doi ochi senini, migdalați, cu luciri vii în adîncuri, peste care s-a așternut o pînză transparentă de liniște, îl învăluie în apa lor, ca marea în zori, la schimbarea sensului brizei, cînd te cheamă în adîncuri, pe firul razelor reflectate, în cerul răsturnat. Nici nu știu dacă ți-am mulțumit pentru flori... În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
murit pentru mine." E un gînd barbar ce-l lovește acum, cînd îi sînt atît de vii ceasurile tîrzii ale nopții, ori prea timpurii ale zilei, la masa de scris, în cămăruța sa, unde Simona a fost prezentă tot timpul, așternînd în paginile din "Ora solstițiului" tot ce are mai bun sau ce poate da la iveală mai de valoare în contact cu semenii o femeie ca ea. "Oare, într-adevăr ar fi murit pentru mine dacă...!? Doamna Ana de ce n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
copii!" Într-un tratat de psihanaliză am văzut fotografia unui tablou cu un copil plîngînd afară, lîngă ușă, în viscol. Probabil, nu mai rețin exact, pictorul, ajuns în spital, era obsedat din copilărie de teama alungării din casă... În liniștea așternută din nou, doar vîntul afară, în pomii de lîngă fereastră, face un zgomot ciudat, care-l înfioară adînc pe Mihai, amintindu-i nopțile copilăriei. Dormea cu tatăl lui, în același pat, la perete, iar seara, în serile acelea lungi, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
amintească de cîte ori a dormit cu Doina. Copilu-i copil. Se ducea uneori la ea în cameră. O lua de mînă și o dădea afară, ori îi spunea să stea la colț... Ce ai? întreabă Săteanu. Total nemișcat, cu palmele așternute pe masă cu fața în jos, cu ochii măriți, Mihai privește în gol, undeva lîngă biroul la care stă Săteanu. Te-am întrebat ce-i cu tine, Mihai insistă Săteanu. Poftim?! tresare Mihai. A, da; incredibil! Da-da, incredibil! spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
faze, într-o căldură ce nu scade niciodată sub treizeci de grade, muncitorii au mereu de lucru pe lîngă reactoare, transpirați, unii din ei cu cîte un prosop în jurul gîtului. Cei rămași de la schimburile precedente dorm pe saltelele de burete așternute în vestiare, lîngă calorifere. Femeile de la mașinile din faza finală cară spre banda rulantă bobine mari, de zece-cincisprezece kilograme. Cîte una, obosită, stă pe vreo bobină goală, cu spatele rezemat de carcasa mașinii, cu bărbia lăsată în piept și doarme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
surîs scurt, sfîrșind prin a strînge din umeri: Vă rog să mă iertați! Alaltăieri erați așa..., din cauza gripei..., nu v-am recunoscut... Vă rog, poftiți, luați loc! Derutată de convertirea furiei atît de repede într-o amabilitate născută din surîsul așternut pe obrazul tînărului că și-a amintit de ea, femeia ar vrea să-l măsoare lung, cu privirea încruntată, să-și mențină autoritatea tonului, dar se vede nevoită să coboare vocea: Pot să știu care-i motivul acestei ieșiri? Sper
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
numai bine ca Mihai s-o prindă, ajutînd-o să se întindă pe spate. Palmele tînărului se așază făcute căuș peste amîndoi sînii, apăsîndu-i puțin, pentru ca imediat să coboare spre mijloc, ducînd cu ele în jos furoul. Sărutul lui Mihai se așterne pe burta femeii, mai sus de ombilic, umezind locul cu buzele fierbinți și moi, după care începe a coborî încet, sărutînd cald și umed pielea fină a burții un sărut pătimaș, născut dintr-o plăcere greu de stăvilit, care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
cap Mihai. De-acum, e rîndul tău îi spune cu glas domol plin de dojana pe care o adresezi unui copil care are de făcut ceva, neslăbind-o din privire. Ochii Mariei se încruntă o clipă, observă severitatea ușor șăgalnică așternută pe obrazul bărbatului și se abține să reacționeze în vreun fel. Doar mîna ei se insinuează printre trupurile lor, începînd să se joace, încurajată de ochii albaștri ai lui Mihai, pe care îi simte cum se umplu de plăcere... Ajută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
-l țin captiv, să-i fie învățătură de minte... Știi tu, Mihai, ce face femela scorpionului după actul împerecherii? Își mănîncă partenerul... Am făcut eu vreun gest să te opresc? La întrebarea lui Mihai, Maria răspunde cu un sărut lung așternut pe pieptul lui, parcă ar căuta ultimele urme de transpirație, să le soarbă. Apoi se lasă iar o liniște deplină, în care doar degetul lui Mihai se plimbă prin părul Mariei, îmbătînd-o de plăcere, simțind-o gata să adoarmă. Ascultă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
