KorAP: Find »[drukola/base=chicoti & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...33 34 35 ...63 >

1,574 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685

multă vreme, aveai doar doi ani, îți amintești lucrul acesta? Și ea spune, îmi amintesc ceva ca prin ceață, mi-ați cumpărat înghețată, eram pe iarbă, apoi am vomitat-o. Da, este posibil ca acest lucru să se fi întâmplat, chicotesc eu încordată, deși îmi amintesc exact fiecare detaliu în parte al acelei zile, și ea mă întreabă, ce mi se întâmplase, iar eu bâlbâi, nimic deosebit, nimic serios, dar ea se încăpățânează, atunci de ce m-ați internat, dacă nu era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
și suspinăm împreună, ca două surori gemene rămase orfane în urma unei catastrofe. Dar avem mamă. Dimineața ne trezim în miros de cafea tare, salată proaspătă și omletă, și amândouă, care de zile întregi nu mai mâncaserăm, ne năpustim asupra mesei, chicotind ca niște prietene care și-au dezvăluit în timpul nopții, una alteia, secretele cel mai bine ascunse, mama ne privește cu satisfacție, așa cum ne privea pe vremuri pe mine și pe Yotam, Noga se agață de ea, iar eu observ cât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
complexă se strecurase între noi, pentru că el mă privește stânjenit și spune, tu ești Hava, iată că zâmbetul meu se transformă aproape într-un hohot de râs, atât de amuzant mi se pare că cineva ar putea crede asta, eu chicotesc, ce bine ar fi fost să fiu Hava, toată viața mi-am dorit să fiu ca Hava, iar el spune cu o tandrețe surprinzătoare, sunt sigur că Hava își dorește să fie ca tine. Cum adică, protestez eu încântată, după ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
din cap, atunci înțeleg. Ce înțelegi, întreb eu, iar el zâmbește, când te-am văzut de dimineață, mi-am spus că habar nu ai cât ești de frumoasă, dar acum înțeleg de ce, îți lipsește, pur și simplu, oglinda, iar eu chicotesc, exact așa îmi spusese și pictorul acela în urmă cu foarte mulți ani, o dată la zece ani mă privește câte un bărbat, îmi aduce la cunoștință cât sunt de frumoasă, apoi dispare. Cât de plăcut este să respiri după ce ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
plăcere, te recompensez prin faptul că păcătuiesc împreună cu tine, trebuie să păcătuiești pentru a te putea ierta pe tine însăți. Am păcătuit deja ieri, spun eu printre dinți, iar el zice, dar ieri nu știai încă acest lucru, eu deja chicotesc, farmecul lui îmblânzește vorbele acestea grele, care tremură în încăperea aceasta lipsită de istorie, precum Adam și Eva, suntem primii care râd aici, iar râsetele se transformă în gemete de plăcere, iată cum îmi ridică fusta și își caută drumul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535

stă fiecare. Iar cei din sală știu, la rândul lor, că sunt ascultați. Ce este atât de greu de înțeles pentru o minte luminată ca a ta?! răspunde el, brusc plictisit. - Nu îmi vine să cred că nu greșește nici unul! chicotește ea. Vocea ei s-a arcuit, pițigăiată, iritată de iritarea lui. Se surprind privind amândoi în aceeași direcție, spre pendula kitsch din perete. - Firește că nu greșește nici unul, doar știu ce i-ar aștepta!... - Și dacă au nevoie să meargă

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
de librărie, are nevoie de niște șopârle aduse de un fraier ca el. Aruncă cearșaful de pe corpurile lor goale, semn că prelegerea s-a isprăvit și mai au timp să facă amor încă o dată. O trage de mână, în timp ce ea chicotește și dă din picioare, nu vreau, nu vreau, haide-haide, la baie cu tine! Și intră să facă duș împreună: o noutate pe care, firește, ea nu îl va întreba de unde a luat-o. Intelectualul enervant de ingenuu și o eroină

[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284

Acesta stătea în aceeași poziție, de om adormit. — Căci ce e urechea - reluă cu glas înalt Metodiu - dacă nu locul unde se strâng de-a valma, fără nici o socoteală, gunoiul vorbelor, pleava șoaptelor ticăloase, sămânța zavistiei, nămolul trădărilor... — Hi! Hi! - chicoti brusc Ximachi - păi atunci o să ți le tăiem! De ce să mi le tăiați, luminăția-ta? - întrebă cu sfială Metodiu. — Ce? Cum? - făcu Ximachi ca trezit din somn. Ce spuneai? Continuă, rogu-te. — Vorbeam despre urechi - zise Metodiu. Așezate, cum se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487

un pahar cu șampanie! Desigur că nu, exclamă Sebastian, luându-mi sticlele din mână ca un domn. — Dacă am rămâne, am fi nevoiți să le împărțim cu tot felul de terchea-berchea. Namilele de la intrare se uitau fix în timp ce noi plecam, chicotind, Sebastian cu o sticlă de șampanie în fiecare mână. Noaptea era călduroasă, aproape înăbușitoare. O GTi decapotabilă trecu pe lângă club, plină de petrecăreți îmbrăcați la cravată și tafta, țipând fericiți. Se îndreaptă spre unul dintre restaurantele lui Dominic, zise Sebastian

