3,719 matches
-
acolo după douăzeci de minute, puțin mai revigorat de duș, bărbierit, gata de muncă. Își puse o cămașă curată și termină de îmbrăcat, Are o cravată albastră cu buline albe, gândi el și intră în bucătărie ca să-și încălzească o ceașcă de ceai rămas din ajun. Inspectorul și agentul trebuiau să doarmă încă, cel puțin nu dădeau nici un semn. Mestecă fără chef un fursec, mai mușcă unul, apoi se duse din nou în baie ca să se spele pe dinți. Intră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
forțat și vor uita de el pentru a-i mai pronunța numele când o muri și l-or tăia din registrul de evidență a personalului. Termină de mâncat, aruncă săculețul de hârtie umed și rece la lada de gunoi, spălă ceașca și, cu cuțitul în mână, adună firimiturile care îi căzuseră pe masă. O făcea cu concentrare, ca să mențină gândurile la distanță, ca să le lase să intre doar unul câte unul, după ce le întrebase ce aduceau înăuntru, căci cu gândurile, oricât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mea mă făceau să mă simt îngrozitor de stânjenit. Aveam senzația că toți așteaptă de la mine să spun lucruri inteligente, iar eu nu izbuteam să găsesc nici o vorbă de spirit decât după sfârșitul petrecerii. Încercam să-mi ascund jena servind oaspeților ceștile cu ceai și tartine cu pâine cu unt, destul de prost tăiate. Nu voiam, să mă bage nimeni în seamă, pentru a putea observa în liniște aceste ființe celebre și pentru a putea asculta lucrurile inteligente pe care le debitau. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și nu mai eram deloc dispus să-mi bat capul cu ea. Într-o dimineață lucram. Eram în pijama. Gândurile mele rătăceau colo și colo și-mi reveneau în minte plajele însorite din Bretagne și răcoarea mării. Lângă mine era ceașca goală în care îmi adusese portăreasa un caffé au lait și o bucată de croissant pe care nu-l mâncasem căci nu-mi era prea foame. O auzeam alături pe portăreasă făcându-mi curat în baie. S-a auzit soneria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
trei sferturi de oră de când a venit. Se pregătește să vorbească despre vreme, dar deodată Destinat își privește ceasul, un pic pieziș, dar îndeajuns de lent pentru a-i lăsa celuilalt destul timp ca să-l vadă. Directorul înțelege, tușește, pune ceașca pe masă, tușește din nou, ia ceașca, și până la urmă se avântă: are să-i ceară o favoare, dar nu știe dacă să îndrăznească, ezită, de fapt se teme să nu fie inoportun, poate chiar grosolan... Totuși, se aruncă în sfârșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Se pregătește să vorbească despre vreme, dar deodată Destinat își privește ceasul, un pic pieziș, dar îndeajuns de lent pentru a-i lăsa celuilalt destul timp ca să-l vadă. Directorul înțelege, tușește, pune ceașca pe masă, tușește din nou, ia ceașca, și până la urmă se avântă: are să-i ceară o favoare, dar nu știe dacă să îndrăznească, ezită, de fapt se teme să nu fie inoportun, poate chiar grosolan... Totuși, se aruncă în sfârșit în apă: Castelul e mare, foarte mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
au întors de la doctorul Codrescu, prietenul Maestrului, cel mai bun reumatolog din București. În apartamentul de la parter, târâind un picior, Tina i-a pregătit cafeaua, i-a adus scrumiera roșie, o jumătate de sferă din ceramică grea, ibricul și o ceașcă. L-a lăsat pe Maestru în sufragerie și a plecat să facă un duș. Mergea hârâind pe gresia sticloasă și bărbatul a privit-o lung, spunându-și supărat în barbă: avea și ea cap, putea să nu vină în apartamentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Maestrul închide jaluzelele, în cameră se întunecă, nu vrea s-o mai vadă, lui îi place să povestească pe o lumină specială, care vine - reflector - din față, se așază la o masă mică de cafea, are la îndemână berea și ceașca de lut, stă pe covor, aprinde țigara și, deodată, lumina reflectorului se aprinde pe el din față, sala e plină, mii de ochi îl privesc, știe că îi poate avea pe toți în mână. Uită de picioare și de brațele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
