1,216 matches
-
mile) în diametru, dar, probabil, între 3-10 km (2-6 mile). Asteroizi cu un diametru de 1 km au un impact cu Pământul, în medie, o dată la fiecare 500.000 ani. Asteroizi mai mari sunt mai puțin frecvenți în sistemul solar. Asteroizii așa numiții "asteroizi din apropierea Pământului" sunt în mod regulat observați. Peste 1,4 milioane ani steaua Gliese 710 este de așteptat să cauzeze o creștere a numărului de meteoriți din apropierea Pământului datorită trecerii sale la doar 1,1 ani lumină
Riscurile existențiale () [Corola-website/Science/319673_a_321002]
-
dar, probabil, între 3-10 km (2-6 mile). Asteroizi cu un diametru de 1 km au un impact cu Pământul, în medie, o dată la fiecare 500.000 ani. Asteroizi mai mari sunt mai puțin frecvenți în sistemul solar. Asteroizii așa numiții "asteroizi din apropierea Pământului" sunt în mod regulat observați. Peste 1,4 milioane ani steaua Gliese 710 este de așteptat să cauzeze o creștere a numărului de meteoriți din apropierea Pământului datorită trecerii sale la doar 1,1 ani lumină de Soare. Unele
Riscurile existențiale () [Corola-website/Science/319673_a_321002]
-
Venus, sau să fie aruncat din sistemul solar cu totul). Dacă Mercur s-ar ciocni cu Pământul, toată viața de pe Pământ ar dispărea și impactul poate deplasa suficientă materie pe orbită pentru a forma un nou satelit. Rețineți că un asteroid cu doar 15 km lățime ar fi distrus dinozaurii; Mercur are aproximativ 5.000 km în diametru. Un scenariu mai puțin previzibil este o pandemie la nivel mondial. De exemplu, în cazul în care HIV ar evolua și ar deveni
Riscurile existențiale () [Corola-website/Science/319673_a_321002]
-
lumii. O boală apărută în mod natural ar putea eradica omenirea. Dacă niște extratereștri ostili ar ajunge pe Terra, ei ar putea eradica oamenii (specia Homo sapiens). Erupția unui super-vulcan ar putea cauza extincția omenirii, prin efectele climatice. Prăbușirea unui asteroid sau comete ar putea produce extincția omenirii. O supernovă apropiată ar putea distruge planeta. Sir Isaac Newton (1642-1727) a studiat texte vechi și a bănuit că sfârșitul lumii s-ar întâmpla nu mai devreme de anul 2060, deși a fost
Riscurile existențiale () [Corola-website/Science/319673_a_321002]
-
Napoli. El a înființat un observator astronomic la Palermo, numit acum "Osservatorio Astronomico di Palermo -. Giuseppe S. Vaiana" . Probabil că este cel mai faimos pentru descoperirea planetei pitice 1 Ceres la 1 ianuarie 1801. Piazzi a observat, începând din 1801, asteroidul Ceres. Ceres, desemnată și prin 1 Ceres, este cea mai mică planetă pitică cunoscută din Sistemul Solar și singura situată în centura de asteroizi. Cu un diametru de vreo 950 km, Ceres este cel mai mare și mai masiv obiect
Giuseppe Piazzi () [Corola-website/Science/326414_a_327743]
-
pentru descoperirea planetei pitice 1 Ceres la 1 ianuarie 1801. Piazzi a observat, începând din 1801, asteroidul Ceres. Ceres, desemnată și prin 1 Ceres, este cea mai mică planetă pitică cunoscută din Sistemul Solar și singura situată în centura de asteroizi. Cu un diametru de vreo 950 km, Ceres este cel mai mare și mai masiv obiect din această centură de asteroizi, aflat între orbitele planetelor Marte și Jupiter. Inițial, Piazzi a denumit acest asteroid "Ceres Regele Ferdinand", referindu-se la
Giuseppe Piazzi () [Corola-website/Science/326414_a_327743]
-
prin 1 Ceres, este cea mai mică planetă pitică cunoscută din Sistemul Solar și singura situată în centura de asteroizi. Cu un diametru de vreo 950 km, Ceres este cel mai mare și mai masiv obiect din această centură de asteroizi, aflat între orbitele planetelor Marte și Jupiter. Inițial, Piazzi a denumit acest asteroid "Ceres Regele Ferdinand", referindu-se la zeița romană cu același nume și la regele Ferdinand al III-lea al Siciliei (cunoscut și ca Ferdinand al IV-lea
Giuseppe Piazzi () [Corola-website/Science/326414_a_327743]
-
și singura situată în centura de asteroizi. Cu un diametru de vreo 950 km, Ceres este cel mai mare și mai masiv obiect din această centură de asteroizi, aflat între orbitele planetelor Marte și Jupiter. Inițial, Piazzi a denumit acest asteroid "Ceres Regele Ferdinand", referindu-se la zeița romană cu același nume și la regele Ferdinand al III-lea al Siciliei (cunoscut și ca Ferdinand al IV-lea al Neapolelui, care a devenit, în 1816 Ferdinand I al celor Două Sicilii
Giuseppe Piazzi () [Corola-website/Science/326414_a_327743]
-
