1,795 matches
-
apă/ pe-afundul ocean, unde-i orașul cimerian, poporul cel de-a pururi/ Învăluit În ceață și-ntuneric, că-n veci nu-l vede luminosul soare. * Uite și SPĂLĂTORIA CHIMICĂ, firma prinsă de zidul alb-murdar, Înfipt În pământul nisipos, uite cearșafurile de plapumă, aspre lințolii albe-gălbui, Întinse la uscat, deasupra lor vălătuci negri, pufoși se scurg peste capetele celor care urcă necontenit, coboară geamantane, sacoșe, saci, valize, lumânări Împodobite cu flori de hârtie, cutii mari de lemn, coșciuge. Gâfâi, Îți ștergi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
a fost o piesă centrală În dosarul de pensie. Își amintește prima dată când a Întrezărit acest episod din viața acesteia: șoaptele Christei și piciorul ei Încolăcit Între picioarele lui, mâna lui, jucându-se cu părul mătăsos al sexului ei, cearșafurile umede și bâzâitul unui țânțar rezistent la Autan. O tragedie, un serial de televiziune, cu un deus ex machina salvator: până să fie luată decizia tribunalului, formele făcute și banii de pensie dați retroactiv familiei Îndoliate (o sumă considerabilă, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
pentru a dărui. Nu se mai despărțise niciodată de ea. O purta mereu pe indexul de la mâna dreaptă. Manuc se ridică. Își turnă apă rece pe umeri și pe piept. Ieși din cadă, se uscă frecându-și pielea cu un cearșaf aspru, apoi se examină în oglindă. Se privi din față și dintr-o parte. Trupul lui arăta la fel de bine ca în tinerețe. Mușchii fără pic de grăsime, pântecul supt, pielea netedă. Maturitatea îi adusese doar un plus de vigoare. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
meu. Dar tot ucigaș rămâne. Chiar dacă e ucigaș, tot oaspetele meu era. Numai eu avem dreptul să judec. Făcu o mișcare din încheietura mâinii și îi tăie jugulara dintr-o singură crestătură. Contemplă scurta sa agonie, își șterse mâinile cu cearșaful murdar, luă revolverul și pușca și se apropie de ușă, de unde aruncă o privire afară. Santinela era la fel de adormită ca la venire și nici o adiere de vânt, nici o suflare de viață nu mișca palmierii. Alunecă de la un trunchi la altul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
lor paturi. Traversă curtea fără grabă, ajunse la fereastra mare a barăcii și privi înăuntru, punându-și mâinile streașină la ochi ca să evite reflexele luminii în geam. Erau doar obiecte aliniate, doi metri de la un pat la altul, acoperite cu cearșafuri murdare ce nu lăsau să se vadă nici măcar o pată din sângele absorbit de mindirele groase. Nici o respirație, nici un sforăit ușor, nici un cuvânt rostit în somn, nici măcar râcâitul unor unghii ce scarpină pielea uscată de soare și nisip. Doar tăcerea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
liber. Zece metri mai departe, împinse ușa de la pavilionul căpitanului și, pentru prima dată, soarele intră din plin în încăperea prăfuită, oprindu-se deasupra patului mare din fund, unde un corp mărunțel și slab zăcea acoperit, de asemenea, cu un cearșaf foarte alb. închise ușa în urma lui, apoi cercetă pe îndelete fiecare colț al fortului, fără să descopere nici un alt cadavru în gherete și nici în fața porții, ca și cum targuí-ul ar fi preferat, urmând un straniu ritual, să-i târască până la paturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
să mint? Când pachebotul izbi aisbergul, nu mi-am dat seama. După lovitură, când mi s-a precizat la ce moment se produsese coliziunea, am crezut că-mi amintesc să fi auzit, Înainte de miezul nopții, un zgomot ca al unui cearșaf sfâșiat, Într-o cabină Învecinată. Nimic altceva. Nu-mi aduc aminte să fi simțit vreun șoc oarecare. Așa că am sfârșit prin a mă liniști. Ca să mă trezesc dintr-un salt atunci când cineva bătu la ușă, strigând o frază pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
din lume e aceea dintre două priviri”, îmi spusese odată mama, explicându-mi privirile îndrăgostiților. El i-a pus o mână pe șold, cealaltă umbla undeva mai sus. Așadar, acolo se duceau mâinile în filmele de dragoste, când dispăreau sub cearșafuri. A început să se frece de ea, cum se freacă elefanții de coaja copacilor, când îi mănâncă pielea. Pe el trebuie să-l fi mâncat între picioare, fiindcă a luat mâna fetei și a dus-o acolo, iar ea părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
