875 matches
-
Martinescu se găsește, ca în fiecare după amiază la acea oră de tihnă, în pijama, sub plapumă, cu mâinile sub cap, telefonul continuă să țârâie stăruitor, rugător aproape. Și ce este orice apel dacă nu o rugăminte? Martineasca se ridică alene, își lasă picioarele să lunece în papuci, își pune halatul și începe lungul drum către chemarea cea insistentă, căci în lunile de trecere reumatismul o supără întotdeauna și genunchii îi înțepenesc. Cu siguranță apelantul o cunoaște, altfel de mult ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
mine, ca și pe alții ca mine, de cele mai frumoase amintiri, încorporând în sufletele multora tristețea, ura și disprețul. Parcă mai ieri au fost acele clipe fericite când ne întorceam seara de la câmp în vârful carului ce se legăna alene tras de două văcuțe, una porumbă pe care o chema Dumana, ce era înjugată în partea de către om, iar pe cealaltă o chema Florica și era înjugată în partea dreaptă, adică în brazdă. Pe Florica o avea tata de la Hanganu
Imagini din lumea satului by Gheorghe Boancă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1187_a_2744]
-
din tavanul vagonului. Clicul microfonului care se Închide. Priviri speriate. Metroul nu oprește, Într-adevăr, dar Încetinește suficient pentru a zări pe peron cel puțin o duzină de indivizi Îmbrăcați În uniforme de camuflaj, cu șepci și bocanci Înalți, legănînd alene bastoane albe. Au aerul soldaților americani din trupele speciale de intervenție peste tot. Și e firesc să poarte uniforme de camuflaj, În stația de metrou de la Universitate sînt foarte mulți copaci. Timp de patru, cinci secunde cît mă uit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
și numai după Stare de asediu al lui Gavras, cu un strălucitor Yves Montand. James Woods nu strălucește În Salvador, nici n-a dat semne vreodată c-ar putea străluci, este doar un profesionist, singurul care mai mișcă ceva, destul de alene, este John Savage, ce joacă oleacă mai devreme În Mary’s Lovers. Recunosc cu rușine, am uitat aproape cu desăvîrșire filmul ăsta, Îl văzusem prin anii ’80 la un video japonez În alb/negru, și mă găseam Într-o stare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
fructele și dulciurile pe care mi le adusese un frate. Nu am mai luat drumul întoarcerii, ci am pornit mai departe, pe aceeași șosea, spre Ranaghat. Ajung în Bally aproape de apusul soarelui. Caut și aci Gangele, îl privesc lung, fumând alene, îl privesc cum curge lin și vast către orașul nostru. Stau pe o piatră, înconjurat de câțiva copii, care la început îmi strigă într-o engleză stropșită: "Maimuță albă!", apoi, văzând că nu mă supăr, ci îi privesc îngîndurat, cu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
și priveam pădurile de pin, întrebîndu-mă: poate fi altceva mai bun? Poate altceva avea mai mult sens decât această pădure, de nimeni întrebată de ce crește și pentru cine își dezvăluie neîntîlnita ei frumusețe? Aș vrea să fiu o buturugă, plutind alene, senină, beată, pe apele Gangelui. Să nu mai simt nimic, să nu-mi mai amintesc de nimic. Oare nu poate fi un sens al existenții această întoarcere la mineral, la cristal, de pildă? Să fii un cristal, să trăiești și
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
restul. Ar trebui să începem întîi cu vecinii noștri, apoi Franța, Italia, Mexic, Suedia... Dar să nu uitați Uganda, adăugă după o scurtă pauză. Când îl zări apropiindu-se, tânărul își împături jurnalul, căută ceva în servietă, apoi se ridică alene de pe bancă, parcă nu s-ar fi îndurat să se despartă de umbra teiului. Porni agale, cu pași leneși, în direcția opusă, întorcînd mereu privirile spre bancă. De abia după ce-l văzu așezîndu-se, grăbi pasul și câteva clipe în urmă
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
spuse pornind brusc înainte. Că a început să se facă frig. Se simțea urmărit și încetinise pasul, așteptând din clipă în clipă să se audă strigat din spate. Dar necunoscuta șovăia. Atunci își rezemă cutia violoncelului de peretele coridorului și, alene, începu să-și caute batista. Începu prin a-și descheia laborios pardesiul. - Maestre! auzi deodată, în spatele lui, o voce neașteptat de limpede și robustă, de contraltă. Maestre, e adevărat, nu mai dați lecții particulare? Antim întoarse capul și o privi
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