Deimos, astfel încât să nu mai poată fi folosit ca bază militară așa cum fusese Phobos. Între timp, biosfera marțiană suferă o serie de transformări: temperatura crește ajutată și de oglinzile orbitale, se construiește un nou lift spațial (cu ajutorului unui alt asteroid, numit "Noul Clarke"), calota glaciară se topește și se sapă găuri care să permită apariția vulcanilor. Romanul se încheie cu o calamitate care lovește Pământul. Nivelul apei crește extrem de mult, nu din cauza efectului de seră, ci în urma unei erupții în
Marte verde () [Corola-website/Science/332892_a_334221]
-
galaxii. În aceeași perioadă de timp, alte măsurători ale deplasărilor spre roșu și analize ale semnificației acestora au fost realizate de James Keeler la observatorele astronomice și , respectiv de William Campbell, la același Lick Observatory. Hubble a descoperit și un asteroid, la 30 august 1935, care a fost ulterior numit 1373 Cincinnati. Hubble a scris de asemenea, "O prezentare observaționala a cosmologiei" (în original, "The Observațional Approach to Cosmology"), respectiv "Tărâmul nebuloaselor" (în original, "The Realm of the Nebulae"), în aproximativ
Edwin Hubble () [Corola-website/Science/304648_a_305977]
-
filme, în televiziune, în balet și în piese de operă. "Micul Prinț" este o poveste poetică, cu ilustrații în acuarelă făcute de autor, în care un pilot naufragiat în deșert întâlnește un tânăr prinț căzut pe Pământ de pe un mic asteroid. Povestea este filosofică și include critici sociale, remarcând ciudățenia lumii adulte. A fost scrisă într-o perioadă in care Saint-Exupéry a fugit în America de Nord în urma căderii Franței în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, asistat prima dată de autor și
Micul prinț () [Corola-website/Science/329554_a_330883]
-
În astronomie, un cvasisatelit este un asteroid care coorbitează cu o planetă în jurul Soareui, pe o orbită eliptică proprie și a cărei excentricitate orbitală este superioară aceleia a orbitei planetei, dar are aceeași longitudine medie ca și aceea a planetei. Văzut de pe planetă, asteroidul pare să realizeze
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
cvasisatelit este un asteroid care coorbitează cu o planetă în jurul Soareui, pe o orbită eliptică proprie și a cărei excentricitate orbitală este superioară aceleia a orbitei planetei, dar are aceeași longitudine medie ca și aceea a planetei. Văzut de pe planetă, asteroidul pare să realizeze o revoluție în jurul ei fără a fi totuși, în mod tehnic, pe orbită în jurul ei. Este, prin urmare, vorba mai mult de un companion decât un real satelit natural. Mișcarea unui cvasisatelit este un exemplu de mișcare
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
Seppo Mikkola și Kimmo Innanen. Cvasisateliții sunt o soluție particulară a problemei astronomice a sistemelor cu trei corpuri. Ea privește, prin urmare, două obiecte aflate în revoluție în jurul unui al treilea corp mai masiv (în general o planetă și un asteroid în jurul unei stele), dar care face, totuși, același timp pentru a-și parcurge orbita (rezonanță orbitală 1 :1). Există numeroase exemple de rezonanță 1 :1 în Sistemul Solar, ca asteroizii troieni plasați în punctele Lagrange L și L ale lui
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
treilea corp mai masiv (în general o planetă și un asteroid în jurul unei stele), dar care face, totuși, același timp pentru a-și parcurge orbita (rezonanță orbitală 1 :1). Există numeroase exemple de rezonanță 1 :1 în Sistemul Solar, ca asteroizii troieni plasați în punctele Lagrange L și L ale lui Jupiter, sau ca 3753 Cruithne, asteroid companion al Terrei, a cărei orbită pare să descrie, văzută de pe Terra, o potcoavă. Totuși, spre deosebire de aceste corpuri, cvasisateliții par să se rotească în jurul
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
face, totuși, același timp pentru a-și parcurge orbita (rezonanță orbitală 1 :1). Există numeroase exemple de rezonanță 1 :1 în Sistemul Solar, ca asteroizii troieni plasați în punctele Lagrange L și L ale lui Jupiter, sau ca 3753 Cruithne, asteroid companion al Terrei, a cărei orbită pare să descrie, văzută de pe Terra, o potcoavă. Totuși, spre deosebire de aceste corpuri, cvasisateliții par să se rotească în jurul planetei pe care o însoțesc, pentru un observator situat pe aceasta, împlinind o revoluție în același
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
un observator situat pe aceasta, împlinind o revoluție în același timp care-i trebuie planetei să facă o revoluție în jurul stelei sale. În mod formal, un cvasisatelit orbitează în jurul stelei și nu în jurul planetei ca un veritabil satelit. Dar dacă asteroidul rămâne relativ aproape de aceasta, el este prea îndepărtat pentru a fi legat gravitațional. Totuși, perturbațiile gravitaționale i-au îndoit orbita pentru ca, pe de o parte, el se rotește în jurul stelei în același timp cu planeta (pe o orbită mai excentrică
