943 matches
-
Zilieru vine cu universul satului altfel decât Ion Horea sau Gh. Pituț, în sensul că nici timpul, ca la Ion Horea, nici tehnica expresionistă, ca la Pituț, nu aduc imaginea copilăriei, ci poetul prin spărturi de flaut întruchipează cu nostalgii bacoviene chemările trecutului. "La un geam, bolnavă de suvenire/ o fată prin feriga de aur/ gingașă mă căta". Horia Zilieru plătește tribut proletcultismului, dar încearcă să facă o poezie a evenimentului într-un stil căutat și entuziast. Rămâne în poezie un
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în contextul orașului sufocat de civilizație în care lucrurile devin organice și mor. Poetul rămâne în ipostaza copilului cu aripi roșii de mătase, sau copilul celui din urmă amurg la care rănile fumegă lumină; "erou urlând în rana însorită". Universul bacovian pătrunde încet-încet în lumea lui Mircea Dinescu: "Grădini plutind, încerc melancolia/ acelei flori numită vag amurg/ din care-am risipit copilăria ca o zăpadă caldă pe un burg." După o lectură a volumului, rămâi plăcut impresionat de imagistică, de muzică
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
zile" (1966), "Nuduri" (1968) sunt volume pentru care Al. Piru face trimiteri la Hölderlin, Blaga și G. Călinescu, pentru ca apoi să treacă, după M. Mincu 1, la adevăratul debut, prin "Patimile după Bacovia". Aici încearcă să persifleze pustiul și târziul bacovian, trăirea apăsătoare în locul unde nu se întâmplă nimic, târgul în care ceața este chinuitoare, căruia-i lipsește pitorescul de altădată: "Numai tusea mai aruncă pe caldarâm frunze însângerate". O mlaștină filistină, care la strigătul poetului rămâne și insensibilă, îi va
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
îți jinduim toți clipa/ când goală-n fața noastră vei apărea lucind/ O, urletul cu care te despicarăm, moarte!/ O, sângele pe buze, al primului hymen!/ Prima fecioară a omului". Obsesia morții, ipostaza sentimentală și nostalgică este într-un fel bacoviană: "Goală, soru-mea se-ntinde,/ Și o aud gemând. Îi pipăi clar obrazul și urlu" sau " Va veni un dric la voi, ca melcul,/ cu cornițe negre scoase afară./ Signor vierme, cu profilul gingaș,/ Chip de roză, ori de trestioară,/ Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
se dezvăluie decât atât cât s-o putem intui: "vine toamna/ și mă acoperă de palori/ beau alcooluri ciudate/ pe un dulce fond de erori". Lumea organică și cea anorganică sunt supuse metamorfozării și trecerii ("Umbra", "Hârtie albastră"), atmosfera este bacoviană, chiar versificația ne trimite la poetul "plumbului" și al "scânteilor galbene", îi lipsește însă eroismul deznădăjduit al poetului ce a coborât în infern ("Din altă toamnă", "Văzduh", "Bacovia", "Culorile se schimbă"). Motivul păsării Phoenix sensibilizează comentariul existenței. Însăși zăpada, care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
în contextul orașului sufocat de civilizație în care lucrurile devin organice și mor. Poetul rămâne în ipostaza copilului cu aripi roșii de mătase, sau copilul celui din urmă amurg, la care rănile fumegă lumină, "erou urlând în rana însorită". Universul bacovian pătrunde încet-încet în lumea lui Mircea Dinescu: "Grădini plutind, încerc melancolia/ acelei flori numită vag amurg/ din care-am risipit copilăria/ ca o zăpadă caldă pe un burg." După o lectură a volumului rămâi plăcut impresionat de imagistică, de muzică
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
a învățat să construiască lumi nostalgice (ce ne trimit la expresioniști, dar și la tradiționaliștii care cântă: casa, copilăria și satul, abordate de el, altădată, într-o formulă voit prozaică), încât tot ce ne spune despre iubire, durere, stări nevrotice bacoviene coboară balanța spre cotidian și spre o permanentă putere de a o lua de la capăt ("în rest e o zi de luni"). P. Stoica reînvie o lume de mult apusă: orașe mici, târguri, cu existența lor banală, într-o melancolie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
vis, înserarea coboară ca un vis, singurătatea este alungată, fiindcă, odaia se umple cu vis: "E o vioară pe care am plăsmuit-o/ în atelierul meu din țara viselor". 6 Și Ion Caraion se apropie de peisajul copilăriei, de târgul bacovian cu care se înrudește prin melancolie și convulsie. Poetul tulbură universul poeziei cu imaginile sale ferme, care ne trimit pe rând la simboliști, ca univers și muzică, la expresioniști, când evocă războiul și dezastrele lui, la o poezie de notație
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Dv. carte cu Amintiri de la «V[iața] R[omînească]». M-am «înzăpezit» pe-aici, printre brădet (stătea la Poiana Țapului - n. m.), stîncării și la masa mea de scris, unde oficiez înfășurat în toga violetă a melancoliei și a tristeților bacoviene. (Poetul băcăuan iubea «violetul» și abia astăzi îl înțeleg.) Fratele lui Bacovia, avocat pensionar pe-aici, prieten de-al meu, îmi spunea odată că nu pricepe de ce se face atîta caz de George! El nu l-a văzut decît beat