sala palatului, într-un colț, un taburet învelit și el în pânză, pe care era o cămașă roșie, strânsă într-un fel anume, o figurină, o arătare despre care numai ea știa ce reprezintă, apoi adusese acolo, pe masă, niște cești, se răzgândise și le înlocuise cu pahare de sticlă, impersonale, pline cu ceai (cupele cu vin), se mai găseau pe taburet două săbii „de-adevăratelea”, împrumutate de la o sală de sport, cartea cu Hamlet rămăsese pe un colț al mesei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
nea Ovidiu. Nu i se mărise leafa, dar fusese promovat. În plus, devenise pe neașteptate prieten cu vedeta lunii: Halterofilul din Vitan, cea mai mediatizată persoană din România și America. Și asta era bine. Doamna Popa îi mai turnă o ceașcă de cafea. Pe perete, domnul Popa privea inocent spre lună. - Nu mi-a zis nimic de răpirea de acum cinci luni, suspină ea. - Cercetările continuă. N-am identificat încă amprentele de pe yo-yo, dar ne străduim în continuare. Știți, noi am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
un viitor promițător. * - Fecioară sau Balanță. - Nu! În nici un caz Balanță! Doamna Popa nu vroiavoia ca fata ei să fie Balanță, știa ea ce știa. - Cred că mai degrabă Fecioară, calculă mai bine doamna doctor. Will Smith zâmbea stânjenit, cu ceașca de cafea în mână. Doamnele îl invitaseră la o cafea și el acceptase. În casa lui Popa ar fi putut să găsească indicii. În plus, nu-i strica puțină relaxare după atâta stres. - Mai doriți cafea? îi strigă doamna Popa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
o cafea și el acceptase. În casa lui Popa ar fi putut să găsească indicii. În plus, nu-i strica puțină relaxare după atâta stres. - Mai doriți cafea? îi strigă doamna Popa de la treizeci de centimetri, ciocnind cu degetul în ceașca de porțelan chinezesc, din serviciul primit cadou la nuntă. Unghia scrâșni atât de tare pe porțelan și pe creierul agentului, încât americanul aproape că scăpă ceașca jos. Colegii lui din buncăr își duseră mâinile la urechi, rămânând cu gogoșile în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
doriți cafea? îi strigă doamna Popa de la treizeci de centimetri, ciocnind cu degetul în ceașca de porțelan chinezesc, din serviciul primit cadou la nuntă. Unghia scrâșni atât de tare pe porțelan și pe creierul agentului, încât americanul aproape că scăpă ceașca jos. Colegii lui din buncăr își duseră mâinile la urechi, rămânând cu gogoșile în dinții strepeziți. - Thank you! zâmbi el ca după o lămâie, dând din cap că nu. - Poate niște țuică? - Whisky, whisky! traduse doamna doctor. Da, whisky voia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
într-un zâmbet larg, universal. - Lucky! își scoase el o poză, pusă bine în spatele legitimației de agent federal. Iată că totuși aveau ceva în comun. Doamna Popa lăsă pe măsuță poza Contesei și împinse peste ea, cu un hârșâit crispant, ceașca de cafea. - Buf! Caput! Tramvai! Contesa... și își duse o mână la gât. Finiș! Ochii lui Smith se umeziră și o lacrimă îi mângâie duios mustața. Undeva în buncărul F.B.I.-ului, camaradul lui Smith o sună pe nevasta acestuia, amintindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
majoritari. Ne-a chemat într-o zi acasă la el, era o bijuterie de apartament, frumos întreținut, nici nu ai fi zis că e casă de burlac, și ne-a oferit, în semn de mare onoare, să bem cafea din ceștile lui japoneze. Trebuie să știți că era renumit pentru ceșcuțele lui la care ținea ca la ochii din cap, ne-a și atras atenția să nu care cumva să scăpăm vreuna pe jos, că ne omoară. Pretorian, un oltean dat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
să scăpăm vreuna pe jos, că ne omoară. Pretorian, un oltean dat dracului, leagă o sfoară de toarta ceșcuței și o atârnă de degetul mic, apoi disimulează sfoara, bea cafeaua și când ajunge Moni lângă el, se face că scapă ceașca, asta se duce dracului până aproape de podea, Moni se face galben, se face alb, dă să moară, amână chestia pentru câțiva ani, dar face o scenă de zile mari. Nu mi-am propus să povestesc despre Moni, pentru că ar trebui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
în ochi și râdem, pentru că acolo îi vedem pentru o clipă pe Moni și Zoe, un monoclu și o lornietă, un joben și o pălărie cu voaluri, un baston de abanos și o umbreluță diafană de dantelă. Văd și acum ceașca japoneză atârnată de firul salvator, mi se încețoșează ochii și, ca și atunci, fac efortul de a nu plânge. Dar este din ce în ce mai greu, căci toată tinerețea mea este acolo și este, săraca de ea, atât de departe și atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