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
timp cu planeta (pe o orbită mai excentrică, care nu este în mod necesar situată în același plan) și, pe de altă parte, pe o orbită a cărei axă majoră are aproape aceeași orientare ca și aceea a planetei. Când asteroidul este cel mai aproape de stea, el depășește planeta. Cum orbita sa este excentrică, el încetinește apoi și se îndepărtează și ajunge să depășească planeta pe orbită. Văzut de pe aceasta, totul se petrece ca și cum dacă, de-a lungul unui an, asteroidul
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
asteroidul este cel mai aproape de stea, el depășește planeta. Cum orbita sa este excentrică, el încetinește apoi și se îndepărtează și ajunge să depășească planeta pe orbită. Văzut de pe aceasta, totul se petrece ca și cum dacă, de-a lungul unui an, asteroidul s-ar roti puțin câte puțin în jur, descriind o traiectorie care nu este nici circulară, nici chiar elipsă, ci în formă de "bob de fasole". O orbită cvasisatelitară nu este în general stabilă. În cazul Pământului, asteroizii și sunt
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
unui an, asteroidul s-ar roti puțin câte puțin în jur, descriind o traiectorie care nu este nici circulară, nici chiar elipsă, ci în formă de "bob de fasole". O orbită cvasisatelitară nu este în general stabilă. În cazul Pământului, asteroizii și sunt în acest moment cvasisateliți, situație care n-ar trebuie să dureze mai mult de vreo zece ani. Apoi vor relua o orbită în potcoavă (într-un mod asemănător cu 3753 Cruithne) și este imposibil să se spună cu
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
ar trebuie să dureze mai mult de vreo zece ani. Apoi vor relua o orbită în potcoavă (într-un mod asemănător cu 3753 Cruithne) și este imposibil să se spună cu certitudine dacă vor redeveni cvasisateliți peste câteva secole. Un asteroid a cărui orbită este suficient de înclinată și / sau excentrică este susceptibil să treacă de la o mișcare de tip cvasisatelit (QS) la o mișcare de tip potcoavă (HS, de la cuvântul din engleză "horseshoe": „potcoavă”) și invers. Animația alăturată arată cazul
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
a cărui orbită este suficient de înclinată și / sau excentrică este susceptibil să treacă de la o mișcare de tip cvasisatelit (QS) la o mișcare de tip potcoavă (HS, de la cuvântul din engleză "horseshoe": „potcoavă”) și invers. Animația alăturată arată cazul asteroidului , care va traversa două din aceste tranziții în următoarele secole: mișcarea actuală este de tip potcoavă, apoi asteroidul va deveni un cvasisatelit al Pământului spre anul 2190 și își va relua mișcarea în potcoavă. Studii au arătat că ar fi
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
tip cvasisatelit (QS) la o mișcare de tip potcoavă (HS, de la cuvântul din engleză "horseshoe": „potcoavă”) și invers. Animația alăturată arată cazul asteroidului , care va traversa două din aceste tranziții în următoarele secole: mișcarea actuală este de tip potcoavă, apoi asteroidul va deveni un cvasisatelit al Pământului spre anul 2190 și își va relua mișcarea în potcoavă. Studii au arătat că ar fi posibil ca un cvasisatelit teoretic al lui Uranus sau al lui Neptun să rămână pe durata vieții Sistemului
Cvasisatelit () [Corola-website/Science/337185_a_338514]
-
urmare mai reflectorizant. Alt relief care este prezent pe suprafața Lunii îl reprezintă multiplele circuri și cratere, create de impacturile meteoriților de diferite mărimi. Suprafața Lunii este acoperită de cratere. Ele s-au format în urma impactului unor meteoriți uriași și asteroizi mici cu Luna, cel mai probabil în vremurile de la începutul istoriei Lunii, pe când sistemul solar era plin de asemenea fragmente. Cel mai mare crater se numește Bailly, are o lungime de 295 km și adâncime de 3.960 m. De
Luna () [Corola-website/Science/296517_a_297846]
-
200 km. Cei mai înalți munți se află lângă Polul Sud al Lunii și au o înălțime de aproximativ 6.100 m, înălțime comparabilă cu Himalaya pe Pământ. Partea vizibilă a Lunii e plină de cratere provocate de ciocniri cu asteroizi sau meteoriți ce au avut loc în perioada de tinerețe a sistemului Solar. Diametrele craterelor ajung până la 240 km. Zonele care de pe Pământ par mai luminoase sunt coline. Rocile din aceste zone au fost datate ca având o vechime de
Luna () [Corola-website/Science/296517_a_297846]