că de-atîta viscol, au luat-o razna cu toții... Plutonierul salută și pleacă, lăsîndu-l pe ofițer să se plimbe agale pe peron. Bătrîna cu ochelari, strînsă lîngă brațul soțului, tremurînd, pleacă spre centru. Maria Bujoreanu scoate de la bagaje coșul de nuiele, așterne broboada și pune cățelușa în culcușul format, după care, plimbîndu-se într-o parte și-n alta, caută cu privirea printre cei din jur. Am, am strigă copilul din brațele mamei, întinzînd mînuțele spre bătrînă. Stai, drace, liniștește-te odată! îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
să-l conving să mă scutească. Mi-am dat seama că nu voi avea șansa de a face asta într-un mod cât de cât politicos, așa că am capitulat. Când a luat o pauză, eram deja epuizat și liniștea se așternuse odată cu praful pe plușul învechit, cu modelul Căilor Ferate Britanice, ca o tablă de șah în miniatură. Răgazul acesta mi-a dat ocazia să-mi examinez cum se cuvine tovarășul de drum, creatorul alcoolicei Carol și al soțului ei bețiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
e o chichiță pe undeva, doar că nu am nici un chef să mă apuc acum să îi dau de cap... Vrei o dușcă? Habar n-am de unde se ivise plosca îmbrăcată în piele din mâna lui. Pe față i se așternuse o grimasă încurajatoare și ipocrită; împinse din nou plosca spre mine, o falsă ofertă, practic o obligație. Am luat-o și am dus-o la buze. Băutura avea gust de ierburi, de clorofilă, și densitatea spermei sau a unei fierturi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
Și doare foarte tare? Vocea lui Margoulies sugera îngrijorarea. Acum stătea lângă Bull și privea spatele lat și pistruiat al monstrului. — Dacă mă doare? Păi, da... normal că mă doare... Vocea lui Bull se stinse și pe față i se așternu uimirea. Dacă mă doare? Cum naiba de îi dă prin cap să mă întrebe așa ceva? Numai că acum, tocmai pentru că fusese pus să se gândească la ceea ce simțea, Bull nu prea putea să afirme că simțea efectiv durere. Era mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1919_a_3244]
-
de posteritate "un pisc al romanului clasic chinez". Cao Xueqin, autorul acestei capodopere, reușește să o desăvârșescă, pe de-o parte datorită geniului și erudiției sale, iar pe de altă parte faptului că a trăit personal întâmplările pe care le așterne pe hârtie. Familia din care provenea Cao Xueqin a fost, la început, acoperită de onoare, cinste și avuție, scăpătată drastic, însă, intră într-o situație deosebit de dificilă și umilitoare. Cao Yin, bunicul lui Cao Xueqin, era unul dintre cei mai
[Corola-publishinghouse/Administrative/1478_a_2776]
-
știa Pătrașcu Luigi! A consimțit, „mda, mda, poate fi un imbold...“, însă puțin după aceea, când s-a ridicat și el, și-a tras nasul și m-a recomandat pe mine, ochii învățătoarei n-au licărit cu blândețea căprioarei, cum așternuse pe hârtie un poet, ci s-au bulbucat, v-am mai spus, ca la cucuvea sau la bufniță. Palma ei a căzut pe catalog cu un plescăit, mustrătoare, convinsă că ne înțeleseserăm între noi (palma, da, nu tovarășa învățătoare Ulăreascu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
hârtie de cinci și-mi zicea să-mi iau gogoși, mai meșterea ceva la o clanță, mai punea niște chit la un geam, mai schimba o garnitură pe la bateriile de la chiuvete, tot spera că între el și tata o să se aștearnă definitiv pacea și n-o să mai fie vorba doar de armistiții și de întreruperi sporadice ale focului. Tata însă nu abdica de la postura de beligerant nici în ruptul capului, cu toate insistențele și abilitățile de mediator pe care le arăta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
am crezut că trebuie să fie vreun soi de instrument muzical și am fost destul de mirat de lipsa de armonie a țăcănitului său intermitent. CÎnd, În cele din urmă, mi-am dat seama că e o mașinărie cu care se aștern cuvinte pe hîrtie, am fost extraordinar de surescitat. Deși nu exista nicăieri În preajma mea vreo mașină de scris pe care să-mi pun lăbuțele, simpla idee de a face asta mi-a stîrnit un noian de imagini. M-am văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
drept cel care dă lucruri de pomană pe stradă. Toți vecinii noștri așa Îl știau pe Jerry Magoon. În felul ăsta, era aproape faimos. Pe de altă parte, nu-și petrecea cine știe cît timp scriind, dacă scriind Înseamnă să aștearnă efectiv cuvinte pe hîrtie - o oră pe zi, cel mult. Atunci cînd scria efectiv, se așeza la masa cu blat smălțuit, același loc În care se așeza să mănînce și să repare diverse. Era mereu plină de tot soiul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]
-
se aude cînd se prăbușește un corp, Însă am știut imediat, chiar În timp ce se Întîmpla, că acesta este zgomotul, acest sunet lung, de greutate care se dă de-a berbeleacul. După asta nu s-a mai auzit nimic, s-a așternut doar liniștea, ca o pătură. Am așteptat să aud cum toate ușile de pe palier sînt date de perete, vacarm de strigăte confuze și pași care aleargă speriați. Însă nu s-a Întîmplat nimic din toate astea. Zgomotul făcut de căderea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1976_a_3301]