56,520 matches
-
unei pensii complete (femeile din ce în ce mai mult) iar calificarea populației active a crescut. Pe când, în 1945, cadrele franceze reprezentau 5% din populația activă, ele reprezintă 36% în 2002 (Verrière, 2004). Pe lângă asta, din cauza evoluției structurii populației active, unele regimuri speciale sau autonome sunt condamnate la deficit (exploatatori agricoli, comercianți independenți). Solidaritatea națională implică existența unor mecanisme de compensare ce nu vor mai funcționa când regimul general al salariaților din sectorul privat va cunoaște o deteriorare sub raport demografic. Mediul economic Începând cu
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
această tranșă de vârstă sunt în general într-o situație economică mai confortabilă decât cea a tranșelor de vârstă sub 25 de ani. Să mai menționăm, în sfârșit, că nu trebuie asimilate independența economică (capacitatea de a trăi în mod autonom) și întrajutorarea (voința împărțită între membrii unor menajuri diferite de a realiza economii de scară care au evident un efect financiar susceptibil de a fi măsurat). Dacă o persoană îi duce la școală pe copiii alteia, se poate desigur cifra
Demografie şi societate by Phillippe Barthélemy, Roland Granier, Martine Robert [Corola-publishinghouse/Administrative/1396_a_2638]
-
strămutată la Pozsony (Bratislava), se pusese, prin voința Dietei sale nobiliare, sub autoritatea Habsburgilor catolici de la Viena. Fiecare nou Împărat urcat pe tron era recunoscut de Dietă și ca rege al micii Ungarii. Principii și magnații calvini din Transilvania, acum autonomă, au ridicat de multe ori armele ca să pună ei mîna pe acele teritorii, ca pretinși urmași legitimi ai marelui Regat Ungar. Pe acest fundal, s-a detașat figura unui nobil provenit Însă din Panonia septentrională, Imre Thököly, cu cetele sale
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
În prefața din care am citat adineauri se spune că traducerea Vechiului Testament s-a realizat „după textul Septuagintei, confruntat însă și cu textul original ebraic”. De fapt, nu este vorba despre o confruntare, operațiune ilegitimă în cazul unor texte autonome, așa cum voi arăta mai încolo, ci despre o amestecare a textului grec și a celui ebraic, după un scenariu arbitrar. În ochii traducătorilor, utilizarea simultană a două surse pentru obținerea unei singure versiuni românești a reprezentat și reprezintă, se pare
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
cercul specialiștilor. Invocarea lor n-ar fi adus decât un supliment de informație și un element în plus pentru încercarea noastră de a demonstra că TM și LXX nu sunt două simple variante ale unei tradiții anume, ci două expresii autonome a două tradiții clar delimitate, iudaică și creștină. Să nu fiu greșit înțeles: nu doresc să pun între creștinism și iudaism un zid de netrecut, în discutabila descendență a marcioniților; dar nici nu pot accepta amestecarea celor două tradiții până la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sursele esențiale: Biblia, Părinții și liturghia. Până în secolul al XIII-lea, amintește el, teologia „fusese în principal comentariu al Bibliei”. Teologia Părinților rămâne o exegeză kerygmatică, dogmatică, spirituală. Începând cu secolul al XIII-lea însă, teologia se constituie în știință autonomă, printr-un proces de abstracție din ce în ce mai elaborat, fapt care antrenează o ruptură cu efecte catastrofale între exegeză și spiritualitate, pe de o parte, și teologie, pe de altă parte, ducând la o uscare progresivă a acesteia din urmă. Reîntoarcerea la
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
strigăte Și cu bicepși încordați, ci cu credință, bun‑simț Și Știință de carte”" Sebastian Maxim: și evreilor impregnați de cultură elenistică, dar și Părinților creștini, LXX li s-a impus ca un text înzestrat cu un sens tare și autonom în el însuși, atât în privința adevărului doctrinar, cât și în nuanțele specifice textului grec. Cu toate acestea, chiar dacă nu cunoaștem toate detaliile textului masoretic sursă, LXX rămâne o traducere. Nefiind un original în sensul strict al cuvântului, care sunt criteriile
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
parte pe recunoașterea sacralității Septuagintei. Chiar și azi, de pildă, în Grecia, traducerea Septuagintei în neogreacă trebuie aprobată de Sinodul Greciei și de Patriarhul ecumenic. Grecii citesc și azi Septuaginta în biserică. Septuaginta are, pentru ei, valoarea unui text perfect autonom, sacru, irefutabil și intangibil. Orice traducere nesupravegheată riscă să fie o profanare. S.M.: și traducerea românească, și introducerile la diferitele cărți ale Pentateuhului redau diferența de stil atestată de textul grec. Literalitatea atribuită traducătorului Deuteronomului nu poate fi comparată cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
