1,177 matches
-
încîntare copilărească; am luat chiar o scoică enormă, înlăuntrul căreia vuia stins marea și m-am jucat multă vreme depărtând scoica și lipind-o apoi din nou de ureche, cum fac copiii. În cele din urmă, toropit de soare, am ațipit și m-am trezit seara. Abia atunci mi-am reamintit de Stâncile de marmură și m-am mirat că nu se vedeau nicăieri. Singurele stânci erau cele din apă, acoperite pe jumătate de licheni, negre și lucind de spuma care
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
temut să nu fiu surprins de cineva în această postură neplăcută. Nu țineam să dau impresia unui ins care își vâră nasul în treburi ce nu-l privesc. Dealtfel, obosit cum eram și moleșit de lumina care invada încăperea, am ațipit. Când am deschis ochii, am observat că mă privea cineva. Era o femeie frumoasă în ciuda pistruilor care îi umpleau obrajii; ochii însă, aveau ceva neliniștitor, o fixitate anormală. Am bănuit imediat că mă găseam în fața unei nebune și, zăpăcit de
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
explicîndu-mi că avusese o colivie cu un canar. Asta era toată averea mea. Într-o noapte, Tuberculosul, care e rău, a adus o pisică în cameră și a deschis ușa coliviei. Bineînțeles, pisica mi-a mâncat canarul. Eu de abia ațipisem. Când m-am trezit, Tuberculosul se prefăcea că doarme, cu fața la perete, iar pisica se lingea pe buze. M-am înfuriat, bineînțeles. Și m-am înfuriat atât de tare încît eu, care n-am omorât o muscă în viața mea, am
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
acolo. Uneori, de-afară răzbăteau țipete de pescăruși. Mi s-a părut că aud o voce și am întors cu un efort aproape dureros capul spre ușă. Nu era nimeni. M-am ghemuit atunci sub pătură și cred că am ațipit. Când m-am trezit, mi-am adus aminte de vocea pe care o auzisem; trebuia să fi fost a Arhivarului, dacă nu cumva visasem acest amănunt. Încă mai era întuneric. Uneori mi se părea că marea horcăia ca un animal
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Bufnița țopăia pe valuri, lansîndu-și spre mine, în bătaie de joc, chemarea lugubră și ironică. Și era limbută, blestemata. M-am decis s-o prind și s-o împăiez. Am luat o barcă, plecând după ea. Bufnița mă aștepta. Parcă ațipise pe creasta unui val. Eram pe punctul s-o apuc de aripă când și-a luat zborul, așezîndu-se pe creasta altui val de unde a început să mă provoace: "Pie-tra-ru-le. Pie-tra-ru-le. Prin-de-mă da-că poți". Avea ochi omenești bufnița și parcă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
oprit să ne odihnim și am împărțit hrana. Întrucât el n-avea sac de dormit, m-am rușinat să mă vâr în al meu. Am rămas și eu pe nisip și îmi clănțăneau dinții de frig. Abia spre dimineață am ațipit. M-a trezit soarele dogoritor; am observat atunci că necunoscutul îmi șterpelise sacul de dormit și dispăruse. De-acum trebuia să îngheț în fiecare noapte. Din fericire, mi-am adus aminte de doi tuaregi pe care-i văzusem în marginea
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
autografe. Erau atât de insistenți încît n-am rezistat. Am obosit zâmbind și semnând. A fost încă una din împrejurările în care mi-am blestemat celebritatea, cu întregul ei cortegiu de riscuri. Nu poți să fii deloc liniștit. Vrei să ațipești și te simți pândit, spionat. Cu siguranță, dacă aș întoarce capul, aș constata și acum că în hol s-au strâns multe persoane care așteaptă să-mi fac siesta. Nu îndrăznesc să mă tulbure, dar nici nu pleacă. Mă condamnă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
încalc făgăduiala când am făcut o insolație și m-a cuprins amețeala în timp ce vorbeam. M-am oprit să-mi revin. Se auzeau zgomotele valurilor, țipetele pescărușilor și, când bătea vântul, foșnetul bălăriilor. Încolo nimic. Bătrânii nu scoteau nici un cuvânt, parcă ațipiseră cu toții în picioare, în jurul meu, hai treziți-vă îmi venea să le strig, dar ei tăceau din cauza mea, așteptând, tăceau ca și cum ar fi spus, continuați, domnule sculptor, vă rugăm, continuați, de azi dimineață vă așteptăm, mai întîi să vă sculați
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
era învățat să piardă și nu vroia să piardă. Ca să fie mai sigur, trișa. Eu mă prefăceam că nu observ. Uneori picotea cu cărțile în mână, doborât de oboseală și de vârstă. Atunci îl așteptam să-și revină. Ca să nu ațipesc și eu, mă ciupeam. Din greșeală, la un moment dat, m-am ciupit prea tare și am scos un strigăt de durere. ― Ce s-a întîmplat? întrebă Bătrânul, tresărind și încruntînd sprâncenele. ― Nimic, am răspuns încurcat. O măsea care mă