parcă mai vii de acasă, Dumitre. Moș Dumitru Carpen a zâmbit și, cu o mână obosită, și-a tras pălăria mai pe-o ureche, privind lung în zare pe sub zagara. Sirul de care, hodorogind și legănându-se sub greutate, șerpuia alene pe șleaul ce părea nesfârșit. Semăna cu o omidă...Moș Pâcu - cu un gest obișnuit - și-a scos luleaua și punga cu tutun, alături de care avea și sculele trebuitoare. După ce a îndesat tutunul în găoacea lulelei, s-a oprit pentru
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
întreagă pe baltă. Lumea nu prididește cu treburile și el stă hojma la umbră pe malul iazului...” Si ce se întâmpla până la urmă cu chiticii? a întrebat Alecu Slobodă. Pâcu s-a prefăcut că nu aude. Si-a aprins luleaua alene și, când nu s-a mai văzut din pâclă, a reînodat firul poveștii. „Când trebuie să facă treabă, nu aude, nu vede, dar dacă îi vorba de somn și căscat ochii în fundul dracului, acolo pe baltă, el îi cel dintâi
LA CRÂŞMA DIN DRUM by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1619_a_3008]
-
tulbură gândul: ba nu, pieptul ei se ridică, se coboară ritmic, se oprește; „E vie“, strig În mine cu putere și mă surprind Înfricoșat de mine Însumi, mâinile mele se Înalță Încet, ajung la umerii ei, la gât, Îl Înconjoară alene pline de tandrețe, unde este mai fragil, Îl mângâie cu pasiune latentă; o mai văd cum mă urmărește, răpită, turmentată de vârtejul clipei, buzele umezite, ochii ușor aburiți, nasul dilatându-se senzual, gura Întredeschisă, ochii, fața albă, palidă; pieptul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
brusc în sala încinsă de căldură și de miros de oameni mulți. Câteva minute urmară rechemările actorilor, apoi lumea se liniști și intrară în funcție binoclurile. Nadina trona în loja ei ca un idol satisfăcut de adorația credincioșilor. Își aluneca alene ochii peste parter, schimba saluturi cu câte o lojă. După primul examen sumar, spuse încet lui Grigore: ― Ai văzut? Până și Predelenii sunt toți în păr... Ce-o fi pățit zgârcitul de-a cheltuit atâția bani? ― Și nici măcar n-am
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
era milă de extenuarea ei vădită. Îi șopti blînd: ― Ai dansat prea mult... Ce are a face! Bine că ești mulțumită... Eu te las, inima mea! Noapte bună! O strânse în brațe și-i sărută buzele fierbinți ca flăcările. Desfăcîndu-se alene din strânsoarea lui, Nadina zîmbi: ― Cât ești de drăguț că nu... Noapte bună, Grig drag! Grigore rămase o clipă în fața ușii ce se închise. Auzi de jos șoapte și pași, servitorii care făceau puțină ordine înainte de-a se duce
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
ei obișnuită: ― Oamenii au înnebunit de tot și umblă după cai verzi pe pereți de o să rămână cu toții muritori de foame! Uite așa are să fie! ― Mai rău e că nu se alege nici așa, nici altfel! făcu Filip, morfolindu-și alene cuvintele. Ca să știm ce facem... ― Împotriva oamenilor nu ne putem pune, zise preotul strângând în palme ulcica cu lapte, ca să-și încălzească mâinile. Ce face toată lumea vom face și noi, că n-avem încotro... ― Apoi dacă lumea s-o apuca
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
Ileana!... Peste câteva secunde capul fetei apăru în crăpătura ușii de la vestibul, încetinel, ca și când n-ar fi fost sigură dacă a auzit aievea glasul cucoanei sau numai i s-a părut. ― Hai, fetițo, intră!... Te-ai sculat? zise Nadina întinzîndu-se alene sub plapumă și răsfățîndu-se ca o pisică la căldură. Rudolf a scos mașina? Ileana, frumușică și curățică, avea veșnic un râs zglobiu, care-i plăcea Nadinei, încît o și întrebase dacă n-ar vrea să meargă cu ea la București
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
vin din marile conducte de sub caldarâm. Dacă ar fi iarnă, tăcerea ar fi și mai bogată, sporită de aburii ce ies prin porii chepengurilor ori ai canaturilor. Și, pentru că asta nu e destul, bărbatul își dezghioacă trupul chircit, se ridică alene și, cu mișcări precise, își îmbracă surtucul peticit, își trage o bentiță care să-i țină părul moale de o parte și de alta a frunții, apoi urcă cele câteva trepte ale demisolului, pregătit să asculte tăcerea mai largă, a
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
