946 matches
-
apărarea În mod public. Înainte ca ușa barului să se Închidă În urma lui, Ryan Îl văzu pe Loïc ridicîndu-și fratele de jos și Înălțîndu-și paharul gol. - Dați de băut! RÎsetele reîncepură. Indecente și răsunătoare. * * * De pe mare se răspîndea o ceață albicioasă care aureola creasta recifelor cu un halou vaporos, ca un suflu umed. Pe faleză, ferigile unduiau blînd sub mîngîierea brizei. Luna În creștere acoperea cu o lumină lividă locul numit Ty Kern. Menhirii nu erau nicicînd mai impunători decît În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
continuitatea unui naos cu decorații sclipitoare unde se vestește devenirea neîndoielnică a ființei pornind de la izvorul său tainic. Ascunse de schelării care îi fac să creadă pe puținii turiști că au nimerit în toiul unor lucrări de restaurare, imense dâre albicioase de stuc și ciment își întind tentaculele monstruoase, semănând dezolarea și oroarea acolo unde până mai ieri străluceau tonalitățile sclipitoare ale fragmentelor de sticlă șlefuită și pietrelor colorate. Scenele sfinte sunt literalmente ciopârțite, lipsite pentru veșnicie de sens și de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
strada și am inspectat împrejurimile. Ușa de la intrare era încuiată, ferestrele laterale erau zăvorâte. Ori sunam la ușă, ori intram prin efracție. Apoi am auzit zgomot de pași de partea cealaltă a geamului și am văzut o siluetă încețoșată și albicioasă îndreptându-se spre sufragerie. Peste câteva secunde zgomotul scos de o ușă care se deschidea se auzi până în capătul aleii. Am dat colțul casei, hotărât s-o înfrunt pe femeie. Ramona stătea în pragul ușii, părând o fantomă în halatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
mare de fier de lângă ușa magaziei. Asiaticul ținti lada și apăsă pe trăgaci. Un fulger mic, rudimentar țâșni pe gura megalaserului și lacătul zbură cât acolo. Blondul sări și înălță capacul lăzii. Zeci de pachete de nailon cu un praf albicios stăteau frumos orânduite în ladă. Cu vârful baionetei blondul sparse unul, își umezi arătătorul și gustă. — Ei? întrebă nerăbdător bărbosul. — „Dero”, răspunse blondul și scuipă. — „Dero”? făcu dezamăgit bărbosul. La ce vă trebuie atâta „Dero”? — Pentru curățenie, răspunse timid Stejeran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
spre miazăzi, numai ochii buni puteau desluși, dacă le cunoșteau dinainte, trei piscuri scunde așezate în triunghi. Iar întorcînd privirea pe dunga dintre miazănoapte și apus a orizontului, puteai zări cum tremură în depărtări alți doi munți, unul vânăt, altul albicios. Cel dintâi era un munte mai mare, bogat în flori, pe celălalt, pipernicit, mai mult o stâncă golașă, Auta își aducea aminte că a văzut foarte mulți corbi. De aceea i se și spunea Muntele Corbilor. Erau încă doi munți
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai înfricoșa. O vedea bine: doi ochi cu sprâncene subțiri și aproape albe, două urechi, nas subțire și mic, buze subțiri, părând poate din pricina globului vinete ca ale morților. Păr nu avea decât puțin, deasupra tâmplelor și cefei, scurt, rar, albicios. Ființa mișcă o mână, și s-ar fi părut că mâna e grea, deși mică, într-atît de încet izbuti s-o miște, aducîndu-și-o spre piept. Zâmbi atât de blajin, încît Auta simți că toată frica pe care o îndurase la
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și privea într-o cutie cu o oglindă pe care tremurau niște frânghiuțe de lumină. Numai al patrulea nu făcea nimic, se uita la Auta. Erau cu toții cu chelii mari, afară de unul singur, care avea păr ceva mai bogat, galben albicios, cel care se uita la Auta. Ar fi putut să fie și fată, însă hainele la fel ca ale celorlalți, destul de largi, alcătuite dintr-un fel de cămașă de mătase liliachie prelungită în niște nădragi strâmți, ascundeau bine trupul. Și
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
zbătându-se să se elibereze din trupul zdrobit. Articolele din ziare relatau că cei doi bărbați care dăduseră peste silueta boțită În aleea Întunecată, puțin după ora unu noaptea, crezuseră mai Întâi că au de-a face cu un balot albicios de așternuturi de pat și, doar când unul dintre ei o Împunsese cu bastonul și auziseră geamătul stins, Își dăduseră seama că era o femeie și dăduseră alarma. O Împunseseră cu bastonul! Retrăind clipa in situ, fugi de pe Ramo Barbaro
