3,955 matches
-
un mecanism care o Însuflețește? Întrebă Dante. - Poate. Sau poate că nu. În Franța am văzut nu puține păpuși animate care Împodobesc orologiile de pe turnuri. Însă niciodată una Înzestrată cu aparenta naturalețe a acesteia. Mai să-ți vină să crezi... Adânciți În dialog, Încercau să se Îndrepte spre ieșire. Dar, În față, mulțimea părea să se fi oprit și glasuri agitate se ridicau, ca și când ar fi avut loc o ceartă. Dante se Înălță pe vârfuri, Încercând să descopere de unde provenea zarva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
chepeng larg, probabil gura de Încărcare de la vechea fânărie. Hangiul Îl ridică și Îl Îndemnă să se apropie de deschidere. Dedesubt, un grup de bărbați ședea În jurul unei mese din lemn de stejar, bând din niște ulcele de lut. Erau adânciți Într-o convorbire pașnică, departe de obișnuita efervescență a tonurilor de cârciumă. Păreau să Își omoare timpul așteptând ceva. - Aceia sunt toți oaspeții dumitale? Întrebă În șoaptă poetul. Celălalt, după o ocheadă rapidă, făcu semn că da. Dante parcurse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pe aceeași stradă. Dar mai apoi se răzgândi, văzând că umbra gnomonului fixat pe galerie bătea deja spre ora a șaptea. Avea de făcut o bună bucată de drum dacă voia să ajungă la meșterul Alberto Înainte de terminarea lucrului. Se adânci În labirintul de străduțe dinapoia rămășitelor vechiului amfiteatru, flancate de un viespar de case umile din zidărie și de barăci din lemn, unde locuiau și Își țineau prăvălia mare parte din meșterii artizani ai Florenței. Mai spre sud, către malul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Ce se pregătește să ofere lumii prințul poeților toscani? Am auzit un zvon, printre Credincioși. O călătorie În Împărăția morților. - A morților și a celor care nu vor muri. - Ca să vezi... șopti Cecco pe un ton ironic, Însă Dante se adâncise iar În gândurile lui. Se pare că vreți să vă luați la Întrecere cu francezii În privința Îngâmfării, spuse sienezul, arătând spre zidurile noului Dom ce se clădea În spate la Santa Reparata. Acolo se clădesc catedrale imense, cu vârfuri Înalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
alunecând cu pasul său șovăielnic. 4 Zorii zilei de 9 august, la Priorat În curtea interioară, Dante observă o oarecare agitație. Într-un colț, un cal Încă Înșeuat, acoperit de sudoare, izbea cu copita În caldarâm. Un bărbat Înarmat era adâncit Într-o discuție agitată cu șeful gărzilor. În jur, alți soldați urmăreau cu interes ce se vorbea. Poetul se apropie de grup, curios. - Ce se petrece? Întrebă, urmărind cu coada ochiului curierul care sărise din nou În șa și dăduse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
dă-mi timp, priorule. - Timpul e materia de care dispunem cel mai puțin, murmură Dante. Mechanicus se aplecase din nou peste bancul de lucru, cu mâinile În mecanism. Dante se uită În jur. Într-un colț, tăcut, stătea Amid. Era adâncit În rugăciune, Închinat pe covoraș. Poetul se așeză pe un cufăr lângă bancul de lucru, Încrucișându-și mâinile sub bărbie și observându-l cu luare-aminte. Știa despre obișnuința maurilor de a se Îndrepta către Mecca, dar vederea acestuia, prosternat cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
omenesc care continua să iasă la suprafață la fiecare Învârtire a roții: ca o macabră zeitate fluvială, se arăta În toată fragilitatea sa dramatică În punctul de sus al rotației, Îmbibat de apă scânteietoare, iar apoi se scufunda din nou, adâncindu-se În mormântul său lichid. Era ceva ieșit din comun, se gândi poetul, În acea alegorie a unei Învieri neîmplinite. Ca și cum mortul ar fi refuzat să coboare În groapă și, În același timp, puterile infernale l-ar fi Împiedicat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de maiestuosul edificiu, aproape sufocându-l În Îmbrățișarea lor, și prin mulțimea de vânzători desprinși să Își potrivească tejghelele chiar și printre mormintele vechiului cimitir, care Încă mai supraviețuia. Bătrânul medic era În picioare, În lumina uneia dintre ferestre. Părea adâncit Într-o meditație profundă, cu capul Înclinat și cu ochii Închiși. Pe fața sa, marcată de vreme, rețeaua de riduri parcă se accentuase În ultimele ceasuri, săpând brazde până la os. O grimasă de suferință Îi altera expresia ce purta Îndeobște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de