9,188 matches
-
secretului este esențială pentru dragostea noastră. Văzând-o în această cameră și unind astfel cele două jumătăți ale vieții mele, mi s-a părut că am găsit dovada faptului că eu greșesc și ea are dreptate. Trebuia într-adevăr să alungăm minciuna definitiv: în loc să destrame împletitura sentimentelor mele pentru Georgie, o asemenea eliberare ar face iubirea mea pentru ea mai puternică, mai pură decât orice sentiment trăit vreodată. Recunoștința față de ea îmi umplu sufletul, recunoștința pentru loialitatea ei, pentru înțelepciunea ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de iluminat se profila, înălțându-se spre cer, silueta King's Chapel cu crenelurile ei tivite cu albastru pe fundalul nopții înalte și înstelate. În lumina lunii clădirea senatului arunca pe iarbă o umbră mai întunecată până în zona unde era alungată de lumina felinarelor. Grandoarea și familiaritatea acestor clădiri parcă sporea solemnitatea demersului meu, așa cum se întâmplă când bătrânii familiei onorează cu prezența lor o cununie. Mă simțeam rău din nou, eram pur și simplu sufocat de emoție și de ceea ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în ceața felinarelor prin care se înălțau, ajungând până aproape de fereastra mea, trunchiurile negre ale copacilor. Nu reușeam să-mi dau seama dacă lumina difuză prin care întrezăream formele de jos era a amurgului sau dacă era doar lumina felinarelor alungând noaptea. Cerul era acoperit și întunecat. M-am întrebat cât o fi ceasul. Ceasul meu stătuse și telefonul încă nu era conectat. Din ceea ce puteam vedea, nu prea păreau a fi oameni jos în stradă. Poate nu dormisem decât vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
presupun că ai aflat despre mine și Antonia. Nu pot să-ți „explic”. Pot doar să-ți spun că s-a întâmplat, dacă nu chiar împotriva voinței mele, fără participarea voinței mele. Iar eu trebuie să accept. Nu o pot alunga pe Antonia acum, nici nu-ți poți închipui cât este de dărâmată, nici n-aș fi crezut că e posibil. Trebuie să am grijă de ea. Categoric. Mă întreb dacă ai să mă înțelegi. Tot ce se întâmplă este atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
intrat în salon înaintea lor și, în dreptul căminului, ne-am depărtat unii de alții și ne-am privit. Era, pentru toți trei, un efort. Și un șoc imens. Vedeam cum Georgie încearcă să-și controleze o grimasă care-i tot alunga zâmbetul. Dar nu putea controla valul de sânge care îi aprinsese în mod vizibil obrajii. După ce-mi aruncă o primă privire scurtă, evită să se mai uite la mine. Alexander ne studia pe amândoi încordat, vinovat; dar avea, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
intuit un moment de ezitare înlăuntrul ei. Dacă aș izbuti să găsesc cuvintele potrivite și să o determin să vorbească în continuare, atunci aș reuși să o mai rețin în această secundă vitală; la cea mai mică greșeală m-ar alunga imediat. Alegându-mi cu grijă cuvintele, am spus: — Mă bucur că nu te arăți sceptică în privința iubirii mele. Dacă există vreun lucru clar în toată povestea, atunci ăsta trebuie să fie. Și mai trebuie să vezi și dificultatea poziției în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Nu ești prost. Știi bine că mariajul tău trăiește încă în multe privințe. În orice caz, să nu-ți închipui că lucrul ăsta e altceva decât un vis. Apoi repetă: Întoarce-te în realitate! Cu toate că spunea asta, Honor nu mă alunga. — Te iubesc, te doresc și întreaga mea ființă e la picioarele tale, am spus. Asta este realitatea. Să nu ne lăsăm orbiți de convenții privitoare la unde se găsește această realitate. — Ce convenții! repetă ea și râse din nou. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
zâmbet larg, ascuns după ochelari Întunecați. Altă dată organizațiile studențești desfășoară afișe și cântă din tot sufletul, cu spatele drept și cu fața Întoarsă spre fundație. Dar cele mai rele sunt cămășile maro, care Începuseră să patruleze pe străzi ca să alunge pacienții timorați. Aparent, există șaizeci și cinci de camere În toată clădirea. În partea care i-a aparținut prințului Radziwill, subsolul adăpostește bucătăria, birourile și apartamentele angajaților. Parterul include recepția și un hol cu suveniruri prăfuite. Cu un etaj mai sus, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
