1,179 matches
-
figurate sau unele în lipsa celorlalte, când auziți nume de orașe, țări. munți, fluvii, mări? 10. Aveți senzații colorate sau figurate specifice, când auziți numele unor persoane cunoscute (rude sau prieteni) sau necunoscute? 11. Ce senzații colorate sau figurate încercați când auziți fie nume de persoane simpatice, fie nume de persoane antipatice? Vi se întâmplă ca numele persoanei să vă fie simpatic și persoana însăși antipatică și reciproc? Puteți să indicați într-un mod mai précis marca distinctivă a acestei simpatii sau
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
specii de cuvinte ale unei aceleași clase? 15. Aveți vreo senzație figurată când vă gândiți la diferitele stiluri de arhitectură, la diferite școli de pictură sau de muzică, sau la diverșii maeștri ai acestor arte? 16. Întâlniți fenomene analoage când auziți numere? Cum se manifestă la dumneavoastră unitățile simple de la 0 la 9 și cele ale ordinelor următoare, de exemplu 10, 167, 1892 etc.? Aveți senzația unei figuri particulare sau a unei scheme speciale, când vă gândiți la seria numerelor? E
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
Despre prognoze“, de a lua în considerare antecedentele pentru a înțelege simptomatologia prezentă, este o condiție a diagnosticului. De asemenea recomandarea de a nu absolutiza simptomatologia unei maladii întrucât „nu există boli ci bolnavi“ ce pot reacționa diferit, este curent auzită și azi prin spitale, exprimând o realitate. Principiul „mai întâi să nu faci rău“ (primum non nocere) educă prevederea, îndeamnă la aprofundarea cunoașterii, la lărgirea cooperării și la optimizarea diagnosticului. Alte asemenea idei, care vizează și etica medicală, sunt prezente
Istoria medicinei by Cristina Ionescu () [Corola-publishinghouse/Science/1246_a_2372]
-
cu exactitate, decât o imagine, și de aici nu trebuie considerat în mod normal decât printr-un a fi reprezentativ, trebuie totuși să ne amintim că există realitate chiar și în lucrurile reprezentate. În mod real actorii sunt văzuți și auziți; versurile sunt în mod real pronunțate, și încercăm în mod real plăcere sau suferință asistând la aceste reprezentații, se consumă acolo un timp veritabil care menține mintea auditorilor atentă în cursul desfășurării anumitor momente, adică de când se deschide teatrul, până ce
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
E un gunoi, dar n-a făcut asta. În stradă rumoarea creștea pe măsură ce alți și alți reporteri soseau la fața locului. Se formă un cordon de polițiști, care să-i țină la distanță. Am ridicat glasul pentru a mă face auzit: — A omorât în bătaie o bătrână! El e prioritatea noastră. Lee mă apucă de brațe și mi le strânse până când nu mi le-am mai simțit: — Asta-i prioritatea noastră și rămânem! Sunt superiorul tău și asta-ți ordon! Cuvintele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
luă loc pe un fotoliu și își scoase carnețelul de notițe. Sally se cocoță pe maldărul de valize cu spatele, la perete și ochii la ușă, ca o specialistă a evadărilor unsă cu toate alifiile. Începu cu cea mai des auzită replică introductivă la cazul Short: — Nu știu cine a omorât-o. — Mi se pare normal, dar haideți s-o luăm de la început. Când ați făcut cunoștință cu Liz Short? Sally își scărpină o vânătaie lăsată pe gât de un amant înfocat. — Vara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
sclavii șopteau că Tiberius, alarmat că nu-l vede pe prietenul său Cocceius Nerva, trimisese după el. Cei care bătuseră la ușă se neliniștiseră, pentru că în seara dinainte Nerva îi spusese împăratului: „Am obosit să trăiesc“. Fraza aceea groaznică fusese auzită - dar nu se știa ce anume o determinase - într-un apus călduț și înmiresmat în superba exedra din Villa Jovis, din gura unui bărbat cu o sănătate de fier, care se bucura de prietenia împăratului. Spărseseră ușa. Îl găsiseră pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
descompune, Își pierde strălucirea și culoarea din cauza acizilor tari concentrați În lichid. Ceva acru și iute Îmi lovește nările, făcându-mă să-mi duc degetele la nas. Acum Înțeleg de ce eremiții se ascund În pustiu, ca să nu fie văzuți și auziți; cred că strigătele lor lubrice se aud din peșteri ca niște boncăluituri de cerbi În călduri, ca urletul fiarelor În rut, dar fiarele au ceva pur În modul de a lăsa natura să se manifeste prin ele, vreau să spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
