KorAP: Find »[drukola/base=bugeac & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 36 >

893 matches

Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821

treptat, în etape, la început în proporții reduse și doar în zonele periferice din estul Daciei. De-aici, ei efectuau raiduri în provinciile romane din sudul Dunării. O prezență mai numeroasă a sarmaților în vremea aceasta se înregistrează în stepa Bugeacului, din sudul Basarabiei, la nordul gurilor Dunării și până la râul Bârlad, dincolo de Prut. Ei tindeau să ajungă în Câmpia munteană (Bărăgan). O altă direcție de deplasare a lor a fost de-a lungul Nistrului, având ca obiectiv zonele de câmpie

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sarmatice mai numeroase au loc abia după cucerirea Daciei (106), la începutul secolului II d. H., când asistăm la noi valuri de migrațiune cu o populație amestecată, în care predomină roxolanii. Se înregistrează un aflux masiv de sarmați în șesurile Bugeacului (Basarabia) și în spațiul dintre Prut și Siret. Nomazii sarmați înaintează mai adânc pe teritoriul Daciei și ocupă sud-estul Munteniei, în secolul II d. H., mai ales teritoriul dintre râurile Buzău și Călmățui, apoi, treptat, dintre Argeș și Ialomița. Descoperirile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
dintre Argeș și Ialomița. Descoperirile răzlețe de morminte sarmatice ajung până la Olt, dar ei nu stăpâneau efectiv această zonă a Munteniei. Infiltrările sarmatice erau controlate de romani. În teritoriile dintre Carpați și Nistru, sarmații erau prezenți mai ales în Câmpia Bugeacului, de-aici ei se extind mai ales în Câmpia Moldovei și spre Bârlad și Răut, dar stăpânirea lor nu are proporțiile celei din Câmpia munteană. În paralel cu extinderea teritoriilor stăpânite de sarmați, se produce și o creștere a populației

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
două seminții sarmatice, iazigii și roxolanii, întrețineau legături comerciale directe între ele, prin teritoriul Daciei, cu aprobarea guvernatorului provinciei, în vremea lui Marcus Aurelius (161-180). Sarmații care s-au instalat în teritoriile dacice de la est și sud de Carpați (în Bugeac și Bărăgan) și-au continuat modul de viață nomad tradițional, singurele mărturii arheologice rămase de la ei sunt mormintele. Necropolele sarmatice erau mici, ca întindere, iar ritul de înmormântare era exclusiv înhumarea (depunerea în pământ). Practicile funerare sarmatice erau de o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
sub Mauriciu (582-602), împărat capabil și energic, sub conducerea generalului Priscus. Următoarea expediție a lui Mauriciu este împotriva avarilor, cărora împăratul nu le mai plătește "tribut". Barbarii avari se pare că mai aveau, pe lângă ringul panonic, un alt sălaș în Bugeac (sudul Basarabiei). Ca răspuns la atacul avar, urmează expediția peste Dunăre a lui Priscus, descrisă de Teofilact și Teofan, care a avut loc în 584 sau 585-toate "puterile romane" merg spre Dunăre, scopul fiind "împiedicarea semințiilor slave de a trece

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
lui se va îndrepta în fruntea bulgarilor spre apus, trecea Niprul și Nistrul și se stabilea, în urma unei înțelegeri cu bizantinii, în regiunea numită "Onglu", la nord de Dunăre, în zona lacurilor sărate între Dunărea de Jos, Prut și Siret-în Bugeac, sudul Basarabiei. Instalați aici, ei s-au revoltat împotriva bizantinilor, cu care au angajat lupta, i-au respins peste Dunăre, apoi, traversând Dobrogea, în 679, ei se instalează în sudul acesteia, în nord-estul Bulgariei.1 Noii veniți în sudul Dunării

