1,462 matches
-
cea mai bună aidoma unui izvor cu apa limpede din al cărui suspin îmi adun mereu sufletul risipit Desfrunzesc copacii a toamnă și lacrimile ploii curg printre cuvintele mele care vin șerpește târându-se prin iarba azurie a sufletului mă adulmecă îmi sar de gât îmi ling rănile și mă înfășoară în cârpe albe de mătase. Sub o pală de vânt cuvintele mele în cămeșe de tort înmuguresc pe buze și înfloresc în zbor spre cerul inimii tale. În dimineața asta
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
el s-a apropiat și a invitat-o la dans. O vedeam cum se pierde în brațele lui, cum căuta să i se lipească discret de trup cu fiecare pas prin care se roteau ca într-un dans de împerechere, adulmecându-i mirosul în timp ce și sprijinea fruntea de pieptul lui înfoiat. Acel băiat reușea fără niciun efort să o facă să viseze și gelozia pe care n-o puteam controla mă durea cu fiecare secundă care trecea. Dintr-o dată am simțit
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
folosesc prezentul - „are nevoie” -, și nu trecutul. Ar fi mai adecvat, cred. Cineva Încerca să mă inducă În eroare. Cu siguranță vroiau să mă facă să cred că există o oarecare legătură Între EL și Camelia de teamă să nu adulmec adevăratul scop al numărului de telefon. Ademenindu-mă În cursă, Își puseseră În cap să sublinieze lipsa de importanță a numărului de telefon abătîndu-mi atenția și de la localul Camelia. Oare chiar asta urmăreau? Se apropia ora Închiderii și, În capătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
unde se așteaptă mai puțin. — A doua oară astăzi! O zi plină de coincidențe. SÎnt pur și simplu uimită Dar mie nu mi se părea deloc așa. — SÎnt uluit de-a dreptul, continuă el. Mi-am zis eu că o să adulmeci tu locul ăsta la momentul potrivit, dară nu sta acolo... ia loc. — Dar de ce nu mi-ai spus nimic dacă știai de existența lui? Am pornit imediat magnetofonul. Doar scria și În formularul pe care l-ați completat cînd ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
tratez autoritar, de mă surprindea chiar și pe mine maniera mea. Am turuit fără să respir: — Exact ce spuneam. M-am săturat să te tot rog să-mi furnizezi și mie niște informații. Ascultă! Să presupunem că eu singur am adulmecat afacerea cu asigurarea pe viață și nu am auzit-o de la dumneata. În cazul acesta nu puteam decît să bănuiesc că dispariția soțului e doar simulată, o chestiune pe care ați pus-o la cale voi doi, scopul fiind crima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
tălăngile vacilor boierești, în poieni și tocmai când din urmă, pe drumul pe care venisem eu, se arătă și boierul Enacache pe calu-i iute, cu cânele-i mare roș care sărea în dreapta și-n stânga și străbătea toate tufișurile adulmecând. Se opri boierul, se opri și pădurarul. Ce mai este pe la câșlărie, Voineo? —Bine, cucoane Enacache... Stăpânul zâmbi, apoi, întorcând spre mine capul, rosti limpede: bună ziua!, trecu repede înainte și descălecă. Cânele se oprise și stătea neclintit, ca de piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
în lăicere, cu căciula pe sprâncene și cu gulerul ridicat. Numai vârful nasului i se vedea. —Măi Niță, grăi Faliboga cătră Lepădatu... ai văzut și tu pe omul stăpânirii... primarele de la comună... Domnu Vâlcu îi vulpe șireată... Cum vine boieru, adulmecă îndată spre noi... Da’ altfel, cine-l mai vede pe-aici? I-a dat boieru o hârtiuță albastră - și gata, el se chiamă că și-a făcut datoria... Altfel aici noi în de noi trăim - și n-avem nici popă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Eu? întreba ea cu mirare și începea să râdă. Am fost și eu cu treburile gospodăriei. Foarte bine, foarte bine! mormăia el și prindea să se învârtă prin cele trei odăiți, căutând parcă pe cineva. Apoi ieșea și începea să adulmece prin ogradă și printre acareturi. Asta se întâmpla aproape totdeauna și femeia se făcea că nu bagă de samă. Ea era o biată fată săracă din oameni de rând, ș-o chema Cristina. Umblase în copilăria ei mai mult cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Dumnezeu, vorbea moșneagul. Altădată până la Sfinții Arhangheli s-arăta semn de iarnă. Acuma s-au scuturat frunzele fără brume și stau așa, troiene, pe cărări. Nici le umflă vântul, nici fug sunând: parcă-s moarte. Pământu-i ca cremenea. Ce s-adulmece cânii? De atâta secetă s-au vârât jigăniile adânc în codru. Eu socot, uncheșule, că cum s-a pișca lumina, se schimbă vremea... Amândoi își ridicară ochii spre luna plină care cernea ca o pâclă argintie peste satul revărsat pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
