1,905 matches
-
impresie a familiarității pe care o degajă noțiunea de clasic generează două posibile repercusiuni pe de o parte, la nivelul abordărilor, prejudecata încadrării în sfera exhaustivității, a potecilor deja mult prea bătătorite; pe de altă parte, deschide însă perspectiva perceperii clasicismului drept posibilitate tipologică, atemporală și aspațială. Dezvoltând primul aspect menționat, este necesar a atrage atenția asupra multiplelor idei preconcepute care, din nefericire, au dus în ultima vreme la o anumită desconsiderare a dimensiunii clasice, prin scoaterea acesteia din sfera interesului
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
menționat, este necesar a atrage atenția asupra multiplelor idei preconcepute care, din nefericire, au dus în ultima vreme la o anumită desconsiderare a dimensiunii clasice, prin scoaterea acesteia din sfera interesului imediat. Sufocante prejudecăți literare actuale tind astfel să marginalizeze clasicismul, să îl arunce în rândul lucrurilor vetuste, a căror reactualizare nu reprezintă decât o necesitate de bifare a unui reper cultural ce șia epuizat definitiv resursele. Această perspectivă, destul de îngustă, asupra fenomenului clasic nu ține însă cont de nevoia adânc
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
legate de semnificațiile multiple ale cuvântului, pe care le vom dezvolta într-un capitol ulterior, această percepție existențială, conjugată cu cea strict literară care recunoaște amprenta colosală a acestei viziuni în cursul evoluției culturale, asigură fertilitatea oricărui demers critic în ceea ce privește clasicismul. Cu alte cuvinte, trebuie stabilit de la bun început că nu este poate niciodată nejustificat a vorbi despre clasicism, cu atât mai mult cu cât multiplele drumuri pe care le deschide această perspectivă nu au fost încă în totalitate desțelenite. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
conjugată cu cea strict literară care recunoaște amprenta colosală a acestei viziuni în cursul evoluției culturale, asigură fertilitatea oricărui demers critic în ceea ce privește clasicismul. Cu alte cuvinte, trebuie stabilit de la bun început că nu este poate niciodată nejustificat a vorbi despre clasicism, cu atât mai mult cu cât multiplele drumuri pe care le deschide această perspectivă nu au fost încă în totalitate desțelenite. Un astfel de teritoriu ce a fost oarecum incomplet explorat îl reprezintă ecourile pe care le-a creat clasicismul
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
clasicism, cu atât mai mult cu cât multiplele drumuri pe care le deschide această perspectivă nu au fost încă în totalitate desțelenite. Un astfel de teritoriu ce a fost oarecum incomplet explorat îl reprezintă ecourile pe care le-a creat clasicismul francez al secolului al XVII-lea în epocile următoare. În acest sens, lucrarea noastră încearcă să evidențieze printr-o abordare diacronică revenirea ritmică a tendințelor clasice, așa cum au fost stabilite într-o manieră atât de coerentă, puternică și persuasivă de către
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
vom demonstra, aceste manifestări clasice nu pot fi minimalizate, deoarece nu sunt expresii provinciale sau a căror frecvență să tindă spre zero, ci, dimpotrivă, au presupus concretizări multiple și viabile. Reperul principal avut în vedere în analiza acestora va fi clasicismul francez, după cum sugerează și titlul lucrării. Motivația acestei opțiuni este dată mai ales de importanța pe care o reprezintă curentul coagulat sub regimul Regelui Soare pentru evoluția ulterioară a literaturii. Astfel, mișcarea din a doua jumătate a secolului al XVII
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
vom ocupa, așadar, de curente, tendințe, școli care, în contexte istorice și sociale diferite, au încercat o revenire la ceea ce s-a numit fenomenul clasic francez. În acest sens, ceea ce-și propune, de fapt, lucrarea nu este să reanalizeze clasicismul francez aceasta a constituit deja obiectul a numeroase studii -, ci să urmărească efectele acestuia, să îl raporteze la ramificațiile sale ulterioare. Perfecțiunea e perenă, dar nu fecundă. Ea nu poate prolifera decât epigoni"1 afirma Edgar Papu. Este acesta și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
studii -, ci să urmărească efectele acestuia, să îl raporteze la ramificațiile sale ulterioare. Perfecțiunea e perenă, dar nu fecundă. Ea nu poate prolifera decât epigoni"1 afirma Edgar Papu. Este acesta și cazul direcțiilor ce s-au hrănit din substanța clasicismului francez al secolului al XVII-lea, succedându-i? Sunt acestea doar simple prelungiri ale unui model ilustru? La aceste întrebări fundamentale va încerca să răspundă lucrarea noastră, înclinând balanța înspre ideea stabilirii unor trăsături individuale, a notelor de originalitate care
