927 matches
-
lâncezeală. Când dușmanii sfarmă-n porți Și pe muri se suie, El respinge-nvingător Neagra lor urdie. Dar lovit în luptă grea La pământ s-oboară; Mai încearcă încă lin Numele-i și moare. Și orașu-eliberat De-namice săbii Slobozi oceanului Cârduri de corăbii. Pintre crenge strălucesc Pete de lumină, Peste vârfuri cari cresc Trece luna plină. {EminescuOpIV 484} ] Și sub arborul cel gros Și în umbra deasă La mormântul marmoros Doamna cea frumoasă. Ți se pare cumcă vezi Pe o veche-icoană
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
deprins-au, Și supărări în inima lui prea multe avut-au, Chibzuind să-și mîntue sufletul și caracuda. Dar caracuda el n-o mântui cu toată silința, Singură ea-și gătise peirea prin fără de lege, Căci ea nebuna tăiase asemeni cârduri de belferi Încât Zeii, ei le-au luat a bugetului ziuă. De aste vestește-ne asemeni puțin a Cronidului fiică! Mulți din ceilalți sunt pe a casă scăpați de peire. Iarăși în nalta-i Curte intră vestitul Teodor Unde ș-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
iar gândurile-i cutreierau cine știe ce universuri sentimentale. Va, mai rămânea un piculeț liniștit, urmărea cu ochii lipiți o buburuză viu colorată ori un gândăcel preocupat de problemele sale diurne și deodată, ca un zmeu În miniatură, se repezea vijelios spre cârdul de rațe adormite și găini moleșite de căldura soarelui de vară, scoțând țipete ce se voiau Înfiorătoare. Orătăniile alergau bezmetice din calea viforului cald, mirându-se nespus de perfidia hultanului care putea lua orice formă umană. Atacul, pe cât de vijelios
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
pe bancheta din spate, iar cînd am trecut cu Citroënul pe lîngă Marina Players, s-a Întins printre scaune și a claxonat. Și-a fluturat șapca de baseball către Lejeune și colegii săi tîmplari de pe acoperiș și-a fluierat la cîrdul de neveste care băteau pînza În cuie. CÎnd Începeți să vindeți bilete? le-a strigat vesel. Hai să facem și-o versiune cu travestiți - eu o s-o joc pe Lady Bracknell... (S-a lăsat pe spate și a bătut din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
chiar din prima zi în butoiul cu nostalgie! îi strigase Godun, ajungându-l din urmă. Mâine mergem să pescuim o știucă la copcă, iar de poimâine o să uiți de necazuri, fiindcă benchetuim! Omar se întoarse cu ochii spre curte, unde cârdurile de rațe ieșiseră să culeagă grăunțele aruncate de cineva. Era frig, dar în curte se mai lucra, reparau un ataș de la o motocicletă mai veche și Omar își dădu atunci proba lui de pricepere. Străbătu cu pași mari crengile încâlcite
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
în vacanțe, cu puștii, nu vorbise decât despre zbor și despre călătoria comorii. Și orașul, și leul îl dezamăgiseră. Hamadanul îi păruse murdar, iar colosul - un bolovan prea tocit ca să mai fie și magic. În plus, rămăsese cu mamă-sa. Cârdul de femei învățate să râdă în șoaptă se risipise. Erau singuri și urcară în tăcere pe drumeagul spre Ganj Namé, după ce se odihniseră după masă. Nu găsi nici căldura deșertului și nici forfota din Kerman. Străbătură podul de cărămizi, străjuit
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
veneam și plecam de la cârciumă. Noaptea, mai ales, aveam impresia că le auzeam inimile ticăind, un infern de inimi bătând zvâcnit, surd, cu niște bătăi venite parcă din adâncul nopții. Mă înfiora senzația aceea ciudată că îmi împleticesc pașii printre cârduri nesfârșite de ciori mute, amorțite, urmărindu-mi dusul în bezna nopții, fără alt zgomot decât ticăitul monoton al puzderiei de inimi, zvâcnet de clipe adunate pe sârme, cadență de timp închis sub nesfârșit lințoliu negru. — Întrebam Mion efendi se vrem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
iar: - Hai, du-te, dar vino repede, auzi? - Da, mamă, vin tot acum înapoi, spuse ea îndreptându-se spre poartă. Ieși în drum și ce bucurie! Chiar la câțiva metri de ea, erau cele două copile ale vecinei, care aduceau cârdul de gâște cu bobocii acasă, la amiază. Cum o văzură pe Ioana, îndată observară și rochița ei cea nouă, dar nu o întrebară nimic, prefăcându-se că nu au remarcat. Ioana simțea că ceva ascundeau vecinele, că nu erau sincere
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