beregată. Pâș-pâș-pâș - alături, la piciorul lui. Piei, drace! doar n-o fi ursul. I-a apucat mâna. A simțit ceva rece pe dosul palmei. Într-aceeași clipă se înfioară în toată ființa de plăcere. A venit la el din pâclă, adulmecându-i calea, Vidra, cățelușa lui de vânat, care caută urma cerbilor vulnerați. —Tu ești, Vidra? — Eu sunt, schiaună capauca, aburcându-se până la șoldul lui și căutându-i obrazul, cu botu-i fin și ascuțit. — Da, da, zice Culi; suie până sus și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
jos, soarta unui om era hotărâtă într-o clipă și nu mai exista cale de întoarcere. Detest testul de detectare a Mângâietorului Delicat, dar nu sunt cea mai în măsură să judece pentru că eu am o „chestie“ cu bărbații care adulmecă. Bărbații care te asaltează folosindu-și fața și capul, fără să apeleze la mâini, împungându-te cu capul în gât, frecându-și fruntea de a ta, înainte de a te săruta în sfârșit - act însoțit uneori de sunete tânguitoare. Nu-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
ce rost avea să-i cunoască pe soții Costello înainte ca fiul lor să facă „ce se cuvine“ față de fiica ei. Învăluiți în zâmbete strălucitoare, artificiale, amândouă perechile de părinți și-au dat târcoale circumspecți, ca niște câini care își adulmecă fundurile, încercând să-și dea seama care are mai multe de ascuns. Cineva a strigat, alarmat: Nu-mi spuneți că e fericitul cuplu! Toți s-au întors să vadă mașina aurie de epocă venind înspre noi. Așa este! Este fericitul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
din Piața Miracolelor. Nu știu dacă ăsta era adevăratul ei nume, dar așa îi spunea Harun. Nu se afla acolo pentru noi nimic de cumpărat, nimic de cules, nimic de mâncat. Aveai doar la ce să te uiți, ce să adulmeci și ce să auzi. Mai întâi, falșii bolnavi. Unii se prefăceau atinși de epilepsie, își țineau capul cu amândouă mâinile și-l scuturau tare, lăsând să le atârne fălcile și să li se răsfrângă buzele, apoi se rostogoleau pe jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
luă o mână de zăpadă și își frecă fața. Intră în umbra pădurii și străbătu câteva mile la pas, pe o cărare ce abia se zărea printre copaci, aplecându-și adesea capul ferindu-se de crengi. Lurr mergea în fața lui, adulmecând pământul de parcă ar fi luat urma cuiva. Valerius zâmbi, trăgând în piept aerul rece, în care se simțeau mirosul pătrunzător al pinilor și acela, mai dens, al rășinii. Observă în zăpadă urme de vulpe și de cerb, iar mai departe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
piele al sabiei de gladiator. Dădu pinteni calului și își reluă drumul prin pădurea aceea unde avea să-i întâlnească pe Julius Civilis și pe Velunda. Când ajunse la o ridicătură, se opri, fiindcă Lurr stătea nemișcat, cu părul zbârlit, adulmecând. Valerius coborî de pe cal, afundându-se în zăpadă până la pulpe. Ascultă. Un strigăt îndepărtat, înăbușit imediat, sfâșie preț de o clipă liniștea care acum se lăsase din nou peste peisajul scăldat în lumină. Un alt strigăt. Din nou liniște. Valerius
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
e bine să-ți clăteși gura cu asta, îi spuse, oferindu-i o cupă. Vitellius își scosese tunica de lână și, pe jumătate gol, se întinsese pe tricliniu în încăperea unde focul continua să ardă. Guvernatorul se ridică puțin și adulmecă. Nu-i vin! — E o băutură din mărar - alungă toate gusturile. — Pe Listarius l-am descoperit într-o tavernă, îi spuse Vitellius lui Flavius Valens, care era așezat în fața lui. Prăjea măruntaie de mistreț... N-am mâncat așa ceva în viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
