985 matches
-
stat de vorbă cu ospătarul despre un omor recent, neobișnuit de ciudat, care făcuse senzație și provocase multe discuții. Dar, de îndată ce-și aminti, iar se întâmplă cu el ceva deosebit. O dorință extraordinară, irezistibilă, aproape o ispită îi amorți brusc toată voința. Se ridică de pe bancă și din grădină porni direct spre cartierul Petersburgskaia Storona. Mai înainte, pe splaiul Nevei, îl rugase pe un trecător să-i arate cum se poate ajunge acolo, pe celălalt mal al fluviului. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
multor ședințe ea optă, fără nici o șovăială, pentru o extracție ce o elibera odată pentru totdeauna de suferință. Puțin contrariat, înălțând din umeri, omul luă seringa, înfipse adânc acul în maxilar și cu repeziciune injectă anestezicul. Transpiră abundent în timp ce durerea amorțea, se retrăgea încetul cu încetul din celule, se furișa, se strângea ghem. Plecând, durerea lua cu ea și ceva viu, cald, ceva din ființa ei. Auzi clar cum rădăcinile se smulg din alveole, văzu mai apoi micul ciotur, pentru câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
la Rita, acolo află că divergentul cu soacra sa nu se aplanase deloc, aia face grevă, spuse, nu mai vrea să stea cu copiii și gata, zace în camera ei cât e ziua de mare, eu mă mir că nu amorțește de atâta stat în pat. Copiii se joacă de capul lor în bucătărie, că-i mai cald. Ce te uiți, bă, la mine, se răstește la puști când îl vede în drum spre baie. Nu mă uit bunică, se oțărăște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
revolta, când își reproșa sieși slăbiciunea și când se lăsa copleșită de dorința de a se revedea și a doua zi și în ziua care urma, mereu, dorința de a fi alături de Fana devenită viciu. Dorința îi anestezia conștiința, îi amorțea ambiția, făcea să amuțească întrebarea sâcâitoare: Ce ai de gând? Unde vrei să ajungi? Pe urmă interveniseră profesorii Alexe, salvatorii ei, mai puternici decât vraja de suprafață a Fanei, ei, profesorii glăsuiau prin ea atunci când i-a spus: Trece timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
ridicate sus pe tavan, știe că încet, încet, sângele se va lăsa de-a lungul brațului, colorând mai puțin intens mâna, dând capilarelor transparență. Pleoapele i se lasă grele, învinse de încordare. Stă nemișcată și fără de gânduri până când brațele îi amorțesc și încep să o doară, să devină prea grele. Sare atunci din pat, își smulge de pe ea prosopul, se privește despuiată în oglindă, din profil și din față, pe urmă își alege din dulap o rochie de casă de mătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
lui Beth, aproape de suprafață, fluturând; era exact sub el, În afara de ea nu mai avea pe nimeni, așa că, fără să ezite, se aruncă În apa Întunecată. Îi venea să țipe din pricina șocului termic; Își simți plămânii sfâșiați. Întreg corpul Îi amorți instantaneu și timp de o secundă fu cuprins de o paralizie cumplită. Apa Îl răsucea și-l azvârlea cu puterea unui val uriaș; Îi lipsea forța necesară pentru a i se Împotrivi. Se izbi cu capul de fundul habitatului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
rotea ca pe un fulg, În cercuri. O atinse pe Beth, apoi o pierdu. Apa continua să-l răsucească. Reuși s-o apuce de ceva, de un braț parcă. Aproape că-și pierduse cunoștința, se simțea mai greoi și mai amorțit O trase de braț. Deasupra văzu un cerc luminos: trapa. Dădu din picioare, dar i se părea că stă pe loc. Cercul nu se apropia. Se zvârcoli din nou, trăgând de Beth ca de o greutate inertă. Poate că deja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
În jos, cumpănind fiecare mișcare, căutând următoarea țeavă, următoarea denivelare de care să se agațe. Era ca și cum ar fi urcat un munte În sens invers: dacă-și dădea drumul, ar fi „căzut“ În sus și ar fi murit. Mâinile Îi amorțiseră de mult, mișcările i se Încetiniseră din pricina frigului. Plămânii Îi ardeau. Mai avea foarte puțin timp la dispoziție. Ajunse la bază și se strecură sub Cilindrul D, bâjbâind pe Întuneric și orbecăind după sas. Se mișcă până la Cilindrul A și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