lui când vorbea? Cum pronunța cuvintele, care erau gesturile prin care se exprima? Ce se află dincolo de vorbire (dincolo de emisia materială a vorbirii) nu mă interesează, căci pot să-l surprind pe celălalt numai pe măsură ce trece În Voce, o voce auzită, nu inventată. Nu mai cred În autenticitatea lui Tolstoi din Război și pace; falsul Demiurg mă face să pierd timpul, Încâlcindu-mă În atâtea hățișuri ale imaginației lui; Îl prefer unde se află strâmtorat, unde nu știe dinainte soluția ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
îndepărtează, ca în scenele dintre Augusto și Unamuno. Un regim comunicațional ezitant și nebulos determină și dialogurile interioare, monodialogurile sau cele câteva pasaje în stil indirect liber. Interlocutorii nu sunt însă numai oameni: o partitură însemnată, dar care se face auzită abia în final, e rezervată unui câine, Orfeu, mult speculat de interpreții romanului, este, în fapt, o replică a lui Unamuno la un celebru motiv cervantin, ivită în amplul proces de intertextualizare care-i leagă romanul de vaste secțiuni istorice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
aburii putrezi ce se ridică dinspre canalul din fața casei și ne ținem strâns în brațe. Dacă Dumnezeu o va lăsa să trăiască, spune ea la adăpostul nopții, va realiza mult mai multe decât mama ei și își va face glasul auzit și se va pune în slujba omenirii. Dacă voi supraviețui, îi spun eu, mă voi duce în Indiile Olandeze de Est și o să ajung cineva. Dar treptat încetăm să mai vorbim și începem, cu pași șovăitori, să ne găsim drumul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
Pels, am insistat, în timp ce mă îmbrânceau pe culoar. Ea este Charlotte Pfeffer și eu sunt Peter van Pels. Mă țineam acum de ultimul rând. Nu voiam să îi las să mă dea afară din sala de tribunal. Mă voi face auzit. —Spune-le, Charlotte, am rugat-o, dar Charlotte scutura din cap și încerca să se îndepărteze cât mai mult de mine. Spune-le, Otto! Dar Otto dispăru din raza mea vizuală, în cercul protector format de avocați. Gardienii îmi desfăcură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
unul care a intrat în partid încă din ‘36, când în orașul liber Danzig presiunea era încă suportabilă, sunt lipsite de valoare și au în orice caz drept ecou acel râs cu care reacționează batjocoritorul din mine de îndată ce se fac auzite scuze asemănătoare: dacă am fi avut atunci... dacă am fi fost atunci... Eu însă nu am avut, nu am fost. Unchiul dispăruse, colegul de școală nu a mai apărut. Dar băiatul acela pe ale cărui urme trebuie să rămân poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
experimentează pentru întâia dată cum se poate sparge sticla prin cântat, până la poezia de final a Găinilor-giruetă în care, sub titlul Fanfară, un copil este pus sub semnul întrebării - „...pe cap cu un coif dintr-un ziar citit“ -, se fac auzite motive ce trimit spre ceva care se ține încă ascuns în jocul alb-roșu și roșu-alb din Drapel polonez. Totul, însă, ar fi putut trece și drept exerciții de digitație, care deocamdată își erau suficiente. Și când o jumătate de an
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Taci naibii din gură, am spus printre dinți. N-o să-l întreb nimic! — Ei, dacă nu-l întrebi tu, a zis vocea, atunci îl întreb eu. Și spre groaza mea, m-am trezit deschizând gura. O voce s-a făcut auzită, iar vocea l-a întrebat pe Adam: — Deci din cauza asta îți plăcea să stai cu mine? Înțelegi? Pentru Kate? Pentru că aveam un copil? Simțeam că plesnesc de rușine. Nu-mi venea să cred că avusesem curajul să-l întreb. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
spaimă, chiar și celui ce ar sta nemișcat în centrul ghemului aceluia de linii luminoase ce se strâng și se rotesc ca o bobină, strălucind și emanând căldură, cea mai primejdioasă dintre călduri. Vasăzică așa stau lucrurile, spunând aceeași voce, auzită sau neauzită pentru că altă voce n-a mai lăsat-o să continue. „Trezește-te! N-auzi?