spre mine cu bărbia, ați fi ținut-o aici cu săptămânile. Hai să coborâm, Noghi, spun eu, hai să mâncăm ceva, dar ea se lipește de patul gol, eu rămân aici până când se întoarce tati, se prinde cu mâinile de cearșaf, așa cum se prindea cu pumnișorii de pătură atunci când era mică, și eu o implor, Noghi, mă sufoc aici, hai să luăm puțin aer, dar ea se încăpățânează, vom rămâne aici, pentru ca tati să se însănătoșească, însă eu îmi pierd cumpătul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
trebuit să îl facem cu mulți ani în urmă, care transformă în cenușă toate ezitările, toate temerile, lăsând în urma sa doar liniște, cel care va păși pe această cale de rele va fi ferit. Cadavrele îndoielilor noastre zac ciopârțite printre cearșafuri în fața ochilor noștri, ca niște ofrande, eu mă ridic în genunchi în mijlocul patului uriaș, care se întinde în jurul meu asemenea unei plantații de bumbac, alb și moale, pot să alerg prin el și să fac cu mâna, să îmbrățișez lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
spre noi aspiratoarele, grăbind oaspeții să iasă din camere, să se lase absorbiți de plăcerile ce-i așteaptă pe bandă rulantă, doar noi rămânem nemișcați ca două bucăți negre de bazalt, străini unul altuia, străini de rămășițele dragostei noastre pe cearșafurile care vor fi schimbate în dimineața aceasta, străini de locul acesta prietenos și binevoitor în care ne aflăm, iar eu suspin în prosopul ud, nu mai pot continua așa, nu mai pot, iar el izbucnește, m-am săturat de lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
a bunelor intenții. Metabolismul sănătos și zgomotos al acestui organism pe care îl numim casă, cu cele trei camere congestionate ale inimii sale, mă liniștește puțin și stau noaptea pe terasă printre hainele curate, din când în când câte un cearșaf moale sau tivul vreunei rochii îmi mângâie părul, mișcat de adierea slabă a vântului, acompaniindu-mi singurătatea, pentru că Udi deja doarme, adormise imediat după Noga, amândoi își adunaseră depresiile și se lăsaseră înghițiți de paturile lor, în fața ventilatoarelor harnice, doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
sale somnambule, atât de tare mă tem să fiu părtașă la durerea ei, sunt uimită să îmi văd mama întâmpinând-o în scurtele ei momente de trezie, perfect capabilă, firească și plină de tandrețe, într-o noapte, în timp ce întindeam un cearșaf pe canapea, mama se apropie de mine cu o țigară în mână, ești nedreaptă față de copilă, spune ea, încetează să o mai compătimești, din prea multă compasiune, te îndepărtezi de ea, eu încuviințez în tăcere, adevărul cuvintelor ei este împovărător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
spusese ea, îl strivești ca pe un bulgăre de pământ, trebuie să slăbești strânsoarea, dar, în clipa în care o slăbisem, îl prinsese ea, trăgându-l în urma ei, strivindu-ne pe toți ca pe niște bulgări întunecați de pământ. Ating cearșaful de pe partea patului pe care dormea el, pentru o clipă am impresia că oasele sale lungi se odihnesc alături de mine, cufundate în somn, nu am voie să le trezesc, dar iată că se ridică, scuturându-se de nisip în fața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
lucruri cu totul noi pentru ele. Apoi, Reiko i-a imitat pe câțiva dintre pacienții de la sanatoriu. Și asta ne-a amuzat. Naoko a început să caște pe la ora unsprezece, așa că Reiko a desfăcut canapeaua, mi-a dat o pernă, cearșafuri și pături. — Dacă ți se face poftă în toiul nopții să ne violezi, ai grijă să nu ne încurci, spuse Reiko. Cea neridată, din stânga, e Naoko. — Mincinoaso! Eu dorm în dreapta, spuse Naoko. — Apropo, am aranjat să fim libere mâine după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
de trotuar ca să le mai servească o lovitură. Și-atunci l-am văzut pe bătrînul Pancho ieșind de după rulotă și ascunzîndu-se după calul care mai stătea Încă În picioare. Apoi a pășit Într-o parte, alb la față ca un cearșaf murdar, și l-a nimerit pe șofer cu Luger-ul său mare, pe care-l ținea cu ambele mîini. Apoi a tras de două ori pe deasupra negrului, În timp ce se Îndrepta spre el iar a treia oară a nimerit prea jos. Lovise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
