950 matches
-
și chiar iubit (aproape de toți!), așa cum l-au cunoscut numeroși contemporani ai săi. Cu un caracter eterogen, situat la granița dintre autobiografie și publicistica ocazională, poate fi considerat, în mod cert, volumul Pagini răzlețe, care, pe lângă unele povestiri cu caracter anecdotic (Zi-i patimă și te mântuie, Jalbă la Dumnezeu), include și un text de referință pentru viața și activitatea lui Gane: Amintiri din timpurile "Unirei" (reprodusă și în broșură, la Iași, în 1909, cu ocazia semicentenarului memorabilului eveniment). Paginile dedicate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
ai revistei amintite, dimpreună cu altele, Întâmplător alese printre contemporanii mei, vor Încăpea, poate, Într-un volum deosebit, dar apărând concomitent cu cel de față și intitulat: Oameni văzuți de aproape. Asta nu de alta, dar fiindcă interesul memoria listic, anecdotic sau didactic pentru persoana, viața, aventura și pitorescul unora dintre aceștia a depășit valoarea omului sau colaboratorului. Unii dintre acești „Oameni văzuți de aproape“, precum Henric Sanielevici, Nae Ionescu și Dem. I. Theodorescușaca lul, au dat de furcă memorialistului, care
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
Resnais și Ioan Cărmăzan. Cu Tudor Caranfil (am tastat din greșeală Caranfilm) am avut, pe la-nceputul anilor 90, un en froid serios. Motivul era amintita emisiune, plină de bune intenții și de o cinefilie clocotitoare, dar, tocmai din această cauză, anecdotic vulgarizatoare și kitsch ; i-am sugerat atunci venerabilului critic, într-un articol publicat în LA&I care se chema, cam sub centură, Vârstele (înaintate) ale peliculei, să lase baltă emisiunea, să se ducă-n Cișmigiu și să joace table. Pe
4 decenii, 3 ani și 2 luni cu filmul românesc by Alex. Leo Șerban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/806_a_1825]
-
evreu farmacist din Basarabia -, atunci când nu putea să evite o călătorie de sabat, lua loc În birjă sau În tren, punându-și o sticlă cu apă sub șezut. Astfel, el călătorea „pe apă” ! Inițial am crezut că este o legendă anecdotică, păstrată de tradiția orală a familiei, dar un text non fiction semnat de Mihail Sadoveanu m-a făcut să cred că ar putea fi vorba de o practică a evreilor din zonă de eludare a interdicției. În volumul Oameni și
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
pe cei din jur”, atunci - din nou de regulă - evreul devine „un om rău și necinstit”, adică „jidan”. În limbaj popular, concluzia este simplă : „Jidan bun n-am văzut” <endnote id="(755)"/>. Există o snoavă populară care descrie, din perspectivă anecdotică, originile acestei zicale. Se zice că mai mulți evrei călătoreau Împreună cu rabinul Güterjüd (În idiș, Güter Jüd = „jidan bun”). Însă evreii s-au rătăcit de rabinul lor și au Început să-l caute și să Întrebe oamenii dacă l-au
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
români știu ceva. Într-adevăr, evreii ortodocși nu au voie să mănânce raci, dar din cu totul alte rațiuni : fiind o „vietate din apă, care nu are aripioare și solzi”, racul este o „spurcăciune” (Leviticul 11, 12). O altă motivație anecdotică se referă la proverbiala frică a evreului de arme : el nu mănâncă raci pentru că sunt „Înarmați” <endnote id="(639, p. 49)"/>. „Interdicția de a mânca porc” și „avariția evreului” sunt două clișee care s-au suprapus, generând proverbe populare rusești
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
lui Caragiale, precum Dandanache sunt sensibile la zgomot ca și cum deodată epoca ar fi ridicat nivelul decibelilor pentru gradul de suportabilitate al acestor onorabili contemporani cu auzul fin și sensibilitatea contrariată. Aici este însă vorba de un fapt care depășește sfera anecdoticului, rămânând totuși cantonat în spațiul fluctuant al lui „simț enorm și văz monstruos” întrucât ceea ce definește epoca pentru autor este circumscris unei dimensiuni perceptive : auzul. La finele articolului, semnatarul lui propune niște urechi de cauciuc capabile să reziste acestui zgomot
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
însă o perfectă stăpânire a mijloacelor poetice cu care scriitorul ar fi putut foarte bine să-și construiască un profil simbolist și nu neapărat în descendența lui Macedonski. Refuzul romantismului se degajă din întreaga operă care ridică preocuparea pentru trivialul, anecdoticul existenței cotidiene decupat adesea din ziar, de la rubrica fapt divers, la nivelul unei alegeri estetice substanțiale. Altfel, Momentele și chiar comediile evidențiază decupajele câte unei fraze de sensibilitate roman tică, grefate ironic în contexte prozaice care scot în evidență contrastul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu doar perimetrul unei expe- riențe dezagreabile de o noapte, ci și pe cel al recuperării unui profil identitar. Miza acestei proze este recuperabilă din cea de-a doua zonă de semnificații care pun în discuție legitimitatea unor extrapolări ale anecdoticului. Fără nicio explicație, naratorul înregistrează atenția exacerbată, în niciun fel disimulată prin politețe, de care beneficiază apariția sa. Atenția concentrată acordată străi- nului are ceva din efectul filmic din westernurile spaghetti unde justițiarul sau dimpotrivă un desperado reputat își face
