KorAP: Find »[drukola/base=beznă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...127 >

3,162 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600

Citisem o descriere identică a acelei scene În Umbra vîntului. În povestire, protagonistul ieșea În fiecare noapte pe balcon, la miezul nopții, și descoperea cum un străin Îl privea din Întuneric, fumînd cu nepăsare. Chipul lui rămînea Întotdeauna ascuns În beznă și numai ochii se insinuau În noapte, arzînd ca jarul. Străinul rămînea acolo, cu mîna dreaptă vîrÎtă În buzunarul unei jachete negre, pentru ca mai apoi să se Îndepărteze, șchiopătînd. În scena la care tocmai asistasem, străinul acela putea fi un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
că, uneori, el se ducea singur. — O noapte numai bună pentru remușcare, Daniel, spuse un glas din Întuneric. O țigară? Am sărit În picioare cît ai clipi, cu un frig subit În trup. O mînă Îmi oferea un chiștoc din beznă. — Cine sînteți dumneavoastră? Străinul Înaintă pînă În pragul beznei, lăsîndu-și chipul În umbră. O adiere de fum albastru ieșea din țigară. Am recunoscut de Îndată costumul negru și mîna aceea ascunsă În buzunarul jachetei. Ochii Îi străluceau ca niște mărgele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
bună pentru remușcare, Daniel, spuse un glas din Întuneric. O țigară? Am sărit În picioare cît ai clipi, cu un frig subit În trup. O mînă Îmi oferea un chiștoc din beznă. — Cine sînteți dumneavoastră? Străinul Înaintă pînă În pragul beznei, lăsîndu-și chipul În umbră. O adiere de fum albastru ieșea din țigară. Am recunoscut de Îndată costumul negru și mîna aceea ascunsă În buzunarul jachetei. Ochii Îi străluceau ca niște mărgele de sticlă. — Un prieten, zise. Sau asta nădăjduiesc să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
de foc. Acela era țesutul mort pe care Îl atinsese Clara. — Să le ard, murmură el, cu glasul și privirea otrăvite de ură. O adiere a brizei Îi stinse chibritul dintre degete și chipul său rămase din nou ascuns În beznă. — O să ne mai vedem, Daniel. Eu nu uit niciodată o față și cred că, Începînd de azi, nici tu, zise el Încet. Spre binele tău și al prietenei tale Clara, am Încredere că vei lua decizia corectă și că vei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
acest subiect cu domnul Neri, care În mod sigur are un nume de filfizon. Eu nu m-aș Încrede În el nici cît negru sub unghie. Dintr-o dată, străinul se Întoarse și o porni spre cheiuri, o siluetă evaporîndu-se În beznă, Învăluită În rîsul ei contrafăcut. 8 O mantie de nori scînteind de electricitate călărea dinspre mare. O luasem la fugă pentru a mă adăposti de aversa ce se apropia, Însă cuvintele acelui individ Începeau să-și facă efectul. Îmi tremurau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
tremură sub picioare. Pulsul fragil al luminii electrice care contura fațade și ferestre se risipi cîteva secunde mai tîrziu. Pe trotuarele pline de bălți, felinarele clipeau, stingîndu-se ca niște lumînări În vînt. Pe străzi nu se zărea nici țipenie, iar bezna creată de pana de curent se răspîndi cu un suflu fetid care urca din gurile de scurgere ce se vărsau În sistemul de canalizare. Noaptea deveni opacă și impenetrabilă, iar ploaia - un lințoliu de abur. „Pentru o astfel de femeie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
de chică și Îmi scotoci prin buzunare pînă cînd dădu peste chei. M-am prelins pe pardoseală, ținîndu-mă de stomac, scîncind de agonie sau de mînie. — Spuneți-i Clarei că... Mi-a trîntit ușa În nas, și am rămas În bezna cea mai desăvîrșită. Am căutat cartea bîjbîind prin Întuneric. Am găsit-o și m-am tîrÎt cu ea pe scări În jos, rezemîndu-mă de ziduri, gîfÎind. Am ieșit afară scuipînd sînge și respirînd pe gură cu bulbuci. Frigul și vîntul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
mai poată găsi. Isaac aruncă o privire bănuitoare pe străduță. Deschise un pic ușa și Îmi făcu semn să mă strecor Înăuntru. Vestibulul Întunecat și insondabil mirosea a ceară arsă și a umezeală. Se putea auzi o picurare intermintentă În beznă. Isaac Îmi Întinse opaițul ca să-l țin În timp ce el scotea din pardesiu un mănunchi de chei care ar fi stîrnit invidia unui temnicer. Conjurînd vreo știință necunoscută, nimeri cheia pe care o căuta și o introduse Într-o Încuietoare protejată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
o singură carte necunoscută din infinitatea acelei necropole, alte zeci de mii rămîneau neexplorate, uitate pentru totdeauna. M-am simțit Înconjurat de milioane de pagini abandonate, de universuri și de suflete fără stăpîn, care se cufundau Într-un ocean de beznă, În timp ce lumea care palpita În afara acelor ziduri Își pierdea memoria pe neștiute, zi după zi, simțindu-se cu atît mai Înțeleaptă cu cît uita mai mult. Se iveau primele sclipiri ale zorilor cînd m-am Întors la apartamentul din strada