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pe care o Îmbrățișa, erau negre la vârfuri și foarte lungi. Pielea, zbârcită, ieșea parcă din conturul celor două trupuri și se lichefia pe cearșaful boțit ca o apă groasă, ieșită din matcă. Corpurile lăsau un fel de magmă cleioasă, albicioasă, care se amesteca cu propria lor ființă, unindu-le Într-o formă incoerentă, Într-o zbatere nedefinită. Se auzeau zgomote ciudate: un amestec confuz de râgâituri Înfundate și sâsâieli, urmate de gemete prelungi, tot mai stinse. O duhoare puternică, dulce-animalică
Întâlniri cu Lola Jo - povestiri by Marius Domițian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1610_a_2999]
-
badijoneze” și să-l Împace, alintându-l cu maimuțăreli de iubire. Apoi se Întorcea grăbit În grădinuță și culcat printre flori cultivate sau romanițe cu miros amețitor, transpirat și plin de praf, privea cu Încântare cerul sidefiu cu mici pete albicioase care luau forma porcului Ghiță, a Doriței și a motanului Ipsilanti, așa cum Îi spunea tatăl său, Victor, privea copacii ca pe niște uriași cuminți și scoțând un ciob albastru dosit În buzunăraș admira soarele din Înaltul amiezii până ce zumzetul albinuțelor
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
Sigur, e o casă foarte veche. Ar fi ajuns un singur chibrit. Zgomotele unui joc de tenis Își trimiteau spre noi ecourile de pe un teren din apropiere. La peste un kilometru distanță, Îi distingeam pe jucătorii de la Clubul Nautico, pîlpîiri albicioase În aburul arșiței. — Unde au fost găsiți cei din familia Hollinger? Mă miră că n-au fugit pe terasă cînd a-nceput incendiul. — Din păcate, În momentul acela erau la etaj. (Hennessy arătă spre ferestrele Înnegrite de sub acoperiș.) El era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
stol de brabeti, împrăștiindu-se pe pământul tare. Nu mai soseau nici căruțele. În noiembrie, toată frumusețea aceea pălită se despuia. Maidanul își schimba culoarea. Scoarța roșcovană căpăta o dungă cum e fierul care străbătea burta de buruieni uscate. Lumina albicioasă a soarelui abia sticlea. - Vine bălana... u spunea nevestei. Îl dureau genunchii, și ăsta era semnul lui. Privea norii. Șeile lor albe se târau spre apus. Pielea întinsă pe ciolanele-i lungi se încrețea de frig. Grigore își chema găinile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
peste maidan. Se uită afară. 47 Lina ședea rezemată de scînduii, privind cerul. Trecu o ceată de câini, mușcîndu-se și lătrând. Ea îi auzi multă vreme, fugind peste mahalalele vecine. Pământul sclipea șters. Spre marginile gropii se ivi o linie albicioasă, întortocheată și lungă. Plânse adânc, în tăcere, din tot sufletul, ca un om singur, pierdut de ai săi, părăsit pentru totdeauna și, când i se uscară lacrimile, intră, uitând ușa dată de perete. Se auzeau greierii, țârâind tare și ascuțit
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cu rafie tulpinile crude. Câinii se gudurau la picioarele lui, căscau leneși, moleșiți. O toropeală neînțeleasă îl cuprinse. Auzi burlanele casei zuruind. Gurile lor de tablă aruncau în curte cocleala ultimei zăpezi de pe acoperiș, încet, urmele cerului se ștergeau. Nori albicioși călătoreau spre oraș și se pierdeau în sârmele numeroase, împletite peste clădirile depărtate. Dinspre Tarapana veneau căruțe cu cherestea, pline vârf. Caii, cu burțile murdare de clisa neagră, trăgeau greu, biciuiți de căruțași. Grigore avusese dreptate. Cu câteva zile înainte
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ruginite de tablă. Acestea sclipeau în soare ca oglinzile. În apa murdară se gloteau norii bolovănoși. Dacă ridicai privirile, îi vedeai îndesîndu-se peste malurile sălbatice. Căldarea de pământ răsufla tainic. Zgomotul cel mai mic creștea aici, se lovea de șeile albicioase și venea înapoi. Mirosea a bălegar încins și a iarbă crudă. Lui Ene îi venea s-o rupă la fugă, dar se ținea bine. Smulgea limbile proaspete ale măselariței și asculta freamătul pipirigului. - Vi-e frică? întrebă încet Oprică. - Nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ascuns și binele, și răul. Să putem să știm cum să-l scoatem... Că e frumos omu și pân nuntru, și p-afară. Să mă uit în ce stă puterea lui: în niște sfori de carne și-n sângele ăla albicios, veșted când nu mai e viață-n el. Da sufletu unde-o fi, Vasile?" îl întreb pe ajutor. El de unde să știe? Dă din umeri. "Mă, tu tot prost ai să mori!" îi zic. Și-mi aduc aminte că unii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
