1,573 matches
-
tehnologie Împotriva noastră? Redbone face harta să dispară. Mintea lui Wakefield o ia la goană. A existat o controversă după capitularea Germaniei, domnule Redbone, despre ce să se facă cu buncărul lui Hitler, să-l facă muzeu sau să-l astupe si să-l paveze. L-au pavat. Bună mișcare. În opinia mea, a te ascunde Într-un buncăr este exact contrariul tuturor credințelor americanilor. — Tu În ce crezi, Wakefield? — Eu cred În... cort, În nomadism. Buncărul este opusul cortului, este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Dar mai este și-o zicală Cu lăsatul pe... Burduhos ca un butoi, Are mersul cam greoi; Are nas, dar n-are coadă Și stupinele le pradă. Nu zbiară, nu miaună, Când îl doare scheaună. Nu vreau gura să v-astup, Dar aș vrea să-mi spuneți ce-i: Unii spun că-i buduroi, Alții, mai deștepți ca noi, Zic precum că-ar fi știubei; Numai eu susțin că-i... De e caldă, de e rece, Doar lumina prin ea trece
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
s-au întipărit brusc pe chipul lui Kanai. Dându-se îndărăt doi-trei pași, s-a împiedicat de sacii de ciment și a căzut. Deși Endō nu-și scosese încă arma, Kanai, fără să încerce nici măcar să se ridice, și-a astupat fața cu mâna dreaptă și a scos un țipăt ascuțit. — De mult te caut eu pe tine, Kanai! N-am fost eu! N-am fost eu! — Mai ai tupeul să negi? N-am fost eu. Kobayashi a fost vinovatul. — N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
gândea astfel. Gaston nu se mai vedea. Luminițe palide străluceau la toate ferestrele trenului care se pregătea să plece de la peronul doisprezece. Clopoțelul a anunțat plecarea. Oare sub care din lumințele acelea se afla Gaston? — Idiot minunat! Tomoe și-a astupat gura cu mâna pe când rostea aceste cuvinte. Idiot minunat, întoarce-te repede! Clopoțelul a încetat. Locomotiva și-a înălțat șuieratul spre cerul întunecat și a început să se târască ușor-ușor, ducându-l spre nord pe minunatul idiot. 10 Spre nord
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
zadar i-aștept veștile, numai peșteri răsună, pâraie se cern adânc. Sânge fără răspuns, o, de-ar fi liniște, cât de bine s-ar auzi ciuta călcând prin moarte. Tot mai departe șovăi pe drum, - și ca un ucigaș ce-astupă cu năframa o gură învinsă, închid cu pumnul toate izvoarele, pentru totdeauna să tacă, să tacă. CĂLUGĂRUL BĂTRÎN ÎMI ȘOPTEȘTE DIN PRAG Tinere, care mergi prin iarba schitului meu, mai este mult pîn-apune soarele? Vreau să-mi dau sufletul deodată
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
regina Teodolinda cârmuind tronul cu înțelepciune. Regele a crescut în acest palat, ocrotit și apărat, noi fiind gata să-i dăruim fiecare clipă a vieții noastre. Însă într-un fel tot am greșit. Toată protecția asta n-a reușit să astupe golul pe care o viață normală i-ar fi putut-o da. În orice caz, e bun, inteligent și tânăr: caracterul lui poate să fie încă înrâurit, schimbat în bine. Mă înțelegi, Stiliano? - Nu, am răspuns, nu înțeleg și, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Iată-ne în sfârșit la apa cea mare a Padului. Apăruse dintr-o neașteptată curmare a codrului. Curgea domol, și lățimea lui era impresionantă. Bovo ne-a dus până la o colibă de chirpici de pe mal. Dinaintea unei uși cu găuri astupate cu iarbă și noroi, a strigat cât îl țineau bojocii: - Cagnaccio! A ieșit un bărbat murdar de noroi și păros, care s-a uitat chiorâș la noi. - Ăsta e un pescar de țipari, ne-a lămurit Bovo. Dar, deși nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
fi fost făcut laș și batjocorit de toată lumea. Noi ne plângem de chinul sufletesc și trupesc, dar nimeni nu ne-ascultă, ne dă drept pildă sau i se face milă de noi. Găsește ceva mai cu miez! Voiam să-mi astup urechile, să fug, dar m-am silit să cuget. În cele din urmă, am răbufnit: - O să vină moartea, moartea ta, și atunci el îți va întinde mâna ca să-ți hărăzească învierea. A tăcut câtăva vreme, după care a spus răutăcios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din casă mi-a spus: - Este vorba de o barcă gata să plutească spre orizont; poți doar s-o ții legată la țărm pentru scurt timp cu această frânghie. A desfăcut desaga și mi-a întins un păhăruț de teracotă, astupat cu un smoc de lână. L-am deschis și am văzut niște granule maronii, cele mai mari dintre ele având mărimea unghiei policarului. Erau treizeci la număr, nu arătau îmbietor, dar miroseau frumos. - Când durerea o să devină insuportabilă, folosește astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