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
folosi ca masă de manevră, bizantinii reușesc să atragă pe unul din fiii lui Kubrat, Asparuh.3 Imperiul le-a oferit, inițial, așa cum arătam, ca teritoriu de locuire, regiunea de pescari aflată deasupra Dunării, între lacurile sărate, numită "Onglu", în Bugeac, sudul Basarabiei. Așezarea grupului "bulgar" al masei hune în Basarabia de sud a găsit acolo amintiri romanice. Ei locuiau acolo în corturi, în acel Bugeac, de unde "ies și spurcă regiunile vecine Dunării", cum se exprimă cronicarii bizantini. S-au ivit

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
teritoriu de locuire, regiunea de pescari aflată deasupra Dunării, între lacurile sărate, numită "Onglu", în Bugeac, sudul Basarabiei. Așezarea grupului "bulgar" al masei hune în Basarabia de sud a găsit acolo amintiri romanice. Ei locuiau acolo în corturi, în acel Bugeac, de unde "ies și spurcă regiunile vecine Dunării", cum se exprimă cronicarii bizantini. S-au ivit neînțelegeri cu bizantinii-flota imperială i-a atacat deasupra Deltei și de pe uscat, prin Sciția Mică. Însă bulgarii, deși asediați de bizantini, au reușit să treacă

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
spre apus, sub conducerea lui Levedias, a trecut Niprul, apoi Nistrul și s-a stabilit, spre sfârșitul secolului al IX-lea, în "Atelkuzu" ("Etelkuzu"), adică în "țara dintre râuri", în regiunea cuprinsă între cursurile inferioare ale Nistrului și Prutului, în Bugeacul de mai târziu. Încă în anul 837, un detașament de unguri este atestat, pentru prima dată, în vecinătatea imediată a Dunării, ajutorul lor fiind solicitat de bulgari în această zonă. La începutul secolului al IX-lea, a avut loc o

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
după Const. Porphyrogenetul, pe la începutul secolului al X-lea, unele cete de pecenegi s-au stabilit în teritoriile nord-dunărene, pe cursurile inferioare ale Nistrului, Prutului, Siretului până în estul Bărăganului (cîmpia munteană), pe malul opus al Dristrei, foarte aproape de Bulgaria. În Bugeac (sudul Basarabiei) se afla un trib peceneg, iar ceva mai la nord, între Prut și Nistru, un alt trib, după cum precizează Masudi. Lexiconul lui Suidas, datat a doua jumătate a secolului al X-lea, susținea că, la nordul Dunării de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
vorbesc despre un "duce al cumanilor" fugit în oastea regelui Ștefan II, după "măcelul împăratului"-victoria lui Ioan II asupra pecenegilor sau cumanilor.5 Sosiți în regiunile noastre, la începutul secolului al X-lea, pecenegii au locuit mai ales în Bugeac, în Bărăgan, în părțile Teleormanului și ale Burnazului, dar și în sudul Transilvaniei, unde este atestată "pădurea românilor și pecenegilor". Nu se poate preciza când s-au așezat ei dincolo de munți, dar este aproape o certitudine că se aflau aici

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
la Garvăn-Dinogetia, datate după 1160, unde au fost îngropate tezaure și obiecte de podoabă, ca și la Păcuiul lui Soare, toate acestea legate de invazia uzilor aici. Aceste urme sunt o dovadă că uzii au pătruns în Paristrion (Dobrogea) prin Bugeac (sudul Basarabiei). Informațiile contra dictorii din izvoare nu permit stabilirea exactă a datei când s-a produs evenimentul: mutarea uzilor în sudul Dunării. Attaliates vorbește de anul 1064, apoi Skylitzes face referire la al șaselea an al domniei lui Constantin

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de Anna Comnena.8 În anii 1091-1092, cumanii au năvălit sub conducerea lui Kopuleh în Transilvania și regiunea Tisei, după ce au străbătut transversal Moldova, ei proveneau din regiuni îndepărtate, fiind instigați de cnejii ruși, deci nu-și aveau sălașele în Bugeac sau Bărăgan. Mai mult, deducem din împrejurările acestea că marile expediții cumane de la sfârșitul secolului al XI-lea, orientate spre Bizanț sau Ungaria, și care treceau prin regiunile românești extracarpatice, aveau ca punct de plecare nu spațiul nord-dunărean, ci teritoriile