spre Întunericul nesfârșit din fața mea - neștiind Încotro, vrînd doar să scap. Capitolul unsprezece Prima dată când m-am trezit din Întunericul enigmatic care mă salvase, era ora zece, a doua oară, unu jumate. Când În sfârșit mi-am frecat ochii, alungând somnul, am observat că zăceam invers În pat. Îmi trântisem picioarele pe pernă, mă Învelisem cu cămașa (ruptă), și ceea ce până atunci mi s-a părut o perniță, la o inspecție mai profundă s-a dovedit a fi un cearceaf
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
nu sunt pentru femeie bătrână. Colega mea apucă frânele cu grijă. Cu ce pot ajuta, Sascha? — În primul rând, aș vrea să-mi iau câteva zile libere. — Se admite. Ridicând o mână, ca și când ar fi vrut să mă binecuvânteze, Else alungă o muscă. Ia loc, te rog. — Și În al doilea... Am văzut că insecta s-a retras bâzâind În umbra de sub acoperișul de tablă ondulată. A, nu știam că numele tău de familie e Himmel. Pe ușă, sub simbolul tăiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
chiar schimb de chestionare. Chiar crezi că asta e ideea? Că... Încerca să găsească un cuvânt potrivit. Că e vorba despre tine și inhibițiile tale? Nu, te rog, termină. Își feri urechea de limba pe care o uitasem acolo ca să alung aerul solemn al situației. Răspunsurile tale servesc unui scop, dacă nu ți-ai dat seama Încă. Îl ajută pe Froehlich să descifreze mai bine comportamentul uman - ceea ce sper că le va ușura viața celor care nu au o exiență atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pe cine anume: — Mulțumesc, doamnă. Doamnă, puteți pleca. Observându-mi mirarea, lăsă un rânjet să-i dezghețe parțial fața. Zâmbetul nici nu apucă să-i ajungă până la ochi, că doamna Britz s-a și furișat pe lângă colegul lui de la ușă, alungându-mi curiozitatea cu o singură mișcare reumatică. Nu, mulțumim, doamnă. Ne descurcăm noi. V-am zis. Acum. Gata. Puteți. Pleca. Întorcându-se spre colegul său, ofițerul făcu gestul clasic care se preta la ocazie - cu degetele adunate și cu degetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
niciodată. — N-aș fi dezamăgit, adică, dacă m-ai considera... Știi, dacă m-ai considera fratele tău. Încet, Dora se Întoarse spre mine, privindu-mă cu niște ochi negri, goi, simpli. Cred că glumești. După zece minute sufocante, Încercând să alung norii negri care s-au adunat deasupra noatră, i-am sugerat să facem o plimbare. Dacă știam ce știu azi, aș fi procedat altfel. Dar iarna trecută Încă mai speram că timpul petrecut Împreună n-a fost În zadar. Puteam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
să mă agăț de ideea asta. Lumina vag, e drept, ca o rază palidă de sub ușă. Cu toate acestea știam că mă apropii de adevăr. Zăceam nemișcat În patul prietenului meu, speriat că cea mai mică mișcare ar putea să alunge pe acel cevasau cineva de după ușă, să-l facă să dispară cu pași mici. În sfârșit, mintea mi s-a iluminat: ceea ce se Întâmplase la Dora trebuie să fi avut de-a face cu „Anton“. Dar poate să zică cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
tejghea se odihneau două tălpi gigantice de pantof. Pentru o clipă am crezut că sunt aceleași tălpi care Îmi inspectaseră casa. Apoi mi-am amintit de labirintul În care mă aruncase tendința asta de a construi scenarii imaginare, așa că am alungat gândul acesta. Nu de un impas nou aveam nevoie, ci de o ieșire din el. Timorat, mi-am strâns geanta la piept și am făcut câțiva pași timizi spre recepție. N-ar fi trebuit să-mi fac griji. Portarul Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
dar nu se clinti. În curând am adormit amândoi și eu, cel puțin, m-am scufundat Într-un somn adânc, fără vise. Pe la prânz, m-a trezit o limbă aspră care-mi explora fața. Când Heino a reușit să-și alunge pudelul curios, mă anunță că se gândise să-și viziteze mama, Împreună cu Boris. M-ar fi deranjat să am grijă de prăvălie cât timp erau plecați? Clienții veneau mai ales În weekend, când oamenii aveau timp să Își onoreze morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Kay-Kay? Câți copii ai? Oare chiar ai ajuns o grăsană? Ei și! Să ne-nchipuim că te-ai făcut cât casa - oricum ai nevoie de-o vitrină pentru caracterul tău! Cea mai bună din tot Middle West-ul - de ce-am alungat-o? Vai, o să ajung cu povestea și acolo, nici o grijă, de-acum știm că durerea pe care singuri ne-o provocăm e la o distanță doar de-o amintire. Între timp, hai să-i simt nițel lipsa cu toată ființa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
