1,419 matches
-
se execută un atac lateral de jos în sus, buzele pline se rotunjiseră, imitînd zgomotul motorului în forță "vuuuu" și brusc se opri, privind amabil-cercetător către noii veniți. De fapt se uita doar la prințul Pangratty, care zîmbea ușor, timid. Bîlbîie, cu o siguranță în glas vecină cu obrăznicia, se repezi în momentul de liniște, "signore, ah, signore, mi raccomando, un aviatore come Lei, un principe ed un aviatore, signor Pangratty, Șerban Pangratty". Și aproape că l-a împins în față
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
desfășoare, să devină din ce în ce mai entuziasmat de sine și să-l oblige să fie generos. Generos în fața celor ce l-au ascultat cu atîta admirație. Era o regulă, cine se crede puternic trebuie să fie generos pentru a fi puternic. Leonard Bîlbîie rămăsese lîngă el, rînjind cu gura pînă la urechile lui imposibile și părea că ascultă cu deosebit interes explicațiile lui Balbo. De astă dată vorbea cu lux de amănunte despre Richthofen. Era ceva ciudat, deși luptase împotriva nemților, Balbo n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ca un pitic în preajma lui Cantacuzino. În salon, domnilor, toată lumea în salon, a venit și ministrul, să fim gazde excelente" graseie și italieniză, încît nimeni nu putu să se supere pentru năvala sa. Cînd a ajuns în salon constată că Bîlbîie era în spatele său, ca o umbră. N-ar fi dorit asta, prezența lui îl tulbura, așa cum te tulbură un lucru pierdut care îți iese în cale, pe neașteptate, într-un loc nou, în care n-ai mai fost niciodată. Chelneri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
se zgîrcise. Stolul de chelneri se năpustea la intervale fixe cu băuturi noi, mai că smulgeau din mîna oaspeților paharele golite numai pe jumătate spre a le înlocui cu altele pline. Salonul zumzăia, se făcuse cald, chiar prea cald. Leonard Bîlbîie s-a apropiat "pe furiș" de Șerban Pangratty și i-a spus cu un ton conspirativ, inimitabil, tonul pe care îl avusese întotdeauna la Vladia cînd discutaseră despre orice, politică, vreme, femei, praful de pe uliță. "Ați reușit, prințe?" Și a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
praful de pe uliță. "Ați reușit, prințe?" Și a ridicat din sprîncene întrebător și complice. Șerban Pangratty întinse mîna după un pahar, era îndeajuns gestul, tava plină apărea ca din pămînt, "Servește, domnule Leonard, e Martell adevărat, Cantacuzino își ține rangul". Bîlbîie a luat și el un pahar, nu prea avea chef, de fapt nici nu se omora după coniac, era băutor de vinuri, șampanii, nu se despărțea cu una cu două de trecut, avea convingerea că vinul conservă organismul, "e chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu privirea grupul de tineri ofițeri care roiau în jurul lui Balbo. Era foarte greu să răspundă la o întrebare care avea în ea de la început sîmburele îndoielii. După ce a cumpănit pe dinlăuntru, l-a privit drept în ochi pe Leonard Bîlbîie. Știa că nu rezistă. Și, într-adevăr, n-a rezistat, Leonard și-a coborît pleoapele, roșind ușor. Oricîtă experiență ar fi avut, cu Pangratty nu-i mergea. Nu reușea să-și ascundă gîndul, nu reușea să pară indiferent, doar curios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
care sînt stăpîniți de un singur gînd în toate pe cîte le fac sfîrșesc într-un mod înălțător... Am spus, așa, înălțător, ca să evit un alt cuvînt, poate cel mai potrivit, dar, din păcate, de neînțeles pentru multă lume..." Leonard Bîlbîie s-a simțit fericit, fără voia sa prințul îi oferise o ieșire din situația sa destul de neplăcută. Nu-i este ușor unui agent secret să fie dominat, fie și numai emoțional. "Alt cuvînt, prințe? Alt cuvînt decît înălțător?" Se mira
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu mai fie ca el. E foarte fericit, domnule Leonard, e foarte fericit că ofițerii noștri se uită la el ca la un zeu care a coborît din nori și se arată binevoitor cu toată lumea. Nu-i așa că e splendid?!" Bîlbîie a încercat să prindă în glasul prințului nuanța adevărată, îl admira cinstit ori nu era decît o ironie foarte bine ascunsă? La ascunzișuri din astea nu-l întrecea nimeni pe Șerban Pangratty. Și, cum nu reușea să se dumirească, reluă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
