1,369 matches
-
Weltanschauung-ul „noii spiritualități” devin, oricum, tot mai numeroase. Și nu doar la Contimporanul. Este suficient să amintim cunoscutul articol-manifest din unu al ortodoxistului Paul Sterian („Poezie agresivă sau despre poemul-reportaj“) sau sexualismul autenticist, vitalist și „exasperat” al tînărului Geo Bogza, afin freneziei experiențialiste a lui Mircea Eliade. „Taxat” la rubrica de „revista revistelor“ pentru un atac dur la adresa lui Tudor Arghezi, tînărul Constantin Noica va fi și el găzduit la Contimporanul cu un scurt și condescendent comentariu despre mutarea la București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
după „excomunicarea” de către unu a lui Virgil Gheorghiu, ruptura dintre Voronca și fostul său emul, Stephan Roll (care îi recenzase volumele anterioare în tonuri flamboaiante), va scinda revista: de o parte, majoritatea celor ostili trădătorului, de cealaltă - mai ales Geo Bogza, prieten și apărător fidel. Divorțul (citește: eliminarea lui Voronca) nu va întîrzia prea mult. Apropiindu-se tot mai mult de sovietism, „uniștii” îmbrățișează - ce-i drept, timid - teza determinării social-politice a artei. Respingerea futurismului italian de către foștii săi adepți (Roll
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
anii ’20: revista 75 HP, ca și unele numere speciale din revistele unu și Alge, este concepută histrionic, asezonată cu slogane ludice de „bîlci”. Anunțurile teribiliste sînt o adevărată regulă a jocului. Multe gesturi publice sfidătoare ale autorilor avangardiști (Geo Bogza, Stephan Roll, Virgil Gheorghiu) au caracterul unor happening-uri, performanțe sau „acțiuni”. Măștile, pozele, clovneriile și arlechinadele vin către avangardă pe filiera decadentismului ironic (Jules Laforgue, Charles Cros, Tristan Corbière, Ion Minulescu) sau a teatralității flamboaiante (D’Annunzio). Observații pertinente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poetice ale „grupului suprarealist român” din anii ’40 (Gellu Naum, Gherasim Luca, D. Trost, Paul Păun, Virgil Teodorescu). De fapt, încă din manifestul revistei Viața imediată din 1932, intitulat „Poezia pe care vrem să o facem” și semnat de Geo Bogza, Gherasim Luca, Paul Păun și S. Perahim, extravaganța ludică se retrage în favoarea unei seriozități agresive: implicarea în social ia locul histrionismului cabotin și „iresponsabil”. „Petrecerea” estetică a anilor nebunatici se încheiase. Capitolul XI. Mitologiile cinematografice ale integralismului Prezente regulat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
culturale și literare românești, ed. cit: „înrudirea cinematografului cu magia” și „esența suprarealistă a filmului” sînt - trebuie precizat - idei comune atît la Contimporanul (v. articolele despre film ale lui Filip Corsa), cît și la unu (unde Sașa Pană și Geo Bogza disertează pasionat despre caracterul suprarealist al unor filme ca Un chien andalou de Luis Buñuel sau despre „magia” desenelor animate ale lui Walt Disney, salutînd totodată cinematografia lui Eisenstein și Pudovkin). Preocupările cele mai articulate privind estetica cinematografică le întîlnim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
un roman al lui Charles Ferdinand Ramuz. În anii următori, Ilarie Voronca va lucra la o companie cinematografică, iar despre Tristan Tzara aflăm chiar din Integral că „lucrează la un scenariu de film”. O amplă prozopoemă suprarealistă a lui Geo Bogza publicată în revista Urmuz și intitulată „Nocturnă pentru Bébé. Scenariu de film” încearcă să „filmeze” un „voiaj nocturn” pe parcursul căruia „în creier se spărsese o conductă și gîndurile țîșneau în sus, pulverizînd analogii”. Obsesii cinematografice apar și în fapul divers
