1,220 matches
-
și precise indicații regizorale, punctându-se reperele spațio-temporale și reglându-se ritmul conversației introduse prin tehnica suspansului: "În tot ce urmează, personajele toate păstrează un calm imperturbabil, egal și plin de dignitate". Suntem transpuși astfel într-un univers a cărui absurditate se precizează de la început ca formă a bizarului acceptat cu deplină seninătate. Categorica normă conversațională în formula "Fii relevant!", este ignorată dintr-un reflex al deprinderii de a da frâu unei fantezii verbale prin care aglutinarea nestăpânită a detaliilor nu
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
unui strident contrast între insignifianța evenimentului și zgomotul pe care îl face. Ilustrative sunt bucățile Grav eveniment literar și Cazul domnului Pawlowsky, scurtul monolog al cărui comic irezistibil rezultă în primul rând din repetarea exasperantă a numelui propriu și din absurditatea raționamentului: [...] Să procedăm metodic. Mai întâi și-ntâi, cine l-a autorizat pe d-l Pawlowsky să vorbească? Fiindcă, mai la urma urmelor, d-l Pawlowsky, presupunând că este un om care se respectă, nu putea vorbi fără o prealabilă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sale în formele ridicolului absolut și îl expune cu o obiectivitate care îi maschează amărăciunea și dezgustul, Eugen Ionescu îl produce deliberat, forțează limitele posibilului pentru a crea un univers absurd terifiant, de nesuportat ca și disperarea din care provine. Absurditatea "lumii-lume" expusă de autorul Scrisorii pierdute este, în schimb, una lipsită de angoasă. "Grija" și "trăirea autentică" sunt incompatibile cu această umanitate care se pierde în stereotipii de conduită și de limbaj, în preocupări derizorii și în verbiaj. Un caz
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
în cruntul paradox aparent dintr-o replică de tipul "Poate ar trebui nici să nu mâncăm în timpul mesei"88, încarcerarea în propriile case, sugerată prin străvezia aluzie la gratiile vizibile noaptea de la fereastră, supravegherea permanentă etc. minimalizează, prin contrast, orice absurditate și temperează impulsul de a o respinge. Astfel, ori de câte ori o rămășiță de simț logic tentează refuzul absurdului, intervin amenințările și insinuările care netezesc din nou drumul spre "rinocerizare": PROFESORUL (cu un anumit ton, către Locatar) : Deci, te opui. LOCATARUL (speriat
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
este însă rolul de împrospătare a percepției asupra unor realități anormale, deja asimilate în normal. Deoarece ne atrage atenția asupra diformităților din societate, pe care nu le mai sesizăm din cauza viețuirii prin rutină, caricatura "ne face să descoperim dintr-o dată absurditatea familiarului și familiaritatea absurdului"115. Asociat cu intenția de trezire a conștiințelor, "asediul locului comun"116, detectabil și în caricatura urmuziană, pare subordonat unei pervazive preocupări în direcția consternării cititorului. Ca și posibilul său alter-ego, Cotadi, care urmărește o "delicioasă
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
celor afirmate asupra unui enunțiator generic, diferit de locutorul-narator care doar le transmite după formule introductive de tipul "se zice", "se crede", "se știe". Exemplele sunt numeroase și servesc accentuării sentimentului de derută, prin suspendarea temporară a neîncrederii stârnită de absurditățile citite, din moment ce valoarea lor de adevăr este certificată astfel prin recursul la autoritatea maselor care știu "despre Cotadi că se hrănește numai cu ouă de furnici..."136, cred că frunza de vița a lui Fuchs "îi mai servește și ca
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
contureze o imagine destul de detaliată a supraviețuirii operei caragialiene, putem menționa și observațiile lui Ion Bogdan Lefter care, într-o "schiță tipologică" a primelor "experimente postmoderne românești"5, identifică o categorie pe care o numește "umorismul neocaragialian și neourmuzian. Alte absurdități "serioase"", în care include proza lui Tudor Octavian, Dumitru Dinulescu, Marian Popa, Teodor Mazilu sau Dumitru Solomon 6. Astfel încât, unirea acestor coordonate diacronic stabilite, duce la constituirea unei direcții literare caragialiene deloc de neglijat, întrucât certifică faptul că literatura română
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
15. 121 Guy Cook, Discourse and Literature, Oxford University Press, 1994, p. 2. 122 Eugène Ionesco, Note și contranote, ed. cit., p. 190. 123 Asemenea lui Caragiale care își exprima indignarea față de lipsa de reacție la sesizarea absurdului: "Trecem pe lângă absurditate și nu ridicăm măcar o sprânceană revoltați, auzim neghiobia și nu zbârcim măcar dintr-o nară dezgustați, vedem impostura și ticăloșia și zâmbim frumos, ca la întâlnirea celor mai bune cunoștințe" (Caragiale, Ion Luca, Opere, vol. IV, ESPLA, București, 1965
