1,498 matches
-
2.1. Naratorul auctorial din Pumpernickel Ca toate celelalte granițe din teoria mea narativă, cea dintre situația narativă auctorială și situația narativă la persoana întîi este deschisă. O tendință spre corporalizare a "eului" narator începe deja în spațiul situației narative auctoriale. Chiar la începutul romanului Frații Karamazov, naratorul auctorial îl numește pe unul dintre personajele acestui roman "cel mai confuz și ridicol dintre netrebnicii din cartierul nostru"470. Referința sa personală este similară celei a naratorului la persoana întîi, care își
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
celelalte granițe din teoria mea narativă, cea dintre situația narativă auctorială și situația narativă la persoana întîi este deschisă. O tendință spre corporalizare a "eului" narator începe deja în spațiul situației narative auctoriale. Chiar la începutul romanului Frații Karamazov, naratorul auctorial îl numește pe unul dintre personajele acestui roman "cel mai confuz și ridicol dintre netrebnicii din cartierul nostru"470. Referința sa personală este similară celei a naratorului la persoana întîi, care își spune propria poveste, așa cum face naratorul din romanul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
își începe povestea, ca majoritatea naratorilor la persoana întîi, în felul următor: "Înainte de a descrie evenimentele extraordinare care au avut loc recent în orașul nostru, care pînă acum nu se remarca prin nimic deosebit [...]"471. O poziționare temporară a naratorului auctorial în lumea personajelor, care de obicei nu mai este dezvoltată în continuare, era o invenție narativă răspîndită în secolul al XIX-lea. Aceasta se găsește în operele lui Dickens, George Eliot, Trollope, Jean Paul Richter și Wilhelm Raabe, dar și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
mod special traversarea acestei granițe. Abia prin retragerea înapoia ei, cititorul devine conștient de această graniță. Narațiunea este inițiată de două ori, mai întîi de "eul" narator, care traversează granița către narațiunea la persoana întîi, și apoi de un narator auctorial, care s-a retras din nou în adevăratul său spațiu, dincoace de graniță: La departamentul... dar mai bine nu mai spunem la care departament anume. Nimic mai susceptibil decît departamentele, regimentele, cancelariile de tot felul, într-un cuvînt, tot neamul
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
articolului familiarizant la începutul unei narațiuni cu un personaj-reflector, care a fost discutată anterior 474. Evitarea articolului familiarizant din acest caz ("La departamentul" din primul paragraf devine "într-un departament oarecare" în al doilea paragraf al povestirii) indică perspectiva externă auctorială și subliniază separarea spațiilor de existență al naratorului și al personajelor. Pe lîngă verificarea povestirii, mai este un motiv pentru frecvența unor astfel de transgresiuni ale naratorului auctorial din romanului secolului al XIX-lea. Probabil că se poate vorbi despre
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
un departament oarecare" în al doilea paragraf al povestirii) indică perspectiva externă auctorială și subliniază separarea spațiilor de existență al naratorului și al personajelor. Pe lîngă verificarea povestirii, mai este un motiv pentru frecvența unor astfel de transgresiuni ale naratorului auctorial din romanului secolului al XIX-lea. Probabil că se poate vorbi despre o dorință a naratorului auctorial de a-și desăvîrși personalitatea în cadrul unei existențe care este de asemenea determinată fizic. Tendința în discuție este vizibilă în mod special acolo
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
de existență al naratorului și al personajelor. Pe lîngă verificarea povestirii, mai este un motiv pentru frecvența unor astfel de transgresiuni ale naratorului auctorial din romanului secolului al XIX-lea. Probabil că se poate vorbi despre o dorință a naratorului auctorial de a-și desăvîrși personalitatea în cadrul unei existențe care este de asemenea determinată fizic. Tendința în discuție este vizibilă în mod special acolo unde această convenție narativă devine motiv al operei, de exemplu spre finalul romanului Vanity Fair al lui
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
care este de asemenea determinată fizic. Tendința în discuție este vizibilă în mod special acolo unde această convenție narativă devine motiv al operei, de exemplu spre finalul romanului Vanity Fair al lui Thackeray. Naratorul, care pînă în acest punct era auctorial, apare deodată printre personajele romanului, sub forma unuia dintre vizitatorii din Pumpernickel, capitala unui principat german în miniatură, ca și cum ar fi un narator la persoana întîi. În capitolul al șaizeci și doilea, "La Rin", cititorul este surprins de informația că
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
criticile legate de contradicția din conceperea naratorului, din moment ce naratorul s-a prezentat în prefața romanului ("Înaintea cortinei") drept "director al spectacolului" și și-a asumat în întregime privilegiile tradiționale ale omniscienței și dreptul de a dispune de personaje ca narator auctorial. Apariția naratorului în postură de tînăr contemporan și de oaspete care vizitează orașul Pumpernickel ar trebui să presupună că el renunță la aceste privilegii de narator olimpian. De fapt, Thackeray face un oarecare gest în această direcție. În capitolul LXXVI
