2,333 matches
-
Îl adusese în centrul orașului cu vechiul ei Plymouth și în timp ce ea fusese la medic să-și trateze artrita, Ignatius cumpărase de la magazinul Werlein niște partituri pentru trompeta sa și o coardă nouă pentru lăută. Apoi se plimbase prin Penny Arcade de pe Royal Street să vadă dacă se mai instalaseră jocuri mecanice noi. Fusese nemulțumit că dispăruse jocul de minibaseball. Poate îl duseseră doar la reparat. Ultima dată când jucase, maneta nu mai funcționa și, după o mică discuție, direcția îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
suntem și poate nici chiar ce an. Credea probabil că era Mardi Gras*. În ultima clipă, George îl văzu și pe agentul deghizat venind pe stradă în spatele marinarului. Arăta ca un beatnik. George se ascunse în grabă după una dintre arcadele vechii clădiri guvernamentale spaniole, Cabildo și apoi se strecură printre arcade până pe St. Peter Street. O străbătu în goană, ajungând pe Royal Street și de acolo se îndreptă spre centru, unde erau liniile autobuzelor. Acum, agentul deghizat se învârtea în jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Mardi Gras*. În ultima clipă, George îl văzu și pe agentul deghizat venind pe stradă în spatele marinarului. Arăta ca un beatnik. George se ascunse în grabă după una dintre arcadele vechii clădiri guvernamentale spaniole, Cabildo și apoi se strecură printre arcade până pe St. Peter Street. O străbătu în goană, ajungând pe Royal Street și de acolo se îndreptă spre centru, unde erau liniile autobuzelor. Acum, agentul deghizat se învârtea în jurul catedralei. George trebuia să recunoască: nici copoii ăștia nu erau fitecine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de ăsta. — Sigur, Jack. După care Watson se întoarse și se îndepărtă de el, fără nici un alt cuvânt. Rick Diehl se cutremură. Slavă Domnului pentru banii lui Karen, își spuse el. Pentru că, fără ei, ar fi fost condamnat. Trecând prin arcadele Palatului Dogilor, Vasco Borden intră în curte, urmărindu-și fugarul, pe Eddie Tolman, prin mulțimea nocturnă. Auzi un pârâit în casca din ureche. Trebuia să fie asistenta lui, Dolly, din cealaltă parte a hotelului. Vasco își atinse urechea: — Spune, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Jamie, care-i zâmbi. Poate că ar trebui să mergem mai încolo, zise Casey Rogers. Să nu-i întrerupem. Apoi, vorbind la telefon: — Cu dr. Hughes, te rog. Da. Sunt Casey. Porniră împreună spre intrarea în școală. Când ajunseră la arcada de la intrare, Alex văzu ambulanța. — Ați adus o ambulanță? întrebă ea. — Nu, Dumnezeule. N-am idee ce e cu ea, spuse femeia, după care arătă spre parbriz. Se pare că șoferul își ia prânzul. Alex văzu prin parbriz un bărbat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
părea în regulă. Dar nu putea să-și dea seama ce. — Dr. Hughes? Sunt Casey. Da, sunt aici, cu doamna Burnet, iar dânsa spune că Jamie nu s-a tăiat la picior. — Nu s-a tăiat, repetă Alex. Trecură pe sub arcadă și ieșiră, apropiindu-se de ambulanță. Șoferul își puse sandvișul pe bord și deschise ușa de pe partea sa. Cobora. — Da, dr. Hughes, spuse Casey. Chiar acum ieșim din școală. Îi întinse telefonul lui Alex. — Vreți să vorbiți cu dr. Hughes
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
dacă bărbosul era înarmat, dar era foarte probabil. — De la facultatea de drept, spuse ea, râzând Dave mergea la câțiva pași în spatele lor. Henry se întoarse spre el și zise: — Ține pasul, Dave. — OK ... Cotiră după un colț, trecând pe sub o arcadă și intrară într-o altă grădină închisă. Aerul era rece aici, iar cărarea era umbrită. Pe lângă cărare curgea un pârâiaș. Auziră o voce spunând: — Sal’tare din parcare, gașcă. Henry ridică privirea. — Ce a fost asta? — Eu. — E o pasăre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
soț era greșit din punct de vedere tehnic, viitor soț nu părea prea plauzibil. Logodnic părea să se potrivească mai bine, Însă adevărul e că nu fuseseră niciodată logodiți oficial. — E jumătatea simbolică a mătușii Zeliha. Peste drum, sub o arcadă otomană elegant sculptată, au zărit doi băieți țigani, unul din ei scoțând cutii de conserve din coșurile de gunoi și apoi stivuindu-le Într-o căruță hodorogită. Celălalt stătea pe marginea căruței și le sorta, prefăcându-se din răsputeri că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Capelei Sixtine În viața părinților mei. În vreme ce filmam rotonda aia misterioasă, Îmi spuneam că eu nu văzusem niciodată, nu dezmierdasem niciodată, nu sărutasem niciodată, nu pătrunsesem niciodată un sex de femeie. Filmam prin toată Provența portaluri și pervazuri, uși zidite, arcade oarbe, scări, grilaje, bolți. Nimeni nu și-a dat seama, dar acel film de amator turnat de un viitor profesionist era un film intens erotic, ca toate filmele documentare În care autorul se servește de subiect În loc să-l servească. Seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
