KorAP: Find »[drukola/base=bolșevică & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...68 >

1,700 matches

Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258

națională a anilor 1792-1793 chemând la mari manifestații în septembrie 1942, în amintirea luptei de la Valmy. Celelalte revoluții franceze - cea din 1848 și Comuna din Paris din 1871 -, interpretate de Marx* prin prisma teoriei sale, au marcat și ele viziunea bolșevică, în deosebi în privința necesității unui partid „proletar” independent de partidele „burgheze” și de regimul democratic (1848), dar și în ce privește caracterul ineluctabil, necesar, al războiului civil în cadrul oricărei revoluții (1871). Pe 27 ianuarie 1891, Clîmenceau declară: „Revoluția este un bloc”, obligându

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
moartea mai multor sute de persoane până când bolșevicii reușesc să se impună. în fapt, războiul civil a început deja. Dictatura proletariatului Instaurarea „dictaturii proletariatului” provoacă reacții indignate în întreaga opinie publică revoluționară, sindicalistă și republicană, până și la nivelul conducerii bolșevice. Pe 14 noiembrie, Kamenev și alți lideri cer ca Sovnarkom să fie deschis și altor socialiști. Lenin reacționează violent. Kamenev este pus sub acuzație în chiar sânul Comitetului Central. Fiecare membru al acestuia este convocat personal de către Lenin, care-l

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
iar SR ucraineni 12%. Dar, deja Lenin intenționează să dizolve Adunarea, pretextând ca „sovietele sunt o formă de democrație* superioară sufragiului universal”. Pe 5 decembrie el ordonă arestarea comisiei însărcinate să stabilească rezultatele alegerilor și o înlocuiește cu o comisie bolșevică, care nu reușește să trucheze rezultatele. Apoi el interzice partidul K-D și ordonă arestarea deputaților lui, suprimând cu această ocazie și imunitatea parlamentară. în sfârșit, el cere, fără succes, ca deputații SR de dreapta - cei mai numeroși - să fie renegați

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
dezlănțuie războiul civil care-i va aduce pe bolșevici la confruntarea directă cu numeroși opozanți: socialiști și republicani partizani ai Adunării, partizanii unei întoarceri la monarhie, cazacii de pe Don care cer autonomie, țăranii care refuză rechizițiile sălbatice ale „armatelor aprovizionării” bolșevice, muncitorii care resping noul „patronat” bolșevic și revendică niște condiții de viață mai bune, naționaliștii din fostul imperiu care-și reclamă independența și chiar SR de stânga exasperați de tratatul de la Brest-Litovsk sau anarhiștii care combat instaurarea statului bolșevic. în

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
nici succesori săi nu reușesc să restabilească situația. în paralel, în Ungaria, situația evoluează cu repeziciune. Pe 8 octombrie, PC ungar hotărăște să abandoneze orice referire la comunism și își ia numele de Partid Socialist Ungar, rupând cu întreaga simbolică* bolșevică. Iar, în urma unei „mese rotunde” reunind puterea și opoziția, pe 23 octombrie este proclamată republica și este promulgată o constituție care instituie pluripartitismul. în aceeași zi, 250000 de persoane manifestează la Leipzig, iar pe 4 noiembrie, 500000 de persoane în

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
atitudine radicală care depășește reacția conservatoare sau democratică. într-adevăr, așa cum a arătat Franșois Furet în Trecutul unei iluzii, fascismul și nazismul, în loc să reia forma tradițională a contrarevoluției* inspirate de Revoluția Franceză își însușesc logica revoluționară și recurg la metodele bolșevice - demagogie nerușinată, exacerbarea pasiunilor, crearea unui partid-miliție, agit-prop*, mobilizarea maselor, respingerea democrației* parlamentare, elogiul dictaturii. în Italia, fostul lider socialist Mussolini creează în 1919 mișcarea fascistă care-i atacă pe muncitorii greviști, pe țăranii care ocupă latifundii și pe socialiști

