1,827 matches
-
în vedere, autorul stabilește câteva justificări și explicații în preambulul textului mai ales în ceea ce privește faptul că demersul său nu urmărește înlocuirea sau eliminarea din accepțiunile consacrate ale noțiunii de clasic. Totodată, Eliot afirmă că nu intenționează să așeze termenul în antiteză cu romantismul, deoarece aceste împerecheri țin mai mult de "politica literară", subliniindu-se doza mare de subiectivism pe care ar presupune-o analiza, dintr-o parte sau din alta, a dihotomiei. Astfel, a numi clasică o operă poate însemna fie
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
era luat în seamă într-o societate corporativă și ierarhizată. Revenirea la o societate în totalitate creștină, iată soluția în fața crizelor sociale provocate de Revoluția Franceză și de bulversările de natură economică. Se punea problema revenirii unei ordini sociale mitice, antiteza idealurilor liberale și socialiste. Din acest motiv, democrația creștină este profund antiliberală și antisocialistă, liberalismul și socialismul fiind considerate două afronturi aduse Bisericii, două afronturi care au aceeași origine. Aici are loc întîlnirea dintre intransigență și catolicismul social, cu trecerea
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
dialog, de solidaritate și de cooperare, care nu poate decît să depășească egoismele naționale și logica confruntărilor. Acest demers reprezenta o ruptură de trecutul statelor europene: dorea să realizeze unificarea în timp de pace, prin consimțămînt mutual și pe etape, antiteză a cuceririlor, prin dorința de a transcede tragismul istoriei. Aici este atins domeniul misiunii și se înțelege mai bine ideea de credință europeană avansată de anumiți creștin-democrați. Manifestul Uniunii Europene a Democrației Creștine (UEDC) proclamă: "Obiectivul nostru este realizarea unei
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
deschiderii celui de-al IV-lea Congres, uniune ce grupa deputații populari pro-fasciști. În acest climat, Congresul a fost un moment dificil pentru Sturzo. Recunoscînd meritele politicii guvernului în favoarea Bisericii, el a prezentat din nou funcția istorică a partidului său, "antiteza liberalismului laic, a materialismului socialist, a Statului panteist și a unei națiuni zeificate, care formează în ansamblul lor marea erezie pe care am moștenit-o din secolul al XIX-lea și care domină în spasmele perioadei de după război"13. Congresul
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
statornicie de fier."17 Înarmat cu asemenea concepție, Eminescu procedează ca un chirurg dăruit integral sănătății pacientului. Și el pornește de la răul dinăuntru, văzând că acela din afară este nutrit și augmentat de primul. Iar acest rău, ecou ontologic al antitezelor monstruoase (sau dublul monstruos, cum îl va numi Girard), a fost, de la întemeierea statelor românești, domnia electivă, lăudată de publiciștii superficiali, observă poetul, ca pe un fel de "democrație" a boierilor 18. Țările în care a dominat monarhia electivă au
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Doamna sa, înțeleasă cu boierii."19 Discordia dintre boieri a produs necurmate lupte pentru tron, meteahnă care va fi moștenită în pseudodemocrația din secolul al XIX-lea și din cele următoare. Lipsind legitimismul domnesc în stare să mențină echilibrul între antitezele din sânul aristocrației, discordia a produs un gol etnic pe care s-au grăbit totdeauna să-l umple străinii. Boieri ambițioși veneau să cucerească tronul cu ajutor străin, meteahnă exploatată magistral de Imperiul Otoman sute de ani. Când Dimitrie Cantemir
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
cu cel din interior. După Unirea de la 1859, metehnele boieriei degradate au supraviețuit în sânul partidelor politice, în ceea ce Eminescu va numi "pătură superpusă". O analiză a acestei degradări a instituției boieriei o făcuse Ion Heliade Rădulescu în Echilibrul între antiteze (1869). Eminescu o va adânci, observând că partidele politice din România nu reușesc să devină partide în sensul european al cuvântului, rămânând facțiuni care-și urmăresc interesele personale și de grup ("partide personale și nu de principii"): Toate puterile sufletești
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
pe de o parte cei activi, pe de altă parte cei destituiți. Aceștia se ceartă pe țara cea de jaf. Modul cum se ceartă îl numesc cu toții presă." (Meteahnă conservată și renăscută, cu o nouă vigoare, după ieșirea din comunism!). Antiteza monstruoasă dintre partide spune Eminescu mărește golul etnic pe care se grăbesc să-l umple străinii, spre propriile lor foloase. În democrațiile autentice, partidele lasă disputele ideologice deoparte atunci când se ivește o amenințare din afară. La noi, un partid își
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