galben tremurânde mișcă-n negurile sure, Intră-n domele de nouri argintii multicoloane, De-a lor rugă-i plină noaptea, a lor dulci și moi icoane 28 {EminescuOpVI 29} (170) Împle văile de lacrimi de-un sclipit împrăștiet Când în cârduri cuvioase sus pe cer se mișcă - ncet. Înrădăcinată-n munte cu trunchi lung de neagră stâncă, Repezită mult în aer din prăpastia adâncă, A-mpăratului cel roșu stă măreața cetățue, (175) Poalele-i în văi de codri, fruntea-n ceruri
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
avea de mă pricepi, Herghelii de cai sirepi Ce ca vijeliile Îi împleau câmpiile, Îi pășteau moșiile, Și de - a lungul râurilor S'așterneau pustiurilor, Și în valurile ierbii Pășteau ciutele și cerbii, Și prin munți pierduți în nouri Avea cârduri mari de bouri, Ș-avea munți, ș-avea păduri Și cetăți cu - ntărituri, Ș-avea sate mii de mii Presărate pe câmpii, Ș-avea sate mari și mici Pline toate de voinici. Ce mai freamăt, ce mai sbucium Când sunând
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
fost una la părinți Ca și luna printre sfinți Și le-am fost de mîngăere Ca și luna pintre stele. 117 Frunză verde mărăcine, Ardă-te focul pădure Cu lemnele toate-n tine - Să mă duc la mănăstire Să văd cârduri de copile Tîrîndu-și papucii, Blăstemîndu-și părinții: N-ar avea loc în pământ Cine ne-o călugărit; Aibă viața racului 175 {EminescuOpVI 176} Și pînea săracului, Că n-am fost de călugărie Ci-am fost de căsătorie. 118 Pe cea frumoasă
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
De-acu mă duc să-mi găsesc pe-a mea. Cât plângea ei și stăruia, da n-a putut să-l potrivească ca să rămâie. Ș-o pornit. Când a ajuns el la casa tătîni-său, era un palat strașnic, ș-un cârd de porci și-l păștea un băețel ca de vr-o șapte ani. Că de când îi tăiase picioarele acu era v-o opt ani de zile. - Bună vreme, băețele. - Mulțămim D-tale, bade. - Cine șade-n curțile este? - Ia niște voinici
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
zic: - Mă rog, finul lui D-zeu, ce vrei ți-om face, numai nu ne arde. - Dacă mi-i aduce smeul cel scăpat, eu v-oi da drumul. - Mă rog, iaca mă duc să-l aduc. Ș-a luat un cârd de draci strașnic de mulți. - Da viu poate nu ți l-om pute aduce. - Mort nu vreau, viu să mi-l aduceți. Și s-o apucat dracii s-o făcut un fedeleș de fier și s-o dus după smeu
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
din cauza mijloacelor de transport în comun, acum, în timpul călătoriei, trebuia să uite de ei și de ele, să se deconecteze de sub tensiunea lor, să se bucure până și de cirezile de vite de caii izolați legați de picioare, sau de cârdurile de gâște pe lângă care trecea odată cu întreaga garnitură. O idee năstrușnică îi trecu prin minte: "Să renunțe la diplomă, să rupă repartiția din valiza de lemn, să coboare în primul sat, acolo să-și forțeze norocul și alături de o fată
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
luat limba, dar și mințile...“, povestea lumea. „A trecut pentru o vreme și pe la „balamuc“, cum i se spunea Spitalului de la Socola din Iași, și doftorii socotindu-l nepericulos, l-au lăsat liber acasă“..., se mai vorbea pe la colțuri. Un cârd de copii se ținea dupa el, pe uliță, hârjonindu-se, unii chiar îngânându-l. El nu se mânia, îi privea și râdea cu ei. „Plecați!... plecați, măi plozilor și lăsați omu‟n pace... îi mai sărea în ajutor câte cineva
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
colb, lăsând în urmă uimire. Anuca călărea bărbătește un murg, jumătate arab, ca o vijelie, cu cozile galbene lăsate pe spate. Galopa prin sat ca un potop, stârnind câinii și tot ce‟i ieșea în cale... Când intra într-un cârd de gâște, prins în drum, în urmă răsărea un nour alb de pene în două cu colb. Copiii cățărați pe garduri, râdeau cu spaime în ochi, iar babele prin dosul porților își făceau cruce... Tudor, când își desprinse privirea de pe
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
mai bine de șase ore de întârziere. Coborî ultimul, cu covoarele, sacul de piele și pătura grea, și își îndreptă pașii pe urma celor ce dispăreau în spatele unei porți mari de sticlă mată, impresionat de măreția înaltei gări unde zburau cârduri de lilieci și unde nu se mai auzea decât pufăitul locomotivei, ce părea că respiră adânc, trăgându-și sufletul după epuizantul efort. Apoi traversă marea sală de așteptare, cu marmură murdară și bănci lungi pe care dormeau familii întregi nedezlipite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
