1,059 matches
-
care se referă Uniunea Europeană este aceea a drepturilor omului. Prima instanță a drepturilor omului consfințește egalitatea între indivizi în baza unui principiu de tip jusnaturalist (Palombella, 2002). Oamenii sunt egali per natura. Pe această presupunere care subliniază caracterul universal și atemporal al drepturilor s-a axat un discurs care cuprinde moșteniri din istoria instituțiilor și ideilor. Astăzi, gama drepturilor, inclusiv cele din Convențiile internaționale, nu acoperă numai drepturile care se referă la om în ipostaza sa naturală, ci și acele drepturi
Construirea democraţiei : la frontiera spaţiului public european by Daniela Piana [Corola-publishinghouse/Administrative/931_a_2439]
-
și totodată actualitatea perenă a acestor studii. Dacă prima perioadă a geografului Ion Gugiuman a fost clar marcată prin spirit și prin faptă de geografia umană, ultima perioadă a vieții se încheie tot prin preocupări vădit umaniste, încheind un ciclu atemporal ca o demonstrație că pământul este rotund. Recunoașterile magistrului Ion Gugiuman sunt materializate de includerea sa în lista celor 150 de personalități care au marcat Universitatea Al. I. Cuza din Iași, personalități omagiate cu ocazia împlinirii a 150 de ani
In memoriam : Ion Gugiuman by Costin Clit, Constantin Vasluianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1203_a_2104]
-
Doi bani duzina, trei bani o sută de duzini! Și totuși, dragostea... Ei da, ea nu e o generalitate. Nici măcar o particularitate sau o specialitate. Ea e. Ce e? Imensul gol pe care-l lasă În viața mea absența voastră... atemporală și atât de puțin atemporală. Există În știință legea lui Ohm. Să ne imaginăm și o lege a lui Om: om e acela care lasă În urma lui un gol mai mare decât a fost plinul pe care l-a reprezentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
o sută de duzini! Și totuși, dragostea... Ei da, ea nu e o generalitate. Nici măcar o particularitate sau o specialitate. Ea e. Ce e? Imensul gol pe care-l lasă În viața mea absența voastră... atemporală și atât de puțin atemporală. Există În știință legea lui Ohm. Să ne imaginăm și o lege a lui Om: om e acela care lasă În urma lui un gol mai mare decât a fost plinul pe care l-a reprezentat cât a fost prezent. Prezența
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
să primească un uriaș buchet de trandafiri roz, legat cu o superbă fundă de mătase roz, venind, parcă, de pe tărâmul unde se născuse și unde se Întorsese, recent, dezolat, vasul de Bacara. O lume a fragilității eterate și a grației atemporale și anacronice, căreia și Radu Îi aparținea. Împreună cu buchetul sosise și darul cărturăresc, ale cărui file trebuiau să „mântuie zgomotul cristalului spart”. Într-adevăr, finețea monastică a caligrafiei, grija și umorul cu care era editată broșura, pe hârtie groasă, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
originile pure. Pe vremea aceea habar n-aveam cum e cu toate astea. Dar, Împingând ușa casei de oaspeți, cea cu luminator, eram conștientă de contraste. Camera aceea asemenea unei cutii, fără nici o Înfrumusețare sau pretenție, camera care se voia atemporală sau În afara istoriei, și acolo, În mijlocul ei, bunica mea atât de istorică, uzată de timp... Totul din Middlesex vorbea despre uitare și totul la Desdemona dezvăluia neputința de a scăpa de amintiri. Stătea rezemată de mormanul de perne, transpirând vapori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
femeie, grec sau barbar. Textura scrierilor mele ar fi, firește, alta mereu, dar spiritul lor ar rămâne mereu neschimbat. Căci Valery nu greșea cu totul când afirma că toate poemele scrise 210 vreodată ar putea fi atribuite unui singur poet atemporal, nimeni altul decât spiritul creator. Nu merg chiar așa departe, dar mi se pare limpede că există ceva ce subîntinde (tautologic) toate scrierile ce ar putea fi subsumate culturii înalte, oriunde ar fi ele scrise și oricât de contaminate ar
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
spune că nu mai este timp întrucât acesta a trecut deja. Însă, repet, dificultatea distincției este vizibilă mai ales în cazul acelor relatări care încep cu „se spune“. Iar acest „se spune“ cunoaște multe variante, de la cea proprie narațiunii religioase, atemporale, până la cea proprie vieții obișnuite, vulgare. Nu este străin nici vorbirii filozofice sau celei savante. Probabil că orice om simte nevoia să se lase, la un moment dat, sub dispoziția unei voci impersonale. De ce aduc aici în atenție ambiguitatea a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