mai înțelegea nimic. Vedea și nu îi venea să-și creadă ochilor. Pe masă se aflau de-a valma o mulțime de produse de patiserie, dulciuri, fructe glazurate și chiar și caviar. ă De unde ai luat toate astea? ă De la Arcada șciukin, bineînțeles. De unde altundeva? Misterul îi reaminti Liliei de un altul: ă De ce ai venit să mă vezi aseară? Mi-au spus că m-ai căutat. ă și ce fel de mamă ești tu, să nu spui nimic despre șalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
șandramlele din lemn făcute de mântuială între ele, îi apăreau stranii. Trântite în întinderea înzăpezită care le lăsa indiferente, acestea apăreau fragile și visătoare în ciuda aroganței și energiei pe care construcția lor o implica. Porfiri intră în marea piață de la Arcada Apraxin din Strada Sadovaia, aproape de intersecția cu Aleea Apraxin. Trecând pe sub icoana Sfâtului Nicolaie care era atârnată peste îngusta poartă de lemn, el pășea într-un univers întunecat și agitat. Muzica flanșnetei se îngâna cu zumzetul tâmplarilor aplecați peste strung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
este un sfânt, zise Vadim Vasilieici după o vreme, în care se uită la Porfiri îndelungat, cu ochii mici, fără să clipească. Porfiri se înclină, ca și cum i-ar mulțumi pentru această informație. Capitolul cincisprezece O mulțime de icoane Zoia traversa Arcada Apraxin cu aceeași hotărâre infelxibilă cu care străbătuse Parcul Petrovski cu câteva zile mai devreme. Cei care o vedeau venind se dădeau la o parte, iar cei care nu o făceau îi simțeau împunsătura umărului sau lovitura mâinilor și îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
unui birou înalt, așezat la începutul unei coridor îngust și jos. Tapetul galben și murdar absorbea lumina chioară. Porfiri apăsă soneria de pe birou, iar aceasta scoase un țiuit spart. După ceva vreme un portar bărbos își făcu apariția de sub o arcadă. Purta o uniformă soioasă deschisă la brăcinar peste o vestă decolorată. Portarul îi întâmpină pe cei doi cu o expresie insolentă: ă O cameră pentru o oră, nu-i așa? ă Cum îți permiți? strigă Salitov. Viteza cu care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
protejat de birou, portarul se trase înapoi în fața avansării amenințătoare a polițistului. Aruncă o privire nedumerită spre Porfiri și strigă după Dima din nou, de data aceasta înfrumusețând diminutivul cu abuz. O clipă mai târziu, băiatul își făcu apariția de după arcadă. Era la fel de murdar ca ultima dată când Porfiri îl văzuse. Purta un chipiu dat pe spate, iar ochii i se măriră când îl văzu pe Porfiri și păru pentru o clipă că e gata să o ia la goană. ă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ciobit și de nesemnificativ, pentru un samovar urât și ordinar. Îi semnală dezgustul său lui Salitov și împreună au părăsit magazinul fără să mai pună nicio întrebare. § Au ieșit în hărmălaia pieței de vechituri și în îmbulezeala strașnică a marii Arcade Apraxin. Mirosul pinilor și al produselor de patiserie condimentate îi gărbea, însă Porfiri se simți brusc slăbit, flămând și amețit. ă Ce ai de gând să faci? întrebă Salitov. ă Să rămân aici și să fiu atent. ă Crezi că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
albăstruie. La intrarea Întunecată În cartierul evreiesc se grămădeau dughenele scunde ale târgului de Crăciun, iar În mijloc, Îmbrăcată În pânză roșie, scena deocheată a unui teatru de marionete luminat cu torțe fumegânde. Dar, imediat după el, treceai pe sub o arcadă din piatră cioplită, și lângă o fântână din bronz, de grilajul căreia atârnau țurțuri lungi, se deschidea bolta unui alt gang. Deasupra ușilor, vechi capete aurite de lei mușcau inele de bronz. Un freamăt ușor trecea printre zidurile acelea, zgomote
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
de obiecte, ce proclamau peste tot teama de a nu lăsa spații goale, dar În peșteră se răspândea o lumină de amurg târziu, asta și din cauză că imensa Încăpere era despărțită prin rafturi etajate de farmacie veche, În care se deschideau arcade ce profilau denivelări, mici pasaje, perspective. Nuanța dominantă era maroniul, maronii erau obiectele, polițele, mesele, amalgamarea difuză a luminii naturale cu cea care provenea de la niște lămpi vechi puse să lumineze În fâșii unele zone. Prima impresie a fost că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
