1,048 matches
-
ușor. Pe Davey chiar îl pot numi astfel. Mă uit la el stând la pupitru, îmbrăcat în costumul gri încheiat până sus, foarte la modă, cu ochii ascunși în spatele ochelarilor de soare, cu obrajii săi bucălați, pe care-i mai ciupesc uneori, ca să-l enervez, în stilul mamelor italience. Și-mi vine să-l îmbrățișez. Simt că am să izbucnesc în lacrimi. Țin la el nespus și aș vrea să fie fericit, mi-e greu să-l văd trecând prin toate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
a dilatării șinelor vara, atunci când trebuia să vină cineva deloc plăcut, moartea, sau se contractau atunci când trebuia să sosească, neanunțată, moartea. De necrezut cum putea să sune Sonata în tren major pentru gări și orchestră, compusă din doi harpiști care ciupeau corzile fumurilor așteptând trenul, suflătorul la tubă, neîndemânatic, pentru că îi zbura știma de pe pupitru, probabil înmărmurit la vederea atâtor brăilence frumoase sau din cauza stării pe care ți-o dă tuba, aceea de a o înclina exact spre zarea dincotro mirosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
-
cercul pedagogic, deoarece se uita foarte distant și rece la toate persoanele de față, în afară de elevii din mijloc, față de care arăta un interes viu. De fiecare dată când își trecea privirea peste fața lor, un zâmbet meschin îi scrijelea chipul ciupit de epidemie și tăbăcit de lipsa alimentelor. Avea o față severă și fixă, fără emoții, dar ochii îi erau vii și își schimbau permanent expresia, lucru care era accentuat de uniforma neagra cu însemne galbene. Nu se poate așa ceva, domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1464_a_2762]
-
Billy realiză încet în ce situație disperată se afla. Venea poliția. El era închis în mașină, cu o armă în mână, mânjită de sângele lui și plină de amprentele lui. Urme de pulbere și o tăietură roșie, acolo unde îl ciupise percutorul. Nu știuse cum să tragă. Vrusese doar să-i sperie, asta era tot. Poliția avea să-l găsească. Blocat în mașina aceea. Se uită cu prudență pe geamul de pe partea dreaptă, încercând să-l vadă pe Dave. Dave sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Gerard cânta din nou: — Am niște vești pentru tine, și vei afla că sunt adevărate, așa că va trebui să iei masa singur ... Nici o problemă, zise Stan. Pentru că tu ai zburat de-aici, amice! Prinse pasărea cu brutalitate, iar Gerard îl ciupi tare, însă lui Stan nu-i mai păsa. Îl puse pe Gerard jos, pe marginea drumului, în praf. — Se pare că te dai bătut, și dacă e adevărat, nu vreau să... — E cât se poate de adevărat, mârâi Stan. Gerard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
clipă. Și apoi continuă să înainteze. — Te simți norocos, șmechere? Da? Ce zici? Animalul se apropia foarte încet. Adulmecându-l pe Gerard, din ce în ce mai aproape ... Creatura mirosea groaznic. Nasul lui era doar la câțiva centimetri depărtare ... Gerard se aplecă și îl ciupi tare pe animal de nasul moale. Creatura urlă și sări în spate, aproape doborându-l pe Gerard de pe stinghia lui. Papagalul își recăpătă echilibrul. — De fiecare dată când te întorci, să te aștepți să mă vezi, spuse Gerard. Pentru că, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
și scoase un țipăt puternic, ca să alunge acele păsări stupide, după care începu să le mănânce grăunțele. Erau dezgustătoare, dar trebuia să mănânce ceva. Atunci, puștiul se aruncă spre el, cu mâinile întinse. Gerard se înălță în aer și îl ciupi pe copil tare de nas. Puștiul țipă, iar Gerard ateriză din nou, la mică distanță, ca să continue să mănânce. Păsările acelea mari și galbene erau peste tot în jurul lui. — Înapoi! Înapoi, am zis! Păsările galbene nu-i dădură prea multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
spuse pasărea. — Te superi dacă iau o portocală? — Hel-lo, spuse pasărea. Aaa, ce se-ntâmplă, doctore? — Te-am întrebat dacă pot să iau o portocală. — Hel-lo. Gerard își pierdu răbdarea. Se întinse spre portocală. Pasărea roș-albastră se repezi să îl ciupească, cu răutate. Gerard se feri și zbură, cu portocala în gură. Se așeză pe un trunchi de copac și se uită în spate. În momentul acela observă că cealaltă pasăre era legată de stinghie. Gerard mâncă portocala pe îndelete. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