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Ilarie Voronca („miliardarul de imagini” și apologetul „imaginațiunii” nu este doar un adept al „pictopoeziei”, ci și al cinepoeziei), Stephane Roll, B. Fondane, Sașa Pană și ceilalți, datorează mult fascinației noii arte, ca și reportajele de mai tîrziu ale lui Bogza. Din păcate, nu există nici un experiment cinematografic avangardist în România interbelică. Emulația s-a „rezolvat”, și de acestă dată, în literatură... Criticul francez Michel Carassou insistă asupra crizei spirituale pe care Fondane a resimțit-o după plecarea la Paris: vreme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de la unu („o inteligență acidă, ce-și difuzează activitatea în conducerea revistei, în articole redacționale, în schițe”), explicabilă doar prin relația de amiciție dintre cei doi, e urmată de expedierea la grămadă a restului colaboratorilor. De un bonus „beneficiază” Geo Bogza („unul dintre cei mai fanatici”, pornit de la poeme „ce închid și imagini inteligibile” spre a ajunge apoi la „grațiozitățile” de „reportaj versificat”), „demiurgul Tr. Tzara, cu o poezioară nu prea obscură, «Bifurcation» și Jack Spintecătorul (St. Roll) cu o „Erotică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Urmuz, atrăgînd atenția că Arghezi, Maniu sau Vinea îi sînt „anteriori atît ca formație, cît și ca editură”. Observă apoi că faptul că „duhul urmuzian” a fost dus „pînă la ultimele lui consecințe” de către „comparșii de la unu (Sașa Pană, Geo Bogza, Stephan Roll)”, cu adaosul că „la toți aceștia ucenicia și simbolul urmuzian se intensifică cu tot ceea ce suprarealismul și expresionismul de după războiu sugerează”. Face, de asemenea, o pertinentă distincție tipologică între literatura lui Urmuz și cea a lui Jacques G.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a drumului nou spre poezie, a jocului gratuit al minții, a alchimiei absurdului - noi îl ținem minte și inima noastră fumegă tămîie spre el. Requiescat!” Comparația între Urmuz și Eminescu - plasați sub zodia „poeților maudits” - fusese făcută și de Geo Bogza, în manifestul său apologetic din unu („Urmuz premergătorul”). Peste decenii, Marin Mincu o va recupera teoretic, „din perspectiva unei istorii a formelor artistice”, în studiul introductiv la antologia Avangardismul poetic românesc. În numărul 1 al revistei Capricorn, chiar lîngă recenzia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Voiculescu, N. Crevedia, R. Boureanu, E. Gulian, I. Georgescu, S. Stolnicu, George Gregorian, Al. Philippide, Camil Baltazar, G.St. Cazacu, George Dumitrescu, Radu Gyr, Dragoș Vrânceanu, E. Jebeleanu, Horia Stamatu, V. Gheorghiu, Urmuz, B. Fundoianu, H. Bonciu, Ilarie Voronca, Geo Bogza. La fel ca și alți comentatori din epocă, Boz îl consideră pe Urmuz poet. Reținem deocamdată revendicarea autorului Cronicarilor în sprijinul „nihilismului liric” și al „frondei” tinerei generații de scriitori: „Urmuz satisface o tinerețe pornită pe frondă și negare absolută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
pentru a adăuga imediat că Florile de mucigai „rezumă toată problematica modernă în cele 124 de pagini publicate și epuizează atitudinile și tehnicile, strecurîndu-le într-o unitate perfectă, clădind un cosmos, uman și emotiv”. În privința Poemului invectivă al lui Geo Bogza, criticul se arată rezervat, aproape ostil, nu întotdeauna însă și necomprehensiv; apropierile de Sade, Rimbaud, Lautréamont sau Arghezi sînt relevante („coșmarul unui adolescent chinuit de eumenidele sexului”; „Mai degrabă ar proveni din filonul unui Sade sau Gines de Rais, unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
ostil, nu întotdeauna însă și necomprehensiv; apropierile de Sade, Rimbaud, Lautréamont sau Arghezi sînt relevante („coșmarul unui adolescent chinuit de eumenidele sexului”; „Mai degrabă ar proveni din filonul unui Sade sau Gines de Rais, unde erotica este priapism”; „față de Geo Bogza, Rimbaud e un prunc nevinovat”; „poezie la Lautréamont, biologie la Bogza”; „influența viziunilor demonice ale lui Arghezi”, dar și: „confesiunea propriilor experiențe”; „lipsă de plasticitate a viziunilor”, „vocabular cu totul desuet”; „accente de simbolism diluvic”). Dincolo de diagnosticul sever („document”), Boz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