poartă boltită, așa cum și începuse. Era perechea celeilalte, poate că nici nu fusese vreo pădure, ci doar o stare pregătitoare către o nouă dimensiune. Ai fi crezut că trăia doar o clipă suspendată, dacă lângă el nu ar fi mers, alene, ghepardul negru. Dincolo de poarta boltită a mestecenilor sunători era gardul casei lor de la țară, așa cum îl știa, cu uluci nevopsite, cu vârfuri măcinate de ploi și rotunjite de vânt, cu oale sparte înfipte în ele. Poarta era prinsă de stâlpul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Nu-ți ajută la nimic să înțelegi. Ologu luă cârjele și se săltă pe picior. Țopăi până la ieșirea din gang și privi în stradă, spre curtea bisericii Sfântul Gheorghe, apoi făcu semn : — Liber ! Hai înapoi, la treabă... De data asta alene, cu orbul ceva mai hotărât, căci acum știa drumul, chiar dacă îl citea de-a-ndoaselea, cu Coltuc privind spre pridvorul bisericii și spre ceasul cel mare din stația de tramvai și cu Ologu țopăind voios pe cârjele sale și fredonând un cântec
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
o faci să plângă, pentru ca femeia să iasă la iveală. Apoi, încetul cu încetul, apele oglinzii se tulburară, umerii lui căzură, carnea obosi pe oasele uscate, iar părul se cerni, nemaiîntorcând lumina. Iar de pe chipul ei mica felină se trase, alene, într-un ungher. Dar, pentru clipa în care se recunoscuseră, Rada îl privi fără îngăduință : — Cine ți-a băgat în cap aiureala asta cu drogații ? — Și dacă nu erau drogați, răspunse el, cât părul nu-i albise încă de tot
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
mă ia de mână și mă îmbrățișează cu pasiune. În ultimul timp am tot stat lângă heleșteul meu. Îmbrăcată de gală ca o paiață, mă uit la țestoase și la broaște. Dimineața, soarele zăbovește deasupra grădinii și două țestoase înoată alene. Plutesc o vreme la suprafața apei și apoi se cațără pe o piatră netedă ca să se odihnească. Încet, una se urcă peste cealaltă și stau nemișcate, în aceeași poziție, ore întregi, iar eu stau cu ele. Frumoșii ochi larg deschiși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
anunțată), un amestec greu de imaginat de Mihail Bulgakov și Stephen King. „Închipuiți-vă descoperind brusc, speriați, că lumea obișnuită în care trăim s-a schimbat, fără să vă fi dat seama, într-o lume fluidă, unde oamenii se mișcă alene mergând parcă sub apă, străzile se lungesc și camerele se comprimă, ochi fosforescenți apar din noapte și privesc prin ferestre, luna are o strălucire de magneziu, iar cerul pare un tavan apăsător, totul ca și cum pe ochi vi s-ar fi
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285856_a_287185]
-
extraterestru pentru a nu strica seria, dar să știți că numai asta nu era. Nu știu ce punea în cratiță, dar parcă devenisem dependentă de tocănițele lui. Și el chiar gătea, nu ca numărul șase. L-am cunoscut într-un restaurant; intrase alene, flancat de doi colegi masivi, cu figuri sinistre, și ceruse apă cu o voce moale, dar autoritară. Aflat în amurgul celei de-a doua tinereți, era un bărbat mai degrabă scund, însă emana forță prin toți porii și se purta
[Corola-publishinghouse/Science/2076_a_3401]
-
aceștia, „basmul”, cuvînt cu multe reverberații, e declanșator de reverii, îmbată simțurile, devine suport pentru tot felul de gînduri: „Din vremi reînvie basmul, și-mi torn palate iarăși” (Vlahuță)3); „Ce dulce-i cînd doarme în suflet mîhnirea/ Și chinul... alene pe iarbă întins/ Să cugeți la basme... și-n gol necuprins/ Să stai cu privirea” (D. Th. Neculuță)4); „Și-adorm cu gîndul fermecat/ La basmul vechi: Au fost odată/ Trei mîndre fete de-mpărat...”; „Se spune-n basme c
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
cele citite sau auzite, Bacovia închide repede „discuția” cu amintitul citat care e (într-o reproducere aproximativă) din romanța „închide ochi-ți dulci” de Ionel Băjescu-Oardă: „Tîrziu, cînd anii trec, în fine,/ Acum păpușa-i domnișoară;/ Cînd luna-i sus, alene vine./ în fața oglinzii se măsoară” etc.6) Prematur și nițel comic în versurile romanței, „în fine” se potrivește cu graba din plictiseală a lui Bacovia. Și un alt exemplu, din „Divagări utile”: „S-a dus Agatha? O stea senină a
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
exemplu, sau false infracțiuni economice. Tot așa cum Partidul Comunist Român, cu cei aproape 4 milioane de membri, se transformase dintr-un detașament de comando într-o organizație de tip sindical, un fel de informă armată de pifani care se târăște alene prin praf, tot astfel și represiunea devenea o realitate interiorizată, asimilată la nivelul întregii societăți. Conceptele "revoluționare" lansate de Ceaușescu "societatea socialistă multilateral dezvoltată" și mai ales "partidul centru vital al întregii societăți" exprimau prea bine, dincolo de pompozitatea vacuă a
by Catherine Durandin şi Zoe Petre [Corola-publishinghouse/Science/1044_a_2552]