se convertească la glorioasa mea religie! Poezia pe care mi-o citea la Antioch, educația literară pe care mi-o făcea, perspectiva complet nouă pe care mi-o deschidea întru înțelegerea artei și a artisticului... vai, de ce-oi fi alungat-o? Nu-mi vine să cred... fiindcă n-a vrut să devină evreică? „Eterna undă de tristețe“ - „Fluxul și refluxul tulbure al mizeriei umane“... Asta să fie, însă, mizeria umană? Credeam c-o să fie o chestie mai măreață! O suferință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
frunză de trifoi. Gândurile lor rămaseră aceleași și nu mai avură despre ce vorbi, pentru că nu mai era nimic nou de descoperit. — Nu vrei cu adevărat să iau micul dejun cu dumneata, spuse ea, Încercând să fie rezonabilă și să alunge sentimentul de jenă provocat de tăcerea prelungită. Dar el nici nu voi să audă de soluția găsită de ea. — Ba da, spuse el, deși În vocea lui exista o nehotărâre care-i arătă că trebuia doar să fie decisă, să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
către vagonul de serviciu. Un șir de țărani stăteau și se uitau la tren, iar una din femei alăpta la piept un sugar. În preajmă se aflau mulți soldați care nu păreau să aibă ce face. Unul din ei Îi alungă pe țărani de pe șine, dar aceștia se adunară iar pe ele douăzeci de metri mai În jos. Pasagerii Începură să devină nerăbdători. Trenul avea deja o jumătate de oră Întârziere și nimeni nu Începuse Încă verificarea bagajelor sau controlul pașapoartelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
securitatea. Nu mai trebuia să decidă nimic. Era liniștit. Dr. Czinner Începu să fredoneze o melodie. Îi explică lui Coral Musker: — E un cântec vechi. Iubitul spune: „Nu pot veni pe ziuă, pentru că sunt sărac și tatăl tău mă va alunga cu câinii. Dar la noapte voi veni la fereastra ta și te voi ruga să-mi dai drumul“. Iar fata spune: „Dacă latră câinii, stai liniștit În umbra zidului și voi coborî eu la tine și vom pleca Împreună În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
televizoarele care ar arde pe același rug. Toate bibliotecile și librăriile care și-ar înălța flăcările în noapte. Lumea atacând releele radio. Ciopârțind cu topoarele toate cablurile de fibră optică. Imaginați-vă oamenii înălțând rugăciuni și cântând imnuri pentru a alunga orice sunet aducător de moarte. Imaginați-vă oamenii cu mâinile încleștate pe urechi, fugind de orice cântec sau cuvântare în care cineva ar putea încifra moartea, precum un dement care strecoară otravă într-un flacon de aspirină. Fugind de orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cu echivalentul unor forme de viață francizate, la nivelul ecosistemului. Toate locurile au devenit unul și-același. Iedera japoneză. Scoica tărcată. Zambila de apă. Sturzii. Burger King. Tot ce este local, tot ce este indigen, tot ce este unic e alungat, expulzat. — Singura dovadă a biodiversității care-o să ne mai rămână o să fie lupta dintre Coca-Cola și Pepsi, zice Stridie. Dăm peste cap lumea întreagă cu fiecare greșeală prostească pe care o facem. Privind pe geam, Stridie scoate o brichetă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
acasă la prînz. Mihai mulțumește, spune un "sărut mîinile!" mai leșinat ca de obicei și închide. Își lasă fruntea pe brațele puse unul peste altul pe birou, să poată sta cu ochii închiși, să se gîndească la altceva, s-o alunge din gînd pe Maria Săteanu, reîntorcîndu-se mereu la întrebarea dacă face bine continuînd să mai întrețină relațiile actuale cu Doina. Nici măcar n-a încercat s-o sărute. De ce să înrădăcineze în fată și în părinții ei niște gînduri, cînd el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
stomac prin tot corpul. Da... Sărut mîinile! Sper că nu deranjez... De unde știți că am mers la autogară? Alo! ridică glasul Paula, derutată, săltîndu-se din fotoliu. Cine-i la telefon? Radu? se bîlbîie, încurcată de-a binelea, clipind mărunt, să alunge amețeala. Nu, Vlad vine răspunsul. Of, Dumnezeule! exclamă Paula nervoasă, lovindu-și palma liberă de coapsă. Domnule, te rog foarte mult, dacă n-ai ce face, găsește-ți alt mod de-a-ți umple timpul! Tocmai voiam să adorm, am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]