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
lucru, la piatra funerară a Tuberculosului, și ciopleam până seara, cu o scurtă întrerupere la prânz când mă opream să mă odihnesc, ronțăiam niște biscuiți cu ochii la balta de spumă pe care o făceau valurile la țărm, sau chiar ațipeam puțin. Dar când am vrut să-mi reiau rolul obișnuit, am constatat că peluza era goală și că nimeni nu mă aștepta. M-am mirat. Nu înțelegeam. Dinu s-a dovedit însă mai lucid: "Nu vor să intre în conflict
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
corurilor antice, tragedii pustiitoare. Nimeni nu mai îndrăznea s-o prindă. Era poate un mesager al destinului, un oracol, spaima avea ceva sacru, de nepătruns. Cei mai mulți dormeau acum, pe apucate, ziua. Noaptea doar cei cu nervii tari reușeau să mai ațipească. Toți ceilalți stăteau cu luminile stinse, ascultând vuietul mării și blestemul sacadat al bufniței. Uneori, acest blestem se depărta, părea acoperit de valuri. Atunci respirau mai ușurați. Dar când să-și așeze capul pe pernă, să adoarmă în sfârșit, după
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
străvezii, blestemul reizbucnea. Bătrânii se rugau să vină nopți cu furtună, cu trăznete și tunete care să alunge bufnița. Numai atunci, când canonada fulgerelor și trăznetelor se abătea ca un apocalips asupra mării și asupra zidurilor azilului, se mai putea ațipi. Acele nopți mirosind a sulf erau singurele mai suportabile. Nimeni nu îndrăznea să se depărteze prea mult de azil fiindcă nimic nu mai era previzibil. Și toți se întrebau de unde putea să vină pericolul, dinspre bălării? sau dinspre cătun? Nu
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
șoferul Cornel și alți lucrători. La un moment dat mașina s-a oprit. Șoferul ne-a zis că are o pană urâtă și că va dura ceva timp să o repare. Noi răpuși de oboseală și tot așteptând reparația, am ațipit. Apoi am încercat să-i dau o mână de ajutor șoferului, dar fără a ne pricepe la mecanică, nu l-am putut ajuta prea mult. El când făcea o roată , când o desfăcea, astfel a tras de timp până la revărsatul
Pe urmele infractorilor by Vasile Ghivirigă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91846_a_92804]
-
Kafka și pe Joyce, pentru ca noi, europenii, să ne putem lua, în fine, revanșa... Așa că vă propun să nu-l mai deranjăm pe bătrânul nostru Filimon; s-a făcut de râs atât cât trebuie și, în continuarea programului, merge să ațipească în tomurile mucegăite de istorie literară autohtonă, singurul loc cu verdeață la care poate aspira vreodată condeiul său nedospit de gând, cum ar fi râs Noica. Îl vor trezi, cu sastiseală, doar oropsiții mei studenți din anul I, în preziua
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
ca și cum ar fi treji, cu picioarele răsfirate, cu capul contorsionat, cu gurile deschise, pe bănci, pe măsuțele de la McDonald's, în clasă, la cursuri, la conferințe, în timpul ședințelor de lucru, japonezii nu scapă nici pentru câteva minute șansa de a ațipi. Nici o jenă nu pare să-i atingă, nici un sentiment al rușinii. Ca și cum ar fi ceva absolut normal să te expui astfel, în lipsa de demnitate a corpului din care conștiința s-a refugiat pentru o bucată de vreme, privirilor celuilalt... Ba
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Copiii dorm, aproape fără excepție, cu părinții, iar atunci când un membru al familie se odihnește în timpul zilei, el o face întinzându-se pe futon (salteaua care, pusă direct pe tatami, ține loc de pat) în aceeași cameră cu ceilalți și ațipind nestingherit de prezența lor. Din această cauză nu se poate forma nici o jenă cu privire la acel abandon al corpului în sfera publică, jenă de care conștiința noastră nu se poate dezbăra. Desigur, aceasta implică și altceva: japonezul se simte în completă
Darurile zeiţei Amaterasu by Roxana Ghiţă, Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1390_a_2632]
-
Cum altfel s-o calific, după cât îmi este dat să îndur?! Și - culmea! - când am, mai mult ca oricând, nevoie de odihnă, de somn mai ales. Cu toate acestea, nu s-ar spune că sunt foarte, foarte obosit. Să fi ațipit, oare, puțin? Ori, să fi dormit de-a binelea?! Se pare că, atunci când te trezești, după ce ai avut un vis sau mai multe, îți amintești, în linii mari, cele întâmplate în somn (uneori, nici măcar atâta), dar nu reții fiecare detaliu
