1,259 matches
-
mândrie Poartă pe cap Iunie. De ce-i spune lui cuptor, Fiindcă alungă orice nor? Forfotă, puzderie, Va salută Iulie! Totu-i viu, tot e culoare Și e cald și este soare. Voie bună, armonie, August... când e, voioșie. O ușoară briză ne mai răcorește, Iar natura toată prin roade zâmbește. Cu drag și cu bucurie Vă salut... Septembrie! În sfârșit e toamnă! A venit încă o dată prea-bătrâna doamnă, Liniștit, în agitație O-nsoțea Octombrie. Acum vântul se-ntețește Norii vin, cine-i
Lunile anului by Alin Gabriel Caras () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83643_a_84968]
-
mare. Apoi se despuia, susținută-n picioare de toate privirile de pe plajă, până și ale pescărușilor, căci numai goală putea fi cu adevărat înțeleasă și descrisă. Și mereu rămânea o vreme doar în chiloți, albă ca laptele și linsă de briza din larg, și-atunci pubisul ei întindea mătasea albastră ce se cuta de desubt, între labiile îngemănate. Ar fi fost idealul de frumusețe a, practic, întregii umanități. Ar fi fost vândută și cumpărată, lângă șofran, scorțișoară și oricalc, în porturi
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]
-
dinainte de Revoluție, codificat transparent (orașul N.) și probabil și ale satului natal. Dar ficțiunea rămâne ficțiune. Contestatarii structurii romanului ar putea invoca aglutinarea de secvențe narative între coperțile cărții, coagulate firav de o unică voce narativă. Peste toate adie o briză gazetărească, uneori emoționantă, credibilă, alteori falsă și convențională. Înclin să dau drepate celor care vor socoti cartea un roman, fie el și confesiv-liric-memoralistic. Dacă trăia, Alexandru Poamă putea să devină un mare prozator, fiindcă avea datele native ale creatorului, într-
Filigran by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/363_a_1431]
-
umbra clară a unei stânci zări un scafandru . Totul fusese atât de neașteptat, încât Codrin se gândi imediat la Robinson Crusoe . Își aruncă iarăși privirea către desișul copacilor , imaginându-și insule în care iubirea era curată , departe de orașe suprapopulate . Briza mării aducea valuri fine , molcome printre pietrele plajei . Nimic nu se întâmpla , totul părea în așteptare . Avea deja certitudinea că cineva se uita de undeva la el , apoi s-a întors la locul unde-și lăsase hainele, trăgând ușor cu
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
se citea îndoiala, expresia unei incertitudini de lungă durată. -M-a luat valul? întrebă ea. -Apa sau valul? precizai eu. Apoi plecă fericită, promitând să revină cât de curând. Dimineața următoare am dejunat singur. Cerul era la fel de albastru ca de obicei, briza răscolea marea și agita frunzișul palmierilor așezați ca santinelele în fața hotelului. Am coborât pe plajă. Linda era acolo, în picioare, o siluetă superbă pe nisipul auriu. Era îmbrăcată într-o rochie de vară foarte lejeră cu dungi bleu roz și
AGENT SECRET, CODRIN by LUMINI?A S?NDULACHE () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83872_a_85197]
-
n-ar fi făcut decât să arunce ființa aceea în anonimat. Pasărea fără nume deschise ciocul și slobozi cel mai incredibil cântec. Cânta nebunește, convinsă că ea putea ține pasul. Peste tot în jur se iveau răspunsuri - plopul și Platte, briza de martie și iepurii în desiș, ceva care se zbătea în josul apei, cu teamă, secrete și zvonuri, vești și negociere, toate viețile încrucișate vorbind în același timp. Cloncăniturile și țipetele veneau de pretutindeni și nu se sfârșeau nicăieri, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
am simțit umerii și pieptul sub cămașă. M-am simțit campion printre oameni. Bătea un vînt puternic deasupra lacului de la Bosbaan, făcînd steagurile să fîlfîie vicios. Miile de copăcei firavi care fuseseră plantați pentru a forma o pădure tremurau sub briză. Cu ramurile lor subțiri se aplecau unii către alții, dar fuseseră plantați la distanță și erau prea mici ca să-și poată atinge vecinii. Muzica războinică din difuzoare era, pur și simplu, aruncată pe lîngă urechile noastre, în înaltul cerului. Lumina
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
simplă identificare emanată de organele și glandele corpului său și luată de bună de sistemul lui nervos. Nu chiar. Totuși, Gilbert Gosseyn respingea această identificare cu o stupefacție care genera un frison de alarmă și un sentiment de confuzie. O briză de vară îi mângâie fața. Mai erau și alte edificii lângă marea construcție, clădiri anexe răspândite ici și colo într-o rețea de arbori. Dincolo de ei, - pânză de fond de o splendoare inegalabilă - se ridica un munte maiestuos, moțat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