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
referiri la armată care, în ochii ei, reprezenta elementul cel mai reacționar al societății burgheze. Dacă Engels s-a interesat de chestiunile militare, Jean Jaurès încearcă, în Armata Nouă, să analizeze relațiile dintre popor, socialism, apărarea patriei și armată. Revoluția bolșevică, în schimb, duce la apariția unui fenomen original: Armata Roșie. Armata Roșie a fost înființata pe 23 februarie 1918, într-un triplu context: revoluționar, militar și cultural. Ea este continuatoarea Gărzilor Roșii, miliții apărute imediat după revoluția din februarie 1917

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
Acesta inițiază un dublu proces, a priori antagonist, de normalizare și de bolșevizare. Aceasta din urmă este inaugurată pe 6 aprilie 1918 prin instaurarea comandamentului bicefal: ofițerii sunt flancați de civili (comisari politici) însărcinați să controleze și să impună strategia bolșevică logicii militare. Eșecul recrutării de voluntari - în mai 1918, Armata Roșie nu avea decât 306 000 de oameni - și absența profesionalismului cauzată de indisciplină, impun normalizarea. Serviciul militar obligatoriu este reinstaurat pe 22 aprilie 1918, efectivele crescând de la 800000, la

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
să compenseze slabul nivel de competență dobândit în cursul unor strategii de pregătire efectuate în pripă. Războiul civil încheindu-se în 1920, iar revoltele muncitorești și țărănești strivite în 1921-1922, instaurarea NEP* pune chestiunea naturii și a funcțiilor unei armate bolșevice pe timp de pace civilă și internațională. Armata Roșie este armata unui partid-stat, supusă unei puternice încadrări ideologice asigurată de un corp special de ofițeri politici și întărită printr-o severă supraveghere polițistă internă. Este o armată de război civil

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
opozanții săi constanți - Lev Troțki - care se va dovedi a fi un lider decisiv. Lenin își împinge atunci partidul să pregătească o insurecție care, pe 7 noiembrie, ia forma unei lovituri de stat, și inaugurează Revoluția din Octombrie* sau revoluția bolșevică, distinctă, și chiar opusă revoluției din februarie. Lenin creează Consiliul Comisarilor Poporului (Sovnarkom), format numai din bolșevici; dacă triumful său suscită o puternică opoziție din partea unora - Lozovski, Gorki, care-i un apropiat al lui Lenin - cei mai mulți sunt fascinați de acest

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
Marelui Salt înainte*, sau în Cambodgia khmerilor roșii*. CONFLICTUL CHINO-SOVIETIC Cele două mari imperii, rus și chinez, n-au întreținut niciodată relații cu adevărat bune, și expansiunea imperiului țarist, în secolul al XIX-lea, dusese deja la grave conflicte. Revoluția bolșevică schimbă lucrurile: ea exercită o indiscutabilă fascinație asupra elitelor naționaliste chineze care-i acceptă ajutorul și sfaturile. Stalin* s-a înșelat de mai multe ori în politica pe care a dus-o față de China, din cauza analizelor sale prea favorabile Gomindanului

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
în anii perestroikăi. Dar, mai ales, dând o lovitură decisivă și, fără îndoială, involuntară, principiului totalitar al infailibilității șefului și partidului, admițând că sistemul nu este perfect, ba chiar că a fost criminal, Hrușciov a contribuit la destrămarea mitului revoluției bolșevice și a utopiei* comuniste. GHEORGHI DIMITROV Bulgarul Gheorghi Dimitrov s-a născut în 1882 într-o familie de oameni săraci. Nevoit să părăsească școala să lucreze ca tipograf de la vârsta de doisprezece ani, el devine, grație lecturii unor scrieri populiste