cîte o felie de plăcintă. Nick se ridică, apoi se așeză-n genunchi și o sărută. Trecu prin iarba udă și apoi urcă spre camera sa, pășind cu grijă ca să nu scîrție podeaua. Era bine să fie În pat, pe cearșaf, să se Întindă cît e de lung și să-și cufunde capul În pernă. Bine În pat, confortabil, fericit, mîine pescuit, se rugă așa cum se ruga Întotdeauna, atunci cînd nu uita, pentru familie, pentru el, să devină un mare scriitor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
benzinărie și Roger Îl rugă pe bărbatul În vîrstă, care venise spre ei, cu fața albăstrită de la lumina neonului, să verifice uleiul și apa și să facă plinul. — Cum sînt căsuțele? Întrebă Roger. — SÎnt bune, șefu’. SÎnt frumușele și curate. Cearșafurile-s curate? — Ca neaua. RĂmîneți toată noaptea? — Da, dacă ne hotărÎm să rămÎnem. Pentru toată noaptea face trei dolari. — Ar putea doamna să se uite Într-una din ele? — Sigur, nici o problemă. N-a văzut niciodată saltele mai bune. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
-s curate? — Ca neaua. RĂmîneți toată noaptea? — Da, dacă ne hotărÎm să rămÎnem. Pentru toată noaptea face trei dolari. — Ar putea doamna să se uite Într-una din ele? — Sigur, nici o problemă. N-a văzut niciodată saltele mai bune. Și cearșafurile-s apretate. Au și duș. SÎnt bine ventilate. Și instalația e ultimu’ răcnet. — Eu mă duc să văd, spuse fata. — Poftim, uitați o cheie. SÎnteți din Miami? Da. — Eu prefer vestul. Apa și uleiul sînt În regulă. Fata se-ntoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
un stîlp pe care erau prinse umerașe. Roger aduse bagajele, În timp ce Helena așeză pe masă termosul cu gheață, ceștile, sticla desfăcută și cutia de carton plină cu sticle de apă White Rock. — Lasă fața asta, spuse ea. Patu-i curat. Sau cearșafurile sînt, mă rog. Roger o Îmbrățișă și o sărută. — Stinge lumina, te rog. Roger Își Întinse mîna și stinse becul. O sărută În Întuneric, frecîndu-și buzele de ale ei, simțindu-le pline fărĂ să le deschidă, simțind-o cum tremură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
fața ei bronzată să fie și mai frumoasă decît atunci cînd era trează. Observă că pleoapele erau mai pale decît restul chipului, Îi privi genele lungi, buzele dulci, calme, ca ale unui copil care doarme, sînii, așa cum se Întrezăreau pe sub cearșaful cu care se-nvelise peste noapte. Nu voia s-o trezească și-i era teamă că dacă o sărută s-ar putea s-o scoale, așa că se-mbrăcĂ și se duse În oraș. I-era foame, simțea un gol În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
e cu „noi“? Guițînd veseli ca niște pocușori cînd merg spre casă. Doar că noi ne depărtăm de casă. Acasă. Bună glumă. Nu-i nici un acasă. Ba sigur că e. Asta-i acasă. Toată chestia asta. CĂsuța asta. Mașina asta. Cearșafurile astea care au fost cîndva proaspete. Green Lantern și văduva și berea. Farmacia și briza care vine dinspre golf. Sonatu’ Ăla de la restaurant și un sendviș cu ou și cu șuncă. DĂ-mi două la pachet. Pune și o felie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2087_a_3412]
-
să mă însoțești la una dintre întâlnirile celor din Asociația Alcoolicilor Anonimi. Crezi că sunt alcoolică? l-am întrebat cuprinsă de panică. Îmi dau seama că paharul e gol și îl las jos pe tăcute, încercând să-l ascund sub cearșafuri. Pentru mine vinul este un medicament: vreo două pahare mă ajută să adorm. Nici la acest lucru n-aș putea să renunț. Davey să fie mulțumit că nu sunt dependentă de antidepresive. Nu, bineînțeles că nu, mi-a răspuns prompt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
în momentul în care am găsit eu unul, era prea târziu. Mie mi se umpluse paharul. Nu aveam de gând să mă apuc să curăț în urma lui. M-am dus în dormitor, m-am dezbrăcat și m-am băgat între cearșafurile curate. —An Nou fericit! mi-am spus. An Nou fericit pe naiba! Grija mea pentru el s-a transformat într-o furie teribilă și am adormit cu dinții încleștați. În dimineața următoare era, bineînțeles, ros de remușcări și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
iveală o parte din instinctele mele primare. Îl întâmpinam mirosindu-l, așa cum fac câinii. Dormeam cu capul sub brațul lui și mă lăsam aproape sedusă de această mireasmă. Și lui i se întâmpla același lucru. Mi-a spus o dată că cearșafurile lui miroseau a mine și că s-a întristat că nu eram prezentă în carne și oase. Fir-ar să fie! Iar mă pierd în amintiri și m-am săturat de ele. Îmi vine în minte comparația cu efectul dezastruos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]