sau Arghezi sînt relevante („coșmarul unui adolescent chinuit de eumenidele sexului”; „Mai degrabă ar proveni din filonul unui Sade sau Gines de Rais, unde erotica este priapism”; „față de Geo Bogza, Rimbaud e un prunc nevinovat”; „poezie la Lautréamont, biologie la Bogza”; „influența viziunilor demonice ale lui Arghezi”, dar și: „confesiunea propriilor experiențe”; „lipsă de plasticitate a viziunilor”, „vocabular cu totul desuet”; „accente de simbolism diluvic”). Dincolo de diagnosticul sever („document”), Boz e singurul critic interbelic care intuiește, la tînărul Bogza, depășirea poeticității
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
biologie la Bogza”; „influența viziunilor demonice ale lui Arghezi”, dar și: „confesiunea propriilor experiențe”; „lipsă de plasticitate a viziunilor”, „vocabular cu totul desuet”; „accente de simbolism diluvic”). Dincolo de diagnosticul sever („document”), Boz e singurul critic interbelic care intuiește, la tînărul Bogza, depășirea poeticității canonice înspre explorarea - transestetică - a unor teritorii-limită ale psihicului, valorificate doar de Urmuz și suprarealiști: „La urma urmei, în aceste domenii de limită ale poeziei moderne, Éluard și Breton au scris o carte de poeme care imitau formele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Éluard și Breton au scris o carte de poeme care imitau formele de psihoză și demență, că nu mai putem ști dacă mai are o valoare conceptul de poezie. Urmuz preconiza în unicul său flirt cu absurdul o para-poezie. Geo Bogza este tot așa — o reacțiune contra temei esențiale a poeziei înseși și o reintrare în biologie. Ca atare este un document pentru stări de limită”. Într-o recenzie ulterioară apariției Cărții cu poeți, criticul se pronunță despre primul roman al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
principalul indicator al asimilării avangardismului de către instituția critică autohtonă. O deplasare dinspre marginea spre centrul sistemului literar, dinspre critica de susținere practicată, în anii ’20, de către unii artiști și scriitori modernisto-avangardiști (George Ciprian, Ion Vinea, Tudor Arghezi, Sașa Pană, Geo Bogza, Ilarie Voronca, Stephan Roll) spre criticii de plan secund (Lucian Boz) și, de la ei, spre critica estetică „de autoritate” și spre critica universitară, pe fundalul metamorfozei sensibilităților ideologice și artistice europene, al evoluției metodelor de analiză și al politicilor culturale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-și fi văzut modelul Contimporanul, dar mai ales Punct, începuseră deja de cîțiva ani recuperarea/publicarea scrierilor urmuziene, cu excepția „Fuchsiadei” și a bucății „Puțină metafizică și astronomie”. Mitizarea avangardistă, anunțată deja în Contimporanul, programatică în revista Urmuz a lui Geo Bogza (1928) și amplificată în revista unu condusă de Sașa Pană, însoțește prima editare în volum a textelor sale (în 1930, sub titlul Algazy & Grummer, la Editura Unu a aceluiași). Rezultat previzibil: Urmuz intră în „vizorul” criticii literare... Scriu despre el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
a intrat în pămînt spre descompunere și pentru hrana viermilor, care nu sînt altceva decît niște paraziți”). Proza majorității autorilor români de avangardă din acei ani - F. Brunea, I. Călugăru, I. Vinea, Jacques G. Costin, Filip Corsa, Sașa Pană, Geo Bogza, Gr. Cugler - se resimte, în doze variabile, de pe urma „efectului Urmuz” (critica va vorbi despre existența unui „urmuzianism” tipologic, oarecum ca în cazul balzacianismului, proustianismului sau gidismului...) Dar modelul urmuzian va fi asimilat, cu timpul, și de autori mai puțin sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