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
Europa. De-abia a triumfat revoluția din Octombrie*, abia s-a încheiat primul război mondial, și un val revoluționar străbate Europa. Tensiunile generate de război, „marea lumină venită de la Răsărit” (Romain Rolland) și voința lui Lenin de extindere a revoluției bolșevice se află la originea creării, în 1919-1920, a Internaționalei comuniste* (IC) și a diferitelor PC. De altfel, Lenin nu consideră ca durabil succesul revoluției din Rusia fără o basculare revoluționară a Germaniei industrializate, pe care speră s-o provoace trimițând

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
a provocat și ea gigantice valuri de exilați fugind de dictatură, de teroare și de mizerie, aspect adesea uitat al tragediei din țările „socialismului adevărat”. Exilul rușilor „albi” începând din 1918, rușii calificați din diverse motive ca „albi” de către puterea bolșevică încearcă să scape de dezastrul și de persecuțiile provocate de războiul civil*. Ei au origini sociale diferite, dar mai ales membrii fostelor elite ale societății țariste - ofițeri, aristocrați, intelectuali - sunt cei care pleacă, precum și evrei* fugind de pogromurile inițiate de

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
lor „socială”: cei „leneși” primesc rații ca pe timpul foametei, în vreme ce comuniștii și membrii Armatei Roșii sau ai poliției politice* sunt bine hrăniți. Deja, în mai 1918, 7 din cei 40 de academicieni ruși mor de inaniție. în ianuarie 1919, puterea bolșevică fixează dinainte cotele de rechiziții, de la regiune până la sat, cu responsabilitatea colectivă a țăranilor. Stabilirea acestor cote pune problema evaluării recoltelor viitoare și, în 1920, apare un conflict între Direcția Centrală a Statisticii - formată din profesioniști - și Gosplan, instrument creat

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
să poată crește conform nevoilor statului proletar, noi trebuie să luăm în considerație nevoile minimale ale kolhoznicilor, fără aceasta, nu va mai avea cine face semănăturile și asigura producția”. Zadarnic, însă. „Poziția dumneavoastră, îi răspunde Molotov, este profund incorectă, nicidecum bolșevică...” La sfârșitul lunii decembrie, Stalin ordonă să se confiște până și rezervele păstrate pentru însămânțările de primăvară. Pe 6 decembrie 1932, ucrainienilor le sunt impuse măsuri draconice: circulația produselor alimentare este interzisă, comerțul de stat și cooperatist este suprimat, toate

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
dintre ele și de Kaganovici pentru 191. Transmise de Ejov, aceste liste cuprind numele a mai mult de 44.000 de membri ai PCUS* și ai aparatului de stat, dintre care 39.000 sunt executați și alții deportați. „Vechea gardă” bolșevică a Revoluției din Octombrie* a fost atunci exterminată aproape în întregime, în timp ce IC - acest „cuib de spioni” spunea Stalin -, este și ea decimată. în vara anului 1938, ajungând la concluzia că țara este dezorganizată în mod periculos, Stalin consideră că

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
și Kaganovici, se ocupă de problemele economice. Stalin îi poate alege - și divizia - după bunul plac pe membrii Biroului Politic, cu posibilitatea de a da peste cap în orice clipă eșichierul politic. După introducerea planului cincinal* și eliminarea vechii gărzi bolșevice, el este preocupat să contrabalanseze efectele unui proces inevitabil: întărirea pozițiilor tehnocraților guvernamentali însărcinați cu gestionarea tehnică a țării, în detrimentul activiștilor partidului, numiți mai mult în funcție de fidelitatea lor față de Stalin decât în funcție de competențele lor profesionale. Acest fapt se traduce prin

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
să se bucure de o foarte mare audiență, iar apoi chiar să cucerească puterea. Traumatismul generat de război împinge o fracțiune, deloc neglijabilă de altfel, a mișcării muncitorești europene să întoarcă spatele propriilor sale tradiții pentru a experimenta aventura grefei bolșevice. Dar, conform principiilor de bază ale leninismului, aceste rezultate sunt obținute pe baza unor gigantice erori de apreciere și care se află la originile dezamăgirilor ulterioare. Din martie până în noiembrie 1917, susținerea adusă de bolșevici voinței unei părți a maselor

