2,322 matches
-
Bulgakov folosea descrierea în mod subversiv, pentru a evita chingile reale sau doar bănuite ale cenzurii. Pe de o parte, autorul se grăbește să afirme că Moscova sovietică arată minunat sub regimul bolșevic. Pe de alta, amănuntele descriptive afirmă contrariul: Cofetării și patiserii întâlnești la tot pasul: Rafturile sunt arhipline cu pâine albă, colaci, franzele. Rânduri nenumărate de prăjituri acoperă tejghelele. Toate acestea se vând la niște preșuri exorbitante. Dar la Moscova prețurile nu mai sperie pe nimeni și cifrele fantastice
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
caută narațiunea în presă? Nimic altceva decât povestea, istorisirea. Adeseori, precum celebrul personaj al lui Molière, facem narațiune fără să vrem. Este suficient ca într-o descriere banală să zăbovim mai mult asupra unei scene, de pildă, observăm într-o cofetărie un copil cu trei prăjituri în față. În ciuda rugăminților repetate ale mamei, copilul refuză să mănânce. Insistând cu un portret mai mult sau mai puțin detaliat (tristețea din privirea lui, mâinile parcă lipsite de vlagă etc.), avem deja un personaj
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
n-o legeni suficient de tare, se Îndoaie lanțul și cade tămâia din ea. Mergând În josul străzii, mama mea Încerca să ignore rușinea pe care o simțea fiindcă era văzută În public cu un bărbat care legăna o poșetă. La cofetăria din magazinul universal Îl privea cum Își Îndeasă un șervețel În gulerul de la cămașă Înainte să-și mănânce Înghețata. În loc să arunce cireașa din vârf În aer și s-o prindă cu gura, așa cum ar fi făcut Milton, Michael Antoniou i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
de est. Un magazin de peruci. Vanity Dancing, vechiul club, acum de Închiriat. Un magazin de discuri la mâna a doua, cu o reclamă desenată, reprezentând niște oameni dansând Într-o explozie de note muzicale. Vechile magazine de chilipiruri și cofetării erau acum Închise: Kresge’s, Woolworth’s, Sanders Ice Cream. Afară era frig. Erau foarte puțini oameni pe stradă. La un colț stătea un bărbat cu un aer impenetrabil, cu silueta profilându-i-se artistic pe cerul hibernal. Haina de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
gulerele olandeze, rotunjite, ale puloverelor. Îi plăceau șosetele de mătase și pantofii fără toc. Îi plăcea părul tapat și felul În care mergeau. Când se plimba-n oraș nu-i prea rețineau privirea. Nu-i plăceau când le vedea În cofetăria grecului. Nu le voia așa. Erau prea complicate. Altceva era la mijloc. Dorea o fată Într-un mod destul de vag, dar nu voia să se chinuie ca s-o aibă. I-ar fi plăcut să aibă o prietenă, dar n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
drept, și nesuferitele alea de medicamente. Închizi ochii însă, numeri până la trei și gata! parcă nici n-au fost”. Sorin, vrei puțină supă caldă? întreabă mama. Mmm... nu! face băiatul. Dă-mi, mai bine o... sau..., un..., un kranț, de la cofetărie. -Asta-i bună! Cum, prăjitură înainte de masă? Se supără puțin mama. În patul lui, Sorin se întoarce cu fața la perete. Apoi, începe să geamă și să se vaite. Întâi, încet, foarte încet, apoi din ce în ce mai tare. -Vai, capul meu! Vai, ce mă doare
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
prietenii noștri din sat: bomboane pentru Cuțulache, pișcoturi pentru Motănel și grăunțe pentru Puiu... explică Sorina. Dar cum ați făcut voi rost de toate astea? Am făcut economii, iar cu banii pe care i am strâns ne-am dus la cofetăria de lângă blocul nostru și-n piață, spune Sorin. Mai avem și alte cadouri, dar pe acelea le-am pus la vreme în portbagajul mașinii. Pe astea, însă, era să le uităm, intervine, iarăși, Sorina. Au ajuns din nou la Tinuța
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
