9,571 matches
-
aici intră doar cei ce știu să bată și bați, și-ți deschizi, și bați, și-ți deschizi. Faci câțiva pași până la poartă, te întorci, apoi privești urmele satisfăcut că și la tine a venit cineva în vizită. Dincoace de cărămidă, rătăcire și decadență, o definire incertă în raport cu altă definire incertă, oscilații între nimic și nimic, dorință și regrete deopotrivă, sub un portret ilegitim de sfânt. Dincolo, intimitatea ca un privilegiu. Pui limite unde te lasă inima și când te lasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
zori, între așternuturi, este un fel de promisiune amânată. Trupul, ca o stâncă legată de piciorul muntelui, aproape că se prăbușește în neant; viața încă mai numără sângele leneș al somnului. (Se tace.) În zori, liniștea trece prin sticlă, prin cărămidă, liniștea desface tavanul și se împrăștie printre cearșafuri. Pacea de peste noapte este pacea zorilor și nu a înserărilor; înserările dor mai rău decât durerile facerii; înserările desfac, diminețile adună, limpezesc. Diminețile sunt ca apele din fântâni neumblate, nebântuite nici măcar de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
uniformă să existe, s-a purces la omogenizarea națiunii. "Uteciștii de azi comuniștii de mâine!" Cel dintâi buldozerist al țării a înfipt adânc fălcile în carnea cetății; peste ruine medievale creștea industria ca din apă: escavatoare, macarale, basculante. Cimitir de cărămidă sub muntele Cibinului. Deasupra mormintelor, hale de beton, oțel, sticlă, fabrici de textile, covoare, ceramică. Pietrele nu mai miroseau a copite de cai, brazii își lingeau bubele rășinoase precum ciumații izgoniți din cetate, fântânile respirau ca niște canalizări înfundate, felinarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
în borcane de 0,800. Gazeta de perete făcea paradă de insigne exfoliate din pieptul mortului. Canalizarea nu avea ce să curgă. La intrarea dinspre Șelimbăr, 10 cămine muncitorești: 1, 2, 3, ...10. Cuburi suprapuse, delimitate cu un rând de cărămizi așezate pe orizontală. Când vii dinspre Șelimbăr, inevitabil începi să numeri: din fiecare stație se urcă, de după fiecare fereastră se visează, se veghează, sub fiecare streașină se ascunde: Dumnezeul meu socialist, aici, când plouă, cerul curge pe burlane ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
indicat de mai marii cerului. Biserica, un furnicar plin cu îngeri: cei friguroși își încălzeau picioruțele deasupra sfeșnicelor, somnoroșii moțăiau în strană, zglobii se balansau de frânghiile policandrului, îngerii bătrâni se ascundeau printre pagini de Psaltire; în fundație îngeri, în cărămidă, în gaura cheii; pe umerii călugărilor, stăteau îngerii îndreptători; în jurul Sfintei Mese, îngeri diaconi; lângă potir, îngeri de strajă. La 7 începea Liturghia. Norii erau precum o cortină trasă, încă se mai dormea în grădina lui Dumnezeu. Soarele somnoros își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
soare, Sfântul Petru i-a șoptit lui Manole câteva cote dintr-un plan al Edenului: "Piatra crescută în cer este altfel decât piatra crescută în inimă. Meștere, zidește, zidește împrejur până când sângele se va elibera din strânsoare și va lega cărămida precum cuvântul lui Dumnezeu!" Manole, pe atunci, suferea ca orice pământean de naivitatea lui Adam, de egoismul lui Noe, de trufia lui Moise, de orgoliul lui Iisus. Solemnă, pădurea îngâna cântare: "Toată grija lumească să o lepădăm, cu taină să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
despre o mirungere austeră, despre o pâine frântă în vin, despre un rămas bun. Pe cine să mai vinzi, pe cine să mai cumperi? În cimitir morții sunt cei mai dificili martori; chiliile, biserica, clopotnița trăgeau cu urechea din fiecare cărămidă; vântul culegea șoaptele dimpreună cu frunzele uscate și le trântea de stânci până se făceau țăndări; norii cu burțile pline de schije își rupeau apele deasupra schitului, ploua cu amar peste amarul fiecăruia. Părinții Gherasim și Ilarion sfredeleau cu briceagul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Petru, una câte una, s-au desfrunzit mantia, rasa, dulama, reverenda, brâul, cămașa, mirul, împărtășania, rugăciunea. În cer se doarme, pe pământ se moare, iertați-mă fraților! 67. Pompierii au ajuns prea târziu. Flăcările au topit până și țigla acoperișurilor; cărămizile se desprindeau din zid ca niște frunze carbonizate; cenușa, făină de proastă calitate amestecată cu stropi de ploaie, se plămădea pâine; biserica, un cuptor bine încins în inima lui Dumnezeu. (La masa bogatului, firimiturile au gust de cremene, fiecare își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
