KorAP: Find »[drukola/base=bătrânel & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...39 >

968 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

veritabil, medical al cuvântului? — Doar v-am spus că a avut întotdeauna predispoziția asta, se eschivă cu abilitate Afanasi Ivanovici. — Pe deasupra, are și febră... Ceata lui Rogojin era aproape în aceeași alcătuire ca și dimineață; i se alăturaseră doar un bătrânel destrăbălat, care la timpul lui fusese redactorul unei gazete demascatoare, pentru cheflii, despre care circula anecdota că și-ar fi amanetat și băut dinții de aur, și un fost sublocotenent, evident adversar și concurent, prin meserie și menire, al domnului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-l suspecteze câtuși de puțin pe prinț. Acest lucru era important pentru el. Generalul termină cu o povestire despre unchiul lui Evgheni Pavlovici, șeful unei cancelarii din Petersburg - „la loc de frunte, șaptezeci de ani, viveur, gurmand și îndeobște un bătrânel cu apucături... Ha! Ha! Știu că a auzit de Nastasia Filippovna și chiar a umblat după ea. Am trecut adineaori pe la el; nu primește, e bolnav, dar e bogat, bogat, are influență și... să-i dea Dumnezeu mulți ani cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
succesul șmecherului de Gouraud poate fi pus pe seama acestei bunătăți. Dar întrebați-mă pe mine câte griji și bătaie de cap am avut după aceea cu problema asta... și tocmai cu acest Gouraud! Imaginați-vă, i se adresă el brusc bătrânelului, voiau chiar să înainteze pretenții în legătură cu testamentul și atunci am fost nevoit să recurg la măsurile cele mai energice... ca să le bag mințile în cap... pentru că sunt maeștri în asemenea daraveli! Ne-mai-pomeniți! Dar, slavă Domnului, asta se întâmpla la Moscova

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
întristat și m-ați uluit! strigă din nou prințul. — Îmi pare rău. Dar, la drept vorbind, toate astea-s fleacuri și sunt sigur că n-ar fi avut câștig de cauză, ca întotdeauna. Vara trecută, i se adresă el iarăși bătrânelului, se zice că și contesa K. a intrat într-o mânăstire catolică din străinătate. Nu știu cum se face că ai noștri nu rezistă, dacă cedează acestor inși... descurcăreți... mai ales în străinătate... — Cred că astea ni se trag de la... oboseala noastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că și contesa K. a intrat într-o mânăstire catolică din străinătate. Nu știu cum se face că ai noștri nu rezistă, dacă cedează acestor inși... descurcăreți... mai ales în străinătate... — Cred că astea ni se trag de la... oboseala noastră, bolborosi competent bătrânelul. Și au o manieră de a predica... elegantă, originală... se pricep și să te sperie. Și pe mine, la Viena, în opt sute treizeci și doi, m-au speriat, credeți-mă, dar nu am cedat și am dat bir cu fugiții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că atunci, domnul meu, nu de iezuiți ai dat bir cu fugiții, ci ai șters-o de la Viena la Paris cu frumoasa contesă Levițkaia, părăsindu-ți postul, strecură deodată Belokonskaia. Oricum ar fi, înseamnă că de iezuiți am scăpat! replică bătrânelul și amintirea plăcută îl făcu să izbucnească în râs. Mi se pare că sunteți o fire foarte religioasă, calitate rar întâlnită acum printre tineri, i se adresă el cu blândețe prințului Lev Nikolaevici, care, încă stupefiat, asculta cu gura căscată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
plăcută îl făcu să izbucnească în râs. Mi se pare că sunteți o fire foarte religioasă, calitate rar întâlnită acum printre tineri, i se adresă el cu blândețe prințului Lev Nikolaevici, care, încă stupefiat, asculta cu gura căscată. Probabil că bătrânelul voia să-și dea seama mai bine ce fel de om era prințul; din anumite motive, persoana lui începuse să-l intereseze foarte mult. — Pavlișcev a fost un spirit luminat și un creștin, un adevărat creștin! spuse deodată prințul. Atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
deodată prințul. Atunci cum a putut să se supună unei credințe... necreștine? Catolicismul e totuna cu o religie necreștină! adăugă el brusc. Ochii îi străluceau și parcă îi învăluiau pe toți cei prezenți. — Asta-i cam prea de tot, mormăi bătrânelul și se uită cu mirare la Ivan Feodorovici. — De unde și până unde catolicismul este o credință necreștină? întrebă Ivan Petrovici, răsucindu-se pe scaun. Atunci ce este? — În primul rând, e o credință necreștină! începu prințul din nou, extrem de surescitat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
iar acum îi împing la asta fanatismul, ura față de biserică și de creștinism! Prințul se opri să-și tragă sufletul. Vorbise grozav de repede. Era palid la față și se sufoca. Toți se uitau unii la alții; dar, în sfârșit, bătrânelul râse pe față. Prințul N. își scoase monoclul și îl studia fără încetare pe prinț. Neamțul-poetastru ieși din ungherul lui și se apropie de masă, cu un zâmbet sinistru pe față. — Exagerați foarte mult! spuse tărăgănat Ivan Petrovici, parcă întrucâtva