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
negurile din sală, un suflu de lumină clipitoare care abia contura linii și pete de culoare. L-am recunoscut de Îndată pe omul fără chip, Coubert. Privirea lui lipsită de pleoape lucea, oțelită. ZÎmbetul său lipsit de buze rînjea În beznă. Am simțit cum niște degete reci mi se strîng În jurul inimii. Două sute de viori izbucniră pe ecran, urmară Împușcături, strigăte și scena se adînci În tenebre. Pentru o clipă, parterul dispăru În bezna absolută și nu putui auzi decît zvîcnirile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
ZÎmbetul său lipsit de buze rînjea În beznă. Am simțit cum niște degete reci mi se strîng În jurul inimii. Două sute de viori izbucniră pe ecran, urmară Împușcături, strigăte și scena se adînci În tenebre. Pentru o clipă, parterul dispăru În bezna absolută și nu putui auzi decît zvîcnirile care Îmi răsunau În tîmple. Încetul cu Încetul, o scenă nouă se ilumină pe ecran, destrămînd Întunericul din sală În aburi de penumbră albastră și purpurie. Omul fără chip dispăruse. M-am Întors

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
portăresei și am perceput mirosul acru de sudoare pe care-l emana. M-am simțit ca un hoț de morminte, cu sufletul Îmbătat de lăcomie și dorință. — Auziți, ce-o fi zgomotul ăsta? a Întrebat portăreasa, neliniștită. Ceva flutura prin beznă, alertat de prezența noastră. Mi s-a părut că Întrezăresc o formă palidă plutind la capătul holului. — Porumbei, am zis eu. Trebuie că s-au strecurat pe vreo fereastră spartă și au cuibărit aici. Să știți că mie-mi fac

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
mă privea cu teamă, ca și cum aș fi fost pe punctul de a deschide cutia Pandorei. — Încăperea asta dă În stradă? am Întrebat eu. Portăreasa tăgădui. — Are o ferestruică, o răsuflătoare care dă spre luminator. Am Împins ușa. Un puț de beznă ni se deschise dinainte, impenetrabil. Lumina slabă din spatele nostru ne precedă ca o adiere care abia izbutea să scrijelească umbrele. Fereastra ce dădea spre curtea interioară era acoperită cu paginile gălbejite ale unui ziar. Am smuls foile și o săgeată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
impenetrabil. Lumina slabă din spatele nostru ne precedă ca o adiere care abia izbutea să scrijelească umbrele. Fereastra ce dădea spre curtea interioară era acoperită cu paginile gălbejite ale unui ziar. Am smuls foile și o săgeată de lumină vaporoasă străpunse bezna. — Doamne Iisuse Hristoase, murmură portăreasa lîngă mine. Încăperea era infestată de crucifixe. Atîrnau de tavan, unduindu-se la capătul unor sfori, și acopereau pereții, fixate În cuie. Erau cu zecile. Se puteau Întrezări În toate ungherele, zgîriate cu cuțitul pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
adormit gîndindu-mă la inspector, la Fermín și la ceasornicar. CÎnd m-am deșteptat, era ora două noaptea. M-am dus pe hol și am văzut că tata se retrăsese În camera lui cu deșteptătorul cel nou. Apartamentul era cufundat În beznă, iar lumea Îmi părea un loc mai obscur și mai sinistru decît mi se păruse cu o noapte În urmă. Am Înțeles că, În fond, nu ajunsesem niciodată să cred că inspectorul Fumero ar fi fost real. Acum aveam impresia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
un bilet de clasa a treia pînă la stația Tibidabo. Am făcut drumul Într-un vagon populat cu ordonanțe, servitoare și zilieri care duceau cu ei sandvișuri de mărimea unor cărămizi, Învelite În foi de ziar. M-am refugiat În bezna tunelelor și mi-am rezemat capul de fereastră, mijindu-mi ochii În timp ce trenul străbătea măruntaiele orașului, pînă la poalele muntelui Tibidabo. CÎnd am urcat din nou În stradă, mi s-a părut că redescopeream o altă Barcelonă. Se crăpa de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372