din nou lângă fațada lui Saint-Merri. Nu știu de ce, dar ceva mă Îndeamnă să aprind lanterna și s-o Îndrept către portal. Gotic ornamentat, arce În acoladă. Și deodată, căutând ceva ce nu mă așteptam să găsesc, Îl văd pe arcada portalului. Bafomet. Chiar acolo unde semiarcele se unesc, În timp ce În vârful primului dintre ele e un porumbel al Duhului Sfânt cu o aureolă din raze de piatră, pe al doilea, asediat de Îngeri ce se roagă, este el, Bafometul, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
puțin din loc, că ecranele Își schimbau formatul, luna nu mai era, se dusese să se ghemuiască printre niscaiva coaste metalice, dihania o sfârtecase, o digerase, o făcuse să dispară În altă dimensiune. Tesseract. Cub tetradimensional. Acum vedeam printr-o arcadă o lumină mișcătoare, chiar două, roșu și alb, care pâlpâiau - desigur, vreun avion căutând aeroportul Roissy, sau Orly, cine știe. Dar imediat - fie că mă mutasem eu, sau avionul, sau Turnul - luminile dispăreau În spatele unei nervuri, așteptam să le văd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
după ea. Când am ajuns jos, de aici și până la capul ei am mers în genunchi... Rodica, Rodica! Rodica n-a răspuns. Am încercat să cer un ajutor, dar când am ridicat privirea am fost lovit cu un băț la arcada ochiului, un picior de scaun, am aflat pe parcurs. Eu țin minte de o lovitură, dar amantul declară că mi-a dat trei. În acel moment nu am mai judecat, ăsta vrea să mă omoare, atunci să moară cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2286_a_3611]
-
ridicată mult mai tîrziu, servind în prezent drept sediu bucureștean al Institutului pentru Studierea Avangardei Românești și Europene (ICARE). Într-un coeditorial vehement, Vinea (semnat Vn.) combate „stilul românesc” al arhitecturii Bucureștiului antebelic: „prunc hibrid al onanismului romantico-historic, împerechere de arcade și coloane bizantine cu turnuri turcești, totul chircit după regula degenerării și a imitației”. Textul („Capitala Brumărescu“, semnat Vn.) a fost în general ignorat de comentatori. Autorul deplînge discontinuitatea istoriei locale și „provizoratul” ei preexistent modernizării, opunîndu-i, compensatoriu, voința de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și cu dulce cuvânt rost să fac de semințe, de rarele, pentru Eutopia, mândra grădină, în preajma căreia fulgere rodnice joacă să-nalțe tăcutele seve-n lumină. Neapărat, mai mult decât prin orașul rumorilor, c-o stăruință mai mare decât sub arcade cu flori, voi umbla primăvara întreagă prin târguri căutând vânzători de sămânță. Mi-ai dibuit aplecarea firească și gustul ce-l am pentru tot ce devine în patrie, pentru tot ce sporește și crește-n izvornită. Mi-ai ghicit încîntarea
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
bătea șficiuitor dinspre răsărit, anunțată fiind de stoluri negre de corbi. Viscolul a despuiat copacii din pădure, smulgând frunzele vajnicului stejar ce rezistaseră cât putuseră. Pierind de-acum culoarea ierburilor din pricina chiciurii, câmpiile și pădurea au încremenit, și, drept fundal, arcada munților a apărut în toată candoarea ei. Țăranii înfrigurați colindau cu capcanele lor pentru prins păsări și iepuri. Și longobarzii au inaugurat vânătorile de iarnă, eu însumi omorând cu sulița doi dami și un cerb. Faroald și Rotari se întreceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
piramidă. Pe pereți fiecare apostol vrea icoana sa strălucind de aur și culori. După ce am admirat această nouă minune, m-am întors la Garibaldo. L-am găsit îngenuncheat în fața porții principale sub privirile ironice ale militarilor, fixând cu privirea o arcadă pe care era scris: „Poporul din Alexandria îl omoară pe Marcu Matei doarme somnul de veci Roma îl vede pe Pavel murind de sabie Filip împărtășește aceeași moarte cu Petru Vartolomeu moare pătimind pe cruce O cruce îl smulge vieții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fără nici o undă, până când o treaptă Îl făcea să se prăbușească, Într-un soi de cascadă, provocând vârtejuri și bulboane. Umblând prin nămol, Zero se forță să ajungă la capătul insulei și se opri privind apa care se zbătea sub arcadele de la Ponte Rotto. Câinele Încă fără nume, căci fusese adoptat de puțin timp, nu se dezlipea de el, temându-se să nu fie abandonat Încă o dată, și i se cuibări la picioare. De altfel, era paralitic, și nu s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]