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
stare să mă exprim, dar... — Dar da-ți-mi voie! Prințul tăcu. Ședea pe scaun drept și nemișcat, țintuindu-l pe Ivan Petrovici cu privirea lui arzătoare. — Cred că v-a uimit din cale afară întâmplarea cu binefăcătorul dumneavoastră, observă bătrânelul cu blândețe și fără să-și piardă calmul. Sunteți înflăcărat... poate, datorită izolării. Dacă ați trăi mai mult printre oameni, iar în înalta societate, sper, toți se vor bucura să primească un tânăr remarcabil ca dumneavoastră, atunci, desigur, vă veți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
ultimele cuvinte, se ridică brusc în picioare, dădu neatent din mână, împinse cu umărul și... se auzi un strigăt general! Vaza se clătină, mai întâi păru să ezite dacă n-ar fi bine cumva să cadă în capul vreunuia dintre bătrânei, însă deodată se aplecă în direcția opusă, spre nemțotei, care, îngrozit, de-abia apucă să sară în lături, și se prăbuși pe parchet. Bubuitul, țipetele, cioburile scumpe împrăștiate pe covor, sperietura, uimirea - o, e dificil și aproape inutil de descris

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
vorbeau cu foarte multă blândețe, mai ales Lizaveta Prokofievna: râzând, îi spunea ceva foarte, foarte încurajator. Deodată simți că Ivan Feodorovici îl bate amical pe umăr; Ivan Petrovici râdea și el; dar mai binevoitor, mai fermecător și mai simpatic era bătrânelul: îl luă pe prinț de mână și, strângându-i-o ușor, lovindu-i-o cu palma celeilalte mâini, îl îndemna să-și vină în fire, ca pe un băiețel speriat, ceea ce-i plăcu grozav prințului; în sfârșit, îl făcu să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Nikolaevici, din pricina unui urcior de lut? adăugă ea chiar cu o umbră de teamă. Gata, dragul meu, altfel mă sperii, zău așa! — Mă iertați și pentru tot? Pentru tot, nu numai pentru vază? întrebă prințul, dând să se ridice, dar bătrânelul îl trase iarăși de mână. Nu voia să-l scape. — C’est très curieux et c’est très sérieux!* îi șopti el peste masă lui Ivan Petrovici, de altfel destul de tare; se poate ca prințul să fi auzit. — Deci, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
aceștia au văzut oameni și mai excentrici decât tine, n-ai cum să-i uimești. Iar tu nici nu ești cine știe ce ciudat, doar că ai spart vaza și ne-ai speriat. Zâmbind, prințul o ascultă. Apoi îl întrebă deodată pe bătrânel: — Nu-i așa că dumneavoastră i-ați salvat de la deportare, acum trei luni, pe studentul Podkumov și pe funcționarul Șvabrin? Bătrânelul chiar roși puțin și mormăi că ar trebui să se calmeze. Am auzit și despre dumneavoastră, i se adresă el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cine știe ce ciudat, doar că ai spart vaza și ne-ai speriat. Zâmbind, prințul o ascultă. Apoi îl întrebă deodată pe bătrânel: — Nu-i așa că dumneavoastră i-ați salvat de la deportare, acum trei luni, pe studentul Podkumov și pe funcționarul Șvabrin? Bătrânelul chiar roși puțin și mormăi că ar trebui să se calmeze. Am auzit și despre dumneavoastră, i se adresă el imediat lui Ivan Petrovici, că în gubernia X, țăranilor, eliberați deja, care v-au pricinuit destule neplăceri, le-ați dat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
observat prințesa... bâigui generalul, cuprins de un fel de extaz bucuros, repetând cuvintele doamnei Belokonskaia, care îl uimiseră. Numai Aglaia era cam tristă; însă chipul ei mai ardea încă, poate și de indignare. Zău că-i foarte simpatic, bâigui iarăși bătrânelul spre Ivan Petrovici. — Am intrat aici cu un chin în inimă, continuă prințul, din ce în ce mai panicat, vorbind din ce în ce mai repede, mai bizar și mai cu însuflețire. Mi-era... mi-era frică și de dumneavoastră, și de mine. Mai mult de mine. Întorcându

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
totul, nu-i așa, nu-i așa? Ei bine, nu-i deloc așa! spuse Ivan Petrovici râzând sarcastic. — Poftim, iar ai luat-o razna! spuse Belokonskaia, neputând să se abțină. — Laissez le dire*, tremură de tot, îi preveni din nou bătrânelul, cu vocea scăzută. Hotărât lucru, prințul nu era deloc în apele lui. — Și ce am văzut? Am văzut oameni distinși, sinceri, inteligenți. Am văzut un om în vârstă care mângâie și ascultă un băiețandru ca mine. Văd niște oameni capabili