dacă ar fi devenit secretară, ar fi fost una foarte abilă. În liceu, cred că doar o singură fată dintr-o clasă gândea atât de sănătos ca ea. Este o persoană sociabilă și nu-i place să meargă nici până la cofetărie neînsoțită. Nici nu poate fi vorba să locuiască singură. Slujba de la JR nu a fost prea interesantă. A învățat multe despre oameni, dar nu i s-a prea potrivit. Fiind o firmă puternică, îi dădea senzația de strangulare. Ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
simte, fără rezerve, o ură puternică, atât personală cât și socială. A rostit cuvinte dure și la adresa polițiștilor și a presei. Probabil că are un temperament vulcanic, dar mi s-a părut un personaj direct și onest. Am discutat la cofetăria hotelului Aoyama într-o sâmbătă după-masă înzăpezită din ianuarie,. „Nu m-am gândit niciodată că în Japonia, o țară extrem de sigură, se poate întâmpla așa ceva, dar s-a întâmplat“ dă el din cap, parcă dezgustat. „Merg de la stația X până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
fiu, casa la care am fost acum să iau interviul era cea mai îndepărtată). M-am dus din timp, ca să mai pierd timpul prin gară, să arunc o privire prin împrejurimi. Când colo, ce să vezi! Nu era nici măcar o cofetărie. Tot căutând un loc unde să mă așez, m-am învârtit prin jurul stației, sub soarele arzător. Treptat, gândul a început să-mi zbare aiurea. După spusele domului Yoshiaki, orașul a devenit ceva mai animat față de altădată. Oricum, aerul era curat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
ani, dar pare încă tânăr. Nu mi s-a părut o persoană prea vorbăreață. Asta poate fi și din cauza faptului că eu am pregătit un interviu special. Am discutat liniștiți o oră în pauza de masă la o cafea, la cofetăria din apropierea firmei. Răspunsurile erau destul de neutre. Doar atunci când a criticat reacția țării față de atacul cu gaz sarin, a fost ceva mai hotărât. E căsătorit și are un copil de doi ani și jumătate. Locuiește în prefectura Saitama. Pasiunile lui sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
acum?“ Din când în când uită ce s-a petrecut în ziua cu pricina, i se face un gol în cap. „Nu-mi amintesc nimic de acolo. Nimic.“ Ne-am întâlnit într-o după-amiază senină la etajul unu al unei cofetării. De la fereastră se vedea cum trec pe strada din fața stației doar cupluri tinere și familii cu copii mici. Toți erau relaxați și parcă aveau pacea așternută pe fețe. Îmi răspundea încet la întrebări, după ce se gândea mult. Nu mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
s-a rupt. S-a internat. S-a vindecat. A primit banii. S-a dus la schi... Dacă e vorba de inelar, primești mai puțin, deoarece nu e așa de folositor. Am renunțat la fabrică și m-am angajat la cofetăria «Akebono» din Ginza. Acolo și locuiam. Vindeam prăjituri la magazinul din Ginza, numărul 4. Pentru că nu prea erau vânzători bărbați, de multe ori duceam produse în restaurantele japoneze de lux. Le puneam într-o cutie și le duceam în mână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
din Ginza, numărul 4. Pentru că nu prea erau vânzători bărbați, de multe ori duceam produse în restaurantele japoneze de lux. Le puneam într-o cutie și le duceam în mână. Locuiam acolo trei bărbați și nouă femei. Toți lucram la cofetărie. Erau fete din Okinawa sau Kagoshima, venite de la mare distanță. Deoarece era un magazin vechi, avea diverse tradiții. Locuiam într-o clădire din Meiji, în spatele casei proprietarului. Când mergeam la baie trebuia să ne așezăm în genunchi și să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