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
tic-tac, tic-tac, tic-tac... ...Formidabil! Ce tare mă-nțeapă piciorul drept! Parcă aș avea un mușuroi de furnici în el! Cum naiba oi fi adormit? L-oi fi așezat eu cine știe cum și... ...tic-tac, tic-tac, tic-tac... ...Ce teribil! Se pare că am ațipit, sau, mai bine zis, am adormit ca o valiză uitată-n gară (cum ar spune un cunoscut de-al meu). Mai mult decât atât, în activul și agitatul meu somn, am ajuns să fac lucruri pe care nu m-aș
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
lua-o de la capăt, ar trăi la fel? Îndoiala asta n-o face să priceapă mai bine lucrurile, ajungând să accepte și ceea ce nu credea că ar fi în stare, n-o împinge înainte? Prinsă în vârtejul din capul ei, ațipea adesea, legănată de îndoielile din ea și de glasul plăcut al lui Andrei Vlădescu, tresărea brusc și iar ațipea, uita ce gândise, nu mai urmărea șirul vorbelor celuilalt, rostite cu pauze în care abia se distingea ticăitul ceasornicelor acoperit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să accepte și ceea ce nu credea că ar fi în stare, n-o împinge înainte? Prinsă în vârtejul din capul ei, ațipea adesea, legănată de îndoielile din ea și de glasul plăcut al lui Andrei Vlădescu, tresărea brusc și iar ațipea, uita ce gândise, nu mai urmărea șirul vorbelor celuilalt, rostite cu pauze în care abia se distingea ticăitul ceasornicelor acoperit de respirația orașului. O cuprinsese oboseala. Se simțea moleșită. Îl auzea ca printr-o ceață, vorbindu-i despre nevoia de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
afla disperare, dar încă n-o numea astfel. A avut un gând că există, cum nu crezuse, nefericire, și că ar fi imposibil ca tot ce se întâmplă cu el să nu fie un chip al ei. Zile întregi nu ațipea decât două-trei ceasuri, se zvârcolea gemând prăbușit în coșmaruri pe care n-ar fi fost în stare să le descrie. Aproape nu mânca; când simțea dureri în stomac, mesteca încet și în silă o bucată de pâine cu brânză și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
vis, nici realitate. Însăși lumea reală nu este decât o iluzie, dar ale cui sunt aceste cuvinte? Ale unei fantome. Sunt cuvintele spectrului lui Kiyotsune, din a doua parte a piesei. În același timp însă, forța viselor rămâne aceeași, intactă: Ațipisem o clipă mi-am văzut dragostea de-atunci mă încred în ceea ce alții vise numesc. Iubita lui Kiyotsune reafirmă astfel puterea visului ca putere de întâmpinare a spectrului. În clipa întâlnirii cu fantoma, uluirea că o vede apărând la căpătâiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1979_a_3304]
-
-i încălzească sângele și să-l susțină în aceste stepe nesfârșite și reci, în mijlocul dezastrului. Ce prostie să renunțe la femeia vieții lui! Tot norocul îl părăsise din clipa în care o alungase din brațele, din patul, din viața lui. Ațipi fără să-și dea seama. Deschise ochii la fel de brusc, reveni ca dintr-o altă lume, lumea morților. Și încremeni sub necruțătoarea întrebare. Unde îi fusese mintea când plecase din Moscova fără haine călduroase? Ce omisiune fatală! Ce neglijență condamnabilă! Gerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ca să nu i se vadă „icsul” picioarelor. Are, desigur, genunchii frecați unul de celălalt. Se vede asta, după cum își aruncă pașii, lateral, în mersul ei de boșoroagă. Am surprins-o, într-o noapte, șterpelind o gogoașă din coșul negustorului ambulant, ațipit pe bordura de piatră de lângă felinar. ...Trebuie să fie ora unu, după miezul nopții... Din gangul hotelului vine țipăt spart și ceartă. O matahală de muiere iese în prag cu o cârpă neagră în mână. „Zice că s-a răzgândit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
Vino! Începe să mă deprime. — O clipă, interveni domnul Gonzalez. Am corespondență pentru dumneavoastră. Pe când șeful de birou se îndrepta spre masă ca să aducă corespondența, se auzi o izbitură în partea din fund a încăperii. Toți, cu excepția domnișoarei Trixie care ațipise cu capul pe masa ei de lucru, se întoarseră să privească spre partea unde se țineau registrele. Acolo, un bărbat extrem de înalt, cu păr lung, negru, ridica un sertar cu fișe care căzuse. Băgă fișele înapoi, la întâmplare, în sertar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]