îi fusese de curând dezvăluit: câțtre cărțile străvechi și prețioase conservate în cele două biblioteci ale școlilor alexandrine. În plus, ca întotdeauna, încerca să mă aducă la credință. Eu îl respingeam cu tot felul de sofisme și digresiuni care-i astupau gura. Când argumentele lui erau zdrobitoare, îi evocam creierii împrăștiați pe câmpurile de bătaie, cuvintele leprosului întâlnit de mine pe drumul Ravennei, drept care părea să se retragă exorcizat. Atât de mult mă îndepărtasem de Dumnezeu, că bucata din crucea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
sigur că mai era timp, și am rugat-o să-mi permită să-l chem pe medicul meu. Amos a sosit în câteva ore, dar m-a lipsit de orice speranță. A spus: - Canalele care poartă sângele la inimă se astupă treptat, și inevitabil se vor astupa până la oprirea completă a fluxului. Este o boală care nu se poate trata, ci doar încetini prin interzicerea mâncărurilor care îngroașă sângele și hrănirea cu pește și fructe de mare, precum și cu vin curat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am rugat-o să-mi permită să-l chem pe medicul meu. Amos a sosit în câteva ore, dar m-a lipsit de orice speranță. A spus: - Canalele care poartă sângele la inimă se astupă treptat, și inevitabil se vor astupa până la oprirea completă a fluxului. Este o boală care nu se poate trata, ci doar încetini prin interzicerea mâncărurilor care îngroașă sângele și hrănirea cu pește și fructe de mare, precum și cu vin curat, deoarece înlătură grăsimea și fluidifică sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
soldatul de plumb între coapse și mi-am luat creionul în mână și am început să scriu titlul: temă de casă, și atunci am auzit-o pe mama izbucnind în plâns, dar preț de o secundă numai, apoi și-a astupat probabil gura cu mâna, pentru că se făcuse liniște, dar și așa, în liniștea aceea, am auzit că mama plânge, m-am trezit strângând creionul cu atâta putere, că mă dureau degetele și, deși nu vroiam să mă gândesc la ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
o stivă de vreo opt valize, alături, pungi de plastic burdușite, găleți, pleduri împăturite, Zsolt a început să scoată valizele afară, la a treia s-a chircit și l-am simțit luptându-se cu greața, apoi și-a scos tricoul, astupându-și cu el și nas și gură, ceea ce am făcut și eu, și am continuat să lucrăm așa, cu tricourile înnodate peste față, cu toate astea mai aveam în nări mirosul de pământ mucegăit, la început mă mai uitam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
apăsătoare. Din ceea ce fusese ieșirea din grotă, nu mai zăreau acum decît cîteva spărturi luminoase. Polițistul Își Îndreptă lumina lanternei În direcția ieșirii și o plimbă peste norul de praf care se risipea Încet. Văzură atunci grămada de stînci care astupa ieșirea. Nu era nevoie să cîntărească din ochi greutatea blocurilor de piatră ca să Înțeleagă că nu vor izbuti să le miște din loc. Nutrind o firavă speranță, Lucas scoase mobilul. Nu avea semnal. Erau prinși În cursă. O văzu atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
găsit acolo, notele care se opresc chiar În ziua aceea... - Asta nu ne spune ce urmau să facă. Marie și Lucas cercetau din nou golful Jefuitorilor de corăbii. Aruncară o privire tehnicienilor de la PS care făceau prelevări pe stîncile care astupau grota și În zona de unde acestea se desprinseseră. - Dacă dau de urme de explozibil, va fi o pistă interesantă, zise Lucas, Încercînd să se convingă singur. Marie rămăsese nemișcată pe mica plajă, aflată acum la ora refluxului, dînd ocol cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Nu e Jack. Și nu e doar o siluetă, ci sînt două. E Connor și o tipă care probabil e noua lui prietenă - și se pipăie de mama focului. Mă fac mică În scaun, deprimată la maximum, Încercînd să-mi astup urechile. Dar degeaba, aud tot. — Îți place ? Îl aud pe Connor șoptind. — Mmm... — Pe bune, chiar Îți place ? — Sigur că-mi place ! Și nu mă mai tot Întreba atîta ! — Scuze, spune Connor și urmează un moment de tăcere, punctat de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
