971 matches
-
depozitul unde mutilase atâtea piese de mobilier. E întuneric și depozitul este închis, dar atinge cu mâna un zăvor și spune o scurtă poezie, iar ușa se deschide încetișor. Fără nici o alarmă. Nimic. Hoinărim prin hățișurile labirintului de mobile, pe sub candelabrele întunecate, fără fire. Lumina lunii pătrunde prin acoperișul vitrat. — Vezi cât e de ușor? zice Helen. Putem să facem absolut orice. Nu, zic, ea poate să facă orice. Helen zice: — Mă mai iubești? Dacă vrea ea. Nu știu. Dacă zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
cât e de ușor? zice Helen. Putem să facem absolut orice. Nu, zic, ea poate să facă orice. Helen zice: — Mă mai iubești? Dacă vrea ea. Nu știu. Dacă zice ea. Helen își ridică privirea spre coliviile de cristal ale candelabrelor poleite și zice: — Ai chef de una mică? Nu că aș avea de ales, zic. Nu știu care e diferența între ceea ce-mi doresc și ceea ce sunt dresat să-mi doresc. Nu-mi dau seama ce-mi doresc cu adevărat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
prinde și de cealaltă mână. Ținându-mi mâinile, mă trage spre ea și zice: — Uită-te la mine. Ți-a zis Mona ceva? Tu te iubești pe tine, zic. Pur și simplu nu vreau să mai fiu folosit. Deasupra noastră, candelabrele aruncă luciri argintii în lumina lunii. — Ce-a zis Mona? zice Helen. Și număr: 1, 2, 3... — Nu face asta, zice Helen. Te iubesc. Nu mă opri, zice, strângându-mă de mâini. Număr: 4, 5, 6... — Acum ești exact ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
omor. Vă rog, nu faceți așa ceva. Și polițaiul zice: — Dă-mi drumul, ca să-ți pot descuia cătușele. Eu sunt, Helen. Helen? — Helen Hoover Boyle. Ce, ai uitat? zice polițaiul. Acum două nopți exact asta îmi făceai tu mie într-un candelabru. Helen? Lucrul ăla enorm și tare încă e înșurubat adânc în mine. — Chestia asta se cheamă vrajă de stăpânire. Am tradus-o abia acum vreo două ore. În clipa asta sunt vârâtă în subconștientul ofițerului cum l-o fi chemând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
notabilități utile, ca de pildă Dantec, procurorul din Brest, cu soția sa, Carline, al cărei uriaș regret era că nu avea titlu de noblețe. Armelle nu renunța la plăcerea de a-i vîrÎ bine În cap realitatea, aprinzînd lustrele și candelabrele, scoțînd argintăria cu blazon și șervetele de masă cu monograma familiei de Kersaint. Conversația, firește, nu se Învîrti decît În jurul poveștii cu menhirul din care picurase sînge. Arthus Încercă să schimbe subiectul, dar Carline și Armelle, fascinate de Ryan, Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
miruirii curgând peste candela ochilor mei niciodată aprinși. Am sfâșiat tablouri cu pasta încă umedă de teamă să nu fiu înghițit de putregaiul flăcării proiectat ca o rană în pântecul-dojană. Și-am rătăcit pe căi ascunse mimând renașteri asfințite din candelabre prăfuite. Și, la final, doar la final, ochilor mei li s-a permis să afle de ce nu și-au primit lumina de la nceput: ... mi-era păstrată pentru asfințit. NICOLAE STANCU Născut în Iași la 04 -12 -1948 Am lucrat la
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
parcă intrase dracu’ în ei, simțeau că-i rost de ciordeală și au dat buzna în sediul CC ului ca posedați, iar noi după ei, izbind tot ce ne ieșea în cale, paștele mă-sii Gulie, tapiserii, covoare, balustrade, tablouri, candelabre, tot huzurul. Nu v-a fost frică? întreabă Roja. Ba da, răspunde Tîrnăcop, e tot cu ce ne-am ales, aruncam priviri în stînga și în dreapta, indivizi dubioși, civili, l-au snopit pe unul în bătaie pentru că era proaspăt ras
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
știe ce vrea, își dă cu părerea Curistul strîmbîndu-și puțin nasul, stăpînindu-și un strănut. — Te gîndești c-o să ajungi parlamentar, deputat sau senator? întreabă din nou Părințelul. Dacă n-ai știut-o pînă acum îți spun eu că umbli după candelabre, locurile alea au fost deja rezervate, spune. — Am spus eu vreodată asta? se rățoiește Roja, dînd semne de lehamite, de unde și pînă unde ați tras voi concluzia că mă interesează puterea? — Fie vorba între noi, nici pînă aici n-ar
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
nu se poate dumiri Roja. — De dimineața pînă seara, îi răspunde amabil Patru Ace, 24 din 24, încearcă să se facă și mai bine înțeles. — Acum chiar simt c-a dat norocul peste mine, spune Roja privind în tavan la candelabrul de cristal. — Numai să nu ne jecmăniți, îi face Petru Ace cu ochiul. — E normal ca separeul ăsta să aibă regulile lui proprii, spune Roja. Nu oricine îi poate deveni client, îi mărturisește Patru Ace, suflîndu-și un firicel de praf
