7,208 matches
-
frumoase; penele ei erau cenușii. Ea stătea singură, neluată În seamă de suratele ei. Se uita pe rând la fiecare, asculta ce spun și nu spunea nimic. Aceea pasăre era privighetoarea. După ce s-au ospătat cu toatele, păsărilor le-a venit chef de dans. Dar unde și când s-a mai pomenit petrecere ori bal, fără lăutari? Ce lăutari! Doar erau păsări. Au hotărât să cânte pe rând, iar celelalte să joace. Rând pe rând, toate păsările făceau câte o demonstrație pe
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
flămând, se bucură gândind că Îl Înghite pe loc, dar vreascurile, nuielele pe care le cărase până atunci Moș Arici În spate se transformaseră În niște țepi ascuțiți care-l Înțepară atât de tare pe Zmeu, că i-a pierit cheful pentru totdeauna să mai sperie drumeții de treabă. ALUNUL Cu nuielele de alun se căutau În trecut atât comorile curate , cât și comorile necurate, adică cele furate ori blestemate. Magicienii, vrăjitorii rosteau formule magice lovind obiectele s-au ființele ce
Legendele copilăriei by Lenuţa Rusu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1691_a_3048]
-
spună atunci. Și după atâta vreme să înțeleg abia acum! Fusese răutăcioasă de fapt și eu nu mi-am dat seama decât acum. Olga fusese geloasă, extrem de geloasă! Cu capul greu de gânduri, m-am îndreptat către magazin. Nu aveam chef de nimic. Zilele treceau greu, eu nu mai lucram nimic și, într-o dimineață, telefonul sună. Sunt la Cireșica...! Vin! Era tot acolo, la aceeași masă, tăcută, așteptându-mă. Tot timpul m-a așteptat! În diferite locuri, spunea ea. M-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
mormăit și el un La mulți ani și un mulțumesc, închizând apoi telefonul. Cine era, îl întrebă Camelia curioasă? Un vechi prieten. Și de când îți expediezi așa vechii prieteni? Mă cam supără o măsea de câteva zile și nu aveam chef de vorbă. Petre, Petre, nu-i frumos să-ți începi anul cu minciuni! Petre trecu în baie, cu mâna ostentativ dusă la falcă. Al dracului securist, mă ține în șah! Îl interesau pe dânsul cum au fost sarmalele! Lasă, domnu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
Mama n-a mișcat un deget. Își petrecea zilele cu diverse fleacuri, în camera ei. La un moment dat, mi-am luat inima-n dinți și-am întrebat-o, un pic cam aspru: — Ce s-a întâmplat? Nu mai ai chef să mergi la Izu? — Nu-i vorba de asta, răspunse ea, privind în gol. Pregătirile pentru mutare ne-au luat vreo zece zile. Într-o seară, pe când ardeam niște hârtii și uscături în grădină, mama și-a făcut brusc apariția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
mai sunt bolnavă, a zis mama. Când stau cu tine, așa, mi se pare că totul s-a petrecut doar în vis. Să-ți spun drept, când a sosit momentul să ne mutăm, am intrat în panică. N-aveam nici un chef de Izu. Aș fi dat orice să mai pot sta o zi, sau măcar jumătate de zi în casa de pe strada Nishikata. M-am simțit pe jumătate moartă când am urcat în tren și, după ce-am ajuns aici, după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
chiar nu mi se pare grea. Am spus că nu pot suferi să discut sau să aud despre război, dar m-am trezit spunându-vă totul despre „prețioasa mea experiență“. Oricum, aceasta-i singura amintire din război pe care am chef s-o povestesc. Restul e foarte sugestiv în rândurile amintite: „Anul trecut nu s-a întâmplat nimic. Cu un an în urmă nu s-a întâmplat nimic. Nici cu un an înaintea lui nu s-a întâmplat nimic.“ Ce caraghios
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
o scrisoare în care l-am rugat să mă lase să-mi rezolv singură problema copiilor. O să ne vindem lucrurile. O să le vindem, unul câte unul. O să facem ce vrem noi cu banii, o să-i cheltuim pe ce avem noi chef. Să trăim pe picior mare. Nu vreau să mai lucrezi la câmp. O să cumpărăm legume, chiar dacă sunt scumpe. N-are rost să-ți irosești zilele muncind ca un țăran. Adevărul e că surmenarea fizică a început să-și scoată colții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
data asta mă doare. Chiar rău. Este absurd ca un străin, care n-a suferit nici pe departe cât sufăr eu, să-și permită să mă judece când, de fapt, acel străin nu e decât un ratat. N-am nici un chef ca alții să se apuce să-mi analizeze gândurile. Nu am și gata. În viața mea nu m-am ghidat după vreo doctrină. Sunt convinsă că toți cei pe care lumea îi consideră buni și-i respectă sunt niște mincinoși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
