1,211 matches
-
ar fi, ascultă-mă cu atenție, Ascult, Apropie-te mai mult, Înainte să mi se frângă glasul, Spune. Bătrânul murmură câteva cuvinte la urechea fiicei. Ea clătina din cap, dar el insista și insista. Asta n-o să rezolve nimic, tată, bolborosi ea stupefiată, palidă de groază, O să rezolve, Și dacă n-o să rezolve, N-o să pierdem nimic dacă Încercăm, Și dacă n-o să rezolve, E simplu, mă aduceți Înapoi acasă, Și copilul, Copilul merge și el, dacă eu rămân acolo, rămâne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
palid, cu o figură descompusă, Atunci asta era, spunea el Într-un murmur aproape de neauzit, atunci asta era. Directorul general făcu În tăcere un semn de Încuviințare și se Îndreptă spre ieșire. Nu auzi cuvintele pe care Începuse să le bolborosească crainicul, Ați ascultat, și apoi știrile care nu mai aveau importanță pentru că În toată țara nimeni nu le dădea nici cea mai mică atenție, În casele unde se găsea un bolnav terminal familiile se adunaseră la căpătâiul nefericitului, Însă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
o așeză pe pântecele ei. Mâna aceea mă obseda, se împotmolise într-o grădină de gânduri foarte triste. Italia mă cunoștea mult prea bine, ca să nu-și dea seama. — Ce ai? — Puțină febră. Mi-a adus un pahar în care bolborosea o aspirină. A avut poate un presentiment, dar l-a alungat în grabă. Sarcina o făcea să aibă o timidă încredere. Pentru prima oară privirea ei se desprindea de prezent și avea curajul să meargă mai departe. Eu fusesem cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
fără să-l înțeleg, mă gândesc la cuvintele scrise pe un zid: cum poți vedea fundul apei, dacă nu încetezi să-i tulburi suprafața? — Scuză-mă, trebuie să-i telefonez lui Bambi. Se duce la fereastră, se întoarce cu spatele, bolborosește. Nu vrea să-l aud. Îi văd fundul, a împlinit cincizeci și șapte de ani luna trecută, este definitiv gras. Și-a schimbat tonul vocii, l-a curățat de răgușeală. Vorbește cu gemenele, „Scuipițelele“, cum le zici tu. Foarte blonde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
halatul. Era fără chiloți, dar am recunoscut imediat tricoul. Am recunoscut floarea de paiete care atârna strâmb, smulsă de dorința mea în după-amiaza aceea de vară atât de departe acum. Era acolo, lucea sub privirile mele. Își înălță brațul: — Ajutor..., bolborosi. Ajutor..., imitându-se pe ea însăși și râse. Ca o fetiță coruptă și disperată. Apoi vocea i se întoarse în prezent: — Omoară-mă, te rog, omoară-mă. Am privit în jos spre smocul acela rar de păr. Am prins capetele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pe o indicație precisă, pe porțiuni din corp delimitate de cearșafuri. Și unde ne aflam? Într-o pensiune, pe o stradă provincială, pe care n-o cunoașteam, departe de un oraș, de un spital. Apoi ea s-a mișcat, a bolborosit chiar un salut. Dar era atât de amețită încât palmele mele trebuie să i se fi părut fâlfâiri ușoare de aripi, ca și cum ar fi atins-o un fluture. Am ridicat-o în sus, vroiam să-și sprijine spatele de perete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
Însăși clădirea care adăpostea spitalul avea aspectul fragil și birocratic al unei vămi. Fiecare poveste de dragoste are nevoie de dovezi, mi-am spus. Trecu fără zgomot o mașină mică și roșie. Soarele era sus pe cer. Am zâmbit. A bolborosit ceva și m-am întors. Soarele îi lucea în ochi, irișii ei gri erau punctați de solzișori argintii. — Mi-e sete... , a șoptit. Sete. Pe noptiera de metal se afla o sticlă pe care o adusese asistenta pentru mine și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
să miști acele. Iar eu: - Nu, cu gândul, concentrându-mă până când timpul s-ar întoarce înapoi. Nu e clar dacă realmente spun asta, sau aș vrea să spun asta, sau dacă autorul interpretează jumătățile de fraze pe care eu le bolborosesc. - Când am ajuns aici, primul meu gând a fost: poate am făcut un asemenea efort mental, încât timpul a făcut un ocol complet; iată-mă în gara de unde am plecat prima oară, rămasă la fel ca atunci, fără nici o schimbare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
literaturii constă numai din latura fizică a actului de a scrie. „Latura fizică a actului...“ aceste cuvinte încep să se învârtească în mintea mea, asociindu-se unor imagini pe care în zadar încerc să le îndepărtez. Latura fizică a existenței - bolborosesc eu - iată, vezi, eu sunt aici, sunt un om care există, în fața dumitale, a prezenței dumitale fizice... Și o gelozie dureroasă mă cuprinde, nu față de alte persoane, ci de acel eu făcut din cerneală, puncte și virgule, care a scris