de observație, situat la nivelul etajului 30, putea vedea așternut la picioarele sale orașul Mașinii. Ziua era însorită și senină, iar suprafața ce intra în câmpul de vedere, prodigioasă. La stânga, fluviul de un albastru profund scânteia încrețit sub adierea unei brize întârziate. La nord, colinele mușcau din azurul infinit al cerului. Acesta era orizontul vizibil, între coline și fluviu, clădirile se înșirau în lungul vastelor artere de circulație. În cea mai mare parte, erau vile ale căror acoperișuri deschise la culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
rochie de mireasă. Notează și asta ca să nu uit.“ A notat, la fel de conștiincioasă, cu aceleași hieroglife, adăugând și semnătura OLGAE, îi luceau ochii de bucurie, m-am întins pe divan, peste puțin am adormit, era bine acolo, pe divan, o briză plăcută pătrundea prin ferestrele deschise, perdelele subțiri fluturau... 3. În drum spre casă mă gândeam la prieteni, majoritatea niște jigodii, ținusem la unii dintre ei, îi întâlneam în felul meu, umblam adică razna pe străzi până apărea vreunul, venea direct
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
simplă identificare emanată de organele și glandele corpului său și luată de bună de sistemul lui nervos. Nu chiar. Totuși, Gilbert Gosseyn respingea această identificare cu o stupefacție care genera un frison de alarmă și un sentiment de confuzie. O briză de vară îi mângâie fața. Mai erau și alte edificii lângă marea construcție, clădiri anexe răspândite ici și colo într-o rețea de arbori. Dincolo de ei, - pânză de fond de o splendoare inegalabilă - se ridica un munte maiestuos, moțat cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
de observație, situat la nivelul etajului 30, putea vedea așternut la picioarele sale orașul Mașinii. Ziua era însorită și senină, iar suprafața ce intra în câmpul de vedere, prodigioasă. La stânga, fluviul de un albastru profund scânteia încrețit sub adierea unei brize întârziate. La nord, colinele mușcau din azurul infinit al cerului. Acesta era orizontul vizibil, între coline și fluviu, clădirile se înșirau în lungul vastelor artere de circulație. În cea mai mare parte, erau vile ale căror acoperișuri deschise la culoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
și s-o ceară de nevastă. Nava ateriză într-o zi fără nori, în receptaculul care o aștepta cu câteva minute înaintea amiezii. Se făcuse deja ora două, când Cayle Clark se văzu cu hârtiile ștampilate. Ieși în aer liber. Briza îi atinse obrajii și de pe acel pisc de metal, care era aeroportul, vedea, spre apus, orașul luminat orbitor. Priveliștea îți tăia, pur și simplu, respirația, dar Clark nu irosi nici o clipă. Dintr-o cabină cu teleecran formă numărul lui Lucy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
poate întoarce în timp pentru a-și strânge mâna?" Iar apoi, tot nesigură, cu glas întrebător spuse: - Dar ce s-a întâmplat cu cel de-al doilea? CAPITOLUL XXIX 7 AUGUST - o zi luminoasă, cu un cer albastru blând; o briză ușoară îi sufla lui Clark drept în față în timp ce se îndepărta repede de clădirea care-l adusese într-o perioadă din propriu-i trecut. Nu-l necăjea nimeni. Purta uniforma de căpitan cu epoleții roșii speciali, care arătau că este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
pregătită să semene cu o insuliță din mările Sudului. Erau înconjurați de palmieri și verdeață. De-o parte și de alta erau valuri care se spărgeau de o plajă cu o înfățișare absolut naturală. Dinspre marea aceea agitată bătea o briză răcoroasă care-i sufla lui Hedrock în spate și împărătesei în obraji. Aceasta îl privea pe Hedrock cu amărăciune sau chiar cu un resentiment. Avea dinaintea ei un bărbat cu o înfățișare impunătoare și cu un chip ferm. Dar cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
față-n față cu situația ei adevărată. - Și ce-ți închipui, că n-am s-o fac? întrebă, și degetul ei întins apăsă ferm pe buton. Urmă un răstimp de tăcere în care nu se auzi decât clipocitul valurilor și briza fără viață. După cel puțin două minute, Innelda, ignorându-l pe Hedrock de parcă nici n-ar fi fost acolo, făcu vreo câțiva pași până la un copac și atinse una dintre ramuri. Trebuie să fi fost un sistem suplimentar de alarmă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
făceau alt amalgam, dar el nu le știa chiar pe toate. Maică-sa și cumnatele ceruseră roibos îndulcit cu vanilie și asprit cu o urmă de sâmbure de cireașă. Era în paradisul mirosurilor peste care trecea gânguritul femeilor, ca o briză. Omar simțea asta drept muzică. Atunci, în Kerman, auzise cântatul unor voci care nu există decât între sufletele pornite în aceeași călătorie. După ceai, sosiră bărbatul și femeia lui farhavită să îi ducă la Turnul Magilor. — Ce-i acolo, mamă