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
din pod, grămezi de strigoi,/ Și-n hău, peste lanuri, strigoii se pierd/ Roșii, galbeni și verzi”1). Prin faptul că se bazează pe o pretinsă aluzie folclorică și nu pe o experiență directă, „Strigoii” constituie o excepție în cadrul liricii bacoviene. După determinările Agathei, data scrierii poemului e anul 1902. Acum, într-o vreme de oboseală și deziluzie aproape generale, cuvîntul „basm”, a cărui carieră a început, în mod distinct, cu Eminescu („Visez la basmul vechi al zînei Dochii” etc.)2
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
vreau nicidecum să spun că Bacovia n-a avut noțiunea de manuscris: termenul figurează în vocabularul său. Fără îndoială, odată „transpusă” pe foaia de caiet, „inspirația” urma un proces de prelucrare literară. Dar e o mare deosebire între variantele poemelor bacoviene și cele ale altor poeți. Uneori, în cazul său, chiar denumirea de „variante” pare abuzivă. Exceptînd „Lacustră”, „Nocturnă” (Fug rătăcind în noaptea cetății), „Stanță la Bacovia” și alte cîteva, în care numărul intervențiilor e mai mare, poetul nu operează schimbări
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
ferestrele larg deschide răzbătea vocea sa. Nu pot să uit uluirea pe care am resimțit-o, la fel ca mulți dintre oaspeți. Unul dintre ei mi-a mărturisit: „Nici nu credeam că există...” într-adevăr!... Acest aspect al difuzării operei bacoviene e puțin cunoscut. Așa stînd lucrurile, surprinde faptul că discurile realizate de Electrecord în deceniul care a trecut de atunci - ultimul (Versuri de G. Bacovia, EXE 01887), cu ocazia centenarului, în 1981 -, au trecut neobservate. Discul din urmă cuprinde 35
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
nervii te vor”, ca în Opere (1944)(volumul din care citea), și nu mă dor, cum e în edițiile curente. Un cuvînt și despre interpretarea actorilor: tendința celor mai mulți (excepție Ion Caramitru și, parțial, Irina Răchițeanu-Șirianu) e de a eminescianiza textul bacovian. „Poemul de mîine” Cum nu știau unii, în 1971, de discul cu vocea poetului, gravat pe vinil în 1966, așa nu știu unii, azi, de faptul că Bacovia apare într-un film: „George Bacovia - poemul de mîine”, un scurt-metraj bine
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
așa nu știu unii, azi, de faptul că Bacovia apare într-un film: „George Bacovia - poemul de mîine”, un scurt-metraj bine făcut, operă a unui regizor și poet cu scriitură fină, calmă, Nicolae Cabel. După enunțarea succintă a principalelor teme bacoviene, filmul evocă mediul băcăuan, așa cum l au fixat ilustratele de la începutul secolului XX, evidențiază pasiunea lui Bacovia pentru desen și muzică, relevă existența banală, aproape anonimă, a poetului și, prin contrast cu aceasta, difuzarea tot mai largă prin ediții succesive
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
poetul. Toate componentele filmului sînt reușite și atent echilibrate: imaginea (Liviu Georgescu, Romeo Chiriac) are o apreciabilă claritate și adîncime, iar ilustrația muzicală, alcătuită de Andrei Bretz din fragmente ale unor concerte de Enescu și Saint-Saëns, reliefează subtil monodia versurilor bacoviene, rostite aci chiar de autorul lor, după înregistrarea existentă în Fonoteca de aur a Radiodifuziunii Romîne. Citatele în numai două pagini din „Dintr-un text comun”1), Bacovia - fapt neobișnuit de el - introduce trei citate. Pînă acum, editorii nu s-
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
asemenea, a avut mînă bună punînd în față poemul omonim 1), care, deși nu conține nimic doctrinar, a părut, și unora le mai pare încă, o „artă poetică”. Aci e într adevăr cea mai mare concentrație de „plumb” din lirica bacoviană: 7 ocurențe (cu cea din titlu) dintr-un total de 30. Efectele ei s-au răsfrînt asupra mecanismelor receptării: impresia celor mai mulți dintre lectori este că aproape totul e „plumb” în Bacovia. Ulterior, poetul însuși a trebuit, cred, să țină seama
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Opere, p. 115. 4. II Regi, 14, 25-26. 5. II Regi, 18, 8. 6. II Regi, 18, 9 7. II Regi, 18, 33 8. „Furtună” pare scrisă pe tiparul „Toamnei” lui Coșbuc (v. Versuri, EPL, 1961, p. 144), însă geamătul bacovian, expresie a unei suferințe atroce, e mai profund decît cel din poemul autorului clasic. Acesta evocă încleștarea dintre vînt (barbar din nord) și „regele codru”: „Și codrul se-ndoaie;/ Și-l biruie vîntul,/ Rîzînd îl zugrumă/ Și-i rupe vestmîntul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
versurile ,,Și plouă, și ninge-/ Și ninge, și plouă” au fost folosite ca titlu al unui articol despre poet, de Horia Roman (,,Adevărul”, 51, nr. 16, 12 februarie 1937, p. 1). Iar V. Copilu Cheatră le-a inserat într-o ,,Bacoviană” publicată în ,,Claviaturi”, 2, nr. 4, 1943, p. 12. 5. Opere, 2, ESPLA, 1960, p. 525. 6. Opere, p. 324. 7. V. „Despre limbă și stil”, în Dosarul Bacovia, II, Ed. Agora, 2004, p. 229-232. 8. Opere, ESPLA, 1960, p.