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și care treceau prin regiunile românești extracarpatice, aveau ca punct de plecare nu spațiul nord-dunărean, ci teritoriile estice rusești. În această perioadă, a doua jumătate a secolului al XI-lea, în fâșia de câmpie din sudul Moldovei și estul Munteniei (Bugeac și Bărăgan), locuită de o populație autohtonă dar și de rămășițele pecenegilor și uzilor, nu se infiltraseră decât cete cumane neînsemnate. Ele nu inițiau acțiuni războinice ample, ci doar însoțeau expedițiile triburilor mai puternice ale cumanilor de pe Nipru. În timpul acesta

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
constituit o arie de dominație directă și o zonă de hegemonie, în care au fost înglobate în diferite grade de dependență statele și popoarele cucerite. În componența efectivă a Hoardei de Aur au intrat regiunile de stepă din sud-estul Moldovei (Bugeacul) și nordul Dobrogei. Celelalte teritorii românești de la sud și est de Carpați au rămas sub administrația conducătorilor locali, dar au devenit tributare mongolilor, precum cnezatele rusești și statul bulgar. Dar se pare că ei controlau direct Bărăganul (sud-estul Munteniei), aflat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și est de Carpați au rămas sub administrația conducătorilor locali, dar au devenit tributare mongolilor, precum cnezatele rusești și statul bulgar. Dar se pare că ei controlau direct Bărăganul (sud-estul Munteniei), aflat în vecinătatea sudului Moldovei și nordului Dobrogei. În Bugeac (sudul Basarabiei) au fost descoperite complexe funerare din secolele XIII-XIV, cu ritul de înmormântare specific triburilor (popoarelor) turanice ale cumanilor, aserviți stăpânirii mongole. Dacă, pe de o parte, Hoarda de Aur a aservit politic teritoriile românești, pe de altă parte

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
și fără un statut precis al lor-ei își au pădurea lor comună cu a românilor ("silva blacorum et bissenorum"). Această pădure, consideră Iorga, nu putea fi decât pe versantul ardelean al Carpaților Răsăriteni, spre care se îndreptaseră fugarii pecenegi din Bugeac și Covurlui, pe linia ce ducea la trecătoarea Ghimeș-Oituz, satul Beseneu fiind un alt indiciu. Această conviețuire cu pecenegii, crede Iorga, care s-a închegat în secolele X-XI, ar fi un argument suficient pentru vechimea populației românești în Ardeal. Transilvania

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Kopolchor" sau "Copulch, fiul lui Krul" (Iorga), dar sunt învinși de regele Ladislau. În ceea ce privește amintirea pe care ar fi lăsat-o la noi, românii, acești turci-pecenegii, Xenopol credea că în nume de localități, ca Peceneaga din Dobrogea sau sudul Moldovei, Bugeac (Basarabia) ar fi o urmă a prezenței lor, dar Iorga contestă neconvingător această susținere. De la pecenegi, dacă nu de la vechii sciți turanici, vine denumirea de Bărăgan, dată câmpiei muntene, și aceea de "kurgan". În Moldova de Jos (sud), avem cuvântul

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
putea să steie a patra parte, astfel, merg dintr-o țară în alta, și-și duc femeile și copiii". Cumanii se instalează în locurile în care, anterior, fuseseră bulgarii, ungurii și pecenegii, aceasta o arată numele de "balta uzilor" dată Bugeacului sau Borcei. Încă de la început, cumanii se instalează în Deliorman (Dobrogea), apoi în Teleormanul din Bărăgan, pe malul stâng al Dunăriiprin regiunea Borcei, împreună cu Bugeacul și Covurluiul avem toată harta Cumaniei, spune Iorga. Atacurile lor la Dunăre, în prima jumătate