să aresteze pe cineva, nu poate, nu se poate..." Mihai Mihail își frecă îndelung și cu îndîrjire obrajii, acum chiar că prinseseră ceva culoare, cînd termină se scuză "parcă e frig, nu știu ce-i cu clădirea asta, tot felul de curenți, amorțesc una-două, nu-mi mai simt ba una, ba alta, trebuie să schimbăm localul, să schimbăm totul, munca, mentalitatea, totul..." S-a ridicat greoi, înțepenise, crezuse că îl va ajuta cafeaua, sporește tensiunea, dar nu cine știe ce, poate că n-ar mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
arătau îngrozitor, cenușii, unghiile galbene erau lipsite de viață. Poate întregul său organism începuse să fie părăsit de viață. Mintea, ei, mintea lucra din plin. Directorul își privi degetele, apoi le strînse încetișor în pumn, le desfăcu iarăși "nu știu ce am, amorțesc din ce în ce mai des, cum s-ar spune, parcă nici nu mă mai simt". A fornăit ușor, așa cum făcea întotdeauna cînd nu-i convenea sensul unei discuții. Nu-i plăcea, dar nu se putea stăpîni, era un gest reflex care-i dezvăluia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
fierbe și mă poartă ea așa cu vorba?... Da’ ce-i pot face? Vede ea că mi-i dragă!“ Pe la sfârșitul lui răpciune un vânt aspru de la miazănoapte mătura pâclele. Se ivi un soare gălbui, fără putere. Noroaiele și bălțile amorțiră. Și peste un amurg arămiu, care colora zarea de la miazăzi la miazănoapte - năvăliră nourii ninsorilor. Și o furtună, venită de la mările înghețate, începu a purta roiurile de fulgi. Iarna porni cu viscol. Faliboga veni prin întuneric la șopronul lui Niță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ardea de țâfnele mele. Dar am simțit că la prima supărare va prefera să rămână singur. Uneori, mă apăsa viața mediocră, cenușie, pe care o duceam. Dar, vorba Emiliei, nu mai aveam energia necesară să renunț la ea, zbătîndu-mă. Reproșurile amorțiseră undeva în adâncul meu; la suprafață nu mai rămăsese decât o resemnare plictisită, de om ratat, de tristețe fără orizont, care se bălăcea într-o existență anostă, în care nu se întîmpla nimic deosebit. Singurul mod în care puteam să
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
într-o zi. În loc să putrezesc undeva într-o închisoare, să șterg praful sau paharele murdare într-o berărie ori să strâng gunoaiele din parcuri, acum aveam posibilitatea să fac ceva ieșit din comun. Azilul mă scosese din modestia în care amorțisem în atelierul meșterului de cruci și aveam visuri mari de glorie. În plus, marea era la doi pași de Stâncile de marmură. Încă un motiv de recunoștință. Viața are de obicei eleganța să ne dezguste de ea înainte de a o
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
Descoperise că e ciudat de calm. Serenitatea aceasta îi amintea de momentul imediat următor incendiului de la circul Hasbro din Ohio, înainte ca toate implicațiile dezastrului să devină evidente. Deși ar fi fost normal să urle, descoperise de fapt că e amorțit. În comă emoțională. Simțea același lucru și acum ascultând muzica, bașii amplificați, se părea, chiar de pânza întinsă a cortului. Aplauze difuze, râsete, murmure de uimire. În toți anii în care interpretase, i se întâmplae rareori să aibă trac. Atunci când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
desluși. Gândurile îi sunt întrerupte de o frânare bruscă a atelajului. Realizează că se găsesc în fața unei case pierdute în mijlocul nămeților, o casă cu o singură fereastră luminată spre noaptea târzie. Brațul lui Ciprian o ajută să coboare. Este puțin amorțită din cauza nemișcării îndelungate, în rest gândirea și simțurile îi sunt nealterate. Își scoate o mănușă și se ciupește de obraji spunându-și : Este adevărat, nu sunt fantasme !" În întâmpinarea lor iese un bărbat care le luminează calea cu o lanternă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
să oprească o reacție în lanț incontrolabilă. Îndoiala nu fusese inclusă în programarea lor. Dincolo de zona de aterizare, se ridica în nori un turn metalic. Antenele parabolice regrupate în vârf aduceau cu niște păsări care au poposit pe un copac amorțit în iarnă. La poalele acestui turn se zărea o siluetă stingheră aplecată sub un panou deschis, cu spatele în bătaia vântului. Bishop blocase capacul în poziție ridicată și izbutise să branșeze consola portabilă la emițătorul turnului. Se considera satisfăcut, deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
