979 matches
-
puteau să meargă pe jos până la spălătorie, până la farmacie sau până la cinema, am decis să mergem pe jos în acea seară. Eram în drum spre casă, când ea a adus vorba. Deasupra noastră, bolta din ramurile stejarilor, ale ulmilor și arțarilor ascundea lumina stelelor, și de ambele părți ale străzii case întunecate dormeau în tăcere, copleșite de căldura verii. Umbrele noastre gemene se revărsau dinspre picioare, se alungeau firave când lăsam în urmă lumina vreunui felinar și apoi se micșorau la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
seminar ale universității. Numai În acel prim an am pornit-o În ceată la drum, sporovăind ungurește și din ce În ce mai românește pe măsură ce ne apropiam de școală, numai atunci am Întîlnit chipuri ce ne salutau Încîntate și amuzate, am numărat În joacă arțarii, teii, gutuii popii și castanii directorului, cuiburile de berze și cozile coțofenelor În zbor, ne-am lăsat Învăluiți În norii de praf ridicați de camioane pe drumul pietruit și am acceptat măguliți escorta plină de simpatie a cîinilor mai slobozi
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
funebre. Comic este și versul „Sunt un străin printre copaci“... Ce face, oare, poetul acolo printre copaci? Și de ce se miră că se simte străin printre ei? Credea, poate, că o să stea de vorbă, la o cafea, cu plopii și arțarii? Viorel Chițea nu găsește tonul potrivit nici când se adresează iubitei: „E nevoie de tine ca esență umană / Ce îmi soarbe ființa dintr-o zonă precară, / Îndreptând-o cu grijă spre mărețul real / Unde omul renaște devenind social.“ (Apel la
Cum te poti rata ca scriitor ; Cateva metode sigure si 250 de carti proaste by Alex Stafanescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1314_a_2703]
-
fu răsturnat pe dată. Sammler aduse un sul de șervete de hârtie din bucătărie, stabilind În trecere prin casă că nepoata lui ieșise. Absorbind apa vărsată cu șervetul, privind hârtia absorbantă cum se Întunecă, ridică apoi telefonul pe brațul de arțar al sofalei, se așeză pe cuvertura de eșarfe, și formă numărul Shulei. Nici un răspuns. Poate că-și Închisese telefonul. Sammler n-o mai văzuse de câteva zile. Hoață acum, foarte probabil că se ascundea. Dacă Eisen chiar era În New York
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
mai adânc, dar nu reușea să-și facă pieptul să se ridice și să coboare. Ceva Îl blocase. Margotte și Govinda nu se Întorseseră Încă. Lampa de perete lumina fără rost În hol deasupra canapelei cu brațele din lemn de arțar și cuverturile din eșarfe. În casă domnea oarecum liniștea. Sau i se părea doar pentru că nu avea timp să se așeze? Își schimbă pantofii, scutură câțiva dolari din borcan, băgă tăieturile din ziare În portofel. Pe birou avea o sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
Gheorghe Doja 1.Gheorghe Doja 24. Gheorghe Lazăr 1.Gheorghe Lazăr 25. Giurgeni 1. Giurgeni 26. Gîrbovi 1. Gîrbovi 27. Grădiștea 1. Grădiștea 2. Sitaru 28. Grindu 1. Grindu 29. Grivița 1. Grivița 2. Smirna 30. Ileana 1. Ileana 2. Arțari 3. Florica 4. Podari 5. Rasurile 6. Răzoarele 7. Satu Nou 8. Ștefănești 9. Vlaiculesti 31. Ion Roată 1. Ion Roată 2. Brosteni 32. Jilavele 1. Jilavele 2. Slatioarele 33. Mihail Kogălniceanu 1. Mihail Kogălniceanu 2. Gură Ialomitei 3. Hagieni
EUR-Lex () [Corola-website/Law/148965_a_150294]
-
Marnier, dar obține, de fiecare dată, un alt gust, încă și mai îmbietor decât ultimul, gătește ropa vieja, dar și mofongo, fritto misto, dar și lau lau, are propriile rețete de Pavlova, Saag Paneer și somon glazurat cu sirop de arțar. Ce se mai vede? Ada și David redevenind Ada și David, kilometrii dintre ei transformându-se în centimetri, milimetri și apoi nimic, ridurile mamei și firele albe din sprâncene și vocea care nu mai e, desenate din vorbe care nu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
de nedezlegat, își înalță trufașe crengile, împletindu-le în baldachine, pe sub care treci înfiorat de plăcută și neobișnuită emoție, de parcă ai trece pe tărâmul poveștilor din "O mie și una de nopți"! Lacul albastru-verzui oglindește siluetele plopilor înalți, ale stejarilor, arțarilor, brazilor și molizilor, ienuperilor, castanilor, ulmilor și platanilor uriași ce-l străjuiesc de pe maluri, întocmai unor sentinele înfipte în pământ pentru veșnicie. Apa lui tremură-n unde la trecerea bărcilor pe sub ghirlandele bătrânelor sălcii plângătoare, zâmbesc înduioșate parcă la șoaptele
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