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
476. Oricum, perspectiva prezentării nu este în nici un fel influențată de această sugestie. Nu are loc nici o restricție a orizontului cognitiv al personajului-narator, corespunzătoare referinței sursei lui. Prin urmare, trebuie să căutăm în altă parte motivul pentru schimbarea situației narative auctoriale în direcția unei situații narative la persoana întîi. Cauza reală a acestei schimbări pare să stea, așa cum am indicat deja, în nevoia naratorului auctorial de a conferi propriei personalități o existență fizică, de a se transforma dintr-un rol funcțional
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
referinței sursei lui. Prin urmare, trebuie să căutăm în altă parte motivul pentru schimbarea situației narative auctoriale în direcția unei situații narative la persoana întîi. Cauza reală a acestei schimbări pare să stea, așa cum am indicat deja, în nevoia naratorului auctorial de a conferi propriei personalități o existență fizică, de a se transforma dintr-un rol funcțional abstract într-o figură în carne și oase, o persoană cu o istorie individuală. Tînărul bărbat din Pumpernickel, care va spune povestea Ameliei și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
Ameliei și a lui Becky mulți ani mai tîrziu, nu posedă încă maturitatea și detașarea necesară, și la această vîrstă îi lipsește cinismul blînd al naratorului adult. În această conexiune nu trebuie să uităm faptul că Thackeray își face naratorul auctorial mai în vîrstă decît este el, autorul Thackeray, atunci cînd scrie de fapt romanul (apropo, Dickens procedează foarte des în mod similar). Această observație furnizează un nou argument împotriva identificării autorului cu naratorul auctorial, care este încă insinuată de majoritatea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
faptul că Thackeray își face naratorul auctorial mai în vîrstă decît este el, autorul Thackeray, atunci cînd scrie de fapt romanul (apropo, Dickens procedează foarte des în mod similar). Această observație furnizează un nou argument împotriva identificării autorului cu naratorul auctorial, care este încă insinuată de majoritatea criticilor. Prezența in persona a naratorului sub forma unui bărbat tînăr în scena unuia dintre ultimele episoade ale romanului oferă, de asemenea, o justificare pentru numeroasele comentarii auctoriale, care îi atrag atenția cititorului asupra
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
argument împotriva identificării autorului cu naratorul auctorial, care este încă insinuată de majoritatea criticilor. Prezența in persona a naratorului sub forma unui bărbat tînăr în scena unuia dintre ultimele episoade ale romanului oferă, de asemenea, o justificare pentru numeroasele comentarii auctoriale, care îi atrag atenția cititorului asupra faptului că timpurile s-au schimbat foarte mult de la momentul întîmplărilor ficționale 477, iar naratorul s-a schimbat o dată cu ele. Și el a fost odată o persoană care a căutat distracție într-un bîlci
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
iar în acest sens episodul Pumpernickel contribuie la conturarea personalității naratorului ca ființă umană similară nouă, o conturare care nu i-ar fi fost permisă sau poate i-ar fi fost doar într-un mod circumstanțial în spațiul atribuit naratorului auctorial. Acesta este începutul unei încercări de realizare a unei istorii a dezvoltării și a formării naratorului auctorial. Această dezvoltare este deosebit de relevantă pentru interpretare, deoarece sugestia unei astfel de istorii a evoluției arată ceea ce, altfel, ar rămîne complet neremarcat, și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
conturare care nu i-ar fi fost permisă sau poate i-ar fi fost doar într-un mod circumstanțial în spațiul atribuit naratorului auctorial. Acesta este începutul unei încercări de realizare a unei istorii a dezvoltării și a formării naratorului auctorial. Această dezvoltare este deosebit de relevantă pentru interpretare, deoarece sugestia unei astfel de istorii a evoluției arată ceea ce, altfel, ar rămîne complet neremarcat, și anume faptul că naratorul cu adevărat auctorial nu este supus trecerii timpului. De regulă, un astfel de
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
realizare a unei istorii a dezvoltării și a formării naratorului auctorial. Această dezvoltare este deosebit de relevantă pentru interpretare, deoarece sugestia unei astfel de istorii a evoluției arată ceea ce, altfel, ar rămîne complet neremarcat, și anume faptul că naratorul cu adevărat auctorial nu este supus trecerii timpului. De regulă, un astfel de narator spune povestea personajelor sale dintr-un punct fix în timp, avînd o personalitate fixă, adică adesea nu are o amintire personală a propriului trecut. În situația narativă la persoana
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