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
vieții nocturne rămân asociate categoriilor grotescului, față de care se instituie o relație fudamental ambiguă de fascinație și repulsie.” (trad. mea, A.M.) În afirmația ei, esențială rămân asocierea fascinului și a repulsivului deopotrivă, mărci ale unui interes care iese din sfera anecdoticului pentru a ne oferi datele unei „sărbători crude” ăfête cruelleă în termenii lui Furio Jesi. Naratorul scrutează această obscuritate prin intermediul unei nopți petrecute la un hotel de provincie. Indigenul a devenit un străin, alienat total față de orice formă de originaritate
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
asupra unor miniaturi implica fără ca autorul apoftegmei să realizeze un proces de deformare pe care jocul de cuvinte îl face vizibil. Ceea ce stătea sub semnul efemerului și al eboșei, „momentul”, decupaj din cotidian, schiță de moravuri, centrată în jurul unui nucleu anecdotic, era proiectat la scara capodoperei literare și cea a eternizării pe care o presupune canonul literar. Știm că sensul etimologic al cuvântului „monument” provenit din latină este acela de mormânt. Unele morminte, cele ale notabilităților, ale eroilor sunt adesea concepute
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
al timpului său. Avem, desigur, o expresie caricată a acestei sublimități, prin același efect de dezechilibrare a raporturilor constitutive. Această viziune a unui dezastru delectabil care a făcut obiectul decadentismului nu repre- zintă decât derivarea nevrotică sau exacerbarea unui fapt anecdotic, al unui fapt divers, pierderea celor două bilete de loterie câștigătoare, tradus ulterior prin partea crudă a anecdotei : viceversa. Ce urmează după acest moment apogetic ? Ceea ce lipsește imprecației magistrale, anatemei cutremurătoare pe care micul funcționar o adresează umanității și secolului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a marcat-o, aceea a spar- gerii farfuriilor de către Lefter, în încercarea de a recupera din cioburi principiul de ordine a unei existențe sfărâmate. Tonul ușor elegiac, meditativ, în prelungirea unei état d’âme creează rama romantică care amplifică elementul anecdotic aducându-l la condiția unui fapt universal. „Tot într-un timp, colo departe, în haosul zgomotos al Bucureș- tilor, trecătorii puteau vedea un moșneag micuț, intrat la apă și scofâlcit, plimbându-se liniștit, cu acea liniște a mărei, care, potolită
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și care acum buclează creând o armonie superioară și o tușă lirică. Totul este însă profund anti- caragialesc. Naratorul refuză la scenă deschisă acest final divulgându-i caracterul pur ficțional și implicit aerul de farsă. Este rama care redimensionează faptul anecdotic la scara unei ordini cosmice, unde cele două existențe sfă- râmate relevă dramatismul condiției umane etc. Naratorul vrea să vedem trucajul, să vedem strategiile discursive ale unui tip de literatură, literatura romantică, să observăm efectele și să trăim această dilatare
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
turpitudine. Scena este întrucâtva memorabilă prin grotesc, cu atât mai mult cu cât este plasată la finele istoriei scurte a republicii ploieștene, ca un anticlimax deriziv. Autorul își asumă prin titlu tocmai această defor- mare, iar intenția sa depășește nivelul anecdotic pentru a reproiecta textul ca un comentariu al acestei deformări. Ceea de-a doua deformare este și ea semnificativă, Rică Venturiano utilizează dictonul latin pentru a impresiona o audiență ignorantă, însă exploziva B face contrast cu lașitatea amorezului încolțit. Revenit
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
o stare tragică.” Este numaidecât sesizabil decalcul caragialesc al tonului „pe ici pe colo”, dar dincolo de o involuntară contaminare de ton, se relevă proiectul ambițios al tânărului dramaturg de a ridica comedia lui Caragiale la demnitatea tragicului prin epurarea accidentalului, anecdoticului și superficia- lității comice. De ce nu corespunde acest lucru viziunii lui Negoițescu și în genere nu convine pentru „misiunea noas- tră cerchistă” ? Este necesară o întoarcere la starea a- moralității culturii române, miza nu numai a polemicii punctuale a celor
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
mă simt obligat, cum am declarat la Început, să spun tot adevărul. Există În viața fiecăruia anumite suprafețe secrete care trebuie respectate. Țin să protejez, firesc, intimitatea celor vizați și vreau să evit pericolul de a cădea prea mult În anecdotic. Scopul acestor evocări este să-mi clarifice mie drumul parcurs, nu să dezvăluie cancanuri sau bârfe. Aceasta fiindu-mi intenția, singurele nume care se cer menționate sunt acelea care au lăsat urme importante pe parcurs, cum ar fi exemplul Priscillei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