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
râdă. Și-a pus degetul la gură. —Sssh! Sssh! Secrete! Iritarea s-a ivit înlăuntrul meu ca un răspuns, dar a fost redusă la tăcere de o altă senzație. M-am uitat la Suki. O privea pe Belinda în timp ce ea chicotea, îndesată pe jumătate cu tranchilizante și Dumnezeu mai știe ce, și expresia de pe fața ei era de nedescifrat. Era ceva nesănătos în obsesia Belindei pentru propria persoană; n-ar fi o exagerare să o numesc narcisism. Mă întrebam dacă la

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
prin care nu se vedea foarte clar. Prin voaleta neagră care îi umbrea chipul, ochii albaștri ardeau ca flăcăra de gaz, iar privirea era vicleană și de om nebun. Cu degetul pe buze, îmi șoptea: „Secrete! Ssst! Secrete!“ și apoi chicotea. Chicotelile erau din ce în ce mai nebunești, cu ritmul regulat și tare, până când, în sfârșit, ochii mei s-au deschis brusc și am realizat că zgomotul venea de fapt de la alarma ceasului. Visul a fost ca un semn că soluția asupra căreia am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
bună ziua, domnișoară Jones, a ciripit Susie. Mă bucur că ați venit să mă salvați. Domnul Rattray este foarte nebunatic. James încuviință scurt din cap înspre mine și se aplecă peste birou, șoptindu-i ceva la ureche lui Susie. Ea a chicotit, obrajii ei luând o tentă de roz, și i-a spus aproape pe șoptite: N-aș putea spune... păi, poate... bine, rămâne vineri atunci. James a mai mormăit ceva, s-a uitat la ceas și s-a îndreptat către hol

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
luând o tentă de roz, și i-a spus aproape pe șoptite: N-aș putea spune... păi, poate... bine, rămâne vineri atunci. James a mai mormăit ceva, s-a uitat la ceas și s-a îndreptat către hol. Susie a chicotit din nou și a continuat cu asta până i-am spus politicos: Poți, te rog, să suni la biroul lui Sir Richard Fine și să anunți că am sosit să las o factură? —Imediat. A ridicat receptorul și a început

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
s-au desprins de grupul de exhibiționiști și au început să meargă nesiguri de-a lungul punții. James ținea în mână un pahar mare plin pe jumătate și încerca să nu-l verse; Susie, agățată de cealaltă mână a lui, chicotea, ceea ce nu era deloc de ajutor. Dominic și Sebastian, care se aplecau peste balustradă, erau cât pe ce să fie aruncați peste bord de o încercare nesigură a lui James de a-și salva paharul. Din moment ce nu avea mâini libere

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
pe Susie, iar Belinda și Baby l-au prins pe James, repunându-i pe picioare. Nu știu nici măcar de ce ne-am obosit. Cred că din instinct. —Mulțumesc, fetelor, a spus neclar James. Drăguțe fete. Mulțumesc. Susie, spune mulțumesc. —Mulțumesc, a chicotit Susie. James și-a lăsat capul pe spate și a dus paharul la gură. — Ce miros ciudat, a spus, mormăind. Ah, pe gât cu el. A băut whisky-ul dintr-o înghițitură și s-a uitat împrejur, zâmbind. Apoi, paharul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-mi că nu este adevărat, Bells. — Normal că este, a răspuns Belinda enervată. Numai cineva atât de prost ca tine nu și-ar fi dat seama. Doamne, nici măcar nu ai știut că luam droguri de atâția ani. Puteam veni jos, chicotind încontinuu, și tot ce ai fi făcut ar fi fost să mă întrebi dacă mă simt bine. Suki nu părea să poată accepta asta; se gândea la cu totul altceva. După un timp, i-a spus lui Dominic: De unde ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249