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ilustru? La aceste întrebări fundamentale va încerca să răspundă lucrarea noastră, înclinând balanța înspre ideea stabilirii unor trăsături individuale, a notelor de originalitate care totuși scot repercusiunile fenomenului clasic din sfera unui epigonism servil, lipsit de viață proprie. După cum "perfecțiunea" clasicismului francez datorează multe literaturii antice, raportându-se, de altfel, în mod conștient și programatic la aceasta, în același sens mișcările ulterioare lui vor prelucra modelul în manieră proprie, subsumându-se unor factori sociali și istorici diferiți. În această ordine de
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
repere clasice din istoria literaturii: cel privitor la Antichitatea greco-latină și cel privitor la secolul al XVII-lea francez. O sintetizare a numeroaselor opinii critice ar duce la evidențierea a trei mari direcții, în funcție de perspectiva diferențiată în ceea ce privește axul fundamental al clasicismului. Astfel, considerarea Antichității, mai ales a celei eline, drept lăcașul clasicismului ideal, al clasicismului-model, reprezintă o primă viziune ce tinde să marginalizeze în acest fel chiar și mișcarea din Franța Regelui Soare, care, fiind numită, în acest context, neoclasicism, a
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
cel privitor la secolul al XVII-lea francez. O sintetizare a numeroaselor opinii critice ar duce la evidențierea a trei mari direcții, în funcție de perspectiva diferențiată în ceea ce privește axul fundamental al clasicismului. Astfel, considerarea Antichității, mai ales a celei eline, drept lăcașul clasicismului ideal, al clasicismului-model, reprezintă o primă viziune ce tinde să marginalizeze în acest fel chiar și mișcarea din Franța Regelui Soare, care, fiind numită, în acest context, neoclasicism, a fost asimilată unei formule ce presupune o reactualizare, o reluare și
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
context, neoclasicism, a fost asimilată unei formule ce presupune o reactualizare, o reluare și nu un punct de pornire. Pe de altă parte, există opinii care acordă o importanță egală celor două repere, acestea fiind în mare parte datorate echivalării clasicismului cu o vârstă de maturitate literară și culturală, acordându-se astfel termenului o semnificație mult mai generală, după cum vom vedea de exemplu la T. S. Eliot, a cărui definiție a noțiunii de clasic o vom analiza într-un subcapitol al
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
la T. S. Eliot, a cărui definiție a noțiunii de clasic o vom analiza într-un subcapitol al lucrării. O a treia perspectivă este cea care inversează într-un fel polaritățile stabilite de prima viziune avută în vedere, prin singularizarea clasicismului francez drept adevăratul clasicism. Desigur, această direcție este mai fervent susținută în rândurile criticii franceze, din care vom reține doar două nume Henri Peyre și André Gide. În viziunea lui Henri Peyre (v. Qu'est -ce que le classicisme? /Ce
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
a cărui definiție a noțiunii de clasic o vom analiza într-un subcapitol al lucrării. O a treia perspectivă este cea care inversează într-un fel polaritățile stabilite de prima viziune avută în vedere, prin singularizarea clasicismului francez drept adevăratul clasicism. Desigur, această direcție este mai fervent susținută în rândurile criticii franceze, din care vom reține doar două nume Henri Peyre și André Gide. În viziunea lui Henri Peyre (v. Qu'est -ce que le classicisme? /Ce este clasicismul?) clasicismul nu
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
drept adevăratul clasicism. Desigur, această direcție este mai fervent susținută în rândurile criticii franceze, din care vom reține doar două nume Henri Peyre și André Gide. În viziunea lui Henri Peyre (v. Qu'est -ce que le classicisme? /Ce este clasicismul?) clasicismul nu a fost pe deplin realizat decât în Franța secolului al XVII-lea, toate celelalte manifestări fiind considerate doar nuanțări sau aplicări improprii ale termenului la realități percepute greșit. Justificarea ar consta în faptul că împrejurările particulare sociale, istorice
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
adevăratul clasicism. Desigur, această direcție este mai fervent susținută în rândurile criticii franceze, din care vom reține doar două nume Henri Peyre și André Gide. În viziunea lui Henri Peyre (v. Qu'est -ce que le classicisme? /Ce este clasicismul?) clasicismul nu a fost pe deplin realizat decât în Franța secolului al XVII-lea, toate celelalte manifestări fiind considerate doar nuanțări sau aplicări improprii ale termenului la realități percepute greșit. Justificarea ar consta în faptul că împrejurările particulare sociale, istorice, politice
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
se accentuează faptul că nu numai manifestările ulterioare, ci și cele din Antichitatea greco-latină au fost doar forme exterioare, insuficient maturizate și omogenizate, cărora le-a lipsit mai ales coordonata ontologică de profunzime. Francezii, în schimb, ar fi găsit în clasicism expresia perfectă a trăsăturilor celor mai reprezentative ale spiritului lor: gustul pentru ordine, luciditatea în cunoașterea de sine, căutarea unui lirism discret, urmărind mai degrabă obiectele exterioare, decât preaplinul sufletesc etc.2 O opinie asemănătoare o are André Gide, care