este suprimată aproape complet. Tehnica în discuție are ca rezultat o impresie a prezentării scenice directe și cititorul îl pierde din vedere pe narator. Același fenomen poate fi observat, desigur, în narațiunile autobiografice la persoana întîi sau în situațiile narative auctoriale. Într-o narațiune cu un narator la persoana întîi periferic acesta dobîndește o semnificație specială, din moment ce părțile relatate de narator contrastează adesea cu părțile prezentate direct. În cuvintele lui Viswanathan: În timp ce subiectivitatea naratorilor este foarte vizibilă în părțile narative, aceștia
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
unor perfecte casetofoane cu înregistrare"483. Pe lîngă acest lucru, naratorii la persoana întîi periferici sînt adeseori atît de preocupați de funcția lor de narator, încît "își uită rolul" și temporar nu mai vorbesc "ca personaj", ci ca un narator auctorial care nu este legat nici de un limbaj personal definit, nici de un anumit punct de vedere 484. Cele două tendințe discutate aici, emanciparea pasajelor lungi de dialog și a prezentării scenice de sub restricția inerentă în această situație narativă și
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
considerate o auctorializare a naratorului la persoana întîi periferic, fenomen care, în plus, poate fi observat ocazional și la naratorul autobiografic la persoana întîi. Această auctorializare a naratorului la persoana întîi oferă, într-un sens, un corespondent al reflectorizării naratorului auctorial. Ceea ce ambele fenomene au în comun pare să fie o luptă pentru echilibru între competența personală și cea auctorială. Particularitatea personajelor și a naratorilor ca personaje ficționale luptă pentru universalitatea naratorului auctorial cu perspectivă externă și omnisciență, și invers universalitatea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
naratorul autobiografic la persoana întîi. Această auctorializare a naratorului la persoana întîi oferă, într-un sens, un corespondent al reflectorizării naratorului auctorial. Ceea ce ambele fenomene au în comun pare să fie o luptă pentru echilibru între competența personală și cea auctorială. Particularitatea personajelor și a naratorilor ca personaje ficționale luptă pentru universalitatea naratorului auctorial cu perspectivă externă și omnisciență, și invers universalitatea naratorului auctorial caută să devină concretă în particularitatea personajelor ficționale. După stabilirea faptului că există o auctorializare a naratorului
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
într-un sens, un corespondent al reflectorizării naratorului auctorial. Ceea ce ambele fenomene au în comun pare să fie o luptă pentru echilibru între competența personală și cea auctorială. Particularitatea personajelor și a naratorilor ca personaje ficționale luptă pentru universalitatea naratorului auctorial cu perspectivă externă și omnisciență, și invers universalitatea naratorului auctorial caută să devină concretă în particularitatea personajelor ficționale. După stabilirea faptului că există o auctorializare a naratorului la persoana întîi, apare problema posibilității unei reflectorizări a situației narative la persoana
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
ambele fenomene au în comun pare să fie o luptă pentru echilibru între competența personală și cea auctorială. Particularitatea personajelor și a naratorilor ca personaje ficționale luptă pentru universalitatea naratorului auctorial cu perspectivă externă și omnisciență, și invers universalitatea naratorului auctorial caută să devină concretă în particularitatea personajelor ficționale. După stabilirea faptului că există o auctorializare a naratorului la persoana întîi, apare problema posibilității unei reflectorizări a situației narative la persoana întîi. Reflectorizarea propriu-zisă a naratorului la persoana întîi are loc
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
cercul tipologic. Dacă trecem de la situația narativă la persoana întîi la situația narativă personală pe cercul tipologic, observăm schimbări la nivelul formei narațiunii la persoana întîi care seamănă cu schimbările din formele narațiunii la persoana a treia, între situațiile narative auctoriale și cele personale. Acest proces are mai multe straturi aici, iar tranziția nu poate fi trasată strict printr-o linie, deoarece fenomenele individuale tind să se suprapună. În virtutea clarității, oricum, aceste fenomene vor fi enumerate și discutate în ordinea cea
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]
-
la persoana întîi. Comentariile numeroase pe care Moll Flanders, transformată moral, le face cu privire la viața sa anterioară de hoață, prostituată și bigamă, de exemplu, creează impresia că Defoe a unit eul care trăiește al lui Moll Flanders și reflecțiile "eului" auctorial într-o singură persoană, o persoană cu totul diferită 490. Istoria romanului la persoana întîi cvasiautobiografic este istoria integrării tot mai convingătoare a eului narativ și a celui care trăiește. În narațiunea la persoana întîi cvasiautobiografică, procesul narativ însuși devine
Teoria narațiunii by Franz Karl Stanzel [Corola-publishinghouse/Science/1079_a_2587]