1,115 matches
-
Ivan al III-lea cel Mare (; n. 22 ianuarie 1440; d. 27 octombrie 1505) a fost din 1462 până în 1503 suveran a întregii Rusii. Este menționat în documente din anul 1450 ca mare cneaz, coregent al tatălui său. A fost un om de stat remarcabil, cu aptitudini politice și diplomatice ieșite din comun. În timpul cârmuirii acestuia s-a definitivat formarea nucleului teritorial al statului Rus centralizat, fiind alipite statului Rus cnezatele Iaroslavl (1463), Rostov
Ivan al III-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/304385_a_305714]
-
Ivan al III-lea începe să se formeze aparatul puterii centrale, prin "Ordine" și a fost alcătuit codul judiciar "Sudebnik 1497". Pătura nobiliară (dvorenii) a căpătat o importanță politică tot mai mare. Ivan al III-lea a luptat cu separatismul cnejilor locali, inclusiv cu cel al fraților săi Boris Voloțkii și Andrei cel Mare în anii 1480-1490, limitând considerabil drepturile suverane ale acestora. Către sfârșitul cârmuirii lui Ivan al III-lea, au fost lichidate multe cnezate locale mici (udeluri). Una dintre
Ivan al III-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/304385_a_305714]
-
al III-lea a sporit considerabil autoritatea internațională a statului rus, au fost stabilite relații diplomatice cu Papa de la Roma, Imperiul german, Ungaria, Moldova, Turcia, Iranul, Crimeea. În timpul lui Ivan al III-lea s-a profilat pe deplin titlul de cneaz al „întregii Rusii” (în unele documente, este numit chiar „Țar”). Soția lui Ivan "cel Tânăr", fiul lui Ivan al III-lea, a fost Elena, fiica domnului Moldovei, Ștefan cel Mare(1457-1504). Cea de a doua soție a fost Zoe (Sofia
Ivan al III-lea al Rusiei () [Corola-website/Science/304385_a_305714]
-
1032 - 1075) a fost regină consort a Franței ca soție a regelui Henric I al Franței și regentă pentru fiul ei, Filip I al Franței. a fost a treia din cei patru copii ai lui Iaroslav I cel Înțelept, Mare Cneaz al Kievului, și a soției acestuia, Ingegerd Olofsdotter a Suediei. Anna a crescut la curtea regală primid o educație aleasă, încă de mică cunoscând limba greacă și latina. La 19 mai 1051, la catedrala Reims, ea s-a căsătorit cu
Anna de Kiev () [Corola-website/Science/311648_a_312977]
-
erau mai vechi decât stăpânirea maghiară. Din această cauză, drepturile țăranilor români au fost încălcate și, treptat, crescând puterea clasei nobiliare, ei au devenit iobagi, șerbi sau jeleri. Prin „dreptul românilor”, populația românească avea privilegiul de a-și alege conducătorii - cnejii de sat sau de vale și voievozii de sate. Aceștia îi reprezentau în fața stăpânirii. Românii aveau dreptul de a-și alege judecătorii și de a strânge birul printr-unul dintre ai lor. La nivel local, instituțiile românești autonome administrau, împărțeau
Societatea medievală () [Corola-website/Science/311793_a_313122]
-
a existat aici, fiind subordonată din punct de vedere administrativ numai "Stabului" de la Orlat și pe linie directă Comandei generale de la Sibiu și Curții Aulice din Viena. Prima mențiune despre obștea racoviceană și conducătorul ei datează din anul 1494, când cneazul de aici a vândut Cetății Sibiului un somn pentru care a primit suma de 80 dinari. Sebeșu de Sus se arondează Comunei Racovița la data de 31 decembrie 1950. Datorită poziției geografice, este de presupus că încă înainte de venirea ungurilor
Administrația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309497_a_310826]
-