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
critică la debut, își va fi zis că n-a venit încă vremea lui, dar că va veni. A așteptat. Iar din deceniul al treilea al secolului trecut, originalitatea sa a început să fie recunoscută. „Se vorbea cîteodată de curentul bacovian”. Momentan - observa el ironic - nu se știa prea bine unde trebuie încadrat... Ceea ce-i extraordinar însă în povestea de mai sus e că, în decursul lungii sale vieți, Bacovia nu s-a străduit pentru altceva decît să transforme impresia despre
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
poemul „Plumb”: „Stam singur lîngă mort... și era frig...” Un frig ce mortifică, un „frig de moarte”, de care nu poți scăpa decît plecînd. De altminteri după un vers poemul se termină. însă frigul din „Plumb” trece în întreaga lirică bacoviană. în „Moină” amintirea răcorii cavoului e încă persistentă. „Și-s umezi păreții,/ Și un frig mă cuprinde -/ Cu cei din morminte/ Un gînd mă cuprinde...” Umezeala are un efect paralizant. L-a simțit și Tudor Arghezi: „Mie frig din creștet
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
de azi „orașul lui Bacovia”. Acesta nu mai există - am mai spus-o - decît în arhive. Ca băcăuan prin adopție, de-a lungul a peste patru decenii, abia de două ori am avut senzația clară că mă aflu în interiorul spațiului bacovian: într-un septembrie, la capătul străzii Trotuș, cînd, privind spre asfințit, mi s-a părut că m-am rătăcit într-un pustiu vegetal, încremenit și fără orizont, iar a doua oară, într-o iarnă, în parc, după o furtună de
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
doua oară, într-o iarnă, în parc, după o furtună de zăpadă, cînd copacii erau ca-n „Decor”, albi și negri, și sub cerul gri zburau cîrduri de corbi. Dar asemenea senzații poți avea și-n altă parte. Prin urmare „bacovieni” sîntem/sau putem deveni nu atît prin circumstanțe, cît prin experiențe. Ca să simți ca Bacovia, trebuie să trăiești ca Bacovia. Formula „e ca-n Bacovia”, folosită și în discuțiile obișnuite, atestă că poetul a devenit o referință. „Plouă ca-n
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
o mică bravură, pentru că în acel an au apărut doar trei articole despre poet. Critica încă era reținută în fața operei sale. Ulterior, spre sfîrșitul anilor ’60, situația s-a schimbat, iar deceniul 1971-1981 a devenit cel mai abundent din bibliografia bacoviană. Apoi, după centenar, aceasta a început să se rarefieze. A scrie despre Bacovia e iarăși dificil, poate chiar mai dificil decît în 1964. Atunci el trebuia descoperit, revendicat. Sentimentul general era că i se făcuse nedreptatea de a nu i
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
decît alții. Poetul e pentru oricine vrea să-l citească și să-l studieze. Un băcăuan nu e mai abilitat decît - să zic - un clujean, un timișorean sau un ieșean - să-l înțeleagă . Un băcăuan nu e cu necesitate un „bacovian”, cum adesea se spune sau se crede, sau un „bacovianolog”. în cazul invers ar exista batalioane de „bacovieni” și „bacovianologi”! Am fost contrariat ori de cite ori am citit despre „sesiuni Bacovia”, organizate de azi pe mîine, heirupist, după modelul
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
mai abilitat decît - să zic - un clujean, un timișorean sau un ieșean - să-l înțeleagă . Un băcăuan nu e cu necesitate un „bacovian”, cum adesea se spune sau se crede, sau un „bacovianolog”. în cazul invers ar exista batalioane de „bacovieni” și „bacovianologi”! Am fost contrariat ori de cite ori am citit despre „sesiuni Bacovia”, organizate de azi pe mîine, heirupist, după modelul brigăzilor de la Salva Vișeu și Bumbești-Livezeni, cu cîte 30-40 de participanți din localitate. Viața și opera lui Bacovia
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]