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pretutindeni. Urmau să-l cazeze la un stabiliment al rafinăriei, chiar dacă din AIOC1 rămăsese doar câmpul. În Bahmanshir, la ieșirea spre râu, încercau să construiască un pod, iar pe locul cinematografului „Rex“ se puneau încă flori, pe care le înfoia briza. Ajunsese într-un cimitir nou, sau avea doar impresia, din pricina pământului scos din gropile pentru fundații. Stai la casa de oaspeți, murmurase șoferul. Nu îi mai vorbea la plural, îl trata ca pe frate-său, ceea ce pe Omar îl mâhni
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
LUI AMBIANȚA TERESTRĂ, ÎL AVEAU ÎN PUTEREA LOR. PĂȘI DIN BARCA DE SALVARE ÎN TĂCEREA DE AFARĂ. ÎN FAȚĂ ÎI STĂTEAU NIȘTE STRĂZI GOALE CARE SE ÎNTINDEAU DE O PARTE ȘI DE ALTA, UN ORAȘ PĂRĂSIT. NU SE SIMȚEA NICI O BRIZĂ, NICI O MIȘCARE. COPACII DIN APROPIERE STĂTEAU ÎN LINIȘTEA ACEEA DE MOARTE, CU FRUNZELE ÎNDOITE DAR ȚEPENE, CU RAMURILE NEMIȘCATE. ERA CA O SCENĂ SUB UN CLOPOT DE STICLĂ, O GRĂDINĂ ÎNTR-UN VAS TRANSPARENT, IAR EL FIGURINA MINUSCULĂ FIXATĂ RIGID
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
CA ÎNTOTDEAUNA. IAR ACUM, ÎNTRUCÎT AI DEVENIT PARTE INTEGRANTĂ A ACESTEI LEGĂTURI... ACCEPTĂ CONEXIUNEA! Păru un lucru instantaneu. Hedrock văzu că stă întins pe pajiștea de pe malul unui pîrîu. Apa gîlgîia și bolborosea pe stînci. În față îi bătea o briză ușoară și printre copacii din stînga se înălța deasupra orizontului un soare strălucitor. Pe pămînt, de jur-împrejurul lui erau cutii și lăzi de ambalaj, mai multe mașinării și patru bărbați care dormeau liniștiți. Cel mai aproape de el se afla Gil Neelan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
Era relația sensorială care pînă atunci aparținuse exclusiv fraților gemeni. Gil holbă ochii, brusc conștient: ― Vai, Dan! (gîndul lui Gil trăda o uimire cumplită) Drac împielițat ce ești! De unde ai venit? ― De pe Pămînt. Hedrock vorbi tare ca să fie auzit pe deasupra brizei care-i sufla în față. Avea să explice mai tîrziu că nu e Dan. Gil nici nu părea să aibă nevoie de un alt răspuns. Oftă, zîmbi și, răsucindu-se pe partea cealaltă, se retrase mintal într-un somn profund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
în defavoarea tușei de eroizare facilă. Îndatorat umanismului sceptic al lui Renoir din La grande illusion, Pratt recuperează umbrele pe care discursul patriotard le ignoră, ca emblemă a defetismului. Reveria lui Pratt, ca și parcursul lui Koinski, sunt impreg nate de briza marină pe care o aduce în spațiul ficțiunii proprietara miticului bordel din Djibouti. Italiancă, dar ostilă fascismului, prostituată al cărei curaj o face pandantul natural al amazoanei Ghula, ea este fereastra prin care povestea lui Koisnki se deschide către melodramă
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
care sosea, fiecare telegramă pe care o deschidea, fiecare știre pe care o transmitea radioul sau televiziunea era, poate, semnul pe care îl aștepta, fereastra care, odată deschisă, avea să lase să intre în castelul strămoșilor corsari ai lui Haddock briza marină a depărtărilor. Niciodată abandonat, ritualul așteptării îndeplinit de Tintin pregătea, zi după zi, pe cei din jurul său pentru o altă plecare. Și fiecare zi care se scurgea, calmă și nesfârșită, era un prilej de bucurie pentru Milou sau Haddock
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
arsura terebentinei, portarul urlă: "Ah ! porcii!" Ganglionii se îngroșaseră și mai mult, erau tari și lemnoși la atingere. Nevasta portarului își pierduse cumpătul: ― Vegheați-l, îi spune doctorul, și chemați-mă dacă e cazul. A doua zi, 30 aprilie, o briză călduță acum sufla sub un cer albastru și umed. Aducea o mireasmă de flori care venea din cartierele cele mai îndepărtate. Pe străzi, zgomotele dimineții păreau mai vii, mai vesele ca de obicei. Pentru orășelul nostru, scăpat de teama surdă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
cartier se anima și o exclamație înăbușită de ușurare salută, afară, clipa în care lămpile se aprinseră. Rieux s-a îndreptat spre balcon și Cottard l-a urmat. De prin cartierele învecinate, ca în toate serile în orașul nostru, o briză ușoară aducea șoapte și mirosuri de carne friptă, murmurul vesel și amețitor al libertății care umplea puțin câte puțin strada invadată de un tineret zgomotos. Noaptea, strigătele puternice ale vapoarelor invizibile, rumoarea care urca dinspre mare și dinspre mulțimea care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]