gingășie. Dante se opri În prag, să o admire pe femeia care, ghemuită pe o pernă, cânta la lăută. Aplecată deasupra instrumentului, Amara parcă mângâia corzile cu degetele ei subțiri, cu o mișcare prelungă. Parcă respira vibrațiile cutiei armonice, adâncită În miraculosul extaz al unor sunete pe care poate că nu le putea auzi. Lumina lumânării se asorta cu albul imaculat al părului ei, transformându-l Într-o cascadă de argint. Privirea lui Dante zăbovi cu aviditate pe chipul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Sub ochii săi, schițat grosolan În cerneală, era un desen reprezentând două octogoane concentrice. - Vezi? Un soi de roată, cum Îți spuneam. - Și ce i-a spus Arrigo vameșului? - Nimic. Că era un simplu instrument pentru studiile lui. Dante se adâncise În gânduri, continuând să fixeze desenul. - Sigur că e ciudat, Îl auzi dintr-o dată pe Duccio spunând. - Ce? murmură, dezmeticindu-se. - Că Arrigo e găzduit la dominicani. - Și ce e așa ciudat? - Destule, după cum vorbesc călugării. În tinerețe, Arrigo a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cap. - Elia era un om al păcii. Și, În plus, Elia distilase doar această cantitate de substanță. Și numai pe aceasta. - Ceva l-a reținut? Arrigo scutură din cap. Dante Îl așteptă să continue, dar filosoful părea să se fi adâncit În gânduri. Avea privirea ațintită În gol, ca și când s-ar fi Întors la vremurile tinereții și figura Întunecată a lui Elia s-ar fi arătat din nou dinaintea ochilor săi. Dante Îl văzu scuturând din cap, În tăcere. - Nimic nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui Marcello. Medicul stătea cu ochii Închiși, nemișcat, cu un caiet mare În față. Pe colțul mesei zăcea o clepsidră: nisipul se adunase În Întregime În compartimentul de jos, ca și când omul și-ar fi petrecut o bună bucată de vreme adâncit În munca sa. - Se pare că vezi prin beznă, ca pisicile, exclamă Dante surprins. - Pasul dumitale e ușor, și totuși are un sunet inconfundabil. Priorul se deplasă imperceptibil de-a lungul muchiei de lemn, Încercând să zărească, la lumina slabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu ghearele. Îl mănânc de viu, Îl halesc bucățică cu bucățică și pe urmă mă duc să-l cac În Arno... Între timp Își agita brațele, hăcuind În dreapta și În stânga cu pumnalul pe care și-l scosese de la brâu. Părea adâncit Într-o bătălie cu umbrele, În timp ce masca lui grotescă devenea din ce În ce mai tragică. Și fața i se Întunecase, sub panașul fluturând de pe coif. Continua să tremure, pradă unei furii neînfrânate. Împunse cu degetul arătător de mai multe ori În pieptul poetului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de fărâme de carne. Mecanismul lui al-Jazari se oprea cu un ultim zumzet. Apoi, emoția Îl copleși. Își dădu drumul să alunece În jos pe zid, În timp ce simțurile i se scufundau În neant. Când Își reveni În simțiri, se pomeni adâncit În bezna abia Îmblânzită de strălucirea lunii, care se legăna dinspre ferestre. Trebuia să fi trecut ceva vreme, dar câtă? Simți o mână grosolană care Îl scutura și un glas aspru ce Îl striga pe nume. - Trezește-te, messer Durante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
colțul străzii, intrând în casă, așezându-se la masă și așteptând ulciorul cu vin. Familiile care îi aveau pe ai lor la Uzină traversaseră războiul fără mari îngrijorări sau privațiuni. Ceilalți, în schimb, ieșeau din patru ani teribili. Ruptura se adânci și mai mult, mai ales când un mort sau doi începeau să putrezească. Unii nu-și mai vorbiră. Alții ajunseră să se urască. Bassepin începu negustoria cu monumente. Unul din primele pe care le furniză fu, de altfel, pentru noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
că o aduce la ei, vine Alex, dar vine și Tina, una tu, unul eu. Acum, înăuntru era cald și bine, unde-i cald și bine, ehe! Cum eram eu odată!, oftează bărbatul din el, nasul lui mare e mai adâncit în pământ, ca și cum ar fi pierdut din putere, cum erai?, îl întreabă ea parșivă, e printre puținele dăți când e parșivă cu el, cum erai tu odată? Ea îl știe bine cum era, foarte subțire și foarte înalt, cu ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