atât mai puțin, cu cât bocceaua aceea nu conținea altceva decât o perniță brodată, specială de pus pe spinarea cadrului bicicletic - ca să n-o curme pe mireasă... și Încă: mama fetei „fugite”, nu numai că auzise ce se fluierase, șușotise, chicotise, dar și văzuse, de la fereastra casei, ce anume se petrece pe lumea asta, În casa și-n ograda ei (ca orice proaspătă soacră) - așa că-i dăduse un ghiont omului ei, fumând alături, În pumn: - Da’ rău au ajuns bietele fete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
noi, prin grădină, se ajunge mai ușor la pădure, așa aud. - Să ne ținem laolaltă, doamnă, să ne fie mai ușor la greu..., o aud pe nevasta lui Maxim. - Că unde-s două puterea crește - și nici nu te plouă!, chicotește nora cea frumoacheșă, Ileana. Trece prin curtea noastră și Duda. Numai cu bunică-sa. Duda asta nu mai e chiar mică, joacă la joc, umblă pe la șezători, cu flăcăii, se zice că iese și la șezut cu ei, prin cele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
eu multierile celea multe... - și-și freacă palmele a pregătire. Chicote, cârâieli, ghionți - râde și soacra, acoperindu-și gura cu palma; apoi cu basmaua - de-acolo zice: - Da tu n-ai nici o rușâne, Ileană? S’ te-audă iel, Ghiorghițâ... - și chicotește. - Lasssă, mamă soacră, poamă acră, c-așa-i la război! Crezi că Ghiorghiț-al meu, pi undi i-or sticli ochii, nu se lasă disfăcut pi la multiere de-o mână di fimèi stătută? Ca mìni? O Întreb pe mama, În

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
cap, dar de unde piatră În pădure și pe-ntuneric? Iau din foc un ciot cu jăratic, mă năpustesc... N-am mai pus geană pe geană până la ziuă, am rămas lângă foc. Mama a tremurat fără oprire. Primprejur glasuri de babe chicoteau, râdeau. Mama: - Fă-te că n-auzi! Așa am făcut. După ce m-am făcut că n-aud, am Întrebat: - Ce-a vrut Ilie Schilodul? Să-ți ia ceva? - Da, a vrut... - mamei Îi clănțăneau dinții. A vrut să-mi ia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
urât afară, ne ascundem la ei, Într-o odaie neîncălzită, printre baloturi de lână; vara găsim adăpost În glugile de ciocleje; sau În fân; sau În paie - depinde. Lina nu prea vorbește (nici nu trebuiește), dealtfel e poreclită Muta: râde, chicotește - are pomeții atât de Încinși, roșu, Încât e ca și cum ar vorbi cu ei; și cu ochii - are ochi verzi cu auriu, atât că albul e sângeriu; și gura i-i roșie sângerie; păsărica și mai roșie. Uneori, când mă joc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
ei; și cu ochii - are ochi verzi cu auriu, atât că albul e sângeriu; și gura i-i roșie sângerie; păsărica și mai roșie. Uneori, când mă joc singur prin curtea noastră, Lina Își face de lucru pe la gard - și chicotește. Nu zice nimic, dar când Îi aud chicotitul și Îi văd roșul gurii, știu că n-am să mă pun contra - din contra, cum zic eu. O șterg de-acasă, cu ocol, prin grădini - mama nu mă lasă să mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
ajungă rău de tot fata asta. Eu nu-nțeleg de ce s-ajungă ea rău, când ajung eu atât de bine cu ea - numai să nu mă prindă mama, că mă bate. Dar dacă nu mă vede, nu mă bate. Muta chicotește tot timpul, tot timpul; roșie-roșie. Chiar când nu e lumină pe unde ne jucăm noi, Lina e roșie și-ncinsă. Cu Duda - altceva. A fost, dar nu mai este. De când a trecut frontul pese noi nici nu mă mai bagă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
atunci când, după ce vine de-afară, unde-a avut treabă cu apa, cu lemnele și le descalță ca să-și pună papuci. Atunci Îmi place mie cel mai mult și mai mult: mă așez pe podea În fața ei și mă uit. Ea chicotește, se sperie, râde - Însă Își ferește genunchii din calea ochiului-minții. După ce-și Încalță papucii, ochiul meu rămâne lipit de ciuboțele: acolo-i acolo. Poate și din pricina lor au trecut zile și zile, până să-mi aduc aminte că eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
că-i iazu vostru, comunal, nu ca la noi. Aici, să și-l astupe călugării de la ei, cu rasa! Cu bărbile! - Da-aista-i al vostru, Iacobe! Adica-al nostru, al oamenilor! S-o rupt și dânsu - cine-l astupă? - Cu dânsu-ntrânsu’!, chicotește Moș Iacob, imitând-o pe MătușaDomnica și vorba ei, de pe la Pistruieni. La ce să-l astupăm pe dânsu, momentan - l-om astupa noi, mai Încolo, după ce-om prinde peștele, că știe el, Dumnezeu, cum arinjază treburile... Dacă nu l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]