vină toamna. Frunzele vor Îngălbeni și vor cădea din ramuri. Sufletul lui Oliver se va dezgoli, rămânând În bătaia vântului. Ce-i păsa lui de vârsta oamenilor? De mult, trupul său migrase În alt regn. Oliver cunoscuse adevărul ultim al arțarului, al paltinului, al scorușului, al sălciilor. Al oamenilor-gât și al oamenilor-picior. Cunoscuse adevărul femeii-ușă, al femeii-scaun, al femeii-girafă și al femeii-Braic... Nu aveai nevoie de oglindă ca să-ți descoperi adevăratul tău chip și adevărata ta vârstă. Adevărul omului se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
bătăoare la ochi. Ridcându-se de pe taburetul pe care șezuse nemișcat vreme de câteva zile, mai Întâi făcu câteva genuflexiuni, ca să-și dezmorțeasă Încheieturile, apoi se strecură pe ușă afară și se duse tiptitl-tiptil În parc, de unde smulse din rădăcini un arțar tânăr, ochit de multă vreme, apoi reveni pe vârfuri În salon și Îl așeză pe locul său. Făcând doi pași În urmă, Oliver Își contemplă improvizația, frecându-și, plin de mândrie, mâinile de satisfacție. În Întuneric, copăcelul adus din parc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Întâmplării, Oliver Își dezbrăcă halatul și-l aruncă pe umerii momâiei, care stătea foșnidu-și neliniștită frunzele În mijlocul salonului. Acum totul era aproape perfect. Ca să fei totuși sigur de substituirea sa, masterandul renunță la pălăria de fetru și i-o Îndesă arțarului pe cap. La fel făcu și cu sandalele: scoțându-le ușurel de sub pat, i le așeză la rădăcină. Acum nici omul de paie Braic, nici omul-locomotivă, nici oamenii-mâini, nici oameni picior, nici femeia-ușă nu-și vor da seama că Oliver
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
răs-mii de licurici i s-ar fi lipit pe scoarță, mișcându-se În ritmul gândurilor sale... Înaintând pe străzi, masterandul lăsa În urma lui o dâră luminoasă. Tot vorbind de unul singur, fără să-și dea seama, Oliver ajunse În salon. Arțarul stătea proțăpit la locul lui. Masterandul Îi luă halatul de pe umeri și-l duse Înapoi În parc, apoi, revenind În salon, se așeză ghemuindu-se pe taburet. În scurtul răgaz scurs de la plecare și venirea sa, În stabiliment avuseseră loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Și deasupra lui Noimann zbură un nor de frunze, pe care curentul stârnit de mișcarea trenului Îl Împrăștie pe coridor. Arătându-l cu degetul și izbucnind Într-un râs dement, piciorul Își Îndreptă pe frunte tricornul cusut din frunze de arțar, după care, făcând stânga-mprejur, o rupse la fugă pe coridor. Medicul se luă după el. În spatele lui alerga, agitând biletele În mâini, o Întreagă ceată de oameni beți. Noimann Întoarse capul și privi În urmă. Erau acolo și bărbați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sunt despicate atât de adânc la mijloc încât are patru în loc de două. Îndărătul buzelor nu se vede nici măca un singur dinte. Webber se uită în jur, în cabina avionului, la pielea albă de pe pereți, la mobilierul din lemn de arțar cu noduri ca ochii de pasăre, lăcuit oglindă. Webber se uită la băutura pe care o ține în mână; gheața abia de s-a topit sub jetul de aer condiționat. Cum aproape și-a pierdut auzul, spune, prea tare, aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Flint. Și bea odată aia, aproape am ajuns. — Unde-am ajuns? spune Webber și bea pastila. A rămas răsucit, uitându-se la fotoliile de piele albă care se pot roti și lăsa pe spate. La covorul alb. La măsuțele de arțar cu ochi de pasăre, atât de lăcuite încât par ude. La canapelele de velur alb aliniate lângă pereții cabinei. La pernuțele asortate. La revistele Călătorul de elită, mari cât un poster de film, cincizeci de dolari bucata. La suporturile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
la rând, cu pipa stinsă între dinți, jucându-i absent, între degete, arabul de argint cu turban, de pe capacul lulelei, dormita lângă șemineul cu horn înalt, clădit din piatră în care din cauza zilelor ploioase trosneau, arzând permanent, despicături mari de arțar canadian. Prin repetiție continuă, acest tabiet neobișnuit se converti în cotidiană cutumă: la ore din cele mai matinale, Profesorul se așeza în aceeași poziție favorită, cu spatele la biblioteca înțesată de cărți, ca și cum s-ar fi temut ca voluminoasele-i tomuri să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