ce spunea Brâncuși: „Proporțiile sunt foarte mari, dar atât de perfecte, că nu ne zdrobesc. Par În același timp mari și mici“. În fața mea se ridica un colos impozant, dar care În același timp Îmi părea invizibil. Nu avea nimic anecdotic În expresie, era și nu era: deși prezent, cioplit În piatră, se pierdea În neant. Am meditat din nou la diferența față de cultura noastră de azi, marcată de goana după reputație și expresie personală. La vechii egipteni a vrea să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
e un „criticism de suprafață” și „de ocazie” manifestat ̀ mpotriva instituțiilor, obiceiurilor și culturii locale și izvorât din iluzia propriei superiorități, prin aculturație, prin influențe străine. Mai aflăm din acest articol că „marea idee este bruscată sub complicitatea râsului anecdotic” și că există două „unghiuri” care polarizează spațiul românesc, și anume „unul ar putea fi ilustrat prin comedia lui Caragiale, al cărei nucleu este zeflemeaua, iar celălalt prin filozofia și teatrul lui Blaga, al căror nucleu e mitul”. E adevărat
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
lui Voltaire). Principalul reproș ce se aduce zeflemelei e superficialitatea. Există, într-adevăr, zeflemea superficială, după cum există cel puțin tot atât de multă superficialitate la pretinșii serioși. Adevărata seriozitate și adevărata profunzime știu de glumă și nu detestă râsul, fie eventual și „anecdotic”. Proverbele sunt pline de zeflemea, de o zeflemea care vine din „fondul sănătos și adânc al poporului”. Superficialitatea nu ține de „suprafață”, ci de imperfecta funcționare a inteligenței, iar a disprețui „suprafața” e un simptom de cumplită superficialitate. Nietzsche spune
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
voia pieței. În consecință, nu avea importanță nici cât de bine lucrai, nici dacă ceea ce făceai se vindea. Puteai lucra prost sau puteai lenevi cât vrei de unde și expresia halucinantă într-un sistem concurențial: „Cât mai stai la serviciu?”. Lozincile anecdotice ale acelor vremuri reflectau foarte limpede starea de fapt: „Noi cu brațul ca oțelul, vom culege mușețelul”; „Decât să muncim cu rost, mai bine puțin și prost!”, „Munca l-a creat pe om, da nici de lene n-a murit
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
național încheiat cu „Gala laureaților” este aceea că, în România, dacă vrei notorietate, succes de public, proeminență, dacă vrei să „exiști” ai nevoie să faci performanță în zona fotbalului, a muzicii ușore și populare, aparițiilor în talk-show-uri TV, a celor anecdotice și tele-novelistice, afacerilor, politicii, în partea ei intens mediatizată. Presa se manifestă „erotico-narcisic” față de politicieni și de ea însăși. Așa cum ne reflectă mass-media românești suntem o țară fără profesori, cercetători, medici, scriitori, manageri, constructori, softiști, fermieri, aviatori etc. Aceștia există
Dincolo de îngeri și draci: etica în politica românească by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Memoirs/1964_a_3289]
-
de proaspăt unita țărănime. Poetul încă nu renunțase la scheme, întrebuințând tacâmul de rigoare; scrâșnetele cu spume la gură și ura care țâșnea ca niște cuțite din ochii chiaburilor. Curând schemele proletcultiste îl vor dezgusta pe Labiș iar poezia sa anecdotică nu va mai fi selectată în volum. Versurile de acest fel vor rămâne înmormântate în pagini de revistă ori pur și simplu în manuscris. Scurtă, perioada ieșeană a fost pentru Labiș o perioadă de mari acumulări. Fără ea n-ar
Muzeul păpuşilor de ceară by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91828_a_93567]
-
și pentru claritatea învățăturilor sale. A predat religie, geografie și matematică. O altă responsabilitate de-a sa a fost cateheza duminicală, pe care o făcea fără să oboseală sau plictiseală. Erau lecțiile pe care copiii le ascultau încântați datorită bogăției anecdotice și pentru formulările simple, bogate de aluzii în dialectul venețian. A fost și un scriitor strălucit. A scris câteva cărți: o biografie sfântului Luigi Gonzaga, un volum de cateheză, câteva volumașe despre Porunci și unul despre Maica Domnului. Dar lucrul
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
este plăcută și revelează un don Calabria patern, afabil și genuin, veronez dintr-o bucată. Surprinde simplitatea, bunătatea, iscusința lui don Calabria. În mijlocul acestor viitori religioși se simte într-adevăr părinte, asemenea unui patriarh înțelept și bun. Adunând toată bogăția anecdotică, ne apare tabloul unui suflet simplu, senin, plin de viață, pe umerii căruia, cândva, Domnul a voit să încarce povara gestionării unei mari Opere. Lângă noviciat a fost deschisă o Casă a Copiilor Buni pentru băieții sub 12 ani. În
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]