până la genunchi, îl privea plecând. Vâsli rar, prin canalul aproape nemișcat, la umbra mahonilor și a arborilor de capoc, printre liane și plante agățătoare. Vâsli fără efort, prin întinsele lagune, sub soarele dimineții, făcându-și loc printre stufoasele mangrove, speriind cârdurile de ibiși roșii și de stârci albi cu ciocul imens. Vâsli moțăind în căldura amiezii din mlaștină, ocolind nuferii enormi și spinările caimanilor mari. Vâsli grăbit în orele după-amiezii prin șuvoaiele repezi ale primul afluent al râului San Pedro, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
poate de prezența omului, fiind poate în călduri, poate înfometat. Se trezi cu primele raze de lumină și vâsli din nou ocolind nuferii enormi, sub căldura amiezii din mlaștină și prin întinsele lagune, făcând să se ridice la trecerea lui cârduri de stârci și de bâtlani. Vâsli în sfârșit prin canalul aproape nemișcat, nerăbdător să zărească acoperișul colibei sale, să simtă mirosul focului, să doarmă în patul lui de campanie, să o vadă pe Piá. Dar acoperișul se năruise din pricina ploii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
lui dezgolit. — Bun loc ți-ai mai găsit, șopti el. Vâsli rar, prin canalele nemișcate, la umbra mahonilor și a arborilor de capoc, printre liane și plante agățătoare. Vâsli fără efort prin întinsele lagune, făcându-și loc printre mangrove, speriind cârdurile de stârci și de bâtlani albi. Vâsli grăbit în orele după-amiezii prin șuvoaiele repezi ale afluenților râului San Pedro, sărind din piatră în piatră sau peste bolovani... Cină pe plajele de nisip, unde descoperi urme late de broască țestoasă care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
rog, a hotărât să vină aici, nu să crape aici, Îl corectă Bruno. Se pare că hoașca s-a convertit la Islam - a apucat-o pasiunea pentru mistica sufită, o tâmpenie de genul ăsta. S-a mutat aici cu un cârd de „baba” care trăiesc Într-o casă părăsită din afara satului. Pentru că ziarele nu mai vorbesc de „baba” și de hipioți, lumea Își imaginează c-au dispărut. Din contră, sunt tot mai numeroși, odată cu șomajul numărul lor a crescut considerabil, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
măture dimineața în cancelarie. După un sfert de ceas, atât cît îi trebuia ca să-și bea țigara, dînsul făcea inspecție. Rezemat de parmalîcul podețului, emitea apoi, pe șanțul din fața școlii, judecăți de valoare. La primul meu contact cu școala, afară de cîrdul de gîște din curte, singura vietate a fost acolo Jugan. L-am întrebat cu cine aș putea vorbi. - Îndefinitiv șefu-i șef, mi-a răspuns el convins, iar această rostire, la dînsul, părea să aibă greutate de dicton. - Nu semnează
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
A, mamó, stai să-mi dai să beau!» La douăzeci de ani Victor se însura a șasea oară: două dintre neveste muriseră iar pe trei le alungase el.” De pe cărările pădurii care se deslușeau în luciul tocit al frunzișului ieșeau cîrduri de țigănci, cocîrjate sub panere de nuiele și coșuri din scoarță de tei, pline cu bureți. Stafidite, cele bătrîne erau urîte și schiloade. Ochioase și frumoase, țigăncile tinere priveau la noi cu plăcere. În marginea fagilor, o bătrînă cu picior
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
una era Cristina. Cealaltă, o fetiță mică și băgăcioasă. După ce au tras pe pămînt o linie, căpeteniile s au așezat cu vîrful piciorului la semn. Fiecare dintre jucătoare se puse una în spatele celeilalte, după propria căpetenie, înșirînduse în front. Reciproc, cîrdurile încercau să se tragă peste linie pînă cînd, într-o gălăgie infernală, toate fetițele se răsturnară una peste alta. Se auziră țipete ascuțite: „Noi v-am bătut! Noi vam bătut!” „Ba nu!” „Ba da!” Cel mai mult domnișoarei Cristina îi
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
lucernă) și o alta de culoare neagră, arată de toamna și acum Învăluită În aburi ușori. Băiatul deschise fereastra și simți În nări mirosul proaspăt de primăvară. Urmări cu privirea drumul de țară ce despărțea cele două tarlale și un cârd de ciori care-l survolau de-a curmezișul. Nu departe de terasamentul căii ferate drumul cobora Într-un fel de vâlcea (deasupra căreia aerul Încălzit de soarele puternic juca În ape) și putea fi văzut urcând din nou aproape de orizont
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]