e deja afară, sus, și privește în depărtare, peste marea de chiloți vechi, nespălați, mobilă uzată, ziare făcute ferfeniță, cărți rufoase, cutii de detergent îngrămădite una peste alta, cratițe cu resturi de mâncare mucegăită, cratițe cu resturi de mâncare nemucegăită, cești de ceai cu o crustă nedefinită, firmituri de pâine, capete de creion, praf de radieră, rebusuri dezlegate și șosete murdare, privește fără să vrea dincolo, în împărăția artei, singura împărăție la care - cu puțin noroc - poți să ai acces. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
fără ca fața să-i trădeze cea mai mică emoție, fără Îndoială din cauza colăceilor de grăsime care Îi Îngreunau gâtul și obrajii. Îmi oferi un scaun În stil postmodernist italienesc, care probabil costase o căruță de bani. Porcușor Îmi pregăti o ceașcă de ceai. Mai văzusem cești de ceai asemănătoare cu acelea de aici la directorul institutului de cercetare unde fusesem angajat. Porțelan de Saxa. „Douăzeci de mii de dolari, cele două ceșcuțe, și la insistențele soției mele“, mă anunțase directorul lăudându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cea mai mică emoție, fără Îndoială din cauza colăceilor de grăsime care Îi Îngreunau gâtul și obrajii. Îmi oferi un scaun În stil postmodernist italienesc, care probabil costase o căruță de bani. Porcușor Îmi pregăti o ceașcă de ceai. Mai văzusem cești de ceai asemănătoare cu acelea de aici la directorul institutului de cercetare unde fusesem angajat. Porțelan de Saxa. „Douăzeci de mii de dolari, cele două ceșcuțe, și la insistențele soției mele“, mă anunțase directorul lăudându-se. Încălțările și tricoul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
cu un biscuit costa 1500 de yeni, iar sucul proaspăt de portocale, ornat cu gheață zdrobită, costa 2000 de yeni. Orezul cu curry de lângă locuința mea costa 750 de yeni. Mi-am luat un ceai Orange Pekoe servit Într-o ceașcă Wedgwood. Trecuseră deja douăzeci de minute de la ora stabilită și nu zăream pe nimeni care să corespundă persoanei pe care o așteptam. „Nimeni care să corespundă“, am murmurat eu, Încercând să-mi dau seama ce imagine aveam despre ea. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
părul, altora le cad dinții. Unii fac hemoroizi. Mi-am luat-o și eu În freză, ca toată lumea, dar fără urmări majore. De aceea, chiar și acum mai prizez din când În când, cu moderație, cum Își savurează un bătrân ceașca de ceai. Nu trebuie să tragi pe nas Înainte să te culci, pentru că o Încurci rău de tot. În ultima vreme, am grijă să Încep de pe la prânz. O vezi pe chelnerița asta? Cred că a tras pe nas peste un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
Steglitz, care face 30 de minute. Cred că schimbă la Wannsee. Ei, la exact zece minute după ora opt, Herr Wiechert mi-a telefonat să vadă dacă Emmeline e bolnavă, căci nu ajunsese. Am turnat cafeaua și am pus două cești pe masă înainte de a mă așeza față în față cu ea. — Cum Emmeline nu întârzie niciodată, l-am rugat pe Herr Wiechert să sune din nou de îndată ce ea ajunge. Și într-adevăr a sunat din nou la 8:30 și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
fi orice fată care de curând și-a pierdut tatăl. Își dădu la o parte părul blond de pe față, ceva ce a făcut cu siguranță nu o dată, ci de cincizeci de ori cât am fost acolo, și privi țintă în ceașca ei de cafea. — A fost o întrebare stupidă, i-am zis. Îmi cer scuze. Mi-am scos țigările și am umplut tăcerea cu zgomotul făcut de chibrit, iar respirația mea rușinată cu fumul plăcut de tutun. — Merge la școală la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
îmi pare rău că trebuie să pun aceste întrebări, Frau Steininger, dar ele trebuie să fie puse. Sunt sigur că înțelegeți. Cel mai bine e să știm absolut totul. Am sorbit din cafea și apoi am contemplat zațul de pe fundul ceștii. Oare ce însemna o formă ca o cochilie de scoică? mi-am zis. — Ce-mi puteți spune despre băieți? am întrebat-o. Ea se încruntă: — Pentru numele lui Dumnezeu, are 14 ani. Mânioasă, își stinse țigara. — Fetele cresc mai repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]