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
În piept. După câteva minute Începu să scandeze: meseleu, tindeu, merindare, meseleu, tindeu, merindare. Înscrieți-vă și veți fi fericiți! Părea o replică dintr-un film ce nu-și găsise Încă producătorul. Flavius-Tiberius stinse două din cele trei becuri ale candelabrului vechi din alamă Înnegrit de muște și se duse la culcare, nu Înainte de a pune peste genunchii bătrânului o pătură ușoară de lână. Teracota era caldă Încă. Ceasul trecuse de miezul nopții. 22. Fericirea, ca și războaiele, sunt date oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o Încuraja el, și scăpăm de toate. Pe lumea ailaltă, Sebastiane, cu siguranță. Aici Însă, slabă nădejde. Plângea de-a binelea. Atunci el Începu să-i vorbească despre casă, ce casă? palat, despre domnu' profesor de la Universitate, despre tablouri, parchet, candelabre, mobilă, veselă, tacâmuri, statui, bibelouri, covoare, perdele. Când nu mai avu ce spune tăcu gâfâind cum i se Întâmpla tot mai rar deasupra Zorelei. Ea făcu ochii mari, și Îl Întrebă fără să tresară: Ai terminat? Da, zise el Încurcat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de poziție, cum, pe vremuri, pierdea Europa Liberă pe scala instabilă a Vef-ului. 43. Grațian stătea În fața lui: Între ei, tabla de șah cu toate piesele negre. Deasupra lor, agățat Într-un cârlig, porcul zumzăia ca un bondar, ca un candelabru care dădea semne de oboseală. VII. Laudă porcului sau Porcul acesta nu este un porc 1. Legat zdravăn de un picior cu o funie groasă cât o parâmă de vapor, se mișca grohăind Încoace și-ncolo În jurul pironului bine Înfipt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
o sală cu oglinzi de care nimeni nu se apropia. Sala, toți și-o imaginau la fel. În ea nu existau nici ferestre, nici mobilă; doar o masă așezată în centru și două fotolii de răchită. Sub tavan, spânzura un candelabru uriaș. În rest, oglinzi peste tot. Pe pereți, în tavan și chiar pe jos. Părerile se împărțeau abia când se ajungea la amănunte; dacă fotoliile de răchită erau sau nu fixate în podea sau dacă masa era acoperită ori nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fotoliile de răchită erau sau nu fixate în podea sau dacă masa era acoperită ori nu cu o bucată de pânză. Dincolo de aceste mici divergențe, toți erau de acord că sala era căptușită cu oglinzi mari venețiene, în care lumina candelabrului se reflecta orbitoare continuu, și că Bătrânul stătea acolo numai noaptea, trântit într-unul din fotoliile de răchită, celălalt fiind permanent gol, cu o carafă de limonadă galbenă în față, din care sorbea din când în când. Se gândea probabil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să-și ia rămas bun de la mulțimea aceea în care toți aveau același chip ca și el, după care se retrăgea să se culce într-un cort de tuareg, adus din ultima călătorie și fixat într-o altă încăpere, lăsând candelabrul să lumineze o sală strălucitoare și goală. Mă miram: „De ce nu v-ați dus nici unul s-o vedeți?” Zâmbeau. Intrarea era păzită de un zdrahon mut care, cu siguranță, nu le-ar fi îngăduit să pătrundă; și nu țineau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și mai puternică. Știam de la bătrâni că pereții erau căptușiți cu oglinzi, că nu existau nici o fereastră și nici o mobilă, în afară de masa așezată în centru și de cele două fotolii de răchită, că până și tavanul, de care atârna un candelabru uriaș, aprins, și podeaua erau îmbrăcate în oglinzi mari, venețiene, și totuși m-am zăpăcit. Sala era un fel de incubator enorm și strălucitor, mai degrabă pătrat decât dreptunghiular, în care din toate părțile mă întâmpina, uluită, figura mea, reflectată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mă găseam părea făcută anume ca să nu mai visez cu capul vârât sub pătură. Acum puteam să visez cu ochii deschiși, instalat comod într-un fotoliu de răchită, gustând din când în când limonada din carafă. Sub lumina scânteietoare a candelabrului spânzurat de tavan, nu mă mai limita nimic, nu mă mai stingherea nimic, puteam să cred despre mine orice, că eram genial și pregătit să devin nemuritor. Nu mă contrazicea nimeni. Îmi venea să mă scol în picioare și să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Pe cine? În afară de mine nu era nimeni acolo, iar după plecarea mea rămânea în același loc, cu brațele încrucișate. Intrând în sală, mă miram din ce în ce mai rar de absența Bătrânului. Uneori, în prag, înainte de a mă obișnui cu lumina scânteietoare a candelabrului reverberată în oglinzi, mă așteptam să aud o voce uscată întâmpinându-mă: „Ei, domnule sculptor, ce-ai mai născocit pe seama mea?” Dar asta dura numai o clipă. Pe urmă mă așezam în fotoliu și mă priveam în oglinzi; nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