însă era ceva la el care te fascina, poate privirea, poate aerul de siguranță sfidătoare, poate gesturile aproape extravagante, palmele fluturau ca două păsări speriate în tufiș, oricum ceva te vrăjea. Șerban Pangratty s-a aplecat la urechea lui Leonard Bîlbîie, acesta era gata să se ferească, atît de neașteptat și mai ales de nepotrivit era gestul prințului, s-a aplecat și i-a spus aproape șuierat "tragic". Bîlbîie a făcut ochii mari, nu pricepea nimic, prințul l-a prins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ceva te vrăjea. Șerban Pangratty s-a aplecat la urechea lui Leonard Bîlbîie, acesta era gata să se ferească, atît de neașteptat și mai ales de nepotrivit era gestul prințului, s-a aplecat și i-a spus aproape șuierat "tragic". Bîlbîie a făcut ochii mari, nu pricepea nimic, prințul l-a prins de mînă, ca și cum ar fi vrut să-i încredințeze o taină extraordinară, "da, domnule, tragic. Acesta este cuvîntul. Italo Balbo va avea un destin tragic. Aidoma tuturor celor ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a prins de mînă, ca și cum ar fi vrut să-i încredințeze o taină extraordinară, "da, domnule, tragic. Acesta este cuvîntul. Italo Balbo va avea un destin tragic. Aidoma tuturor celor ce sînt stăpîniți de idee. De o singură idee." Leonard Bîlbîie a simțit cum degetele prințului se încordează, devin rigide și se înfierbîntă încetul cu încetul pînă la a deveni de nesuportat. Nici nu știa bine dacă dureroasă devenea strînsoarea lor ca de menghină sau temperatura ce creștea vertiginos. Era emoționat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cînd s-a prăpădit domnișoara Sofie. Nu fusese, desigur, stană de piatră însă așa cum îl vedea, cum îl simțise și nu-l văzuse niciodată. Chiar niciodată. Apoi prințul i-a dat drumul din menghina degetelor sale alb-albastre din cauza efortului, Leonard Bîlbîie s-a frecat încetișor cu podul palmei, se și închipuia cu niște vînătăi zdravene, noroc că nu era diabetic, după o asemenea strînsoare s-ar fi pornit o adevărată hemoragie. Nu era diabetic, era sănătos și zdravăn și credea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
cu o clipă mai devreme ideile spumegătoare ale celebrului pilot. Șerban Pangratty îl privea cu atenție pe Balbo, însă se vedea pe chipul său că nu dă doi bani pe ce spunea italianul. Îl interesa altceva, cu totul altceva. Leonard Bîlbîie se afla într-o situație cu totul disperată. Voia să afle dintr-o dată trei lucruri, ce spune Balbo, ce înțeleg ori ce vor ofițerii buluciți în jurul lui și mai voia pe deasupra să descifreze care este adevăratul motiv al emoției prințului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pe nevăzute pahare și semne, mirosurile se amestecau din ce în ce mai mult și asta îl dădea cu adevărat gata. Prințul Pangratty se apropiase foarte mult de italian. Avea pe chip o expresie de încîntare copilărească, asta la prima impresie, dar el, Leonard Bîlbîie, vedea ceva mai mult. Nu doar pentru că îl cunoștea pe Șerban Pangratty, ci mai ales pentru că se pricepea la oameni. Dincolo de încîntare, toți în jurul lui Balbo erau încîntați, poate aici se găsea secretul succesului său european și chiar mondial, reușea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
stăpîni. Sîntem un popor de artiști, de eroi, de navigatori." Și-și puse brusc mîinile încrucișate pe piept, își împinse bărbia cu un efort vădit înainte, își înclină capul pe spate coborînd pleoapele, privind așa, ca printr-o ambrazură. Leonard Bîlbîie îl auzi pe prinț spunînd cu o amărăciune pînă atunci nesesizată în voce, îl auzi în ciuda ropotului de aplauze care izbucnise ca la comandă pe cînd Balbo înțepenise în poza marțială, " Un destin tragic nimerit în plină comedie, va pieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
auzi în ciuda ropotului de aplauze care izbucnise ca la comandă pe cînd Balbo înțepenise în poza marțială, " Un destin tragic nimerit în plină comedie, va pieri neobservat bietul Balbo". Deși nu avea nici un motiv să-l creadă, în general Leonard Bîlbîie nu credea nimic, el doar se convingea pe măsura desfășurării faptelor, "în general", dar nu întotdeauna, de data aceasta cuvintele prințului i se părură nu doar potrivite, ci și adevărate. Îndrăzni chiar să se apropie iar și să-l întrebe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
muri întocmai cum își dorește, la manșă, ascultînd bătaia motorului ca pe bătaia propriei inimi și, cine știe, poate va fi mulțumit; soarta îl va ajuta ca pînă la capăt să privească lucrurile numai dinspre el, niciodată către el." Leonard Bîlbîie simți că are gura uscată și limba de tablă. Voia să bea ceva neapărat. Întinse mîna și desigur întîlni la îndemînă tava întinsă de un chelner, șampanie. Bună șampanie, te aduce la realitate, prințul vorbea de parcă ar fi văzut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
