1,296 matches
-
plonjarea în acvatic, ca spațiu ideal al "transmigrării". Doar la o primă, neatentă vedere, finalitatea acestui gen de revelații pare a fi prin urmare înecul, prăbușirea actantului ("M'am prăbușit în fântâna întunecat de adâncă/ de lângă poartă,/ cu apa ce clocotește/ la Miezul de foc al Pământului" Fântâna; v. și "Ci iată acum ochii noștri cristalice sfere/ vor putrezi în țărâna care'i aceeași/ în tot Universul" Șansă exclusă). În esență așadar, o astfel de prăbușire are sens ascensional, permițându-i
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
mult, golindu-le de orice descriere inutilă, căutînd cu înverșurare cuvintele cele mai potrivite și nimic altceva. A fost adesea numită soră a lui Beckett și a lui Cioran, de primul apropiind-o ariditatea aparentă, esențializarea dialogurilor umane, sub care clocotește o neînchipuit de violentă durere, de cel de al doilea, deziluzia permanentă, dezastrul recunoscut al propriei existențe și ironia amară. În 2005, mărturisea într-un interviu din "Magazine littéraire": "Nihilismul. Acesta e cuvîntul care mi se pare cel mai apropiat
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
apreciate prin prisma efectelor ce le produc, las cititorul să măsoare singur lucrarea lui Iago, limitîndu-mă a transcrie din alte trei scrisori ale lui Eminescu de la începutul anului 1882 an pe care îl consider fatal pentru sănătatea sa în care clocotește o inimaginabilă durere care îl va duce la dezastru: Pe pezevenchiul cel de grec nu-l mai primi, te rog; [...] nu voi să rămîi [...] sub impresia acestui șarpe veninos, acestei archicanalii ingrate, mincinoase și spioane. Ce mai are a-ți
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
pasaje precum: „Atunci dracul se crăcește c-un picior la asfințit și cu unul la răsărit; s apucă zdravăn cu mânile de torțile ceriului, cască o gură cât o șură și când chiuie o dată, se cutremură pământul, văile răsună, mările clocotesc și peștii din ele se sparie; dracii ies afară din iaz câtă frunză și iarbă! Și oleacă numai de nu s-a răsipit bolta ceriului.”(Dănilă Prepeleac, p.184) „Și tot așa mergând ei încă un an de zile, cu
Incursiuni în universul epic by Ana Maria Ghiban () [Corola-publishinghouse/Science/1223_a_1930]
-
o inteligență lucidă, stăpână pe impulsurile firii, pe actele sale și pe consecințele lor"127. În susținerea acestei afirmații, criticul oferea ca argument următorul fragment din Moara cu noroc: Tu nu știi însă, urmă el mai cu avânt, cum îți clocotește tot sângele când te hotărăști o dată să pui un lucru la cale, și ce grozavă e plăcerea de a-l lovi tare, ca să-l sfărâmi, când te-a prins c-o vorbă ori cu o privire, de a răsplăti însutit
Slavici sau iubirea ca mod de viață by Steliana Brădescu () [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
red omenirii spețele tari de care are nevoie. Nici o slbiciune, nici o renunțare nu trebuie s moaie puterea cuceritoare a adevratului stpân. În aceast viaț de jungl, mai spune Ralea, egoismul de fiar se desfșoar în toat splendoarea lui. Viața nvalnic clocotește nu ca s ajute, ci ca s distrug și s înving orice obstacol. Acestor trei morale spontane, a cror acțiune e determinat prin atracția pe care o exercit plcerea, simpatia ori revrsarea de viaț, (morale care prezint incomplet mecanismul etic
Elemente de antropologie filosofica in opera lui Mihai Ralea by Rodica Havirneanu, Ioana Olga Adamescu () [Corola-publishinghouse/Science/1282_a_2114]
-
În anii copilăriei vechile forme de viață, datoria de a lăsa câteva rânduri pe o carte despre vremurile de demult. Și aceasta pentru că vechile cătune, populate cândva de cei mai vrednici gospodari, au devenit Încet Încet pustii, acolo unde cândva clocotea viața, acum se plimbă În voie sălbăticiunile. Cei mai mulți dintre noi trăim drama de a nu ne mai putea vedea casa copilăriei unde fiecare colț de odaie Își are povestea lui. Desigur, În urma noastră rămân faptele, dar și peste acestea se
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
lui Rafael e receptată, vasăzică, altfel decât odinioară, cu o mai mare implicare "subiectivă" și fără niciun criteriu estetic, probabil fiindcă intelectualul, frustrat în amor, ajunge să descopere în artă prilejuri de satisfacție... erotică 133. Iar planturoasa Igeea, cu sângele clocotindu-i în vine, nu are ce căuta în vecinătatea virginalei Madonna della Sedia. Amorezatul fără speranță o întrezărește mai curând în figurile pictate rudimentar de pe "frescurile" prerenascentiștilor de aici concluzia că arta primitivă e "sinceră" și mai "expresivă", deoarece ar
Scriitorul și umbra sa. Volumul 2 by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1052_a_2560]