luat forma unui adevărat destin. Deține ceva din natura gravă a fatalității. De altfel, în lumea greacă și mai târziu, destinul înseamnă ceea ce deja se spune. Se anunță el însuși prin vocea neomenească a unui vizionar, e asemeni unei decizii atemporale ce irumpe în timp. La vremea respectivă gestul lui Erostrates a fost socotit de greci un act de gravă impietate. Drept urmare, acest lucru i-a determinat să interzică pentru totdeauna pomenirea numelui său. Însă tradiția, care nu ascultă de interdicții
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
nu lasă nici o urmă. Nu știm de fapt ce s-a întâmplat acolo, în pustietate. Scriitorul ne spune că regele părăsit ar fi murit de foame și de sete. Însă imediat suspendă orice reflecție de acest fel și adaugă ceva atemporal: „Gloria să fie cu Cel care nu moare.“ Când deasupra deșertului se simte suflul morții și deopotrivă prezența Celui care nu moare, cuvintele ating inevitabil locul tăcerii. Edificiul obscur ridicat de om și lumea stihială a deșertului se situează, acum
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
prehensibil. În cele din urmă, am văzut că rețeaua comportă puncte și linii care se intersectează, putând valora ca poziții, repere. Deșertul însă, asemeni mării sau asemeni nopții, nu mai oferă nici un reper. Nisipurile mișcătoare refac în același fel, aproape atemporal, tocmai absența unor repere. Ceea ce i se spune regelui Babiloniei, după ce este făcut prizonier și dus în deșert, trebuie luat în sens literal: „O, rege peste timp, substanță și secol! În Babilonia ai vrut să mă pierzi într un labirint
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
în elemente contrarii“. Doar că, observă imediat, unele lucruri, precum cele cerești sau cele divine, nu au contrarii și nu cunosc generare. Ceea ce în seamnă că ideea de mai sus e absurdă, întrucât se atribuie o caracte ristică temporală celor atemporale. Astfel de nonsensuri urmează a fi supuse discuției și respinse pe cale logică. Pe de altă parte, logica obișnuită, acceptabilă în cazul celor temporale, își descoperă limitele când în atenție sunt cele veșnice. Principiul noncontradicției își modifică vizibil spațiul său de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ABSURDE 78. avântul spre un neant deplin - un țel înseamnă totuși un sens.“ Or, a fixa un sens în virtutea voinței ce domină, acest lucru descoperă imediat nonsensul celor care se voiesc raționale. Când nu caută cu orice preț teorii sigure, atemporale, omul are o relație mai destinsă cu lumea antinomiei. În limbajul obișnuit, cotidian, contradicțiile sunt mai simple și mai ușor de evitat. Sau, pur și simplu, nu produc spaime. Omul are mereu în față acele întâmplări pe care le socotește
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
textul analistului. Ea poate descoperi absurdul lumii nemijlocite, un adevărat coșmar istoric, însă sub alte motive decât cele logic formale. Dar o propoziție deosebit de simplă, „Cezar este strateg“? Este oare evidentă în privința sensului? Nicidecum, câtă vreme este rostită neutru și atemporal, asemeni acelor propoziții infantile ce umplu manualele de limbi străine („Casa este mare“, „Drumul este lung“, „Noaptea este întuneric“). Ar putea figura întro replică anostă din Lecția lui Eugen Ionescu. Dacă totuși cineva o consideră cu sens, sensul ei este
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
se consideră că natura este dată ca atare, dintotdeauna și în ea însăși. Vorbim ușor despre viața APARIȚII LIBERE ALE NONSENSULUI 125 122. din adâncul ei sau despre acele lucruri care își au proveniența în natură. Ne atrage elementaritatea ei atemporală. Ne lăsăm absorbiți de priveliștile ei mirabile și necuprinse, de acele energii uriașe pe care le ascunde. Însă, la o privire mai atentă, se poate vedea că natura este descoperită în preocupările noastre obișnuite, cotidiene, prin lucrurile de care ne
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cele petrecute. Cei doi, care au îngenuncheat atunci în chipul cel mai firesc, au resimțit sigur altceva decât puterea oarbă a naturii în simpla ei dezlănțuire. 18. Dorința de a exprima absurdul ca atare Ca întrun fel de întrecere retorică, atemporală, sau formulat propoziții absurde sub cele mai variate intenții. Un exemplu bine cunoscut este cel oferit de Noam Chomsky, mult reluat în scolastica acestui timp: „Colorless green ideas sleep furiously“ („Ideile verzi incolore dorm furios“). Însă această propoziție nu este
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
repetării înseamnă altceva decât restabilirea - chiar și pe o altă treaptă - a stării anterioare. Înseamnă altceva și față de ceea ce ne spune termenul platonician anámnesis, reamintire a unui mod originar de existență. Nu se mai definește ca participație la un model atemporal, unul și același pentru oricine. Stă în relație cu noi categorii ale vieții subiective: voință liberă și suferință, păcat și vină, stare de 176 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE anxietate și excepție. „Repetarea și reamintirea sunt una și aceeași mișcare