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
care, anterior, fuseseră bulgarii, ungurii și pecenegii, aceasta o arată numele de "balta uzilor" dată Bugeacului sau Borcei. Încă de la început, cumanii se instalează în Deliorman (Dobrogea), apoi în Teleormanul din Bărăgan, pe malul stâng al Dunăriiprin regiunea Borcei, împreună cu Bugeacul și Covurluiul avem toată harta Cumaniei, spune Iorga. Atacurile lor la Dunăre, în prima jumătate a secolului al XII-lea, au loc printr-un loc, numit apoi Vadul Cumanilor. Cumanii apar în sudul Dunării mai întâi ca simpli mercenari, după

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Vlașca și Buzău, Comanca-jud. Romanați, dar și Vâlcea și Argeș, Valea Comancei, jud. Teleorman. Pe lângă acestea, menționăm nume de râuri și locuri (altele decât cele amintite de Panaitescu), ca Teslui, Derehlui, Geamărtălui, Berheciu, Caracal (Cetatea neagră), Burnaz, Caraiman, Cătlăbuga și Bugeac (sudul Basarabiei). Avem apoi nume de persoane (antroponime), ca Tâncabă, Carabă, Tâncăbești (sat)-București, și toponime ca Talaba-jud. Fălciu (Vaslui), Turtaba-jud. Mehedinți. Cum trăiau românii sub dominatorii turanici în aceste secole ? Închegați ca neam creștin încă din secolul al X

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
oastea lor este alcătuită din alte neamuri. Astfel, la asediul orașului Assisi, alături de o ceată de tătari și cumani, sunt menționați și "valahi". În același timp, este o certitudine că regiunile de câmpie românești din sud și est, Bărăganul și Bugeacul, erau sub stăpânirea directă a tătarilor. Un sol creștin la curtea Hoardei de Aur a întâlnit, pe drumul spre Marea Caspică, români prin acele părți, cu daruri pentru han, precum și un cuman care vorbea latinește, fiind botezat în Episcopia de

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
Istru) și Nistru, fiind din cele mai adecvate păstoritului nomad, interesul turanicilor s-a concentrat asupra acestor teritorii, de unde au încercat să înlăture comunitățile umane autohtone. Rezultatul confruntărilor cu nomazii turanici a constat în reducerea așezărilor localnicilor din Bărăgan și Bugeac, începând din prima jumătate a secolului al XI-lea, iar în perioada următoare (secolele XII-XIII), acestea au devenit foarte rare deoarece autohtonii, sub presiunea nomazilor, s-au retras în regiunile de deal și podiș, unde se puteau apăra mai lesne

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
deoarece autohtonii, sub presiunea nomazilor, s-au retras în regiunile de deal și podiș, unde se puteau apăra mai lesne.28 Prin pătrunderea turanicilor, apoi a mongolilor, întinse teritorii au fost dezafectate vreme îndelungată agriculturii, iar câmpia Bărăganului și stepa Bugeacului au avut o redusă populație până în epoca modernă. Pe lângă aceasta, populația ce locuia în apropierea teritoriilor unde sălășluiau nomazii se pare că a fost supusă unor prestații tributare-nu sunt date concrete în acest sens, dar se presupune că erau dări

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
de coroana ungară, au fost silite, sub impactul șocului psihologic provocat de năvălitori, să recunoască dominația tătară. Dar acele căpetenii tătare care primiseră ținuturile din zona Dunării de Jos încă nu știm dacă le-au folosit efectiv pentru pășunatul turmelor (Bugeacul și Bărăganul), în urma retragerii acestora din 1242. Ar fi necesare informații suplimentare în acest sens. Dar este cert că, cel puțin douăzeci de ani după aceea, tătarii nu au adus trupe la sud și est de Carpați, nu au preluat

[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]