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
critică, de regulă prin denaturarea sau îngroșarea trăsăturilor caracteristice ale originalului, în timp ce burlescul are o sferă mai mare de referențialitate și o mai mare libertate de construcție, delectarea putând fi generată și în afara confruntării directe cu modelul, ci numai prin absurditatea lumii nou create. Se poate vorbi, așadar, de o înglobare a parodiei în burlesc. De altfel, în Geschichte des Burlesken, 1794, K. F. Flögel identifică burlescul în trei posturi: prin lucruri, prin limbaj și simultan prin amândouă și enumeră între
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
o parte există eroul glorios, luminos, solar, amabil, atent, care niciodată nu face uz de mai multă forță decât este strict necesar, pe modelul Superman. Pe de altă parte, există eroul tragic, selenar, nocturn, încărcat de furie și motivat de absurditatea nedreptății, linie al cărei cap de serie este Batman și în care se regăsesc cele mai complexe personaje ale genului: Hulk (combinație între miturile lui Frankenstein, al lui Mr. Hyde și al științei, eroul-monstru, "strigătul existențial al umanității" și al
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Liviei Rusz, ajung la concluzia că "fără muncă și învățătură nu se poate trăi nicăieri și niciodată". Dodo Niță, Kiss Ferenc, Livia Rusz. O monografie, p. 29. 916 Despre aberațiile cenzurii se pot scrie alte lucrări masive. Aceasta ajungea la absurdități nu de puține ori înduioșătoare: temperaturile de peste 40 de grade nu erau anunțate public, rebusiștii aveau o listă de nume pe care nu aveau voie să le folosească în elaborarea careurilor de cuvinte încrucișate, precum numele intelectualilor din exil. Dan
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
s-a ales cea de-a doua variantă, asta e, fiul meu, lumea nouă, toate s-au schimbat, nimic nu mai e ca înainte, ce să facem! Cu ajutorul bunului Dumnezeu le-om trece toate, fratele Rafael împăcat cu lumea, cu absurditatea ei, Doamne, lumea ta nu-i absurdă, oamenii sunt cei care, Fiul meu, eu trebuie să ajung la bucătării, să punem masa, mai vorbim noi, caută-ți și tu un loc pe undeva, și să vii să-ți dau și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
până atunci. De câte ori puneam mâna pe stilou, capul Îmi devenea sec de idei. Degeaba mă Înscenam În a rămâne ore Întregi cu caietul În față, nu puteam pune pe hârtie nici un cuvânt. Mi se Învălmășeau În minte tot felul de absurdități. Totul mi se părea ilogic; În special oamenii Îmi apăreau grotești, idioți cu toții. Poate și din cauză că voința de care aveam nevoie nu putea fi Încadrată În limite omenești. Poate și din cauză că strivisem fără milă omenescul din mine. Autosugestia Își făcuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
puse amabil mâna pe genunchi - nu arunc bombe. Anarhismul meu e pur spiritual. Pentru că eu, prietene dragă, am ideile mele despre aproape orice... — Și dumneavoastră nu sunteți tot anarhistă? - o întrebă Augusto pe mătușă, ca să zică ceva. — Eu? E o absurditate ca nimeni să nu comande. Dacă nimeni nu comandă, cine o să asculte? Dumneata nu pricepi că așa ceva e cu neputință? — Puțin credincioșilor, care ziceți că e cu neputință... - începu don Fermín. Și mătușa, întrerupându-l: — Foarte bine, dragă domnule don
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
lor. Nu e vina lor. Cuplul pare tânăr, mai tânăr decât copiii mei. Părinții lor probabil nici nu erau născuți atunci când m-am ascuns eu. Copilul este doar un copil. Dar nu pot rezista. Recunosc ironia a ceea ce voi spune, absurditatea. Cine greșește aici: familia germană sau eu? Dar sunt destui pe care putem da vina. În timp ce ne îndepărtam, spun cu voce tare, încât să mă audă germanul cu aparatul de fotografiat și nevasta lui proastă și copilul lor neștiutor; un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
trebuie să fug. Fima nu cedă și nu renunță: — Ții minte versul acela celebru din poemul lui Amir Gilboa? „Un om se trezește deodată Într-o dimineață și simte că e un popor și Începe să meargă.“ Asta e exact absurditatea despre care Îți vorbesc. În primul rând, profesore, spune-mi adevărul, cu mâna pe inimă: Ți s-a Întâmplat vreodată să te scoli dimineața și să simți că ești un popor? Cel mult după-amiaza. Oricum, cine e În stare să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