păr fumega a tutun de proastă calitate; două botine din cauciuc pâlpâiau albastru, verzui; flacăra imita un cer curs în iarbă, o iarbă crescută deasupra pădurilor; mirosul înecăcios de hidrocarburi irita respirația. Pe ăsta poți să-l acoperi cu o cărămidă. Nimic nu a mai rămas întreg. Iată craniul, parcă este o coajă de pepene, i s-a topit până și maxilarul. Ehei, ce e omul, domnule doctor! Rășină, textile, petrol, alimente, leșuri grămezile de scrum imitau formele, umpleau jertfelnicele, imitau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
a încercat să privească spre ușă. O umbră lichidă, cu un foarfece de curățat via, decupa părticele de libertate. Gratiile, o țesătură de corzi putrede: cele încarnate în inima deținutului sunt verzi, cele semănate în zid se desfac odată cu focul cărămizilor. Glasul fiarelor imprima groază până și-n pardoseala celulei. Ca o confirmare a captivității, pleoapele nu reușeau să rupă luciul uscat al apelor, umerii să evite insuportabila gravitație a absurdului, picioarele să sfideze starea de rădăcină. Un abur alb, vinețiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
trupul în sine era o otravă ce încă se mai suporta sub rădăcinile limbii. 74. Spațiul. Ruinele îl strângeau ca o menghină. Stare de spațiu îngust peste pagini de nerostire. În ușa bisericii, o cochilie de melc. Cuiele pecetluiau nimicul. Cărămizile, intenții suprapuse pe două rânduri; Dumnezeu tencuia iluzii sub cruce. Relativitatea porților deschise sfida depărtările. Fără să țină seama de marginile ermetice ale nelocuirii, cimitirul își descompunea umbra strict într-o ordine vegetală. Singurătatea, ciob de lună în maxilarul lupului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
asta de la țară și din puținul pe care-l am. Iară după ce am mîncat, mă înapoiez la han; aici îl găsesc de obicei pe hangiu, și tot aici se mai află un măcelar, un morar, doi lucrători la cuptoarele de cărămizi. Cu aceștia îmi pierd vremea prostește tot restul zilei, jucînd cărți sau dînd cu zarurile, și între noi se iscă nenumărate certuri și supărări, cu vorbe urîte și fără de sfîrșit; iară de cele mai multe ori oamenii se iau la harță pentru
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
Văii, avînd pesemne izvoare proprii, de vreme ce nu seca niciodată. Nici bucata de drum dintre poduri nu era flancată de vreo casă. Abia dincolo de baltă, se Înălța pe stînga casa robustă, gospodăroasă a lui Hárász, iar pe dreapta, În roșu de cărămidă, a nu mai știu cui. Înțelegeam cu toții, mai cu seamă noi, copiii, că Valea Măriei era locul cel mai de jos al Răteștilor, că prin spărtura lărgită de ea În rîndu iala caselor orice și oricine se putea strecura Înăuntru. În primul rînd
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
iarbă, separați prin defileuri adînci. Par arcuiri de talazuri strivitoare, Înmăr murite locului ca să nu se prăvale unele peste altele. Ai zice că fiecare e capătul dinafară al unui tunel ce coboară În pîn tecele pămîntului. Înăuntru, sub bolțile de cărămidă, butoaie ce nu mai apune din ce În ce mai mari, pe măsură ce te afunzi În grotă. Meșteșugul cultivării viței și al stoarcerii vinului nemții l-au adus din Valea Dunării Superioare și de pe țărmurile Mării Suabiei. Pare se că, În Europa, vița-de-vie nu răzbate
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
la mama Maria și moșu’ Ștefan Ruba, la altă mamă Mărie și la moșu’ Ioan Costin, adică la cele două perechi de bunici. Ajungeam uneori și iarna la ei În sania trasă de cai, bine ascuns sub dune pufoase, cu cărămizi Încălzite la picioare. Cocișul mîna cu băgare de seamă prin Pădurea Cerha tului. Luneca o vreme Încet. În sanie se tăcea mîlc de frica, iar dintr-odată, omul dădea bici, iar caii țîșneau Înainte ieșind din pădure În latura dinspre
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
cei care au conceput și apoi au îndemnat oamenii, bărbați și femei laolaltă, să se înhame la o muncă titanică, mai presus de firea omenească. În nemăsura orgoliului lor, aceștia au silit o femeie însărcinată să nască pe stiva de cărămizi în timpul lucrului, căci socoteau că nici o clipă nu trebuia risipită aiurea. Dumnezeu i-a pedepsit, întâi prin orbire și prin amestecarea limbilor, apoi prin transformarea lor în dobitoace. Al treilea cer, de mijloc, „ascunde” tainele cele mai grozave. Chiar Baruh
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