capul și mi-a zâmbit drăgălaș. —Nu-i marfă rea asta. —Specialitatea jurnaliștilor. Mi-am plimbat degetul pe suprafața de sticlă, adunând firimituri hoinare pe care le-am frecat mai apoi de gingie. El a făcut la fel. Mi-a amorțit limba, mi-a spus uitându-se la mine. —Complet? am întrebat ridicând din sprâncene. —Trebuie să o testez, dacă nu te superi... S-a aplecat peste mine și m-a sărutat foarte încet, atingându-mă doar cu gura și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
crezut... Taxiul se Întoarse „Liber”. Ce naiba o fi atît de complicat și greu de crezut ? Îmi umblau prin cap tot felul de idei și nici nu mai știu ce mă determina să fiu atît de bănuitor. Cred că mi-au amorțit creierii... La fereastra lîmÎiatică, nici o schimbare... Mărgică de sticlă În loc de bomboană, asta aveam eu acum!... Bine că n-am apucat s-o mestec! M-a trecut un fior cînd am terminat de urinat, mi-am luat valiza și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
i-am răspuns pe loc. Eram consternat, dar mai ales Încercam un sentiment de Înfrîngere. Ca să fiu sincer, nu prea mă așteptam să-l mai Întîlnesc. Poate și din pricină că veghea din noaptea trecută se dovedise zadarnică și pur și simplu amorțisem. Mă muncea gîndul că-i oricum mai dificil să crezi că omul exista cu adevărat decît că el era fratele despre care vorbea ea. Îi era lesne să roage pe cineva să telefoneze din parte-i. Apoi, chiar dacă presupunem că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
dacă e bărbat, imaginează-ți că ești femeie și-i ții companie. Din păcate Însă, eu n-am dat dovadă de prea mult zel În ceea ce-l privește pe EL, căci ceva, și nu i-aș pune neglijență, mi-a amorțit zelul și n-am mai putut face nimic... și numai clienta mea era de vină. Pentru mine, adevăratele motive ale clientei, și nu locul pe unde se afla cel dispărut, EL, constituiau elementul ofensiv și dubios. Și Încă tot nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ca să poți suporta viața? — L-am văzut. Tashiro mă privea neliniștit, dintr-o parte. Ochelarii Începuseră să se aburească pe cînd mă uitam la el. Era prea cald În mașină. Simțeam că mă cuprinde amețeala pe măsură ce tensiunea Îmi părăsea obrajii amorțiți de frig. Cu siguranță că cele două sticle și jumătate de bere pe care le-am băut Începeau să-și spună cuvîntul, stimulate de whisky. — Asta voiam de la bun Început. De ce nu mi-ai furnizat pînă acum o informație atît
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2320_a_3645]
-
ușurare în el, căci descoperise că nu era prea confortabil să doarmă pe un trunchi tare. Oasele îl dureau, pielea i se umpluse de vânătăi, mușchii îi erau întinși în direcții greșite, picioarele, brațele și alte părți ale corpului îi amorțeau și apoi erau cuprinse de junghiuri dureroase când i se întâmpla să miște din nou. Se foia tot timpul și, la un moment dat, spre rușinea sa, coborî din copac să doarmă pe iarbă, zbughind-o din nou sus chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
gândurile picurând din el, și o forță bizară pătrunzându-l, o amorțeală strecurându-i-se în membre. Din cauza epuizării sau a resemnării sau a sorții din nou inspirate, cine știe? Nu-și mai simțea trupul, dar simțurile nu-i erau amorțite. Se ascuțeau din ce în ce mai tare și era conșteint în mod acut de fiecare sunet neînsemnat, de fiecare miros și foșnet din noapte: mersul unui șoarece prin iarbă, aripile unui liliac fâlfâind în depărtare, mirosul incitant care chema insectele să zboare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
lacrimile. Fata se uita la el uimită și speriată, neîndrăznind să râdă și ea. Se întoarse în laborator, calmat de propriul umor. Nu pierdu nici o clipă: fără avertisment, trase o încărcătură de gaz asupra corpului întins pe podea. Când acesta amorți, desfăcu legăturile, îi scoase călușul și îl întinse lângă aparat. Fixă rapid electrozii: opt pe o parte și aproape douăzeci pe cealaltă, fiecare în dreptul unui centru nervos important. Fusese surprins de importanța pe care Trask o acorda unora din ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
și porni spre ușă. Asistenta se grăbi în urma lui. Cuvintele lui se strecurară până la mine chiar înainte să închidă ușa. Foarte nehotărâți oamenii ăștia. Am insistat să conduc eu. Madeleine nu se împotrivi. Nu știa că brațul meu drept era amorțit. Nici nu băgă de seamă că țineam volanul cu o singură mână. Se obișnuise deja cu asta. Dar nu se putu abține să nu mă întrebe, în timp ce depășeam o mașină care pierdea vremea pe banda de viteză, lăsând în urmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]