Proiect pentru o etică mondială necesitatea unei coaliții între credincioși și necredincioșii. Tocmai cu privirea la humanitas, adevărata umanitate, fusesem în măsură să formulez destul de repede următoarea diferență elementară între bine și rău ca normă fundamentală pentru o moralitate umană autonomă: binele nu este doar ceea ce are valoare oricând și oriunde, cum susțin tradiționaliștii și integraliștii: buna tradiție antică adesea se dovidește mizantropică. Binele totuși nu este uneori nici măcar noul, cum susțin revoluționarii și extremiștii: noua mare revoluție se dovedește și
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, prin intermediul unui proces de "laicizare" sau "secularizare", anumite aspecte fundamentale ale vieții sociale fuseseră dezlegate de contextul religios: filozofia, științele naturale, medicina, dreptul, statul, arta și cultura. Deveniseră laice, "seculare", deci independente, autonome, supuse propriilor legi. La început, în planul faptelor, secularizarea urmărea doar "secularitatea", laicitatea, autonomia, independența față de dominația religioasă a Bisericii, fără distrugerea religiei. Nu în mod necesar un "secularism" ideologic, nu ireligiozitatea argumentată în teorie sau doar trăită practic. Totuși
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
idei, medicamentele îi oferă în cel mai fericit caz doar un ajutor trecător. Totuși, în unele boli psihice problematicile religioase solicită prea mult rolul psihiatrilor și psihologilor. Iată motivul pentru care cine se ocupă de grija sufletelor are un rol autonom specific în cadrul unui team terapeutic. Persoanele care desfășoară această funcție în interiorul unei structuri sanitare ar trebui obligatoriu să posede, pe lângă o formare teologică, solidă și o formare clinică, deși sarcina lor nu este asumarea rolului de psihiatri sau psihoterapeuți. Nu
Ceea ce cred by Hans Küng [Corola-publishinghouse/Administrative/910_a_2418]
-
sau nu a-l "realiza". Astfel, universul tehnic proliferează asemenea unui cancer, auto-producându-se și auto-normându-se pe sine, în absența oricărei norme, în perfecta sa indiferență față de tot ceea ce nu este el față de viață. Dezvoltarea economică, cu legile sale în aparență autonome, cu finalitatea sa abstractă, cu contradicțiile sale neînțelese, cu efectele sale imprevizibile, era trăită de către oameni, din momentul în care reprezintă o lume specifică, ca un destin străin, ce le rezervă alternativ prosperitate și sărăcie, iar cel mai adesea pe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Acest destin își avea încă substanța din propria lor viață, din munca lor, din nădejdea și din suferința lor, chiar dacă, în mod incomprehensibil, întorcea împotriva lor propria lor strădanie, pentru a-i zdrobi și a-i înrobi. Odată cu tehnica, caracterul autonom al dezvoltării a încetat a fi o aparență; este o mișcare ce nu are nici o legătură cu viața , care nu-i cere nimic și care nu-i aduce nimic, nimic care să-i semene în orice caz, care să fie
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
astăzi: ele se fragmentează în realitate într-o proliferare de cercetări care nu mai sunt legate de o finalitate unică, cea a unei teme unice, care nu se mai dezvoltă potrivit unei ierarhii dorite de către această temă, ci care sunt autonome, neavând fiecare dintre ele drept fir conducător al demersului său decât rezultatele dobândite și posibilitatea de a dobândi altele prin utilizarea de metode împrumutate și puse pur și simplu, din acel moment, la încercare. Vidului tematic care constituie adevărul acestei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
să o exercite s-au întrerupt la acel stadiu de calificare care era cerut. Individul a părăsit Universitatea pentru a intra în viața activă. În același timp, activitatea sa cunoaște o mutație esențială, încetând a fi inclusă într-un progres autonom și indefinit de perfecționare pentru a se conforma unor modele fixate. O activitate încadrată în niște moduri tipizate și stereotipe, inserată într-un proces material de producție și identificându-se cu el acesta este praxisul social în opoziția sa față de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
mod imediat vieții corporale (hrană, sexualitate, îmbrăcăminte, locuință, sănătate), în vreme ce rolul necesităților și bunurilor intelectuale, estetice și spirituale scade progresiv. Și aceasta deoarece 2) în lumea generată de revoluția galileană dezvoltarea vieții și a culturii cedează locul unei dezvoltări tehnice autonome și care tinde să controleze procesul de producție în ansamblul său, ordonându-l și organizându-l după bunul său plac. În așa fel încât 3) individul este confruntat cu o transcendență din ce în ce mai opacă și ininteligibilă. Pe de-o parte, ansamblul
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
de indivizi: cea mai mare parte rămân să îndeplinească sarcini automate. Finalitatea tehnicistă poate cu atât mai puțin să se erijeze în principiu unic ce determină în mod exclusiv anumite filiere și, la un mod mai general, un învățământ tehnic autonom, așa cum este el definit, să nu uităm acest lucru, de către scoaterea din joc a vieții transcendentale care constituie umanitatea omului. Ceea ce vedem că se repetă atunci în interiorul Universității sunt înseși presupozițiile universului tehnico-științific. Condiția acestei repetări este tocmai suprimarea progresivă