în care au fost transmise cunoștințele pozitive ale lui Seth către generațiile viitoare: „Pentru a nu lăsa omenirea să piardă descoperirile și pentru ca acestea să nu fie distruse înainte de a fi cunoscute ș...ț ei făcură două stele, una de cărămidă și cealaltă de piatră, și au gravat descoperirile pe amândouă, astfel încât, dacă cel de cărămidă ar fi dispărut în timpul potopului, cea de piatră să rămână pentru a-i învăța pe oameni cele scrise” (AJ I 70-71). Părinții Bisericii și textele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
nu lăsa omenirea să piardă descoperirile și pentru ca acestea să nu fie distruse înainte de a fi cunoscute ș...ț ei făcură două stele, una de cărămidă și cealaltă de piatră, și au gravat descoperirile pe amândouă, astfel încât, dacă cel de cărămidă ar fi dispărut în timpul potopului, cea de piatră să rămână pentru a-i învăța pe oameni cele scrise” (AJ I 70-71). Părinții Bisericii și textele apocrife creștine Pentru apologeții creștini (mă voi limita aici la cazul lui Lactanțiu), îngerii căzuți
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
de exemplu, misoginismul, uitarea binelui făcut, transmiterea răului prin mijlocirea lui Ham. Stratagema prin care el ajunge să scoată din uitare știința perversă a omenirii coincide cu cea despre care ne informează Cartea Jubileelor și Flavius Josephus: inscripționarea ei pe cărămidă, piatră sau metal, adică pe niște materiale mai greu destructibile. Varianta lui Casian ne propune așadar un fel de sinteză a mai multor tradiții evreiești și creștine, poate cu scopul de a înscrie sensul unui modus vivendi monastic într-o
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
sau că marxismul nu poate sa țină loc de filozofie... Ori că religia nu poate sa fie înlocuită cu ateismul... Crime de felul acesta!... Și pentru asta urma să plătești și tu?... Câtă "omenie" din partea unora care se bat cu cărămida-n piept pentru crezurile lor umaniste!... Comuniste, adică... Da, pentru asta... Tu nu poți să-ți imaginezi, dragă Einstein, ce-nseamnă să ajungi în situația asta... Eram în ultimul an de școală și mă simțeam atât de disperată, că într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ieșiră în zona dinspre Conservator. Felicia locuia, împreună cu părinții ei adoptivi, nu departe de Cișmigiu, într-o zonă veche și liniștită a orașului. Când ajunseră, ea îl trase de mână în curtea casei și-l purtă pe o alee de cărămizi, străjuită de-o parte și de alta de tufe de liliac alb de curând înflorit. În fața ușii de la intrare stătea ghemuit un cățeluș pekinez, care se porni să latre ascuțit, vestindu-le sosirea. Felicia îi porunci să tacă, dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
asemănătoare cu un rădvan de modă veche larg și scund, sugerează că și obiectele ne pot scoate în afara timpului. Jilțul din spate este bine căptușit cu o blană groasă din care este făcută și învelitoarea de picioare sub care dogoresc cărămizi fierbinți. Înveșmântat într-o manta până la pământ, încinsă cu o frânghie grosolană, purtând pe cap o cușmă enormă și nerostind nici un cuvânt, Atanasie pare un neverosimil personaj anacronic. Se cațără cu îndemânare pe capra înaltă a ciudatului atelaj și pleznește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
Dragoș și Ciprian, fiii prietenului tatălui ei, le purtase doar o oarecare pică pentru că o văduviseră de câteva cărți dragi. De unde atunci această emoție ? Să fie vinovat oare parfumul acesta tare de blană de sălbăticiune ? Căldura emanată cu generozitate de cărămizile încinse, aidoma celor ce i le punea mama în pat în nopți prea friguroase ? Sau să fie prezența acestui bărbat plin de tandrețe și poezie ? Suntem în afara timpului, rostește Dragoș cu o voce pură, cristalină, ca a unui copil. Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
pian, se transmiseseră și fiului. Da, doar atât ! Trebuie să facem ultimele pregătiri și să ne odihnim, la miezul nopții, plecarea ! Răspunsul târziu al lui Dragoș vrea să pară impersonal. Sania spațioasă este și de data asta încălzită de dogoarea cărămizilor fierbinți. Șuba de blană este la fel de protectoare. Dora este încotoșmănată într-un cojocel, iar capul îi este înfășurat într-o "bertă" cum a aflat că se numește pe aici șalul de inspirație ucraineană de dimensiunile unei cuverturi călduroase. Atelajul avansează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]
-
doi copii, pe un platou ierbos dominat de un pâlc de mesteceni. Ne-au lăsat, ca "inventar", trei cazmale, un târnăcop, un cuțit, o oală, un sac cu fasole uscată, unul cu boabe de porumb și două pâini ca niște cărămizi crăpate. Ni s-a spus că zona este încercuită de paznici și că la vreo zece kilometri se găsește satul Gherasimovka, unde se află și "comanditur". Șeful transportului, un rus ras în cap, care vorbea tare și înjura la fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1476_a_2774]