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
erau ochelarii ei, dar în ciuda eforturile depuse, nu reuși să scoată niciun sunet. Se pare că nici Leigh nu își dădea seama ce se petrecuse. — Spune-le că nu ai nevoie de ochelari, că tocmai ți-ai cumpărat o pereche, bolborosi ea. — Ba am nevoie de o pereche, murmură Emmy. Cu o expresie indiferentă, făcu cu mâna în direcția băieților care tocmai accelerau și se îndreptau cu camioneta spre ieșirea aeroportului. — Ajutați-ne. Părea că e Rose din filmul Titanic, înghețată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
plicul din bagajul de mână și începu să citească. — Aruba. Bonaire. Curaçao. Insulele A-B-C din Antilele Olandeze. Optzeci de mile depărtare de coasta Venezuelei. Populație— Adriana ridică mâna să-i facă semn să se oprească. M-am plictisit. — Acum îmi amintesc, bolborosi Emmy. Suntem în Curaçao. Zborul nostru de la Miami a avut întârziere și am pierdut feribotul spre Bonaire. Am rămas aici. Nu mai fiți atât de negativiste, fetelor! fredonă Adriana. Ne bronzăm frumos. O să întâlnim niște olandezi mișto. Pauză. Olandezii sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
spus asta ? a strigat rentierul. Tarrou părea surprins și a spus : Păi dumneata. Sau cel puțin asta e ceea ce ni s-a părut, doctorului și mie, că înțelegem. Și cum Cottard, apucat deodată de o furie mai puternică decât el, bolborosea cuvinte de neînțeles, Tarrou a adăugat: Nici doctorul și nici eu n-o să vă denunțăm. Istoria dumneavoastră nu ne privește. Și apoi, nu ne-a plăcut niciodată poliția. Haideți, stați jos! Rentierul se uita la scaun, și apoi, după o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
spune el. \ Aș vrea să am timp să-i scriu o scrisoare. Ca să știe... Și ca să poată să fie fericită, fără remușcări... CU UN SOI DE VIOLENȚĂ, RIEUX ÎL FACE PE GRAND SĂ ÎNAINTEZE. CELĂLALT CONTINUA LĂSÂNDU-SE APROAPE TÂRÂT, BOLBOROSIND FRÂNTURI DE FRAZE. ― E prea multă vreme de când durează. Îți vine să-ți dai drumul, n-ai încotro. Ah ! domnule doctor! Par liniștit așa. Dar am avut totdeauna nevoie de un efort uriaș ca să fiu normal doar. Iar acum și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
picioarele în sfârșit pe pământ, cu brațele ținute la spate de agenți. Țipa. Un agent s-a apropiat de el și l-a lovit de două ori cu toată puterea pumnilor, fără grabă, cu un fel de pricepere. ― E Cottard, bolborosi Grand. A înnebunit. Cottard se prăbușise. A mai fost văzut agentul trimițând cu toată puterea încă o lovitură de picior în cel care zăcea pe jos. Apoi un grup învălmășit s-a agitat și a pornit în direcția doctorului și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
provoace un scandal. Am râs. Apoi îmi spuse: După-amiază mă întâlnesc cu Charlie. E-atât de adorabil! — Poftim? am întrebat-o neîncrezătoare. —E în oraș, am vorbit cu el mai devreme. Dar Julie, am crezut că v-ați despărțit. —Poftim? bolborosi ea. Acum era rândul ei să arate neîncrezătoare. Mi-a spus că v-ați despărțit la Paris. —Nu-mi vine să cred! exclamă ea. Când ți-a spus? Fără să mă gândesc, i-am răspuns: —Noaptea trecută. Julie se făcu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
insistă Charlie. Din tot satul, ăștia-s oamenii de cea mai proastă calitate, Charlie. Sunt o adunătură de indivizi necinstiți, în care nu poți avea încredere, spuse contesa fără patimă în glas. Vreau să te ții departe de ei. —Contesă! bolborosi mama. Parcă am fi într-un episod din Forsyte Saga! exclamă Julie captivată de scenă. Trebuia să pun piciorul în prag până nu degenerau lucrurile și mai mult. I-am explicat: — Acum vreo două sute de ani, Charlie, tatăl meu i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
pentru reînnoirea jurământului de credință, pentru risipirea bănuielilor, pentru evitarea unei căderi În uitare. Douăsprezece persoane din solia de la Samarkand au obținut, astfel, privilegiul de a strânge mâna care ține cârma imperiului. Omar venea imediat În urma cadiului, Abu Taher a bolborosit o formulă. Nizam dă din cap, Îi reține mâna Într-a lui vreme de câteva clipe, cadiul este onorat. Când sosește rândul lui Omar, vizirul se apleacă la urechea sa și șoptește: — De astăzi Într-un an, să fii la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Cu inima bătându‑mi nebunește, mă scufund în scaun și încerc să mă ascund după Wall Street Journal. Dar e prea târziu. Kent m‑a văzut deja. Îi cade falca de uimire și vine repede la mașină. Ciocănește în geam, bolborosind ceva și gesticulând insistent. — Rebecca! Ai greșit direcția! strigă, în clipa în care las geamul în jos. Guggenheimul e în cealaltă direcție! — Serios? spun pe un ton șocat. O, Doamne! Cum s‑a întâmplat una ca asta? — Spune‑i șoferului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