respectiv Brașov. În această situație a rămas până în 1968, când prin Legea nr.57/1968 regiunile și raioanele au fost desființate, revenindu-se din nou la județe. Prima mențiune despre obștea racoviceană și conducătorul ei datează din anul 1494, când cneazul de aici a vândut Cetății Sibiului un somn pentru care a primit suma de 80 dinari. Juzii Racoviței erau aleși din rândurile celor mai vrednici și înstăriți locuitori ai satului. Astfel localitatea a avut: În conducerea treburilor obstești, cneazul sau
Administrația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309497_a_310826]
-
când cneazul de aici a vândut Cetății Sibiului un somn pentru care a primit suma de 80 dinari. Juzii Racoviței erau aleși din rândurile celor mai vrednici și înstăriți locuitori ai satului. Astfel localitatea a avut: În conducerea treburilor obstești, cneazul sau judele, funcție întâlnită în documentele vremii și sub numele de „"vilicus"”, „"crainic"” sau „"ortsrichter"”, era ajutat de un „"sfat al bătrânilor"” alcătuit din fruntașii satului aleși prin vot, membrii acestuia purtând numele de "oameni buni", "bătrâni", "sutași" sau "jurați
Administrația comunei Racovița () [Corola-website/Science/309497_a_310826]
-
Diploma Cavalerilor Ioaniți, acordată acestora de regele Ungariei Béla al IV-lea, oferă prețioase știri despre existența voievodatelor și cnezatelor românești conduse de voievozii Litovoi și Seneslau și de cnejii Ioan și Farcaș, precum și despre dezvoltarea economică a Țării Românești, ai cărei locuitori se ocupau cu agricultura, creșterea vitelor și pescuitul. Tot din rezultă că din timpuri străvechi se cunoștea tehnica amenajărilor funciare (diguri, iazuri de mare amploare). Cavalerilor Ioaniți
Diploma Ioaniților () [Corola-website/Science/309604_a_310933]
-
cărei ”regi sunt prea devotați Papei și învățați cu structura feudală”. Persecuția românilor atinge apogeul în timpul regelui Carol Robert de Anjou. Românii nu mai sunt acceptați în rândul nobilimii decât dacă trec la catolicism. In aceste condiții, “multe familii de cneji ori trec munții către Valahia sau Moldova”, ori dacă rămân decad și ajung într-o primă fază în rândul țaranilor liberi pentru ca mai apoi să ajungă iobagi (șerbi). Familiile rămase care au trecut la catolicism „au dat familii mari aristocrației
Listă de familii nobile românești din Regatul Ungariei și Principatul Transilvaniei () [Corola-website/Science/309643_a_310972]
-
E de Munții Gilăului, cu masivul Muntele Mare (1826 m). Este străbătuta de la Vest spre Est, pe o distanță de 7 km, de răul Arieș. Comună Bistra este atestata documentar în anul 1437, sub denumirea de "sat cnezial" condus de cneazul de Bezere. Dar Bistra este una dintre cele mai vechi așezări de pe Valea Arieșului, iar numele ei era cunoscut încă de pe vremea regelui Carol Robert de Anjou. În secolul al XV-lea, Bistra aparținea, din punct de vedere administrativ, Capitulului
Comuna Bistra, Alba () [Corola-website/Science/310087_a_311416]
-
puțin șase copii. Mariajul era acceptat de mireni deși, din punctul de vedere al clerului, Edith era considerată amanta lui Harold. Copiii lor nu au fost nici o clipă însă tratați ca nelegitimi. Dintre ei, o fiică Gytha a devenit soția cneazului rus Vladimir Monomah. Prin descendenții acestei uniuni anglo-ruse, Harold este strămoșul monarhilor de mai târziu ai Rusiei. În preajma lunii Ianuarie a anului 1064, Harold s-a însurat cu Aldith (sau Aldgyth), fiica Ælfgar, Earl de Mercia, și văduvă a prințului
Harold al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310167_a_311496]
-
