7,569 matches
-
prin anticameră. Părintele dormea cu ușa încuiată, obloanele trase, pistolul sub pernă. Joia, când era consiliu, se trezea la 9, la 10 în celelalte zile ale săptămânii. La 4 și jumătate, ava Ioan dădea binecuvântare pentru utrenie, tămâia însemna calea, clopotele deschideau cerul, toacă pava cărare până-n ușa lui Dumnezeu. La 4, sfinții dormeau în icoană; pentru fiecare trezire, o lumânare aprinsă; portarul împodobea sfeșnicele; sfinții, pe inimă goală, beau lumină; sfinții erau ca niște becuri ecologice: le încărca soarele peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
și ne curățește pe noi de toată întuneciunea și mânuiește, Bunule, sufletele noastre. Amin! (Psalmul 50, Ceasurile, Utrenia, Liturghia.) Ca la comandă, cete de îngeri se culegeau de pe unde i-a apucat noaptea: umerii brazilor, podul bisericii, beciuri, ferestre, cărți, clopote, vise, apoi, în cea mai perfectă ordine, își ocupau locul indicat de mai marii cerului. Biserica, un furnicar plin cu îngeri: cei friguroși își încălzeau picioruțele deasupra sfeșnicelor, somnoroșii moțăiau în strană, zglobii se balansau de frânghiile policandrului, îngerii bătrâni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Cine se crede stăpân peste înțelenire să lovească cu ea? Petru, în fiecare seară, repeta îndoiala: Tatăl celor mulți, tatăl celor puțini, în care întreg de inimă îți este mai comod să exiști? Sângele omului trist se culege de pe limba clopotului; singurătatea așterne pat în vene, Dumnezeu se scuză invocând incompatibilități, Dumnezeu se exclude din ecuațiile cu o singură necunoscută. Are grupa 0+, primește de la toți, se injectează cu propriul orgoliu. Doamne, mai bine te-ai oferi câte puțin fiecăruia decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
memoria închide paranteză pătrată; fără ea sunt un noiembrie în plus; împreună, întregeam anotimpurile într-o singură frunză; singur, sap fântâni la rădăcina felinarelor pentru o posibilă sete de lună plină. E beznă, Doamne, în stropul de rouă, pe limbile clopotului e beznă și e târziu. Un duh roșiatic a pătat Sfântul Acoperământ cu nuanțe de frunze putrede. Dimineața, Duhul a scuturat brumă peste chipul Fecioarei. Fratele Maxim spunea că Preacurata plânge a toamnă, a dor plânge, părinte. Copoul și-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Ilarion, îl caută în om, îl caută în cărți, îl caută cât este ziulica de mare ba printre frunze în livadă, ba prin straturile cu flori, ba prin vârfurile brazilor. Stă și se holbează ore în șir la iaz, la clopote, la grinzile podurilor, de zici că vrea să-și facă seama. Se caută în cărți, noaptea scrie până târziu Dumnezeu știe ce. Are o valiză de lemn încuiată cu lacăt chinezesc, am încercat să o deschid, dar belciugele sunt din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
câte un ștergar alb, în colț o monedă pentru fiecare vamă. Liniște. Candela picura lumină peste pervazul bisericii, lumina curgea spre cimitir, cimitirul creștea văzând cu ochii până în vârful muntelui. Din bărbile sfinților, râuri de mir. Două sunete ca de clopot. Pendulul ceasului de lângă scaunul judecății bătea ora 2. Petru, speriat, încerca să culeagă timpul risipit pe covor timpul fugea în Evanghelie; coperta, un capac de sicriu. 63. Ești robul propriilor simțiri, Petre. Nu de lume fugi, nu de tine: decorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cetate în jurul unor ferestre cu obloanele trase, luna s-a strecurat pe sub ușă, nu știe cum să mai iasă, stelele pe acoperiș, lipite precum insignele pe un piept de erou, norii s-au încâlcit în iedera cerdacului. O bătaie de clopot vestește disponibilitatea palatului de a primi oaspeți. Pe ușă, mușchii de copac indică asfințitul. Petre, cântecul curge și după ce adoarme orchestra. Cântecul este ca o apă limpede ce se leagănă între izvoare. Amintirile se repetă de unele singure în gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
sub copitele vacilor, mirosul harbuzului furat din grădina părintelui Tatu, mirosul bălții în care peștii zgâriau cerul de august limpede. Genia, despre ce ispitire îmi vorbești? Amintirile nu mi-au ținut loc de pat plin, de fagure pe limbă de clopot, de livadă cu dafini în fereastră, de puf de înger în pernă, de cer în perfuzie. Petre, negațiile tale nu au atins adâncimea în care se pot depăși pe ele însele. Refuzi simțurile, pentru că din ele nu mai izvorăște conștiința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