său și așezat, de la naștere, în alte condiții, se dezvoltă normal, fără porniri ucigașe. Oarecum normal... de fapt. Devine un câine de extremă umilință. Da, pot fi îmblânziți. Prin scoaterea din sălbăticie. Arată o blândețe mută, umilă. Cutremurătoare... Da, da, bolborosi vizitatoarea, dada, sigur, dădu din cap Irina și încă îngâna dada și bunicuța confirma, dada, când începuse deja să se retragă, lunecând, parcă, pe acest refren bâlbâit, repetat, în ritmul pașilor ce se retrăgeau de-a lungul culoarului, spre ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
liber, la un arhitect, pentru că familia nu-i mai putea plăti taxele și cheltuielile școlare. Da, da, acest Claudiu, de neclintit, și în dimineața când soția arhitectului, prietena Didei, năvălise, supramachiată peste petele adânci, vineții, de sub ochii de tigroaică. Tiranul!... bolborosea, sughițând de plâns, neconsolată. Eminentul politehnician, dragul Mircea Claudiu, pe care îl adorase, auzi, adorase, nu mai vrea să o vadă și nu doar atât, o caftise, auzi, o caftise. Se mai întâmplase și altă dată, da, se mai întâmplase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
înlănțuită, cotropită de bucurie și spaimă. Goi, sub cearșaf, nu se descleștară multă vreme. „Nu, asta nu ne pot lua“, șoptea, stins, ațâțător, sacadat, Irina. „Asta nu, nu ne pot lua. Tot ce ne-a rămas. Tot, atât. Atât, tot“, bolborosea, sughițând stins, de plâns și de plăcere, în perna în care își înfundase părul rebel și sârmos, de aramă. „Știam, știam că tu...“ Îl așteptase, prin urmare. Nu degeaba se ferise el de întâlnire, zadarnic se ferise. Mâinile tremurau, îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Kremlin. Nimeni nu-l mai poate convinge, azi, că Sfântul Visarion Visarionovici a dispărut, cu adevărat, că Numele lui a devenit chiar prohibit, periculos de pronunțat, deși uriașa sa umbră ocrotește și activează continuu subterana noastră surdomută. Continuă să-și bolborosească rugăciunile și să-și facă cruce, în numele celui mai iubit părinte și al celui mai iubit fiu și al sfântului duh fără moarte. Dă din cap, neîncrezător, la toate informațiile și sfaturile și injecțiile ce i se administrează. Uneori, copleșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
Cum vor întâlni ei eu moartea, cine va fi alesul? Cum se îndreaptă spre viitor, adică spre moarte? N-avem nemuritori, nici posteritate... Un veac fără nemuritori și fără posteritate? Cum își reîntâlnesc trecutul, părinții, premisa. Adică viitorul, adică moartea. Bolborosea fără șir, ca un bătrân senil, și erapalid, bătrân, supt de insomnie. Un fanfaron, o gogoașă, asta era, un fâs, ce să mai vorbim. Un înlocuitor, într-o lume de înlocuitori. Neimplicat, un intermediar, un palavragiu cabotin și imatur. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
este o acțiune nouă, urgentă, acum, care trebuie declanșată la toate nivelele Asociației. Trebuie dezbătut în toate filialele Codul eticii și echității socialiste. În toate organizațiile, cu fiecare membru, la toate nivelele. — Codul? Cum, dezbatere? Păi, membrii sunt... se trezi bolborosind, imprudent, ziaristul care nu era ziarist. De fapt, de fapt... încercă, repede, să se corecteze detectivul... de fapt, știți, am venit numai să... Îmi pare rău, sunt în întârziere, repeta, agasată, tovarășa, ridicându-se în picioare. Mergeți la tov Ionel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
broască, întorcându-se să-și ia umbrela, răzbiseră, parcă, scrâșnind, cuvintele pornite cu câteva zile în urmă. Obișnuitele vorbe ale coanei Veturia ajunseseră abia vineri la Don Dominic, în intervalul abia perceptibil dintre cele două rotiri ale cheii. Broasca ușii bolborosi, parcă, sătulă de atâta complicitate: „A plecat! Parcă a plecat profesorul“. Cuvintele stăruiră mult în urma sa, înmulțindu-se, atrăgându-se în asocieri noi. „A luat scrisoarea? Parcă a luat scrisoarea, profesorul...“ Dacă țineai neapărat, puteai desluși și asemenea împerechere. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]