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
toate. Nu este oare pedagogia această știință prealabilă care li se impune tuturor celorlalte și le dictează modurile adecvate ale transmiterii lor? Iluzia constă în a crede că aceste legi specifice ale comunicării sunt legi formale ce alcătuiesc un domeniu autonom. Din acest moment, în virtutea acestei autonomii a pedagogiei care își constituie propriu-zis propria esență, învățarea devine independentă de conținutul predat. Câteva noțiuni de pedagogie vor fi de acum suficiente pentru a-i transforma pe toți neștiutorii în învățători fără pereche
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
evidență, nefiind niciodată, ca act cognitiv, decât în auto-afectarea sa și prin ea. Cu certitudine, unele determinări pur patetice pot fi reproduse în lipsa oricărei ținte intenționale, a oricărei "cunoștințe" un act de pură iubire de exemplu. Recunoașterea în existența sa autonomă a unei dimensiuni ontologice de imanență radicală în sânul căreia se înfăptuiește această repetare originară este esențială, ea singură permițând înțelegerea transmiterii cunoștințelor primitive străine cunoașterii reprezentative și obiective, și precedând-o în mod necesar. Primele schimburi dintre mamă și
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
conținutul său reprezentativ în cazul cunoașterii teoretice, cu patosul care, tot în repetare, se identifică cu adevărul practic, în cazul esteticii, al eticii și al religiei. Ideea că pedagogia (sau, cum se spune astăzi, "științele educației") poate constitui o disciplină autonomă este echivocă. Este adevărat că există o esență proprie a comunicării și că tocmai am prezentat schema acesteia. Teoria pură a acestei comunicări și astfel pedagogia ca atare este filozofia primară. Aceasta ne arată, tocmai, că esența comunicării se identifică
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o simplă aparență, ca fenomen sau rezultat al unui proces în sine biologic. Cu această pretenție de a produce o explicație exhaustivă a subiectivității plecând de la biologie, psihologia "științifică" își dezvăluie supoziția în ultimă instanță materialistă, se autodistruge ca disciplină autonomă pentru a da dreptul la cuvânt unei științe a naturii. Astfel ea împinge până la extrem alienarea omului, explicând tot ceea ce este uman în sine prin faptul că nu este altfel. Psihologia științifică și materialistă apare atunci ca adevăr al proiectului
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
făceau abstracție de subiectivitate, ele au nevoie să subziste prin ele însele, iar nu prin această subiectivitate fără de care ele nu au totuși nici conținut, nici sens. Ipostaza societății și a proceselor sociale împreună cu, drept corelat, cea a legilor sociologice autonome, independente de legile subiectivității individuale și, chiar mai mult, impunându-se acestora aceasta a fost afirmația decisivă formulată de Durkheim, singura capabilă de fapt să fondeze o sociologie obiectivistă și ca atare științifică. Absurditatea potrivit căreia "viața acestei societăți urmează
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
susținător și ocrotitor al părintelui și acela de dependent și, în mare măsură, de neajutorat al copilului. Din punct de vedere cantitativ, familia monoparentală poate fi compusă din părinte și unul sau mai mulți copii. Aceștia pot constitui un menaj autonom sau pot coabita cu alte rude: bunici, unchi, mătuși, verișori etc. În ultimul caz, vorbim de o familie extinsă. Din punct de vedere calitativ, adică legat de modul de distribuire a rolurilor și cel în care se exercită autoritatea, familia
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
că femeile și bărbații se confruntă cu probleme diferite privind drepturile lor în legătură cu copiii cărora le sunt părinți. O altă gamă de probleme se creează atunci când obligațiile față de copii se articulează de așa natură încât îngrădesc drepturile părinților ca persoane autonome. Astfel, emanciparea femeilor - idee constant promovată de gândirea feministă, indiferent de orientarea ei particulară (liberală, socialistă, radicală, comunitară etc.) - a fost receptată în alte perspective drept o modalitate de destructurare a familiei. CAPITOLUL IVTC "CAPITOLUL IV" Feminismul și familiatc "Feminismul
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]
-
sunt temeiuri ale stabilirii unor ierarhii ca ierarhii valorice, normative, comportamentale. Logica de fundament este una disjunctivă: sau-sau. O astfel de logică este una ce favorizează dihotomii de tipul: cultură/natură, creație/procreație, minte/corp, intelect/sensibilitate, inteligibil/sensibil, autonom/dependent, puternic/slab, public/privat. Primul termen este determinant, superior, pozitiv, iar cel de-al doilea este determinat, inferior, negativ. Aceste dihotomii pot fi tratate prin analogie cu relația bărbat-femeie, masculin-feminin (M. Miroiu, 1995, p. 50). Comportamentul așteptat este în conformitate cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1978_a_3303]