exhumare care a revelat corpul uni bărbat între două vârste cu un picior lipsă, descrierea ar putea fi conformă cu cea a lui Harold în unele cronici. Fiica lui Harold Gytha de Wessex s-a căsătorit cu Vladimir Monomahul Mare Cneaz al Rusiei Kievane strămoșul dinastiilor din Galiția (Ucraina de astăzi), Smolensk și Yaroslavl, descendenții lor incluzându-i pe Modest Mussorgsky și Peter Kropotkin. Isabella de Franța (consoarta lui Edward al II-lea) era descendentă directă din Gytha, astfel linia de
Harold al II-lea al Angliei () [Corola-website/Science/310167_a_311496]
-
(c. 978, Kiev -20 Februarie 1054, Kiev) (În limbile slavice estice: Ярослав Мудрый ; nume creștin: "Gheorghe"; În nordica veche: "Jarizleifr") a domnit de trei ori ca Mare Cneaz al Novgorodului și Kievului, unind temporar cele două principate. În timpul îndelungatei sale stăpâniri Rusia Kieveană a atins apogeul înfloririi culturale și al puterii militare. Nu se cunosc prea multe despre primii ani de viață ai lui Iaroslav. Era doar unul
Iaroslav I cel Înțelept () [Corola-website/Science/309087_a_310416]
-
și al puterii militare. Nu se cunosc prea multe despre primii ani de viață ai lui Iaroslav. Era doar unul din numeroșii fii ai lui Vladimir cel Mare. Una dintre ipoteze este că ar fi fost al doilea copil al cneazului cu Rogneda de Polotsk. Vârsta lui însă, conform Cronicii Primare coroborată și cu examenul scheletului din 1930 îl arată a fi printre ultimii copii ai lui Vladimir. O altă posibilitate este o legătură extraconjugală a lui Vladimir, după divorțul de
Iaroslav I cel Înțelept () [Corola-website/Science/309087_a_310416]
-
lui Sviatopolk ce reușise să ia domnia după moartea lui Vladimir și beneficia de sprijinul militar al socrului său Ducele Poloniei Boleslav I. Alți frați - (Svyatoslav, Boris și Gleb) - au fost asasinați în această perioadă. Cronica Primară îl acuză pe cneazul Sviatopolk de plănuirea asasinatelor în timp ce Saga despre Eymund este de regulă interpretată ca o povestire a uciderii lui Boris de către varegii aflați în serviciul lui Iaroslav. Iaroslav a repurtat o victorie asupra lui Sviatopolk în prima lor bătălie din 1016
Iaroslav I cel Înțelept () [Corola-website/Science/309087_a_310416]
-
noi furnizate de socrul său Boleslav, Sviatopolk a recucerit Kievul și l-a înpins pe Iaroslav înapoi în Novgorod. În 1019, victoria decisivă și râvnitul tron al Kievului i-au revenit lui Iaroslav. Una dintre primele sale acțiuni ca Mare Cneaz a fost răsplatirea locuitorilor Novgorodului care îl slujiseră cu atâta credință. Le-a acordat acestora numeroase libertăți și privilegii care au constituit baza Republicii Novgorodului. Iaroslav a fost dintre principii Kievului unul dintre cei mai iubiți la Novgorod, și o
Iaroslav I cel Înțelept () [Corola-website/Science/309087_a_310416]
-
viață în închisoare, Nestor dar și istoricii ruși de mai târziu il văd pe acesta ca un model de virtute și îl supranumesc "cel Înțelept". Domnia lui Iaroslav a primit o lovitură în 1024 când Mstislav, și el fiu al cneazului Vladimir, care stăpânea o regiune întinsă de-a lungul Caucazului de nord și al Mării Negre l-a atacat și a ieșit victorios. Iaroslav a fost nevoit sa accepte un partaj al Rusiei Kieveane, Mstislav luând în stăpânire ținuturile de pe malul
Iaroslav I cel Înțelept () [Corola-website/Science/309087_a_310416]
-
mare vornic al Țării de Jos în timpul primei domnii a lui Ștefan Tomșa al II-lea (1611-1615, 1621-1623), a construit în Iași o biserică cu hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel. Vornicul Bărboi făcea parte din familia Sturdzeștilor, fiind denumit cneaz într-un act din 12 martie 1609. El a participat în 1615 la un complot împotriva domnitorului, împreună cu logofătul Beldiman, hatmanul Sturdza și visternicul Boul. Ei s-au adunat la Cucuteni și i-au cerut lui Tomșa să plece de pe