le promitea felurite avantage, toate cu perderea dreptului de autonomie al țărei."25 Bolintineanu făcea aceste observații tocmai în momentul când intelighenția din principate se străduia să realizeze o minimă coeziune între combatanții pentru Unire, ceea ce Eminescu va numi împăcarea antitezelor. Semnalul de alarmă suna astfel la pașoptist: "La toate națiile există partide de principii sau de dinastii; sunt certe, divizii, pe cât timp aceste certe nu au a da nici o socoteală altei puteri străine; dar din momentul când neamicul strein caută
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Rusia știa ce știa (25 martie)60. Pesimiștii însă, constată Eminescu, sunt cei care vor avea dreptate, în final. El interpretează jocul ruso-turc prin imaginea binecunoscută a celui dintre Roma și Cartagina: "Cum că între slavi și turci există o antiteză tot atât de pronunțată ca între Roma și Cartago e sigur." Evident, Poarta era în situația Cartaginei, iar Rusia în postura de a cere raderea ei de pe fața pământului. Prințul Muntenegrului, cel care punea bețe-n roate tratativelor cu Poarta, om al
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
Cum Europa a fost, din străvechime, un conglomerat de etnii, istoria a făcut ca, în statele create, să nu existe etnii pure, ci majorități și minorități. În vremuri normale, relația dintre autohtoni și periferici este, ca să folosesc termenii eminescieni, o antiteză împăcată (a se vedea ideea fundamentală a lui Eminescu din enunțul antitezele sunt viața), ceea ce face posibilă existența culturii și civilizației. În vremuri de criză, antitezele pot deveni, tot cu un termen eminescian monstruoase ("dublul monstruos" din teoria girardiană). De
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
făcut ca, în statele create, să nu existe etnii pure, ci majorități și minorități. În vremuri normale, relația dintre autohtoni și periferici este, ca să folosesc termenii eminescieni, o antiteză împăcată (a se vedea ideea fundamentală a lui Eminescu din enunțul antitezele sunt viața), ceea ce face posibilă existența culturii și civilizației. În vremuri de criză, antitezele pot deveni, tot cu un termen eminescian monstruoase ("dublul monstruos" din teoria girardiană). De regulă, în vreme de criză, unii minoritari tind să prefere solidarizarea cu
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
În vremuri normale, relația dintre autohtoni și periferici este, ca să folosesc termenii eminescieni, o antiteză împăcată (a se vedea ideea fundamentală a lui Eminescu din enunțul antitezele sunt viața), ceea ce face posibilă existența culturii și civilizației. În vremuri de criză, antitezele pot deveni, tot cu un termen eminescian monstruoase ("dublul monstruos" din teoria girardiană). De regulă, în vreme de criză, unii minoritari tind să prefere solidarizarea cu o putere străină hegemon-imperială, cu tendința de a se substitui autohtonilor, pe care îi
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
și în psihismul românilor basarabeni care vreme de peste un veac fuseseră rupți de matricea etnicității, anemiindu-și conștiința națională și devenind o simplă populație. Aceasta este cauza profundă pentru care o mare parte dintre evreii români au alunecat în capcana antitezelor monstruoase. Românii s-au lăsat și ei prinși în acest sorb al întoarcerii la barbarie. Cu prilejul debutului campaniei de eliberare a teritoriilor românești ocupate de sovietici în 1940, este de reținut ordinul lui Ion Antonescu, de la 2 iulie 1941
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
magnificilor" și al Elenei Ceaușescu), pentru "domesticire". Altfel spus, Ceaușescu își distrugea, orb, independența națională din interior: ca în legenda Meșterului Manole, ceea ce ridica, cu multă trudă și primejdie, ziua, noaptea dărâma. Și asta fiindcă n-a înțeles niciodată grozăvia antitezei monstruoase dintre comunism și naționalism. Nedesprins de comunism, naționalismul rămâne o formă de imitație a internaționalismului moscovit. Ceaușescu voia să creeze neapărat o struțo-cămilă, deși Dimitrie Cantemir avertizase asupra unor astfel de hibridări grotești. Va trebui într-o zi să
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
a lui Valter Roman și Iuri Andropov. Dubla natură a "revoluției din decembrie": națională, prin revolta populației, și internaționalistă, prin cei care au acces la putere, copie fidelă a bicefalismului celor două cabinete din conducerea la vârf, arată toată grozăvia antitezei surprinse de Eminescu în versurile citate. A lovi în tine însuți cu o mână și a te apăra cu cealaltă, a face revoluție și a lăsa pe alții să profite de ea, constituie uriașa aberație istorică pe care a trăit
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
nicicum la București, în anul Centenarului Eminescu. Iar asemenea amănunt ne luminează asupra stranietății comemorării Poetului, în Țară, sub semnul bicefalității puterii de la București, care ne trimite la o fracturare a spiritul românesc, la o conștiință publică sfâșiată, dedublată în antiteze monstruoase. Comemorarea fusese concepută și pentru apariția celui mai important și mai controversat volum de publicistică din ediția academică, volumul X. Bunul de tipar se dăduse pe data de 28 aprilie 1989, pentru ca să fie gata de lansare pe 15 iunie