că nu de bani, ci de siguranță: siguranța serviciului, a casei. Vreau carieră. Vreau scenă, aplauze, public, cronici, flori aduse pe scenă, admiratori. Adorație. Asta vreau. Și voi face orice ca să le am... Înainte de căsătoria cu Maestrul, la teatru, mă ciupeau de fund nu numai actorii, ci și electricienii, îîî... că așa se întâmplă cu noi, cele singure. Acuma, nu mai îndrăznește nimeni să facă asta, acuma, sunt o doamnă. Doar că, din când în când, mă mai apucă, așa, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
gura, spațiul de jos e doar întunecat, în dreapta intrării, se află o ușă și niște scări care coboară undeva. Groapa cu lei!, glumeau studenții. Toate mesele, ocupate. O chelneriță tânără servește repede, nimeni nu țipă la ea, nimeni n-o ciupește de fund, se vede că e iubită de clienți. Se apropie de cei doi tineri care s-au așezat de curând într-un colț, la cea mai retrasă dintre mese. El, subțire și înalt, se vede asta după picioarele care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
de la cei care reușesc! Avem mai mulți bogați ca înainte, deci se poate! Mai sunt unii răutăcioși care nu văd avantajele democrației, afirmând că azi doar cei care fură se îmbogățesc. Dar ce, înainte nu se fura? Se fura domnule! Ciupea fiecare câte ceva. Păi, era normal să se fure așa fără socoteală? Azi avem legi clare în fața cărora suntem cu toții egali. E un progres, nu? Dacă unii se îmbogățesc așa, peste noapte, nu înseamnă automat că au furat. Au furat, n-
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
îndeplinesc misiunea care mi-a fost dată, spuse ghiocelul Trebuie să vestesc sosirea primăverii, nu pot merge cu tine. Puișorul nu înțelegea, se tot apropia de ghiocel până când glasul mamei se auzi în toată pădurea. Veni lângă el și îl ciupi de căpșor. Puiul se dădu înapoi rușinat de fapta sa. Gingașul ghiocel rămase acolo. Seara, puii se adunau în jurul lui și el le spunea povești despre pădure, iar dimineața glasul și cântecul păsărilor îi umpleau sufletul de bucurie. A continuat
Încercări literare by Rodica Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1222_a_1927]
-
ce amenință să radă ghetoul cu smuciturile lor cumplite. Trece de Bulevardul Eroilor, aproape pustiu astăzi și simte cum foamea cumplită Îi arde stomacul. Vâră mâna În sacoșa neagră de cârpă de care nu se desparte niciodată când cerșește și ciupește coaja lucioasă a unei felii de cozonac. Smulge o bucățică pe care o vâră cu lăcomie În gură. Pocitania aia smintită de Kawabata, golanul ăla străveziu, precis că e mort de foame și ochii lui de moșneag lăcrimează. E prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
până acum pastramă! Altfel, păcătoasa mea doamnă, Voi muri până-n toamnă; Comunitară...comunitară, Era maidaneză dar...rară! A văzut un oarecare român, Unul mai rău sau ...poate mai bun, L-a anunțat pe patronul-stăpân, Un tip încrezut, limitat și păgân, Ciupit de vărsat pe față și spân, Ce mai ! Un crai și prost și bătrân, Cu care vînzătoarea...păcătuise în fân! Urâtul șef de alimentară, A venit...furios, spumegând, Că a prins-o pe doamnă...furând, Și-a dat-o...afară
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
să răsuflu cu ușurare, pentru că da, sunt destul de bună. Mă aplec ca să mă așez într-unul din scaunele de piele arse de soare ale Porsche-ului său negru lucios decapotabil, și tot nu-mi pot șterge zâmbetul de pe față, și mă ciupesc pe furiș, doar ca să mă asigur că nu e doar un vis. Pornește motorul și se uită la mine zâmbind, și nici acum nu-mi pot șterge zâmbetul de pe față: tot nu pot să cred că asta se petrece cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
și, cum am intrat înăuntru, Luke m-a întins pe bancheta din spate și și-a strecurat mâinile sub bluza mea. Nu purtam sutien, iar când mâinile lui mi-au atins sânii, sfârcurile erau deja tari ca piatra. M-a ciupit de ele și șocuri de plăcere mi-au scurtcircuitat întregul trup. —Dumnezeule! am croncănit eu. —Rachel, ești așa de frumoasă, mi-a șoptit Luke. înnebunită, mi-am ridicat fusta și l-am tras peste mine. îi simțeam erecția prin chiloți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