prăjită plutea în aer. Apăru hangiul, care făcu mai multe plecăciuni - îl recunoscuse imediat pe guvernator în omul care înainta șchiopătând, lacom de mâncare și de informații. Vitellius îl îndepărtă cu mâna pe hangiu și se duse să inspecteze cratițele, adulmecând, gustând sau înfulecând cu gura plină când o mâncare îi plăcea mai mult decât celelalte. Era neliniștit și privea lacom mâncărurile. Cuvintele lui Flavius Valens îi răsunau în minte, mai ales acela care părea înconjurat de o aură: imperator. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sau din ce ținut venea. — Sunt doar prezicătorul care urmărește destinul Imperiului pe care acum vrei să-l conduci. — Eu? Vitellius luă un os de pe masă și îl aruncă unui câine care semăna cu un lup, întins lângă foc. Câinele adulmecă osul, dar nu-l atinse; se așeză cu botul pe labe. Îl fixa pe Vitellius cu ochii lui sălbatici. — Sunt guvernator, și asta îmi e de-ajuns. — Nu-i adevărat. Nu-ți e de-ajuns faptul că ești guvernator, așa cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în pădure. Se opriră când ajunseră în vârful dealului. Valerius coborî de pe cal și legă frâul de o ramură. Se înveli cu pătura de blană, își luă traista și se așeză pe un buștean. Lurr se învârtea de colo-colo, neliniștit, adulmecând pământul de parcă ar fi dat de urma unui animal sălbatic. Valerius îl privi o vreme, apoi se dădu deoparte să-i facă loc lui Titus. Tăcuți, cei doi contemplară peisajul: câmpia imensă, care se întindea cât vedeai cu ochii sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
aduse mirosul de jăratic și de panis militaris, făcută din făină, apă și sare, un miros îmbietor pentru cei aflați la capătul unui marș lung. Pe lângă mirosul de pâine se simțea un altul, mai greu. — Ceapă, usturoi și praz - Valerius adulmecă aerul. Aș mânca o strachină întreagă. — Eu aș înmuia în sos multă pâine. — Cum fac soldații. Ceapa, usturoiul și prazul țin departe bolile. Ăsta-i medicamentul soldaților. O rație bună de dimineață... Ai s-o primești și tu. — Eu? O să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
-i așa? Pot chiar să-și întemeieze o familie, pe limites. — Dacă vrei să te duci în tabără, du-te singur. Valerius oftă, luă o mână de zăpadă și-și frecă fața. Se uită spre Lurr și îl văzu nemișcat, adulmecând aerul. Privi în direcția aceea și simți că inima i se oprește. — Privește, îi șopti lui Titus și fluieră ușor, ca să-l cheme pe Lurr. Dincolo de pădure, în stânga lor, printre arbuștii de pe malul unui torent aflat la poalele colinei, niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Probabil că nu vor să-și ude hainele și încălțările, pentru că or să stea în zăpadă și în noroi. — Dar ce fac? Soldații își ungeau trupurile cu o pomadă pe care o treceau din mână în mână. — Mirosul ăsta - Valerius adulmeca aerul... Camfor. Se ung cu camfor... Vara e răcoros și alungă insectele, și iarna... Pe frigul ăsta, important e nu câte haine ai pe tine, ci ca sângele să circule repede și să nu îngheți. Pentru asta e bun camforul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
adepții îi urmară exemplul unul câte unul. Se simțiră extraordinar cântând împreună. — Cum reușea să-i păcălească pe toți oamenii ăia? se întrebă spionul de la Societatea Ateistă, trăgând cu ochiul din spatele copacului. Ce putere avea asupra lor? Ce avea el? Adulmecă aerul. Mirosul de nucșoară și cuișoare se înălța prin frunziș dintr-o oală de undeva. Nucșoară și cuișoare... și mai ce? Adulmecă din nou. Mirosul îi pătrunse în nări și-și încălzi calea spre creier. Da... adulmecă. Încă ceva... Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
întrebă spionul de la Societatea Ateistă, trăgând cu ochiul din spatele copacului. Ce putere avea asupra lor? Ce avea el? Adulmecă aerul. Mirosul de nucșoară și cuișoare se înălța prin frunziș dintr-o oală de undeva. Nucșoară și cuișoare... și mai ce? Adulmecă din nou. Mirosul îi pătrunse în nări și-și încălzi calea spre creier. Da... adulmecă. Încă ceva... Își mai luă câteva notițe în caietul său. În camera de dimensiunile unei găuri de șoarece pe care o închiriase într-o casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Ce avea el? Adulmecă aerul. Mirosul de nucșoară și cuișoare se înălța prin frunziș dintr-o oală de undeva. Nucșoară și cuișoare... și mai ce? Adulmecă din nou. Mirosul îi pătrunse în nări și-și încălzi calea spre creier. Da... adulmecă. Încă ceva... Își mai luă câteva notițe în caietul său. În camera de dimensiunile unei găuri de șoarece pe care o închiriase într-o casă plină de chiriași, puse la cale un plan pentru investigația sa, care presupunea cercetarea trecutului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]