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
ei nu aparțin toți clasei muncitoare”, repetă insistent în 1927 comisarul poporului pentru problemele Instrucțiunii Lunacearski. Toate aceste proiecte vizează în mod prioritar sustragerea copilului de sub influența familiei, considerată a fi dăunătoare. Organizațiile de tineret din URSS Foarte curând, puterea bolșevică inaugurează o strictă încadrare a tineretului, prin crearea unor organizații de tineret care preconizează scoaterea de sub autoritatea familială și își împart cu instituțiile de învățământ sarcina formării politice. în noiembrie 1918 sunt înființate organizațiile Komsomol, pentru tinerii între 14 și

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
Marxismul și chestiunea națională: pentru a fi o națiune, evreilor le lipsește o limbă comună, o economie și un teritoriu; așadar, nu le rămâne decât să se asimileze. Această atitudine, ostilă recunoașterii identitare, explică slaba participare a evreilor la mișcarea bolșevică, în comparație cu cea menșevică sau cu cea a socialiștilor revoluționari. Totuși, în martie 1914, Lenin prevede abrogarea tuturor discriminărilor la care sunt supuși evreii de la încorporarea lor în imperiul țarist, la sfârșitul secolului al XVIII-lea - drepturi de reședință, de deplasare

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
de instruire, de ocupa o slujbă în administrație -, aceasta în cadrul unei propuneri vizând instaurarea egalității între națiuni; ceea ce înseamnă de fapt recunoașterea acestui statut și pentru ei. Pe 21 martie 1917, guvernul provizoriu proclamă emanciparea evreilor, decizie confirmată de puterea bolșevică pe 15 noiembrie 1917, în „Declarația drepturilor popoarelor din Rusia”. Participarea evreilor la grupul conducător* exprimă această integrare politică în 1925-1926; din cei 104 membri și membri supleanți ai Comitetului Central al PCUS 11 sunt evrei - printre care Kaganovici, Kamenev

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
inferioare ale puterii. Totuși, până la sfârșitul anilor 1930, ea rămâne foarte ridicată în aparatul Internaționalei Comuniste* sau în corpul diplomatic (30% din personal), în virtutea anumitor competențe specifice - stăpânirea limbilor străine, cunoașterea străinătății, o formație școlară mai aprofundată. Politica stalinistă Politica bolșevică a anilor 1920 față de naționalități, și de evrei în mod deosebit, recunoscându-se necesitatea extinderii perioadei de integrare, este marcată de pragmatism tactic. Pentru rezolvarea problemelor unei populații confruntate cu chestiunea limbii - 70% din evrei declară, la recensământul din 1926

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
1. Afiș al lui Dimitri Moor, unul dintre principalii graficieni sovietici din anii 1920 și 1931 pentru cel de-al II-lea Congres al Internaționalei Comuniste din iulie 1920. Regăsim simbolistica muncitorească - ciocanul și nicovala - în timp ce orașul, simbol al Rusiei bolșevice poartă pe frontispiciu una din lozincile lansate de Marx, „Proletari din toate țările, uniți-vă!” 2. Fotografie înfățișându-i pe secretarii Internaționalei Comuniste la cel de-al VII-lea Congres al IC din iulie 1935. îi recunoaștem, în rândul întâi

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
15. Această machetă a unui monument închinat Internaționalei Comuniste a fost realizată între 1919-1929 de către Vladimir Tatlin, președinte al Uniunii Artiștilor din Moscova după Revoluția din Octombrie. Rând pe rând cubist, fluturist și constructivist, Tatlin simbolizează aici adeziunea la revoluția bolșevică a unei părți a avangardei culturale ruse, dar și libertatea estetică a acesteia înainte de instaurarea realismului socialist. =ANTICOMUNISMUL= 16. Acest afiș francez din timpul alegerilor legislative din 1919 ilustrează sugestiv imaginea barbariei care, la acea dată, era asociată bolșevismului, pentru

[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]