D. Țepeneag) sau ale unor autori izolați (de la Anișoara Odeanu la Mihai Ursachi, de la Iordan Chimet și Șerban Foarță la postmodernii ultimelor generații). „Apostolii” de la unu Editorialul „Urmuz” cu care se deschidea efemera publicație cîmpineană din 1928 condusă de Geo Bogza și Al. Tudor-Miu va fi urmat de un altul - „Urmuz premergătorul” semnat de același Bogza în deschiderea numărului omagial consacrat de revista unu cu ocazia tipăririi în volum a scrierilor urmuziene (unu, nr. 31, noiembrie 1930). Pe lîngă reproduceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Șerban Foarță la postmodernii ultimelor generații). „Apostolii” de la unu Editorialul „Urmuz” cu care se deschidea efemera publicație cîmpineană din 1928 condusă de Geo Bogza și Al. Tudor-Miu va fi urmat de un altul - „Urmuz premergătorul” semnat de același Bogza în deschiderea numărului omagial consacrat de revista unu cu ocazia tipăririi în volum a scrierilor urmuziene (unu, nr. 31, noiembrie 1930). Pe lîngă reproduceri ale documentelor sinuciderii din presa anului 1923, numărul 9, ianuarie 1929, al revistei găzduiește cîteva evocări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
tipăririi în volum a scrierilor urmuziene (unu, nr. 31, noiembrie 1930). Pe lîngă reproduceri ale documentelor sinuciderii din presa anului 1923, numărul 9, ianuarie 1929, al revistei găzduiește cîteva evocări ditirambice: „Scurtcircuit Urmuz” de Stephan Roll și „Candelă-stea” de Geo Bogza; numărul 31 din noiembrie 1930 cuprinde, la rîndul său, panegirice de Ilarie Voronca („Ascuțiți-vă așadar foamea”), Sașa Pană și Stephan Roll. Dacă Sașa Pană insistă asupra revoltei sociale a grefierului sufocat de convențiile meschine ale burgheziei, Geo Bogza accentuează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Geo Bogza; numărul 31 din noiembrie 1930 cuprinde, la rîndul său, panegirice de Ilarie Voronca („Ascuțiți-vă așadar foamea”), Sașa Pană și Stephan Roll. Dacă Sașa Pană insistă asupra revoltei sociale a grefierului sufocat de convențiile meschine ale burgheziei, Geo Bogza accentuează dimensiunea poetului maudit, iar Voronca subliniază puritatea și singurătatea gestului său profetic și negator. În „Urmuz premergătorul”, Geo Bogza nu se sfiește să-l așeze pe Urmuz „alături de Eminescu” (dar și de Poe, Rimbaud, Chaplin și Buster Keaton), după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Pană și Stephan Roll. Dacă Sașa Pană insistă asupra revoltei sociale a grefierului sufocat de convențiile meschine ale burgheziei, Geo Bogza accentuează dimensiunea poetului maudit, iar Voronca subliniază puritatea și singurătatea gestului său profetic și negator. În „Urmuz premergătorul”, Geo Bogza nu se sfiește să-l așeze pe Urmuz „alături de Eminescu” (dar și de Poe, Rimbaud, Chaplin și Buster Keaton), după ce în manifestul revistei Urmuz îl apropiase de Iisus... Necesitatea de legitimare internă a avangardei autohtone prin intermediul unui mit fondator devenise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
conține aproape toate elementele religioase necesare unui cult: misterul existențial, „martorii” (prieteni, artiști apropiați, foști colegi de la liceul bucureștean „Gheorghe Lazăr”), „botezătorul” (Tudor Arghezi), apoi, în cercuri succesive (deși strîmte), „apostolii” avangardiști — Ion Vinea, Marcel Iancu, Jacques G. Costin, Geo Bogza, Lucian Boz, Sașa Pană, Ilarie Voronca, Stephan Roll, Jonathan X. Uranus. Se adaugă faptele „exemplare” (relatate de G. Ciprian, V. Voiculescu sau M. Cruceanu) și coincidențe „revelatoare” (de ex.: cele relatate de T. Arghezi). Numai minunile mai lipsesc... Primii „convertiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]