-
ore. Într-o zi m-am apucat să le fac o ciorbă pescărească. Aveam tot ce-mi trebuie. Am pus la foc ceaunul acela mare cu apă, să fiarbă. Mi-am pregătit peștele, legumele și zarzavatul. Când a început să clocotească apa, am băgat peștele mic, curățat, spălat și fără capete: carași și pui de crap, roșioare, bibani, mari cât palma și bucățele de știucă. Era de unde! Apoi am băgat legumele: ardei gras, țelină, morcov rondele, pătrunjel rădăcină și ceapă. Când
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
vânduți lui Fazil Ahmed Pașa Köprülü. Marele vizir are oameni peste tot. Va trebui să fie atent. Ahmed Pașa s-a înconjurat doar de albanezi turciți, dintre ieniceri. Trebuie să fie atent, își repetă el în gând. Simțea că îi clocotește sângele în vine privindu-și nevasta; deodată tresări și se trezi vorbind: — Astă seară trebuie să merg la cancelarie, marele dragoman primește la sine capuchehaia Franței. S-ar putea să aibă nevoie de tălmaci... Lavinia oftă prelung și zâmbi trist
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
-ți șteargă vina, crezi că a fost lucru puțin? Ceream și porunceam sinodului să-ți facă dreptate, și ei au simțit că nu ceream eu asta, ci un Cantacuzin ajuns pe tron, un adevărat Cantacuzin. Am simțit atunci cum îmi clocotește în vine nu doar sângele, ci toată puterea împăraților Bizanțului. Și asta pentru că sfinția ta și-a atras mânia lui vodă Grigore prin îndrăzneala de a-i arăta că a greșit. După ce rând pe rând toate capetele cu mitre scumpe
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
Eram vreo zece, fete și băieți și nu plecam până când părinții noștri ne amenințau că ne pedepsesc. Atunci se spărgea gașca, liniștea se lăsa iar noaptea visam numai Îngeri. dimineața aveam gura plină de rugăciuni. Toamna era forfotă peste tot.Clocotea sângele În vene, era un du-te vino: căruțe, tractoare, oameni, copii. Curgeau crengile pomilor până la pământ de roade, câmpul era plin de grămezi de știuleți de porumb, viile gemeau sub greutatea boabelor de chihlimbar, iar oamenii mai aveau timp
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
a ajuns în drum, iar muzicanții nu mai răsuflau de atâta cântec. El se afla în horă lângă Anica. Pentru prima dată mâna ei, sărutată de vântul rece și de frig, era în mâna lui, caldă de la sângele ce-i clocotea prin vene. Se uita cu coada ochiului la ea și îi vedea fața îmbujorată, ascunsă de colțurile baticului. Era lângă ea în horă. Ar fi furat-o. Ar fi dus-o mâne-si acasă de noră, iar fi spus că
Rădăcini by Bobică Radu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91637_a_92381]
-
nouă iubire o să-mi plămădească... Poveste simplă de iarnă Simt cum fuge timpul și stelele dispar; vine iarna, anotimpul static și cuminte. Voi sta la gura sobei, sorbind din pahar, visuri șiamintiri de-o viață, prin vinul fierbinte. Simt cum clocotește sângele prin vene, aidoma văpăilor focului din sobă. Ca prin vis, când somnul vine pe sub gene, aud un mesager sub ferești, bătând din tobă. Mă trezesc instantaneu și mă uit pe geam; în jocul fulgilor de nea te zăresc pe
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
și cu dantelă albă la guler. Cercurile negre ale cafelelor deveniră, și ele, dintr-odată, de aur, galbeni aliniați pe un prosop alb. Lumina, înțelese abia atunci, lumina, mai mult decât vastitatea și eleganța locuinței, mai mult decât furtuna care clocotea în acești bizari necunoscuți, chiar și decât întâlnirea unui neliniștit și luminos prieten... o copleșise soarele acelei zile prins din toate părțile prin ferestrele și pereții mari de sticlă, dați în lături, în care se privise, parcă, atunci pentru prima
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
prelungit, indispusă de începutul altei săptămâni de lucru sau necăjită sau bolnavă sau pur și simplu somnoroasă ? Pare venită de mult. Ar trebui să se apropie de ea, s-o întrebe ce i s-a întâmplat. Abia târziu, când cazanul clocotește de scrâșnete și chicoteli, deja ora zece, fierbe ziua, se aude vocea încinsă a Verei. — Manole, vino să bei și tu o dată o cafea. Să vezi ce cafea a făcut Ortansa... Dar asta se întâmplă marți, ora unsprezece și mai
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
șocul, izbitura ?... nu, nu meritați rugul, nu, nu, rămâneți șefilor și salariilor, rămâneți Ortansei, porumbeilor, am fost caraghios, neputincios, vă las în grija altora, aceiași. Rotise palma până la subțioara umedă, păroasă. Prelungi ultimul balans, clătinându-se, balans bolero bușitură, plaja clocotea. Cerul și marea în bulbul albastru al ochilor : ridicase înduioșat, milostiv, fără grabă, fără frică, înlăcrimat, aceeași privire rănită. — Vera, eu sunt idiot ? Râdea, ochii deveniseră negri, plăcere intensă... o, intensitatea. Deci, intensitatea și râsul, râsul plăcere, prelungind, sporind plăcerea