dintre fete și i-a făcut un semn cu ochiul domnului Uehara. Și-a întors capul spre mine și, lipsit de orice expresie, mi-a indicat cu bărbia să intru. Ceilalți membri ai adunării și-au văzut mai departe de cheful lor zgomotos, aparent nesinchisindu-se de mine, cu toate că s-au mai strâns puțin ca să-mi facă loc în dreapta domnului Uehara. M-am așezat fără să scot o vorbă. Uehara mi-a umplut paharul cu saké. Apoi l-a umplut pe-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
întoarce la lumea pe care am părăsit-o. Tot ce mi s-ar oferi, cu politețe dezgustătoare, plină de malițiozitate, ar fi un loc la galerie. S-ar putea să fie adevărat că, în orice societate, oamenii ca mine, fără chef de viață, sunt sortiți pieirii. Nu pentru ceea ce se gândește despre ei, ci chiar din cauza lor. Eu am, totuși, o mică scuză. Simt apăsarea copleșitoare a condiției de om, care mă face să consider viața insuportabil de grea. Toți oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
vrea să protestez. Cu un cuvânt măcar. Kazuko, Te rog, crede-mă. Toate distracțiile astea nu mi-au provocat nici cea mai mică bucurie. Poate e un semn de neputință a plăcerii. Am dus o viață dezordonată și am făcut chefuri monstruoase numai ca să scap de umbra mea. Umbră de aristocrat. Kazuko, Suntem de vină, la urma urmei? E oare greșeala noastră că ne-am născut aristocrați? Suntem condamnați să ne petrecem restul vieții în umilințe, scuze și înjosiri doar pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
jenat și chiar înspăimântat atunci când toți prietenii mei ies la distracție, iar eu stau și studiez de unul singur, încât nu sunt în stare de nimic, i-am spus eu odată. De aceea, chiar dacă nu am nici cel mai mic chef să benchetuiesc, îi urmez. — Ceeee? Păi, ăsta e temperament de aristocrat! zise el. Mi-e greață! Când văd lumea distrându-se, mă gândesc numai la ceea ce pierd dacă nu procedez și eu la fel. Răspunsul lui a fost atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
am mai văzut. Femei și bărbați care mugesc „ghilotină, ghilotină“. Nici prin cap nu-mi trece să te rog să renunți la felul ăsta de viață. La urma urmei, o fi ultima zvâcnire a propriei tale lupte. Nu mai am chef să spun: „renunță la băutură, ai grijă de sănătatea ta, trăiește mult, fă-ți o carieră splendidă“. N-am dispoziție de nici un fel de poruncă ipocrită. După câte-mi dau eu seama, poți mai degrabă câștiga recunoștința generației următoare dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
drumul tău. Revoluția e departe de a se înfăptui. Mai are nevoie de multe, de foarte multe victime valoroase și nefericite. Acum, lucrul cel mai frumos pe lume este victima. Și mai există o mică victimă... Dragul meu, Nu am chef să te mai rog nimic, însă aș vrea totuși să-ți cer o mică favoare din partea acelei victime mici. Îmi doresc mult ca soția ta să-mi ia copilul în brațe măcar o dată. Eu am să-i spun: „E copilul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
cea în care, de obicei, companiile acceptă să investească sume amețitoare; partea invizibilă este restul de nouă zecimi s-o numim brandul intern -, adică cea în care, de obicei, companiile nu consideră că trebuie să investească mai mult decât salariile, cheful de Crăciun și niște tricouri din bumbac printate cu logo-ul companiei. Problema este că partea de la suprafață, cea vizibilă brandul extern adică -, se bazează pe partea invizibilă, de sub apă pe brandul intern. Și când brandul intern o duce rău
Brandingul de angajator by Mihaela Alexandra Ionescu [Corola-publishinghouse/Administrative/900_a_2408]
-
Simona Vasilache De la Élévation a lui Baudelaire încolo, modernitatea, mai timpurie ori mai coaptă, a lecuit căderea ce i s-a dat printr-un, rareori dezmințit, chef de înalturi. Totuși, ce deosebire, în rostul literelor noastre, între Excelsior-ul lui Macedonski, din ultimii ani ai secolului XIX și, bunăoară, Urcuș-ul lui Voiculescu... Apărut, acesta din urmă, în 1937, la Fundația pentru Literatură și Artă "Regele Carol
Aspre căi by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/7191_a_8516]
-