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
în nici un caz să se înțeleagă că aceste discipline s-ar putea întrebuința la apoteoza temelor menționate. Cred că am găsit acum soluția problemelor respective, grupând concepțiile și sistemele demonstrative (doveditoare) care însoțesc fiecare fază a evoluției în antinomii vizând atemporalul din istorie, drept și politică, dar nu în sensul evoluției hegeliene a ideii. Căci la Hegel gândire și ființă sunt identice - aici nu. Interesul practic pentru patria noastră ar consta, cred, în înlăturarea teoretică a oricărei îndreptățiri pentru importul necritic
Opere 16 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295594_a_296923]
-
formă teoretică, care nu mai e sensibilă și nu mai poate fi cunoscută în felul în care orice lucru concret ne cade sub simțuri și ne face să-l simțim ca realitate fizică. Dar chiar și scaunul ideal, ca formă atemporală și ca imagine mentală, nu este de aceeași natură cu alte „obiecte“ ale cunoașterii, cum ar fi omul, unul din cunoscuții noștri, sau luna, ca o planetă pe care o vedem deseori noaptea... Nici omul, nici planeta nu pot evoca
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
Editura Princeps Edit) are marele privilegiu să pătrundă Într-o lume. Lumea Alinei, un ținut deloc lesne de străbătut, cu o geografie complicată, arida pe alocuri, dar cu reliefuri splendid desenate pe cerul unei uriașe sensibilități. Scrise Într-o cheie atemporala și aspațiala la limita absolută, versurile au ca principal atu forță imagistică, poeta În discuție fiind realmente o specialista Într-ale „demiurgiei” de imagini. Ai bizară senzație că totul se află la mâna hazardului, dar că nimic nu e Întâmplător
Mălin: vestitorul revoluției by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1671_a_3104]
-
că probabil stă la fereastra dormitorului, uitîndu-se afară. Apoi sîngele se prelinse din nou, iar durerea se strînse ca un pumn În jurul unei lame; Închise ochii și plonjă din nou În panică. Durerea și disperarea erau negre - ca smoala - și atemporale, de parcă ar fi fost din nou sub antesteziantul domnului Imrie, lunecînd din lume, În timp ce lumea gonea Înainte... Simți din nou mîinile grele ale bătrînei pe spate, masînd-o Încontinuu În cercuri mici. Îl auzi pe Reggie strigînd: „Iat-o!“ Dar În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
urmat ordinea implicită în momentul creației, aducând realizarea temporală a fiecăreia dintre părțile sale18. În neoplatonism, articularea cauzelor, impulsurilor, puterilor sau logoi ar constitui modelul inteligibil al fenomenelor. Nici chiar Sfanțul Grigorie însuși nu ar nega că ordinea creației există atemporal în înțelepciunea lui Dumnezeu; de fapt, puterea creatoare divină, înțelepciunea și voință se alătură 19. Dar Sfanțul Grigorie se gândește aici mai curând la actul suveran al creației, a cărui unitate radical neextinsă reflectă distanțarea lui Dumnezeu de orice categorie
Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
nici „succesiuni temporale” (chronikē akolouthia), nici nu aparține categoriei extensiunii (διαστηματικον νόημα). Nu începe de la un astfel de început, nu ajunge la un astfel de capăt și nu utilizează o modalitate care să poată fi înțeleasă în termenii vreunei ordini. Atemporalul întotdeauna „este cu un pas înaintea” efortului nostru de a-l înțelege și nu ne furnizează nici un punct de oprire 20. Eonii (timpul) și spațiul au fost creați pentru a furniza un receptacul pentru lucruri și evenimente; eternitatea însăși nu
Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
individuale nu aveau încă existența 24. Aici, din nou, accentul se pune pe unitatea planului, si nu pe corespondență să specifică și detaliată cu timpul. El percepe aceste semințe ca fiind doar potențial și ezita să le considere un omolog atemporal al evenimentelor. Se presupune că sufletele nu sunt doar simple părți ale unui model inteligibil static; starea lor pare să fie identică celei a progresului nesfârșit spre Dumnezeu, care va fi reluat fără o altă 22 Gersh, From Iamblichus to
Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
25. Timpurile prezent utilizate aici, adică, alegerea omului „de a nu se mișcă” și „căderea”, sugerează poate că Sfanțul Grigorie se gândește la întregul parcurs al timpului desfășurat instantaneu înaintea lui Dumnezeu. Dacă facem legătură între această anticipare și planul atemporal al lui Dumnezeu legat de istorie, și dacă vom considera că anticipată cădere nu este numai a lui Adam, ci a fiecărui om, natural ar fi sa conchidem că, în coexistența sufletelor în plērōma, individualitatea lor este articulata că un
Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]