Biserica Bărboi () [Corola-website/Science/310582_a_311911]
-
pentru toți cei chemați pe front, în marea bătaie. Lăcașul de lemn este un prețios martor etnografic și social al unor tradiții pierdute în timp. Aici era locul de judecată al adunărilor obștești, conduse fie de voievodul zonei fie de cneazul sau judele satului, până în amurgul secolului 19. Tot până în acele vremuri, în bătătura bisericii s-a ținut și danțul satului. Până înainte de mutarea în muzeu, în ea și în jurul ei s-au ținut vechile obiceiuri de pomenire a strămoșilor plecați
Biserica de lemn din Cizer () [Corola-website/Science/308792_a_310121]
-
orale din mănăstire. P. P. Panaitescu remarcă faptul că acei călugări știau unele pasaje din istoria slavonă pe de rost, fapt care se reflectă în exactitatea unor nume și fapte, precum și în existența unor etimologii populare (de exemplu Ștefan, fiul cneazului Lazăr al Serbiei, este numit „Silnic” — cuvânt provenit din slavonul „Sil'nîi”, „cel tare”). De asemenea, elemente din viața călugărului Nicodim se regăsesc și în viața lui Isaia, precum și în cea a patriarhului sârb Sava II, ambele datând din secolul
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]
-
Prilep din Kosovo, aflată doar la 5 km de ctitoria lui Ștefan Dușan, „Visoki Dečani”, biserica principală a Mănăstirii Deciani, inclusă astăzi în patrimoniul UNESCO. Mama sa era una dintre fiicele domnitorului Basarab I, prin intermediul căruia Nicodim se înrudea cu cnejii sârbi, voievozii transalpini și țarii bulgari. O înrudire mai apropiată o avea Nicodim, cunoscut ca Nikodim Grâcic în Serbia, cu (Ștefan) Lazăr fiul lui Pribaț, făcând parte din curtea lui Ștefan Dușan. Când (Ștefan) Lazăr va ajunge cneaz, va dona
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]
-
înrudea cu cnejii sârbi, voievozii transalpini și țarii bulgari. O înrudire mai apropiată o avea Nicodim, cunoscut ca Nikodim Grâcic în Serbia, cu (Ștefan) Lazăr fiul lui Pribaț, făcând parte din curtea lui Ștefan Dușan. Când (Ștefan) Lazăr va ajunge cneaz, va dona Mânăstirii Tismana sate sârbești din regiunea Branicevo, la vest de Golubaț, vezi, satele Man. Tismana pe harta regiunii Branicevo. Nu se cunoaște exact anul nașterii, se presupune că s-ar fi născut în 1310, dar mai plauzibil este
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]
-
urmându-și viziunea. Se spune ca a traversat singur Dunărea înot în zona Porților de Fier între localitățile Techia (de pe malul drept al Dunării), actual acoperită de apele unui lac de acumulare, și Ursa, zisă azi Orșova (pe malul stâng). Cneazul Lazăr al Serbiei a făcut unele donații prin 1380-1382 lui Nicodim, pentru mănăstirile Vodița și Tismana, pe care le-au ajutat și în momentul zidirii, zece sate românești din Serbia. Acestea erau: Trei Poduri, zis "Tri Brodi", Hanovți, Drajevți, "Crușevița
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]
-
zece sate românești din Serbia. Acestea erau: Trei Poduri, zis "Tri Brodi", Hanovți, Drajevți, "Crușevița" cu Duhovți, Isvorți, "Barici", "Bichini", "Ponicva" și Poporate, cele evidențiate existând și astăzi între cetatea dunăreană Golubăț și râul Pek. Dania este reînnoită de fiul cneazului sârb, Ștefan Lazarevici, în 1406, și mai apoi de către Sigismund de Luxemburg al Ungariei, în 1428. Însă în cel din urmă caz, regele întărește alte cinci sate (în loc de zece), aflate mai la apus, din cauză că pierduse în fața expansiunii otomane controlul asupra
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]