sânii în care se zbenguie siliconul, mușchii înecați în masaje, creme și ore de exerciții la sală. Ne vine să ne smulgem părul din cap pentru că, atunci când s-a concentrat asupra noastră, Mama Natură era deja obosită și lipsită de chef și că, Doamne, dacă am putea, pe loc ne-am da jos taioarele, sarafanele cuminți, rochiile de stambă și rochițele cu lungime regulamentară și am sări direct pe malul piscinei, canalizând spre noi obiectivele aparatelor de pozat și dezvăluindu-le
Mihaela Rădulescu, atacată de Marina Almășan by Cristina Alexandrescu () [Corola-journal/Journalistic/71959_a_73284]
-
Dar, întreba și el, nemții încheiaseră vreun armistițiu cu rușii? Regele nu spunea nimic despre asta. Scosese însă România din război, tocmai cînd spărseseră rușii frontul. Se întoarce Fănică la restaurant care aproape că se golise. Nemții tot acolo, cu chef de băut. Nu păreau să știe ceva de vreun armistițiu. Ionică îl anunță că regele își repetase comunicatul la radio, parcă și mai apăsat. După părerea lui, se isprăvise cu alianța cu nemții. Dar ei ce puteau face? Să le
Noaptea proclamației by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/7213_a_8538]
-
care filosofează pentru el în înregistrări pe bandă, trimise prin poștă, despre "relația de fond, abisală, eternă, între călău și victimă". Jiquidi îi domină pe cei din mediul său altfel decât Mârzea care este un cinic jovial, pus mereu pe chefuri ,oricât de lungi, pe glume, oricât de deocheate, pe farse, cu oricât de crude urmări, pe cheltuieli fără limite (pentru că are de unde), iubitor de femei, de grăsane, ca Pirgu, deci un ins "simpatic", ce mai încoace și-ncolo. Jiquidi , dimpotrivă
La încheierea unei tetralogii by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/8732_a_10057]
-
față de ceilalți. Umbră supraviețuia, dar cui i-ar fi trecut prin cap atunci că Iugoslavia ar fi putut dispărea? În anii optzeci vorbeam din cînd în cînd cu poetul Ionică Floră, care venea la București ori de cîte ori avea chef să se suie în tren. Ionică mai bombănea el, cîteodată, că sîrbii se străduiesc să-i deznaționalizeze pe români și că au o strategie politică pentru asta. Totuși nu făcea pe românul persecutat. I-ar fi fost greu pentru că discuțiile
Literatura unei lumi dispărute by Cristian Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/8769_a_10094]
-
lucruri s-au văzut în sutele de mii de reacții de pe internet, în sondajele ad-hoc de pe site-uri și în părerile exprimate în presă. Era, deci, limpede că, exceptând mărunta, dar zgomotoasa conjurație din care face parte, nimeni n-avea chef de Norica Nicolai într-o funcție ministerială. Premierul Tăriceanu însuși n-a făcut un secret din faptul că grupul de presiune sus-menționat l-a pus într-o situație inconfortabilă. Cu atât mai abitir și-au ridicat vocile reprezentanții societății civile
Justiția cu față colhoznică by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/8774_a_10099]
-
cu flota, a cărei organizare Ion Acsan o detaliază fără a putea, însă, cînd morți, cale de-o istorie, sînt plutașii și corăbierii ei, să-i mai deconspire secretele. Cel mai mare dintre ele este întoarcerea corăbierilor teferi, și cu chef de povești. Marinărești, de bună seamă. Din ce-a răsuflat din secret, la vremea lui, s-au scris Odiseea, legenda argonauților, Epopeea lui Ghilgameș, poveștile despre răul de mare al Ariadnei și atîtea altele, de descoperit în cartea densă a
Trecerea Apelor by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/8782_a_10107]
-
pentru viitoarea împăcare dintre România și Bulgaria. Oameni de inimă și de viață se arată cantonierul Stan Ion Boldișcu și Dimităr, cu acesta aflându-se într-o adevărată aventură, prădând cașul și rachiul unui țăran macedonean și apoi aducând la chef două tinere grecoaice. Dimităr e așa de bine dispus, încât uită că escortează un prizonier. Cei doi ajung să fraternizeze: "Am coborât apoi pe lângă ultimele pante ale Pirinului, sprinteni și plini de voie bună, parcă toată lumea era a noastră. Dimităr
G. Topîrceanu, memorialist by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8790_a_10115]
-
nevoia de a dărui, în special tinerilor: "Eu am căpătat atîta în viața mea de la alții, încît port un fel de povară a lucrului primit, pe care trebuie să-l dau mai departe. Și, în general, adulții nu prea au chef de ce le-aș putea da eu." Nu se considera o intelectuală, își recunoștea doar pofta de a povesti și de a asculta poveștile altora. Abia după 1989, la Muzeul }ăranului Român, a putut face cu adevărat ceea ce o pasiona și
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8801_a_10126]