până sub tălpile lui Dumnezeu. În câteva minute, nenorocirea s-a extins precum o ciumă în carnea cetății. Clopotnița, parcă după o anestezie în coloană, s-a clătinat de câteva ori, apoi, secerată de la genunchi, s-a prăbușit peste morminte. Clopotul, precum comandantul corăbiei, moare ultimul, așchiile de oțel din epiderma crucilor prevesteau altfel de priorități. Chiliile s-au aprins aproape instantaneu; rugăciunea este precum un rug, somnul animă arderea când inima imploră mântuire. Trapeza își mistuia cele peste 25 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dormeau lemn puterile cerești. Lemnul, ca să fie treaz, trebuie să înverzească continuu sau să ardă în pară. Focul este viu, verdele este viu, lumina este vie. În mijlocul horei, viețile pocneau din toate încheieturile, viața pomului, viața omului, viața zidului, viața clopotelor, viața crucii... se desfăceau viețile dintru cele făcute. Vântul sufla violent printre secunde, reminiscențe violacee clipoceau a somn pe limbile ceasului; sângele mielului înjunghiat mima curgerea izvoarelor, focul ardea după modelul fotografiei. Singurătatea lui Petru era cea mai fotogenică obsesie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cadranul ceasului, necuprinsul se adâncea tot mai mult, secundarul trăgea greu plugul a secetă; lemnul de nuc ardea cu aromă de farmacie; focul înghițea secundele ca pe niște semințe cojite de floarea soarelui, pendulul oscila între două nedefiniri; ceasul, precum clopotul, precum comandantul de vas, moare ultimul. Dumnezeu, atent, a schimbat discul. În ritm de vals, flăcările imitau legănatul corăbiilor deasupra tăciunilor aprinși, plutirea era precum o curgere între două incertitudini. În orgile heruvimilor, cântau cenușa pentru foc, focul pentru vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
de așteptat!" Economul, disperat, turuia ordine confuze; obștea, ca un furnicar în vreme de secetă, alerga dezordonată în toate direcțiile, fiecare să mai salveze ceva, fiecare să dosească pentru sine câteva firimituri din pâinea sfinților. Părinte Gherasim, fugi și trage clopotul într-o dungă! Părinte Ilarion, bate toaca a nenorocire! Frate Varlaam, scoate vacile! Frate Ipatie, repede de-l trezește pe stareț! Hei, cuvioase Macarie, unde te ascunzi? Decuplează mai repede curentul! Părinte Teofan, fugi în biserică și salvează icoana Maicii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
pocnea degetele; falangele fumegau ca niște lumânări din seu rânced; lacul dosea noaptea cu tot cu stele în burțile scoicilor; fântâna neîncepută slobozea zorii; cea mai limpede naștere se întâmpla în vârful cumpenei; prevestind parcă o ultimă dispersie a îngerilor, așchiile de clopot descompuneau sunetele în hău. Pompierii au fotografiat labirintul cu timpanele sparte, arhimandritul Ioan a semnat procesul-verbal, obștea a cules până în ziuă fâșii carbonizate de sfinți. Martirii fotografiilor arse resuscitau memoria cenușii. Pe valea Bârgăului, vântul sufla a uitare. Ambulanțele au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
casă) este acolo unde ești așteptat. Petru a făcut cale întoarsă în inima muntelui. Drumul între două singurătăți l-a recunoscut cu ochii închiși. Valea Bârgăului, unde cu 7 zile în urmă, un furnicar negru mișuna în ritmul bătăilor de clopot, era precum un tablou după Bacovia: soarele gelatinos se lua după cizme, peste cenușă, bruma, o poleire a nimicului. În munte urmele se șterg primăvara. (După ce a tras ultima tușă, un pictor anonim a strecurat câteva umbre peste decor.) De la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
cu spatele. Confuz, absent, puțin, tot mai puțin, dâră lascivă de vierme pe o frunză sub arșița soarelui. Viața coajă subțire, epidermică, transparentă ... se exfoliau amprentele în cenușă și nici un fluture. Noaptea trecea ca prin sita morarului făină pe limbile clopotului. Întunericul făcea tumbe în burțile cârtițelor. Frigul i-a străpuns pielea și carnea, și oasele, frigul s-a făcut ghem de arici sub ruinele bisericii, frigul avea trup. Norii nu țineau de plapumă caldă; stelele, bulgări de gheață lipiți de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
necitite? Dumnezeule, de când atâta reversibilitate sub cerul tău? Ceasul numără invers creșterea pomului; fructul desface mugur; spicul dospește pâine; lacrimă sapă izvor; iarba căruntă începe a înverzi; râul se întoarce în elicele morii; soarele răsare din mărul copt; omul ascultă clopotul și se întoarce în pântecele mamei ca într-un mormânt cald; glonțul sărută trupul păsării și iute revine în inima puștii; pruncul se exfoliază de scutece și fuge îndărăt pe buzele mirilor. Ceasul numără până în rădăcină creșterea pomului: din trifoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