și speriat. Disperat, dar spunând la televizor că a avut un an foarte bun, plin de împliniri, că urmează să facă Regele Lear. Insomniac, lipsa de somn marcându-l, îmbătrânindu-l mai tare, pungile-i atârnau sub ochi, ridurile se adânceau, sprâncenele albe, părul rărit și, evident, vopsit, dinții stricați, îi lipseau deja măsele. Iubitor de bani. Doar că strălucea pe scândura teatrului, ea îl aducea la tinerețea de începuturi. Fermecând lumea. Subjugând femeile. Regulând studentele... * — Am rămas în casă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
mârșav, de japiță?, oare fibra lui de trădător???... Bărbatul ridică un colț al plăpumii: credeam că ești goală și mă păcălești pe mine că te doare ceva, vrei să mă păcălești? (Râde strepezit.) Mă primești în scutece? Femeia oftează, se adâncește în lenjeria primitoare, pe ea, Maestrul n-o citise niciodată, ar vrea să-i spună: tu nu m-ai înțeles niciodată, nici nu știi ce-i cu mine, nu m-ai înțeles, kalepa takala, n-ai intuit, totdeauna a trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nici o adresă, bătrâna se uită mai atentă la actor, ce-o fi căutând acuma, cum de nu știe că fata a plecat?, au trecut atâtea zile și n-a mai fost pe aici, cât de mizerabili sunt bărbații ăștia! Și adâncește pedeapsa, crudă ca aprilie care își naște viața din moarte, cum scria un poet. Zicea că a lichidat totul, știți, aici nu mai are nimic, haine, vreau să spun, mie așa mi-a zis: nu mai am pe nimeni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de aur sunt inundați de toate apele anului 2005. Rochia e mai roșie ca niciodată, o nuanță ciudată de roșu, unghiurile ascuțite ale feței se adună și mai mult în colțuri de piatră, cutele din dreapta și din stânga gurii s-au adâncit, am obosit!, își spune din nou femeia, decolteul adânc n-o salvează deloc, lacrimile se scurg până pe țâțele alea frumoase, ca de fată mare. — Nu mai plângeți, doamnă, că o să se rezolve, trăim în secolul medicinei, o să-l facă bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
a spus, „iar dacă n-are efect, Îl citesc pe Rupert Brooke“. A trecut o jumătate de oră. Afară s-a stârnit vântul și Amory privea cum crengile umede se mișcau și zgâriau, ca niște gheare, sticla ferestrei. Tom se adâncise În studiu și tăcerea din interior nu era Întreruptă decât de sfârâitul rar al vreunui chibrit sau de foșnetul pielii, când Își schimbau poziția În fotolii. Pe urmă interveni o schimbare, ca zigzagul unui fulger. Amory a sărit În sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fără griji pe platforma deschisă și lasă vântul să le bată direct pe chipurile sălbatice. În curând tramvaiul o să fie doar o amintire, iar sub ei se vor afla într‑o mașină nouă. Prăpastia dintre Hans și gemeni s‑a adâncit și mai tare aici, unde mai sunt și alți oameni de față, care se uită la ei. Anna și Rainer erau sus, Hans era (încă) jos, dar această situație n‑avea să mai dureze mult. Dacă nu e curentul provocat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
Sirian a obținut nouă locuri... Desigur, toate informațiile acestea nu aveau pentru mine un sens istoric, ci doar erau imprimate În adâncul creierului sub formă digitală de succesiune a cifrelor 0 și 1, la fel ca În microprocesorul unui calculator. Adâncit În gândurile mele, am scos din buzunar o țigară și mi-am aprins-o. Șoferul sirian a Început să țipe la mine, Într-un talmeș-balmeș de cuvinte În engleză și arabă: „N-ai Înțeles că nu se fumează În mașină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
eu, după un interval de timp rezonabil, m-am luat după el. În fața adăpostului în stil maur pentru Antilope, tânărul se opri puțin lângă un grup de centauri din bronz aflat acolo, iar eu, lăsând impresia cuiva care s-a adâncit în ghidul turistic, am mers drept la Templul Chinezesc unde, ascuns privirii de câțiva oameni, m-am oprit și l-am urmărit cu coada ochiului. O luă iar din loc și am bănuit că vrea să o ia spre Acvariu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
spre singurul fotoliu din cameră, iar el se așeză pe marginea patului strâns cu grijă. — Am auzit că v-ați întors, zise el pe un ton calm. Aplecându-se, scoase de sub pat o ladă. — Bere? — Mersi. Am dat din cap adâncit în gânduri, iar el împinse capacele de pe sticle doar cu degetul mare. — Și aud că acum sunteți Kommissar. Își dă demisia ca Inspektor și se reîncarnează ca și Kommissar... Te face să crezi în afurisita de magie, nu-i așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]