mai subțirel, și mai fragil, aproape o odaliscă sub imperiul emoției, dar inginerul nu deschise gura. A făcut un gest de nemulțumire, de intimidare (?), care putea fi luat și drept unul de întîmpinare, Pangratty îl luă ca atare și Leonard Bîlbîie a putut asista la o îmbrățișare plină de efuziune, la bătăi pe umăr și pe burtă, la pupături sonore care îl făcură să se pleoștească pentru o clipă. Toată profeția prințului nu era decît o gargară și el prostul... Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
Dar toată lumea susținea același lucru, de ce ar fi fost el de altă părere? "Toți piloții sînt niște oameni foarte originali, înălțimea, zborul în sine îi fac să se creadă înzestrați cu puteri neobișnuite. Ori chiar poate sînt. Ce credeți?" Leonard Bîlbîie făcu o figură lungă, flerul său îi spunea că nu trebuie să se angajeze în nici un fel de conversație cu inginerul Corvino. Dacă supoziția lui Mihail avea o bază, în realitate acest inginer, Gabriel Corvino, făcea parte tocmai din realitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
om înzestrat și norocos. Cine și-ar fi închipuit că făcînd ocolul Europei va găsi chiar aici un camarad. Și nu unul oarecare. Se vede limpede că excelența sa și domnul Balbo sînt din aceeași rasă. O categorie aparte, nu?" Leonard Bîlbîie întîrzie cu răspunsul, care nu putea fi decît aprobator. O cereau regulile unei politeți elementare. Inginerul Corvino aștepta răbdător, privindu-l drept în ochi. Nu avea cum să scape. A început să rîdă, "vedeți, domnule inginer, eu îl cunosc numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
avea cum să scape. A început să rîdă, "vedeți, domnule inginer, eu îl cunosc numai pe prinț. Nu pot să știu dacă amîndoi sînt la fel, cum spuneți, de aceeași rasă." Inginerul Corvino schiță un zîmbet strîmb, se lămurise. Leonard Bîlbîie nu era un entuziast. Unul asemenea celor care se îmbulzeau în jurul lui Balbo și al prințului Șerban Pangratty. Era un pedestru, nu folosea termenul de "civil" pentru a nu se confunda el însuși cu soldățimea, dar sensul era același. S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
în jurul lui Balbo și al prințului Șerban Pangratty. Era un pedestru, nu folosea termenul de "civil" pentru a nu se confunda el însuși cu soldățimea, dar sensul era același. S-a reîntors la grupul plin de entuziasm, lăsîndu-l pe Leonard Bîlbîie să se învîrtă cu un aer timid, chiar slugarnic în jurul tinerilor ofițeri, care se ridicau în vîrful picioarelor, se înghesuiau ca la o cursă de cal să-i vadă mai bine pe cei doi zburători. Balbo era fericit, ridicase deasupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
semn de îmbrățișare. Balbo făcu doi pași uriași, nu era cu mult mai înalt decît ministrul, dar se strădui ca din doi pași să fie lîngă el și să-l îmbrățișeze cu o efuziune mai mult slavă decît latină. Leonard Bîlbîie profită de emoție și se strecură iarăși lîngă Pangratty. Cercul se închise, Balbo îi făcu semn lui Corvino să fie atent și începu să vorbească repede-repede, subliniindu-și spusele cu gesturi baroce, cu volute neașteptate, un joc al degetelor și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
o jumătate de veac în numele egalității, să-i zdrobească pe fidelii lui Gramsci și să triumfe aclamîndu-l pe Duce! Iar dacă va fi nevoie vor triumfa în continuare și fără Duce, pentru că noi nu ne facem zei din nimeni." Leonard Bîlbîie urmărea cu atenție nu atît discursul lui Balbo, cît reacția tinerilor ofițeri, care deveniseră mai toți palizi, cu privirea halucinată, cu admirația emanînd din fiece por al pielii obrazului lor transpirat din pricina căldurii și a coniacului distribuit cu prea multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ce culoare au ochii morții." De data aceasta, cînd inginerul Corvino termină de tradus nimeni nu aplaudă, nimeni nu mai scoase un sunet. În acele cîteva zecimi de secundă se auzeau clar scîrțîiturile parchetului sub pașii celor ce serveau, Leonard Bîlbîie constată cu uimire că toți invitații se îngrămădiseră în ușa salonului și fiecare, în felul său și cu motivele sale, asculta discursul aviatorului italian. Abia atunci își dădu seama că invitații nu fuseseră chemați la întîmplare ori după un protocol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]