așa cum mi se întâmpla de obicei când eram în pat cu un bărbat. Eu eram cea care deținea balanța puterii, fiindcă știam că Luke murea după mine. îi simțeam penisul în erecție. Aproape că-mi atingea fundul. Luke m-a ciupit din nou de ceafă, după care și-a coborât mâna, mângâindu-mi pântecele îpe care l-am supt repede), apoi și mai jos. Mi-am dat seama că-mi țineam răsuflarea. Din mai multe motive. Mi-a mângâiat din nou
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Era tot în grădină, vorbind cu doamna Nagle. Despre ce vorbesc? m-am întrebat. Și cum de pot să vorbească atâta? Adulții erau ciudați. Mai ales când venea vorba de spart lucruri. Niciodată nu voiau să spargă nimic. Sau să ciupească oamenii. Am tândălit-o agățată de fusta mamei, sprijinindu-mă de ea. Credeam că n-o să mai termine niciodată, așa că în încercarea de a grăbi lucrurile și de a mi se da atenție, m-am lamentat: —Mami, trebuie să fac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
ai fost geloasă pe Anna când s-a născut? —Nu! De unde știa? Uitasem că mă întrebase același lucru în legătură cu Helen, că metoda lui Josephine era ochește și nu nimeri mai curând decât jocul de-a personajul atotștiutor. Deci n-ai ciupit-o pe Anna? Și nici n-ai încercat s-o faci să plângă? M-am holbat la ea îngrozită. De unde Dumnezeu știa? Și de ce trebuia să le-o spună tuturor celor aflați în cameră? Toată lumea s-a îndreptat în scaune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
să se bage în pat și să plângă timp de șase luni fiindcă fusesem prea îndrăzneață. —Ce i-ai făcut Annei? Ce-a fost așa de îngrozitor? Am tăcut. Cum puteam să-i spun lui Josephine și tuturor celorlalți că ciupisem un bebeluș fără apărare, că mă rugasem ca Anna să moară, cum îmi imaginasem c-o s-o arunc la coșul de gunoi? —OK, a zis Josephine atunci când a fost limpede că nu aveam de gând să răspund. Ai încercat s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mi-am căutat cuvintele care să exprime cel mai bine ce simțeam,... mai curând am fost personajul negativ. Oaia neagră a familiei! — Ba n-a fost deloc așa, a tunat tata. Oaia neagră! Ce-ai făcut așa de îngrozitor? — Am ciupit-o pe Anna, am spus cu o voce pierită. —Și ce-i cu asta?! Și Anna a ciupit-o pe Helen. Iar Claire i-a făcut exact același lucru lui Margaret, iar Margaret te-a ciupit, la rândul ei, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Oaia neagră a familiei! — Ba n-a fost deloc așa, a tunat tata. Oaia neagră! Ce-ai făcut așa de îngrozitor? — Am ciupit-o pe Anna, am spus cu o voce pierită. —Și ce-i cu asta?! Și Anna a ciupit-o pe Helen. Iar Claire i-a făcut exact același lucru lui Margaret, iar Margaret te-a ciupit, la rândul ei, pe tine. —M-a ciupit Margaret? mi-a scăpat întrebarea. Crezusem că Margaret n-a făcut nimic rău în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
așa de îngrozitor? — Am ciupit-o pe Anna, am spus cu o voce pierită. —Și ce-i cu asta?! Și Anna a ciupit-o pe Helen. Iar Claire i-a făcut exact același lucru lui Margaret, iar Margaret te-a ciupit, la rândul ei, pe tine. —M-a ciupit Margaret? mi-a scăpat întrebarea. Crezusem că Margaret n-a făcut nimic rău în toată viața ei. —Ești sigur? Normal că sunt sigur, a zis tata. —îți aduci aminte? a spus el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
am spus cu o voce pierită. —Și ce-i cu asta?! Și Anna a ciupit-o pe Helen. Iar Claire i-a făcut exact același lucru lui Margaret, iar Margaret te-a ciupit, la rândul ei, pe tine. —M-a ciupit Margaret? mi-a scăpat întrebarea. Crezusem că Margaret n-a făcut nimic rău în toată viața ei. —Ești sigur? Normal că sunt sigur, a zis tata. —îți aduci aminte? a spus el întorcându-se către mama. N-aș putea spune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
capul stânii denumită parcă în râs România, s-a strofocat tot anul trecut dându-se de ceasul morții ca toate pensiile să fie impozitate și dacă mârlanului prezidențial nu i-a ieșit acest lucru, totuși a reușit până la urmă să ciupească ceva de la sărmanii bătrâni, punând o taxă de 5,5% pentru toate pensiile care depășesc 740 de lei. Nu a fost chiar „pohta ce-a poftit” dobitocul cu chelie și fără tichie, dar măcar se simte poate mai bine și
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]