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
perfectă a trăsăturilor celor mai reprezentative ale spiritului lor: gustul pentru ordine, luciditatea în cunoașterea de sine, căutarea unui lirism discret, urmărind mai degrabă obiectele exterioare, decât preaplinul sufletesc etc.2 O opinie asemănătoare o are André Gide, care afirmă: "...clasicismul îmi pare în așa măsură o invenție franceză, încât nu sunt departe de a considera sinonime aceste cuvinte: clasic și francez, dacă primul termen ar putea avea pretenția de-a epuiza geniul Franței și dacă romantismul n-ar fi știut
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
oricărui tip de absolutizare în orice condiții nocivă, mai ales într-un domeniu atât de instabil precum cel al literaturii. De aceea, nu vom afirma că spiritul francez este singurul spirit clasic, dar vom susține ideea unei coagulări depline a clasicismului în Franța secolului al XVII-lea. Desigur, poetica clasicismului francez este, de fapt, poetica lui Aristotel și a lui Horațiu, preluată prin intermediul teoreticienilor italieni din secolul al XVI-lea, dar îmbunătățită și revigorată. Se poate susține, astfel, faptul că formidabila
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
ales într-un domeniu atât de instabil precum cel al literaturii. De aceea, nu vom afirma că spiritul francez este singurul spirit clasic, dar vom susține ideea unei coagulări depline a clasicismului în Franța secolului al XVII-lea. Desigur, poetica clasicismului francez este, de fapt, poetica lui Aristotel și a lui Horațiu, preluată prin intermediul teoreticienilor italieni din secolul al XVI-lea, dar îmbunătățită și revigorată. Se poate susține, astfel, faptul că formidabila construcție a clasicismului francez prin forța și soliditatea sa
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
secolului al XVII-lea. Desigur, poetica clasicismului francez este, de fapt, poetica lui Aristotel și a lui Horațiu, preluată prin intermediul teoreticienilor italieni din secolul al XVI-lea, dar îmbunătățită și revigorată. Se poate susține, astfel, faptul că formidabila construcție a clasicismului francez prin forța și soliditatea sa, a avut totodată rolul de a redeschide drumul către spiritul clasic antic, de a genera din nou încredere în poeticile acestuia. Ca urmare, poate nu este o exagerare a afirma faptul că toate "rememorările
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
mai realizat ulterior trebuie raportate în primul rând la curentul literar francez. Desigur, tot ce a urmat după secolul al XVII-lea francez nu a mai putut relua cu aceeași intensitate și forță de persuasiune cadențele elegante și echilibrate ale clasicismului, întrucât atât condițiile spațio-temporale, cât și cele sociale și politice, erau altele. Curentul clasic a fost rodul unei concordanțe unice, irepetabile în istorie, între mai multe dimensiuni ale gândirii, culturii, organizării sociale etc. În mod obiectiv vorbind, este imposibilă din
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
și politice, erau altele. Curentul clasic a fost rodul unei concordanțe unice, irepetabile în istorie, între mai multe dimensiuni ale gândirii, culturii, organizării sociale etc. În mod obiectiv vorbind, este imposibilă din acest punct de vedere o renaștere totală a clasicismului, însă fascinația generată de acesta va crea variante desigur imperfecte raportate la original -, dar care își au, totuși, propria individualitate și complexitate. În acest sens, lucrarea noastră nu va trata neoclasicismele drept simpli sateliți impersonali ai clasicismului francez, ci va
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
renaștere totală a clasicismului, însă fascinația generată de acesta va crea variante desigur imperfecte raportate la original -, dar care își au, totuși, propria individualitate și complexitate. În acest sens, lucrarea noastră nu va trata neoclasicismele drept simpli sateliți impersonali ai clasicismului francez, ci va evidenția în ce mod aceste ramificații și-au dezvoltat o anumită identitate. Această direcție a cărții de față se subsumează, de fapt, ideii mai generale a desemnării clasicismului drept dimensiune ontologică fundamentală. Revenirea ciclică, aproape obsedantă, conștientizată
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
nu va trata neoclasicismele drept simpli sateliți impersonali ai clasicismului francez, ci va evidenția în ce mod aceste ramificații și-au dezvoltat o anumită identitate. Această direcție a cărții de față se subsumează, de fapt, ideii mai generale a desemnării clasicismului drept dimensiune ontologică fundamentală. Revenirea ciclică, aproape obsedantă, conștientizată pe deplin sau nu, la ritmurile clasice atestă conturarea unei aspirații perene a ființei către solar și rațional, către ordine și echilibru. Scoaterea din sfera accidentalului a acestor neoclasicisme este justificată
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]