decât să te duci tu dacă-ți place. Mie îmi ajunge o singură oglindă”. Dar n-a văzut!, mă gândeam atunci. Acum, faptul că nu se zăpăcise dând cu ochii de atâtea oglinzi incendiate de lumina scânteietoare răspândită de masivul candelabru atârnat de tavan, mă descumpănea. Abia când m-a întrebat: „Dar cu fotoliile astea de răchită ce e?” am deslușit în glasul ei o emoție reținută. Părea ușor intimidată de nenumăratele imagini răsfrânte în oglinzi și se mișca de colo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fie curiozitatea Mopsului mai puternică decât teama de un blestem. Despărțindu-mă de Dinu, am pornit spre sala cu oglinzi. Se făcuse seară și n-aveam nici un chef să mai ascult avertismentele bufniței. Preferam să uit, sub lumina scânteietoare a candelabrului, atmosfera de panică din azil. Pe deasupra, trebuia să mă deprind cu noua situație, să-mi capăt curajul de a mă așeza într-o noapte, cu orice risc, pe fotoliul Bătrânului, fiindcă nu mai exista drum înapoi. Francisc m-a invitat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Îmbunătățit enorm. Înțeleg de ce te-ai cufundat așa În lumea teatrului, Henry. Trebuie să fie o senzație amețitoare să știi că toate astea ți se datorează. Și făcu un gest cu mâna Înmănușată, Îmbrățișând mulțimea scânteietoare și gureșă de dedesubtul candelabrului din foaier, care mânca Înghețate, fuma țiarete și Își făcea vânt cu programele de sală. — Nu la fel de amețitoare ca o repetiție dimineața, Într-un teatru Întunecat și friguros din Sheffield sau Portsmouth, te asigur. Vorbise cu buzele apropiate de aparatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Ești prieten cu Oscar? Îl Întrebă tânărul. — Bineînțeles că nu, Îi răspunse el. Scuză-mă. — Bine, dacă-l vezi, transmite-i dragostea mea! strigă tânărul În urma lui. Charlie mă cheamă. Eliberat, păși sub porticul clasic și intră În foaierul cu candelabrul său sclipitor și mulțimile civilizate. Inima Îi bătea iute În urma neplăcutei ciocniri și abia după ce Își lăsă pălăria și paltonul la garderobă, după ce Își ocupă locul În sală se simți ceva mai calm. Farsa lui Field trebuie să fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
mai mult cu cât vederea nu-l mai ajuta, și ținuse casa scăldată Într-o lumină orbitoare până venise prima factură, după care, În ciuda sumei substanțiale pe care Îi Încasa de pe urma lui Trilby, ceruse să se stingă o parte din candelabre. Era o casă masivă și bine Împărțită, care, din punctul de vedere al confortului, reprezenta fără Îndoială un pas Înainte față de New Grove House (care nu avusese niciodată o baie propriu-zisă), dar Îi lipsea personalitatea. Nici Kiki, nici Emma nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
în veci, nu prea va izbuti să le șteargă... Rulau peste tăpșanul de pe care, cu aproape un an în urmă, la 20 iunie 1987, fusese scuturată ctitoria lui Udriște Năsturel, biserica Sfânta Vineri-Hereasca, doldora de icoane, chipuri cioplite, policandre și candelabre brâncovenești, pentru a nu sluji drept reper celor ce ar fi plecat în expediție. Scotocind coclaurile pe care se răsuciseră odinioară gurile de vărsare ale pârâiașului descântat. Pe ruinele ei, înțelept Marele Arhitect, mereu surprinzătorul Nicolae Ceaușescu, avusese înțelepciunea de
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Vultur-în-Zbor. Prepelicarul trecu repede printr-o altă ușă, aflată la celălalt capăt al încăperii. Au urmat-o și ei imediat, pătrunzând într-o sufragerie electrizant de frumoasă, cu tapiserii vechi pe pereți și covoare vechi întinse pe podea. Farfurii și candelabre de argint scânteiau peste tot. Aceasta era camera aflată în vârful triunghiului. Prepelicarul nu se opri. Acum către latura dreaptă, își zise Vultur-în-Zbor, concentrându-se asupra direcției. A patra încăpere era cufundată în întuneric, cu doar câteva forme albe întrezărindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]