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
făcu roșu de luare-aminte și privirea i se lipise pe fața condamnatului. Își auzea bătăile inimii, ca niște ciocane, și casca îi strângea țeasta ca și când i-ar fi fost mult prea strâmtă și îndesată cu sila. O mirare neînțeleasă îi clocotea în creieri, căci în vreme ce pretorul înșira crimele și hârtia îi tremura între degete, obrajii sublocotenentului de sub ștreang se umplură de viață, iar în ochii lui rotunzi se aprinse o strălucire mândră, învăpăiată, care parcă pătrundea până în lumea cealaltă... Pe Bologa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
era aproape de douăzeci de ani, înăltuț, foarte zvelt, cu o frunte albă foarte frământată, cu părul castaniu lung și dat pe spate, având ceva din înfățișarea tinerilor de la începutul secolului trecut, gata să moară pentru un dor. Pe cât inima îi clocotea de o poftă de viață năprasnică, pe atât mintea lui se zbuciuma cu întrebări tainice, suferind fizicește de câte ori, în căutarea explicației, se izbea de zidurile începutului și sfârșitului între care e mărginită cunoștința omenească. Se făcuse gânditor, chiar visător, cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
unde un colonel deșirat l-a felicitat călduros. Când s-a îmbrăcat în uniformă și s-a uitat în oglindă, nici nu s-a mai recunoscut, atâta de marțial i se părea că s-a făcut. De altfel, în oraș clocotea un entuziasm contagios. Pe trotuare, în cafenele, la Universitate, pretutindeni oamenii erau veseli, parcă războiul i-ar fi scăpat dintr-o primejdie grozavă sau le-ar fi făgăduit o fericire cerească. În atmosfera aceasta, ultimele rămășițe de șovăire se topiră
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
hartă și vedea numai degetele căpitanului, ținând compasul și mișcîndu-se de ici-colo, desenând o umbră ciudată, în formă de spânzurătoare... Apoi Klapka plecă liniștit, încrezător, cu fața înflorită de un zâmbet, lăsând pe Bologa singur în adăpostul umed. 6 Îi clocotea inima și creierii îl usturau. Stătu un minut în picioare, cu ochii după Klapka, apoi se prăbuși pe scaun, în fața hărții, agățîndu-se de compas ca de o nădejde mântuitoare. Dar nici degetele nu-l mai ascultară... În sufletul lui, ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
trandafirii... Inima îi era plină de un simțământ mângâietor. " De acum începe o viață nouă! se gândea mereu cu bucurie. În sfârșit mi-am găsit calea... Au trecut șovăirile și îndoielile! De acuma, înainte"! O poftă de viață vajnică îi clocotea în piept. Când venea, dimineața, de la observator și se întindea pe patul de scânduri, adormea repede și visa numai fericire... Într-o după-amiază târzie se pomeni iar cu Klapka la baterie. Bologa, aducîndu-și aminte de îngrijorarea de deunăzi a căpitanului
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
au suferit mult, mai ales în cursul contraatacului, când a primit și el schija care era cât pe-aici să-l lase șchiop, fiindcă un doctor cam smintit a umblat în ruptul capului să-i taie piciorul. Locotenentul de huzari clocotea de revoltă că bătălia, în care au pierdut peste două mii de oameni și în care era să-și dea ortul popii, nici măcar n-a fost pomenită în comunicatele de război. Se mângâia numai cu speranța într-un lung concediu de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la coloana de muniții! În vreme ce aghiotantul scoase un carnet de însemnări Apostol Bologa se uită la toți pe rând, rugător, întîlnind însă pe toate fețele aceeași compătimire, scăldată doar în zâmbete diferite. Se simți umil și mic, deși sufletul îi clocotea de ură. A vrut să stârnească indignare și iată că a găsit milă și înțelegere. Văzu creionul aghiotantului alergând pe hârtie și deodată strigă: ― Excelență, aș dori mult să-mi reiau bateria! ― Lasă, murmură generalul ocrotitor și din nou vesel
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
lui sălășluia o mulțumire mare. Îi era dragă toată lumea. " Dacă aș fi izbutit, acum cine știe unde aș fi", se gândea cu o înfiorare ca un junghi. Dar gândul se stinse ca și cum n-ar fi putut rezista bucuriei de viață ce îi clocotea în inimă. Din odaia aceasta o ușă dublă dădea în cerdacul din față, înconjurat de grădinița cu flori. Acolo, într-un jilț învelit cu o scoarță veche, Bologa se tolăni tihnit, ca un burghez fără griji, după o masă bogată
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]