frunzele lui se oglindea nopțile luna știrbă a Cuțaridei. Pământul mișuna de gâze albastre, împodobite cu aripi străvezii. Fata tramvaistului cunoștea cărăbușul greoi de gunoi, care abia se mișca sub zaua lui neagră, și lungile mustăți ale lăcustei, și pielea albicioasă a rimelor grase, și culoarea ochilor de broscoi, și amestecul țarinei, și adâncimea cerului depărtat. Deasupra gropii, pluteau într-o lungă călătorie corăbiile norilor, mistuite în ceasuri întregi, destrămate de vântul nesimțit. De aici, ea putea să-și închipuie mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Bozoncea. În zori, au lăsat bacșiș chelnerilor și au plecat cu lăutarii în trăsuri. Paraschiv se nimeri lângă Didina, care-l ținea pe staroste în brațele ei. Stăpânul adormise, legănat de trapul ușor. Nu spunea nimic pungașul. Privea numai cerul albicios și salcâmii despuiați ai Griviței. Copitele cailor loveau caldarâmul și în celelalte trăsuri se auzeau chiuiturile hoților. Lămpile albastre cu gaz aerian lăsau sub ele, pe trotuarele pustii, umbre albastre. Birjarii întrebau din când în cînd: - Încotro? - Înainte, făcea Gheorghe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ea la masă. Din vecini, mirosea dulce și amețitor a usturoi. Lângă lămpi roiau țânțarii. Câte o bătrână ridica șervetul uns cu urmele gurii știrbe, să alunge gângăniile. De la Stere se auzeau cântecele mușteriilor. 317 Toamna, cârciumarul aducea un vin albicios, dulce ca morcovul. Nu mai ședea unul acasă. Sâmbătă seara luau leafa. Cine nu se oprea întîi la Stere, după ce mânca, se lega la izmene și, în papuci, iute să nu i-o ia altul înainte, la negustor. Nevestele rămase
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
înverșunat arcușul, aplecat peste instrument, nemaiștiind nimic... Dumitru privea coaja verzuie a zăpezii și umbrele nemișcate din jur. Mitică Ciolan zăcea cu ochii înțepeniți lângă el. Cum murise, cu spaima în priviri, ai fi zis că mai vede încă cerul albicios, nemișcat, în care băteau ciorile, croncănind. Ca să nu înghețe de tot, țambalagiul vorbea într-una, ca și când starostele -lar mai fi putut auzi: - Când m-am luat eu, nene Mitică, cu a mea, ce vremuri! Patru zile au băut țiganii. Nu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
coșcovite, vaduri secate. Încinse urme ale unor elanuri rămase de demult în aceste urme scorojite. Curg vorbele celor din jur fără sevă, uscate și ele în arșița acestui fără de gânduri timp. Vorbim în virtutea marii inerții care ne mai duce. Cuvinte albicioase, tocite de îndelunga lor rostogolire, fără duh, fără mireasmă, fără abur. Cei bătrâni parcă au uitat temeiul cuvintelor, iar cei tineri par a se speria de tăria de a gândi prin cuvinte și se bălăcesc în cloaca unor surogate cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
votat cu propriul lui partid și cu partidul de centru care îl privesc cu nedisimulată suspiciune, ca să nu spunem chiar antipatie declarată, Ce-o face tipul ăsta aici, gândesc ei, probabil, de ce o fi venit să se amestece cu drojdia albicioșilor, trebuia să stea să-și vadă de treaba lui ca să merite ceea ce i se plătește, poate că, majoritatea fiind acum alta, a venit la vânătoare de voturi, dacă asta a fost ideea, se înșală zdravăn, căci nu vor fi alegeri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
eu aș fi în locul guvernului, știu bine ce aș face, aș dizolva primăria asta și aș numi în locul ei o comisie administrativă decentă, de absolută încredere politică. Înainte de a continua această povestire, se cuvine să explicăm faptul că folosirea cuvântului albicios cu câteva rânduri mai înainte nu a fost ocazională sau fortuită și nici nu a fost rezultatul unei greșeli de digitație pe tastatura calculatorului, și cu atât mai puțin a fost vorba de un neologism pe care naratorul s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de dispreț, trebuie să fii dotat cu armura morală a unui cavaler al mesei rotunde ca să nu fugi imediat, cu ștreangul de gât și cămașa de penitență, lovindu-te cu pumnii în piept și renegând toate vechile principii și precepte, albicios am fost, albicios nu voi mai fi, să mă ierte patria, să mă ierte regele. Primarul, care nu are nimic de iertat, de vreme ce nu e rege și nici nu va fi vreodată, nici măcar candidat la viitoarele alegeri, nu-i mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
să fii dotat cu armura morală a unui cavaler al mesei rotunde ca să nu fugi imediat, cu ștreangul de gât și cămașa de penitență, lovindu-te cu pumnii în piept și renegând toate vechile principii și precepte, albicios am fost, albicios nu voi mai fi, să mă ierte patria, să mă ierte regele. Primarul, care nu are nimic de iertat, de vreme ce nu e rege și nici nu va fi vreodată, nici măcar candidat la viitoarele alegeri, nu-i mai observă pe trecători
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]