fi trebuit să survină după acel altfel, pe care ea l-ar fi dorit, ca orice femeie, mai ferm și mai amenințător. Dimineața, ținându-și pipa între dinți, Profesorul se așeza, iarăși, lângă focul arzând în butuci de lemn de arțar, cu spatele la oglinda impresionantă de Murano, șezând ca un neopitagoricean, care vrea să probeze, prin veghe, afluxul ideii veșnicei reîntoarceri în timp a lucrurilor. După o perioadă de stoică reverie, simți cum se redeșteaptă în sine, luând din nou în stăpânire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
nimic din sensibilitatea japonezei clasice, ai cărei ochi se umezeau când privea stelele sau care ofta nostalgic la vederea unei violete. Tomoe n-a fost însă întotdeauna așa cum e acum. Când era mică, își ridica mânuțele de culoarea frunzelor de arțar toamna, și striga: „Frățioare!“ Takamori era cu șase ani mai mare decât ea. Tomoe, cu pași nesiguri, se ținea tot timpul după el prin casă. La un moment dat, s-a schimbat brusc în pisăloaga ce-și trata fratele cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
tufele de oțetari din apropierea peronului. La început, când m-am pomenit aici, mă așteptam din moment în moment să constat că eram victima unei farse ori a unei iluzii optice. În prima noapte nici n-am ațipit măcar. Ascultam sunetele arțarului din spatele gării... dar mi se pare că nu v-am spus încă nimic despre acest arțar. Un arțar bătrân, scorburos și uscat, de o formă ciudată, semănând în același timp cu o paiață și cu o spânzurătoare. Îl năpădiseră urzicile
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
în moment să constat că eram victima unei farse ori a unei iluzii optice. În prima noapte nici n-am ațipit măcar. Ascultam sunetele arțarului din spatele gării... dar mi se pare că nu v-am spus încă nimic despre acest arțar. Un arțar bătrân, scorburos și uscat, de o formă ciudată, semănând în același timp cu o paiață și cu o spânzurătoare. Îl năpădiseră urzicile și omizile și rămăsese aproape fără crengi. Cum a pornit vântul, a început să facă un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să constat că eram victima unei farse ori a unei iluzii optice. În prima noapte nici n-am ațipit măcar. Ascultam sunetele arțarului din spatele gării... dar mi se pare că nu v-am spus încă nimic despre acest arțar. Un arțar bătrân, scorburos și uscat, de o formă ciudată, semănând în același timp cu o paiață și cu o spânzurătoare. Îl năpădiseră urzicile și omizile și rămăsese aproape fără crengi. Cum a pornit vântul, a început să facă un fel de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
întuneric, erau frumoși și jucau rolul principal în fizionomia ei, îmblînzindu-i trăsăturile puțin cam severe. Timpul trecea ca o omidă care se târa pe lucruri, pe ziduri și pe noi, la fel cum în spatele gării omizile se târau pe trunchiul arțarului bătrân, dar, nu știu de ce, eram convins că în ziua când ceasul va porni normal, măsurând și orele, va veni și trenul pe care-l așteptam. Eram încredințat că acesta urma să fie semnul. Într-o dimineață chiar am sărit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
din urmă să ies la liman. Am trecut din nou pe lângă scheletul înnămolit în prima baltă și am răsuflat ușurat când am ajuns la capătul liniei ferate. Începuse să sufle un vânt puternic, ceea ce se întîmpla foarte rar în timpul zilei. Arțarul, pe care păsările îl ocoleau, scotea obișnuitul lui sunet tânguitor și bătea mătănii între urzici. M-am gândit că niciodată nu văzusem ceva mai caraghios, dar în aceeași clipă mi s-a părut că aud un geamăt, apoi un icnet
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de cabotin... Știți după ce se recunoaște un cabotin, domnilor? El nu e în stare să fie la înălțimea tragediei pe care o trăiește și de aceea simte nevoia s-o ia în derâdere în fața spectatorilor. Din spatele gării se auzeau scâncetele arțarului. Vântul amenința să smulgă tabla de pe acoperiș și biciuia tufele de oțetari. Pădurea nu se mai zărea acum deloc. Mi-am adus aminte de vorba unuia din profesorii mei: Femeia este fizică, iar bărbatul metafizic". Și mi-a venit să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a cuprins o mare emoție. Nu mă mai interesa că eram orb. Regăsisem clopotul. Și, într-adevăr, clopotul se îndepărta încet. Am pornit parcă după el și curând am priceput că ieșisem din mlaștină. Am auzit foarte aproape de mine sunetul arțarului din spatele gării. Și în aceeași clipă clopotul a dispărut din nou. Am deschis ochii și mi-am dat seama că visasem... Oricum, ciudată mlaștină, ce ziceți? Și încă nu observasem scena care m-a tulburat cel mai mult în ziua
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]