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
și dicționare, sunt utilizate, de obicei fără nici un fel de precizări și rezerve, expresii ca „filozofia limbajului“ sau „teoria semnificației“ pentru elaborări ale lui Wittgenstein. Se afirmă, de exemplu, că în scrierile sale mai târzii ar fi fost elaborată „o antiteză pragmatistă“ față de semantica realistă a Tractatus-ului. Pivotul acestei noi concepții l-ar reprezenta identificarea semnificației expresiilor limbajului cu folosirea lor. Sunt prezentate și discutate apoi diferite obiecții față de acest punct de vedere.47 Impresia cititorului va fi că Wittgenstein a
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
vorbește numai despre ce se poate vorbi (Wittgenstein) și tace despre rest.“ „Care sunt zeii lor: Wittgenstein și Gödel. Negativitatea însăși - dar una care nici nu sperie (ca antinomiile lui Kant), 308 GÂNDITORUL SINGURATIC nici nu duce mai departe (ca antiteza lui Hegel!).“ (C. Noica, Jurnal de idei, Humanitas, București, 1990, pp. 132 și 268.) 4 Wittgenstein’s Lectures 1932-1935, Alice Ambrose (ed.), Amhest, New York, Prometheus Books, 1979, p. 77. 5 A. Ambrose, „Ludwig Wittgenstein: A Portrait“, în (ed.) F. A. Flowers
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
RUSSELL „Ceea ce încercăm să învățăm este o cale de a cerceta anumite probleme. O cale care contravine foarte mult dorinței anumitor oameni.“ Wittgenstein către studenții săi Atunci când schițau portretul unor personaje de primă mărime, istoricii din vechime foloseau uneori procedeul antitezei. Arta unui mare conducător de oști, ca Iulius Cezar, era înfățișată prin comparație cu cea a unui războinic de aceeași anvergură, chiar dacă dintr-o altă epocă, bunăoară a lui Alexandru Macedon. Și istorici ai filozofiei au încercat să scoată în
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
cardinale ale existenței omului, ale societății și culturii. Cercetarea filozofică, reprezentările despre morală și religie, știință și tehnică, despre viața bună în genere, sunt tot atâtea sfere în care profilul omului și gânditorului Wittgenstein ne poate apărea mai clar prin antiteză cu Russell. Wittgenstein este, de fapt, unul din puținii contemporani îndreptățiți să fie comparați cu o personalitate de talia lui Russell. Persoana celui din urmă întrunea daruri și însușiri care de cele mai multe ori se exclud: inteligență pătrunzătoare, orizont neobișnuit de
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
limbajul ei filozofic au astăzi o orientare de principiu bine determinată. De altfel, este greu de stabilit cu precizie ce înțelege Noica prin "terminologie filozofică", căci, în lucrările sale, el folosește curent termenii consacrați, fie că aceștia sînt împrumuturi neologice (antiteză, axiomă, obiect, spațiu, subiect, temă etc.), fie că sînt cuvinte vechi (adevăr, mișcare, timp etc.). Dacă terminologie înseamnă la el cuvintele și sintagmele analizate (fire, ființă, întru, rost, rostire, trecere, petrecere, troienire; ba nu, bădișor, depărtișor, lamură, lămurire, vremea vremuiește
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
căruia toate comenzile de fabricație sunt adresate ultimului loc de muncă al procesului tehnologic, iar acesta din urmă este cel care transmite necesarul de piese și subansamble locului de muncă din amonte ș.a.m.d. Această modalitate de organizare reprezintă antiteza sistemului tradițional de producție În cadrul căruia deciziile de fabricație se transmit primului loc de muncă din fluxul tehnologic care “Împinge” reperele spre stadiile următoare de prelucrare fără a se interesa dacă producția are desfacerea asigurată. Exemplul clasic al aplicării metodei
Managementul calitatii proiectelor by Cretu Gheorghe () [Corola-publishinghouse/Science/1696_a_2955]
-
concretului, ordinarului, o undă de mister. Acestea, toate, configurează fenomenul Stănescu. Lectorului, devenit părtaș, nu-i rămân în memorie strofe ori sintagme oximoronice; primează fervorile, atitudinile, fronda, o anumită demonie, într-un cuvânt un suflu de umanitate revărsată. Mormane de antiteze așteaptă în atelierul faurului, care, copleșit, dă aripi paradoxurilor, impunându-și, rar, pauze odihnitoare; un orizont matinal îi pare "un curcubeu culcat la margine de lunci". Altă dată: "Ninge cu ochi de pește; / cu ochi de șerpi, de câini. Ninge
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
pe care și-o punea Berkovits era dacă după genocid credința evreiască în Dumnezeul istoriei mai avea vreun sens. Or, pentru el, Soluția Finală fusese o tentativă de a-l detrona pe Dumnezeu. Afirmarea prezenței lui Dumnezeu în istorie era antiteza renunțării naziștilor la valorile umane universale. Ei înțeleseseră că destinul acestui Dumnezeu era inseparabil de destinul evreilor. Natura existenței evreiești era o mărturie profetică împotriva degenerării morale a ființelor umane și a națiunilor. Auschwitz nu arătase doar ce era omul
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]