lux? Uite ce‑i, Abe, dacă nevoile tale Îți depășesc mijloacele materiale, dacă ești un aristocrat care se zbate victimizat de nevoia lui pentru frumos, de ce nu‑ți sporești mijloacele de existență? La aceste cuvinte, Îmi amintesc, Ravelstein și‑a astupat urechile cu mâinile. Mâinile Îi erau frumos modelate, urechile grosolane. - Și ce să fac? Să‑mi ofer serviciile la o agenție de Însoțitor pentru doamne singure? - Nu, nu prea ești bun dansator. Ai putea să te angajezi doar ca partener
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
noile tehnologii, tot mai avansate, ale mijloacelor de comunicație. Ravelstein a cerut prietenilor lui de pretutindeni informații despre Vela și era pregătit să‑mi spună mult mai multe decât aș fi vrut să aud. Așa Încât ar fi trebuit să‑mi astup urechile cu palmele și să Închid strâns ochii. Dar la vârsta mea nu‑ți mai poți apăra inocența. Nouăzeci la sută din inocența modernă nu‑i decât indiferență față de viciu, hotărârea de a nu te lăsa afectat de tot ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
din interior.) Dă-mi ceva, dă-mi! Se freacă de piciorul meu. Uah! ( Se aude un mârâit docil.) Trage-mă sus, trage-mă sus, mi-e silă! GRUBI: Să nu te muște. Vezi să nu te muște și să ne astupe groapa! BRUNO (Tot mai înfricoșat.): Trage-mă! Trage-mă! Mi se lipește de subțioară... GRUBI (Încurcat.): Nu ți-am spus că nu-i bine! (Face eforturi ca să-l tragă pe BRUNO.) BRUNO: Mai repede! S-a lipit de mine! Iah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
rămâne încremenit pe scaunul lui, cu ochii închiși. DOAMNA CU VOAL pufnește scurt în râs după care așteaptă consternată. BĂRBATUL CU ZIARUL își pune cocoloașele de vată înapoi în urechi.) BĂRBATUL CU ZIARUL (Către BĂTRÎNUL CU BASTON.): Încercați să vă astupați urechile... (Către DOAMNA CU VOAL.) Să vă dau puțină vată? E mult mai bine așa... DOAMNA CU VOAL: Știi ce? Mai slăbește-mă cu vata dumitale. BĂRBATUL CU ZIARUL: Ce strică să-ncercați? E mai bine. Tot se mai atenuează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
Patrula agitat de la un pereta la altul al odăiței, între soba de teracotă și oglinda mare, cât un stat de om. Câteva abțibilduri, cu reclame pentru purgativul „Cufundac“, pentru pasta de roșii „Reginald“ și pentru noile șosete „Kalisstrat“ încercau să astupe o crăpătură ce aproape traversa geamul oglinzii de sus până jos. Prinsă într-un cui, în colțul din stânga sus al oglinzii, o hârtie verzulie cu un scris lăbărțat: „Joi Adunarea Ce.O.Me la COOPERATIVĂ.“ - Ce, se răsti tânărul către
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
va spune: „Ah, the saddest words on lips and pen are those that run ‘It Might Have Been’... “1 I-am scos țigara din gură, i-am stins-o și i-am spus: —Pace ție, gura am să ți-o astup. Și l-am sărutat. —Deci ăsta e răspunsul tău final? zise el, apărând, câteva momente mai târziu, fără haină și cu cămașa pe jumătate descheiată. Adică, nu mi-ar plăcea să știu că-ți verși asupra mea cine știe ce pasiune frustrată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
zisei eu, fără pete de iarbă. —Pace, zise Hugo, apucându-mă zdravăn cu mâinile de fund și uitându-se la mine în așa fel încât îmi venea să mă țin și mai bine de grilaj. Gura am să ți-o astup. Zis și făcut. *** N-am auzit țipetele decât mult mai târziu. Se pare că începuseră cu ceva timp în urmă, ca urmare directă a unei încăierări puternice, dar, la momentul respectiv, nu ne-ar fi scos dintr-ale noastre ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
din ce în ce mai des. Buletinele de știri sunt pline, pline... Ete, fleoșc, murmură în timp ce pornea la pas pe trotuarul care mustea de apă. Facem toți pe filozofii. Vorbim ca să nu adormim pe stradă, în timp ce mergem. Nu e vina șoferilor dacă primăria nu astupă gropile și nu toarnă asfalt de calitate. Hai să fim serioși... Mai avea câteva sute de metri până la magazinul Luciei. Și toată nebunia urma să devină... realitate. Un Magician nebun, apărut din mintea mea obosită, care încearcă să-mi transmit
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]