“ Andrei Vlădescu deschide ochii asupra chipului Ioanei Sandi, aplecat peste el. „Trezește-te. Ai coșmaruri. Întoarce-te pe partea cealaltă“, continuând să-l zgâlțăie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fost închis și o să lipsească un timp. Apoi nici nu i s-a mai spus ceva, îi auzea doar pe ceilalți vorbind, pe maică-sa și pe bunici, și tot ce putea face era să pună cap la cap frânturile auzite și să înțeleagă că ar fi fost un proces și o condamnare pentru că își folosise inteligența matematică nu numai la construirea nu știu cărei fabrici de avioane, ci și în slujba unui partid vechi sau a unor politicieni și că acum săpa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Africa, era slăbit, mai subțire decât înainte, palid mai mereu, dar nu vorbea nimănui despre ce-i cu el, n-o făcuse niciodată. Ce se mai știa despre el era vorbe spuse de unul sau de altul, cine știe de unde auzite, poate spuse într-o doară de băieții cu ochi albaștri că să-i sperie prietenii. Nu-l scăpau din vedere, oriunde se ducea, chiar și la piață era urmărit. N-a încercat niciodată să reia legătura cu fiica președintelui și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
Cred că face un joc foarte inteligent. Deschizând ușa, încheie dramatic: Dacă nu mă înșel foarte tare, e la fel de sănătoasă la cap ca și mine. Ceva mai sănătoasă, poate, spuse Phoebe. Dar nu vorbi suficient de tare ca să te facă auzită. Capitolul 8 Băiatul din camera din dos Michael nu treabuia să se îngrijoreze că o scoală pe Tabitha din somn. Din camera ei venea lumină, ușa era descuiată și ședea în pat în capul oaselor tricotând și ascultând un radio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
răspuns, cu degetele În zbor nebun pe tastatură și, firește, telefonul a sunat din nou. L‑am ridicat și nici nu m‑am mai obosit să spun ceva, știam că vocea de la capătul celălalt al firului avea să se facă auzită imediat. Și s‑a făcut. — Ahn‑dre‑ah! Emily! Ori cu cine dracului vorbesc... de ce vorbesc cu tine și nu cu domnul Lagerfeld? De ce? Primul meu instinct mi‑a spus să tac, pentru că atacul verbal nu părea să se fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de indiscutabil nefericită să vorbească cu tine, de mai că‑ți venea să Închizi telefonul. — Bună ziua, vreau să pun doar o Întrebare foarte scurtă. Cuvintele mi se rostogoleau din gură În mare viteză, În tentativa disperată de a mă face auzită Înainte ca ea să Îmi trântească, inevitabil, telefonul În nas. — Mă Întrebam doar dacă ați publicat analiza vrenui restaurant asiatic În ediția de ieri. A suspinat de parcă i‑aș fi cerut să‑și doneze o mână sau un picior În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
caute În tot felul de colțuri și locuri neverosimile: În baie, sub pernele canapelei, În buzunarele puloverelor Juliei. În cele din urmă, simți că toată această căutare se apropie de panică sau manie. Din nou, vocea aceea josnică se făcu auzită, arătîndu-i că iat-o cum stă și scormonește printre tot felul de locuri prăfuite ca o imbecilă, cînd În tot acest timp Julia era cu Ursula Waring sau cu altă femeie, rîzÎnd numai gîndindu-se la ea... Fu nevoită să Împingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
vîrful crêpului. CÎnd sună telefonul, nimeni nu tăcu și nici nu Încercară să asculte; presupuneau că erau cei de la Control, care confirmau semnalul. Apoi, Însă, Binkie intră din nou. Ridică mîinile și trebui să strige tare pentru a se face auzită. — E nevoie de o singură ambulanță, zise ea, În partea de nord din Sutherland Street. Cine a sosit de mai mult timp? — La naiba, zise O’Neil scoțîndu-și un ac de siguranță din gură. Eu și Cole. Cole? Cole căscă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Mick! Hei, Mick! Ce faci? Nu era nici un ofițer care să-i potolească. Ei se duceau direct În adăpostul lor, imediat după ce Începea raidul. — Îmi ești dator...! — Mick! Hei, Mick! Oamenii trebuiau să răcnească pînă răgușeau pentru a se face auziți; cineva putea să strige de la o fereastră de la capătul clădirii și să i se răspundă de la a cincizecea celulă. CÎnd stăteai În pat și-i auzeai țipînd era ca și cum ai fi căutat la radio și ai fi găsit posturi prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
era un general roman pe nume Scipio care a avut un vis. Iar În vis a văzut un sat care era construit chiar lângă o cascadă mare. Zgomotul cascadei era așa de puternic că trebuia să strigi ca să te faci auzit. „Cum trăiți cu zgomotul ăsta tot timpul?“ l-a Întrebat Scipio pe șeful satului, Încercând să acopere urletul cascadei. „Care zgomot?“ l-a Întrebat bătrânul. Pegas se mai cabrează Înaintând câțiva centimentri și când Winston pune frână, se aude un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]