am constatat că ușa nu era încuiată. Am intrat înăuntru urmat de Stroeve. Era întuneric în cameră. Am putut vedea că e un fel de pod cu acoperișul mansardat și o licărire slabă, doar un pic mai puternică decât în bezna cea mai adâncă, venea de la o lucarnă. — Strickland! am strigat. Nici un răspuns. Totul, era într-adevăr teribil de misterios și mi s-a părut că Stroeve, aflat la un pas în urma mea, tremura din tot trupul. O clipă am șovăit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
dacă să aprind un chibrit. Am deslușit cu greu un pat aflat în colțul camerei și m-am întrebat dacă nu cumva lumina o să ne dezvăluie un cadavru. — Ce, mă prostule, n-ai un chibrit? Glasul lui Strickland, venind din bezna aceea și atât de aspru, m-a făcut să tresar. Stroeve a scos un strigăt: — Doamne Dumnezeule, credeam că ai murit. Am aprins un chibrit și am căutat o lumânare. În clipa aceea am zărit o încăpere micuță, pe jumătate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240

bine. - Sabia i-a retezat trupul În dreptul rinichilor. Totuși, a continuat să trăiască, din vrerea lui Dumnezeu! Ea a rostit cuvinte cumplite Împotriva păgânilor și le-a Înfrânt semeția oarbă, zăpăcindu-i și Îngrozindu-i. Și, În timp ce aceștia bâjbâiau prin bezna lor, puținii care au izbutit să fugă s-au salvat, ducând-o cu ei pe pământurile luminate de harul lui Dumnezeu. Fecioara străbătea În continuare mulțimea cu privirea ei Înghețată. Albastrul pupilelor era atât de deschis Încât părea aproape alb

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
al II-lea? Marele Bigarelli? - Oh, mare Într-adevăr... În plănuirea răului. Relicvariul acela... Știu eu cum l-a făcut... Bătrânul clătina din cap. Dante era perplex: poate că mintea acelui om se găsea la amurg, ori coborâse deja În beznă. Dar numele acela, Guido Bigarelli, Îi răsuna În minte ca un clopot de alamă. Arhitectul Împăratului, mâna dreaptă a lui Frederic În toate visele sale cele mai perverse. Se povestea că Îi decorase capela secretă de la Palermo, după ce suabul se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
doar al lui Dumnezeu, precum arată Toma din Aquino și sfântul Bonaventura, printre mulți alții, replică poetul. Pe nesimțite, Își Încrucișase din nou mintea cu vechiul profesor, reluând un duel neîncheiat. - Mai există și alți maeștri care să ne lumineze bezna. Alții au căutat și caută lumina, pe lângă cei mari la care ai făcut trimitere. Despre unii am vorbit, pe vremea aceea. Despre alții, Însă, nu era prudent să o facem, nici măcar pe pământul Franței. - Dar aici, la Florența? - Poate. Dante

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
pe Dumnezeu cu asalt, În loc să Îl cheme printre noi cu umilință, ca În bisericile noastre. La această ultimă observație, Dante avu o tresărire. - De urcat până la Dumnezeu... Da, aici e problema... - Ce vrei să spui? - Tripla Împărăție a morților, În beznă și În lumină. Am planificat deja În minte primele două condiții, a celor pierduți și a celor care În foc Își curăță păcatele. Dar despre a treia Împărăție... - Paradisul? Cum ți-l imaginezi? - Aceasta e poarta Încă Închisă, Cecco. În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
aprinzându-i-se pe chip. - La Ierusalim, pe timpul cruciadei, se spune că Frederic ar fi Încheiat un pact cu necredincioșii, care, În schimb, i-au dezvăluit taina panaceului, leacul care vindecă orice boală și care alungă moartea dincolo de hotarele Împărăției beznei. Din pricina acestei legende se crede că Frederic nu a murit și că așteaptă să se Întoarcă după ce se vor fi rotit cincizeci de sori de la dispariția sa. Gândește-te, messer Durante: Întoarcerea Anticristului În anul Jubileului. Nu-i așa că ar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
care am căpătat-o mi-a afectat În ultima vreme capacitatea vizuală a ochiului drept. Și, prin acea misterioasă simpatie care leagă organele Îngemănate, afecțiunea unuia se extinde Încetul cu Încetul și la celălalt. În curând mă voi pomeni În beznă, iar singura lumină vizibilă a stelelor va fi pentru mine amintirea. De aceea trebuie să mă grăbesc. Continuară să pășească În tăcere. Poetul Încerca să se mențină la pasul Însoțitorului său, viguros și iute, În ciuda căldurii infernale. - Mărșăluiești ca un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
inimă atât de nobilă Încât să mai nutrească vise. - Visele ne vorbesc Într-o limbă de neînțeles, noaptea. Dar chiar și ziua totul În jurul meu se confundă Într-o Încâlceală de simboluri. Mă simt pierdut Într-o pădure Întunecată precum bezna morții. - Pari a te afla În pragul infernului, prietene, murmură Arrigo. - Spre infern mă și duce gândul, și spre starea În care se găsește sufletul În Împărăția celor veșnice. - Dar de ce trebuie să te gândești la Hades? Cum rămâne cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]