János, care venea de mai departe, ne ajungea din urmă. Treceam În formație prin fața celor două biserici, mai Întîi cea romano-catolică, tencuită În pămîntiu-Închis, cu fața da la drum, poruncitoare, cu o turlă foarte Înaltă și cu o bătaie de clopot puternică, grea, răsunătoare. Apoi biserica ortodoxă, albă, mai mică, odihnitoare, rotunjită la colțuri, așezată cu spatele la șosea și avînd intrarea de cealaltă parte. Clopotul ei bătea mai subțire. Bisericile conviețuiau În aceeași curte, despărțite doar de un covor de iarbă. Trecînd
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
pămîntiu-Închis, cu fața da la drum, poruncitoare, cu o turlă foarte Înaltă și cu o bătaie de clopot puternică, grea, răsunătoare. Apoi biserica ortodoxă, albă, mai mică, odihnitoare, rotunjită la colțuri, așezată cu spatele la șosea și avînd intrarea de cealaltă parte. Clopotul ei bătea mai subțire. Bisericile conviețuiau În aceeași curte, despărțite doar de un covor de iarbă. Trecînd pe dinaintea lor, băieții Își făceau semnul crucii, pe care, după ce m-am uitat În dreapta și În stînga, de la o vreme am Început să
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
consemnările din arhivele americane, socot că cel mai probabil an al venirii Floarei pe lume este 1886, poate ’87, În satul Giungi, pe Crasna, cîteva așezări În amonte. Casă sărmană cu patru fete, toate frumoase, dar nu oricum, să furi clopotul bisericii de dragul lor, nu alta. Bal În sat la care iese și Floare, cea mai mică dintre ele. Ca obrajii să-i fie mai În rîndul lumii, și-i freacă cu hîrtie creponată roșie. Îi cade cu tronc nu oricui
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de făptura ei dacă se spurcase nimerind cu piciorul drept În călcătura unui suflet rătăcitor cu chip, sub ochiul zilei, de muiere. Și a plutit ea tot așa, cale lungă și negîndită, pînă cînd, deo dată, a auzit că bate clopotul de ziuă. Atunci, așa, o putere a făcut zdup! cu ea Într-un șanț cu apă și ia-o pe strigă de unde nu-i! Nu o văzuse Floare nici pînă În acea clipă, o bănuise doar că-i dedesubt și
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ușor de amprenta genetică a basmului. Drept care o evoc aici și pe a noastră fiindcă nu vreau să las În uitare o scenă aparte. Procesiunea se Îndrepta de la blocul meu din Micul Canion spre Biserica Capra din Pantelimon, ale cărei clopote au fost făcute să răsune atît de viu de Nicolae Steinhardt În Jurnalul fericirii. Un vecin rămas mai la urmă se aude chemat conspirativ: — Pssst! Vino-ncoa, frățioare! Îl sîsÎia un țigan cu căruța cu sticle goale oprită la mar
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de mână. Cel dăruit Lui nu se schimbă niciodată. Nu îmbătrânește. Nu moare. Fiindcă Darul Lui de nuntă acesta e: viața nesfârșită." Mă uitam la minunea de copil de lângă mine. Glasul răsuna cu putere și parcă-i răspunseseră din cer, clopote de nuntă. Nu știam ce să spun. Așa că am întrebat-o într-o doară : "Și cine-i tatăl tău?" A râs : "Ei, tatăl meu demult m-așteaptă acolo, unde-i și Tatăl mirelui meu... A murit demult, uitându-se la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
fiecare dată, cei doi îngerași cădeau. S-a gândit că s-o fi spart postamentul în formă de nor pe care stăteau, fiecare separat dar nu, era întreg, așa cum îl știa. Afară, larma se potolise. Din depărtare, începu să bată clopotul mai încet... mai tare... mai încet... Ah ! Cât se ocupase de îngerași, pierduse deja vreun sfert din film. Degeaba se mai uita ! Pierduse începutul ! Mai bine s-ar fi dus cu ceilalți la colindat... În toate casele mirosea a cozonac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
putea să descrii chipul iubirii? Și cum ai putea să-L vezi pe Dumnezeu ?! * Tăcuse. Cu ochii larg deschiși, bătrânul urmărea puntea de lumină care urca spre cer. Într-un târziu, prinse să vorbească, iar glasul lui suna ca un clopot deasupra mării. Și atunci, pentru prima dată, am spus și eu cu el: "Tatăl nostru, care ești în ceruri... " * De atunci, în fiecare seară, când rămâneam singuri, bătrânul începea să-mi povestească despre fiul acelui Dumnezeu al străinilor. Uite, vedeți, I-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
că nu se întorsese. O să-l găsească, se arătă el optimist, apoi se apucă să dea la rindea, pe masa din chioșc, niște scânduri, din care voia să meșterească o ferestruică pentru paravanul din fața bucătăriei. 6 În timp ce lucra, se auzi clopotul bătând la biserică, întâi mai încet, apoi tot mai tare și mai stăruitor. Mirat, lăsă rindeaua din mână și o apucă spre poarta de la drum, să vadă ce s-a întâmplat. În poartă dădu nas în nas cu poștașul, care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]