tristeții mele, peste care nimeni nu va trece niciodată. Deși înotam în întuneric, un lampagiu trecu pe lângă mine în trap, să stingă singurul și cel din urmă bec îngălbenit de beznă. După el trecu și Moartea, duhnindu-mi în obraji absurditatea existenței și inevitabila catastrofă a grabnicului meu deces în cloaca asta în mijlocul căreia mă învârtesc în patru labe, adulmecând esența mamiferelor. Omul cu ciocul de aramă mă însoțea prin întuneric. Prevăzător și inteligent, el susținea existența fluidului spiritual, vorbindu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
afirma că era inteligent, dar nu se putea avea Încredere În el. De inteligent, era inteligent, fără Îndoială - o dovedea cărțulia intitulată Chintesența ibsenismului -, posesorul unui spirit caustic. Făcea aici cronica unei melodrame de Sydney Grundy, Sclavii inelului, ale cărei absurdități le diseca fără milă, conchizând: „Nu este câtuși de puțin o operă de artă; este o șmecherie menită să umple o sală de teatru și, mă văd silit să o spun, nici măcar o șmecherie prea abilă“. Elizabeth spusese că are
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Schirach, ar celebra credința de nezdruncinat în Führer. Perechi de rime precum „onoare și moare“, „sânge și înfrânge“, „fanfare și ardoare“ ar trebui să mă îngrozească retroactiv. Sau dacă, în fragmentul din primul meu roman, și-ar fi găsit expresia absurdități rasiste pe socoteala sărmanilor kașubi: un cavaler cu capul lunguieț decapitează duzini de slavi cu capul rotund. Și alte produse ale demenței inoculate. În cazul cel mai bun, sunt sigur că într-un teanc de desene, dacă acestea ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
desigur, la Santiago Ginzberg. Acum și aici, Îmi birui tristura pe care mi-o produce dispariția acestui intim, pentru a rectifica - iertat fie-mi cuvântul - interpretările eronate care s-au strecurat În presă. Mă grăbesc să detaliez că În asemenea absurdități nu domnește nici cea mai mică animozitate. Sunt fiicele grabei și ale unei ignoranțe care poate fi iertată. Voi pune lucrurile la punct; asta-i tot. După cum par a uita unii „critici“, cu toate calitățile și defectele lor, prima carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
De exemplu, astronomii credeau că, În situația contactării extratereștrilor, omenirea va fi atât de șocată Încât războaiele de pe Pământ vor Înceta și va Începe o nouă eră de cooperare pașnică Între națiuni. Dar istoricii credeau că acest lucru era o absurditate. Ei amintiseră că atunci când au descoperit Lumea Nouă - o descoperire la fel de zguduitoare - europenii nu și-au Încetat războaiele lor nesfârșite. Dimpotrivă: luptele s-au intensificat. Pur și simplu, europenii au transformat Lumea Nouă Într-o extensie a animozităților preexistente. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
câmp de luptă. Tot așa, astronomii Își imaginau că, atunci când omenirea se va Întâlni cu extratereștrii, va avea loc un schimb de informații și de tehnologii care va genera o minunată dezvoltare. Istoricii științei spuneau că și asta era o absurditate. Ei arătaseră că ceea ce numim „știință“ constă de fapt Într-o concepție mai degrabă arbitrară asupra universului, improbabilă ca opțiune pentru alte ființe. Ideile noastre științifice sunt ideile unor ființe orientate vizual, care se trag din maimuțe și cărora le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
spuse Beth, ghemuită În colțul ei, cu ochii aprinși de o energie furioasă. Asta văd și-eu. N-a mai rămas prea mult timp, Norman. Vreau să pleci. Ținea arma Îndreptată cu fermitate spre el. Norman avu senzația acută a absurdității situației: se Întorsese ca să salveze pe cineva care nu dorea să fie salvat. Ce mai putea face acum? Beth stătea Înțepenită acolo unde el nu putea ajunge, n-o putea ajuta. Abia Îi mai rămăsese lui timpul necesar să plece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
bipedul rațional, nu s-a ales decît cu îngrijorare și suferință. Singuri pasionații pînă la manie, îndrăgostiții științei, sau cei ce bat la porțile sfințeniei au alungat îndoiala și neîncrederea. În rest, cu toții ca și el. O debandadă umană între absurditate și crez. Asta cauți și tu, tinere, o pasiune care să te ierte. Dar tînărul V. și-a găsit chemarea. Destinul omului petrecînd nenorocirea precum Oedip; aruncînd-o odată cu ochii. Martiriul. Punctul de forță al vieții omului este sfîrșitul. Așa coboară
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Peste trupul tău, ochii scăldați în rugina iubirilor, îți așezau sub picioare, harul stăpânit de lună, în toate cetățile pustiite de vânturi. Un gol arzând mă sugrumase până când mi s-a scurs, sângele dorurilor peste clipele albăstrite de timp. Câtă absurditate, să pot să caut regi de ceruri, în această siderală întâmplare de-o clipă, ce-mi sapă canale pietrificate-n venirea ta, peste surprizele nopții de aer, venirea ta, salcie dezrobită de îngeri. REGI DE CERURI Într-o noapte sinceritatea
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]