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu consoarta demnitarului, nemaiacordându-i prințului nici un pic de atenție; dar consoarta demnitarului trăgea mereu cu urechea și se tot uita cu coada ochiului. — Nu, e mai bine să vorbesc! continuă prințul cu un nou avânt febril, adresându-i-se bătrânelului cu un fel de încredere deosebită și chiar confidențial. Ieri Aglaia Ivanovna mi-a interzis să vorbesc și chiar mi-a precizat subiectele la care nu trebuie să mă refer: știe că sunt caraghios când le abordez! Am douăzeci și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mai ales că chibzuiesc. Dar acum e mai bine să vorbesc. Am deschis discuția tocmai pentru că mă priviți atât de frumos; aveți un chip admirabil! Ieri i-am dat cuvântul meu Aglaiei Ivanovna că voi tăcea toată seara. — Vraiment? * făcu bătrânelul zâmbind. — Dar uneori cred că nu am dreptate să cred așa: sinceritatea e mai importantă decât gesticulația, nu-i așa? Nu-i așa? — Uneori. — Vreau să explic totul, totul, totul! O, da! Credeți cumva că sunt utopist? Ideolog? O, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
De ce să dispărem și să cedăm altora locul nostru, când putem rămâne progresiști și diriguitori? Dacă vom fi progresiști, vom fi și diriguitori. Să devenim servitori ca să fim căpetenii. Începuse să se smucească, voind să se ridice de pe scaun, dar bătrânelul îl ținea permanent în loc, privindu-l totuși cu neliniște crescândă. — Ascultați! Știu că nu e bine să vorbești: e mai bine să dai pildă, să începi pur și simplu... eu am și început... și... și oare e într-adevăr posibil

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
la fiecare pas, lucruri pe care și omul cel mai decăzut le-ar găsi minunate? Priviți un copil, priviți aurora dumnezeiască, priviți cum crește iarba, priviți ochii care vă cercetează și vă iubesc... Se ridicase de mult în picioare vorbind. Bătrânelul îl privea deja speriat. Lizaveta Prokofievna strigă: „Ah, Dumnezeule!“ și, dându-și prima seama despre ce era vorba, își plesni palmele. Aglaia dădu iute fuga la el, apucă să-l prindă în brațe și cu groază, cu chipul deformat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
care l-a cutremurat și l-a doborât“ pe cel nenorocit. Bolnavul zăcea pe covor. Cineva apucase să-i pună o pernă sub cap. Nimeni nu se așteptase la așa ceva. Peste un sfert de oră, prințul N., Evgheni Pavlovici și bătrânelul încercară să reînvioreze serata, dar peste încă o jumătate de oră toți plecară pe la casele lor. Fură rostite câteva cuvinte de compătimire, multe regrete, câteva păreri. Printre altele, Ivan Petrovici spuse că „tânărul e sla-vo-fil80 sau ceva în genul acesta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
de oră toți plecară pe la casele lor. Fură rostite câteva cuvinte de compătimire, multe regrete, câteva păreri. Printre altele, Ivan Petrovici spuse că „tânărul e sla-vo-fil80 sau ceva în genul acesta dar că, de altminteri, opiniile lui nu sunt primejdioase“. Bătrânelul nu se pronunță în nici un fel. Ce-i drept, mai târziu, de-acum a doua și a treia zi, toți o luară puțin în nume de rău; Ivan Petrovici chiar se supără, dar nu prea tare. Generalul, șeful ierarhic al

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
nici să vadă nimic; Evgheni Pavlovici și prințul Ș. se mărginiseră a da doar din mâini, în semn că nu vor să se amestece. Dar el, Lebedev, nu-și pierduse curajul și se consultase cu un jurist foarte abil, un bătrânel onorabil, bun prieten și aproape binefăcător al său; acesta conchisese că treaba este cu desăvârșire realizabilă, numai să existe martori competenți, care să susțină dezechilibrul mintal și absoluta demență și, mai cu seamă, era nevoie de protecția unor persoane sus-puse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919

în toată independența sa de publicist, cercetează anumite cazuri în care ajutorul Austro-germaniei ar putea să fie folositor României {EminescuOpXII 37} în contra unor dispozițiuni prea cotropitoare ale elementelor slave ce astăzi ne înconjoară. D. Maiorescu n-a vorbit nici în numele bătrânei, nici în numele junei drepte, nici chiar a dezvelit un program al său de politică practică și imediat aplicabilă. A examinat însă niște ipoteze viitoare și problematice și, la un pericol ce s-ar putea ivi, a arătat și modul de

Opere 12 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295590_a_296919]