scenă și fac repetiții de două ori pe lună. O fac din plăcere. „Dacă faci ceva de distracție, oricât de mult greșești, nu te afectează.“ Acum locuiește în complexul de locuințe Matsubara, prefectura Saitama. Am discutat într-o după-masă, la cofetăria din fața stației Sōka. Purta un tricou și niște blugi rupți. Bineînțeles că la serviciu se îmbracă la patru ace. „Se pare că strămoșii mei au locuit în Kakigarachō dinainte de 1900. Părinții mei au fost niște simpli muncitori. Nu s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Monzen-nakacyō, pe linia Tōzai. Drumul până la serviciu e destul de lung. Citește mereu cărți în metrou și, în douăzeci de ani, a devenit un cititor înrăit. În geantă are neapărat două sau trei cărți. Într-o duminică după-amiază am discutat în cofetăria de lângă stația Sōka. Era chiar în ziua derbiului și domnul Itō se ducea să cumpere un bilet la pariurile de la hipodrom. L-am întrebat: „Cum e? Credeți că o să câștigați ceva?“ A râs și a zis: „Nu, nu o să câștig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Își bat joc. Asta cred despre proces. Asta-i tot.“ „«Nu contează! Fugiți! Fugiiți!» a repetat observatorul cu voce tare.“ Sugimoto Etsuko (61 de ani) Domana Sugimoto a fost ultima persoană intervievată. Pe data de 25 decembrie am discutat în cofetăria hotelului de la Hatchōbori. Pe fundalul înregistrării se aud colinde de Crăciun, pline de viață. Are pielea netedă, este energică, în nici un caz nu pare să aibă peste șaizeci de ani. Probabil și datorită faptului că muncește și că luptă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
pe loc și îi priveam fix. Apoi au venit doi bărbați de la firmă. M-au văzut și au zis: «Uite-o! Uite-o! Pentru că nu mai ai voie să intri în magazinul de la Hatchōbori te rog să te duci la cofetăria X.» S-au învărtit pe acolo să vadă dacă totul era în ordine și au dat indicații. M-am urcat în taxi și m-am dus singură la Hatchōbori. Am intrat acolo și un coleg de la birou mi-a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2279_a_3604]
-
Pandele și să-i cânte prelung - În sat, la Anișoara... Căci n-ar fi fost nici un sacrilegiu... Ce-o fi crezut Irina despre moarte? Odată, de pildă - dar amândoi eram în ocazia aceea identici - intrasem dispuși, vorbăreți, flămânzi, intr-o cofetărie mică. În momentul când Irina își îndesa cu chef dinții într-o prăjitură de șocolată, privirea îi alunecă pe fereastră și exclamă: "Ah! Ce întîmplare!" Mă uit: la masa de pe pavaj a cofetăriei ședea, domol, domnul Cornea, o cunoștință destul de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
identici - intrasem dispuși, vorbăreți, flămânzi, intr-o cofetărie mică. În momentul când Irina își îndesa cu chef dinții într-o prăjitură de șocolată, privirea îi alunecă pe fereastră și exclamă: "Ah! Ce întîmplare!" Mă uit: la masa de pe pavaj a cofetăriei ședea, domol, domnul Cornea, o cunoștință destul de vagă de a noastră. Știam că domnului Cornea îi murise cu câteva zile înainte nevasta; îl cunoșteam destul de puțin și ne simțeam destul de tineri ca să trebuiască să-i fi scris câteva rânduri de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
simtă nevoia de a le utiliza în nici o ocazie și să le lase fără de nici o remușcare să se părăginească, să admită oameni noi cu care de obicei nu poți vorbi decât lucruri umile (despre muzica de la grădina publică sau despre cofetăria centrală), și să suporte, mai ales, omul care n-a mers poate niciodată pe drumul preocupărilor ei, care râde poate cu un timbru prea greoi (căci nu era nimeni de care să nu ne batem joc, și mai mult ca
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
trebuit să mă mut la altă gazdă și să mănânc la un casap, un fel la dejun și unul seara, așa că trei luni am suferit necontenit de foame, mai ales seara, când mă uitam cu jind la vitrinele băcăniilor și cofetăriilor). Și, mai ales, eram oameni mari, pentru că aveam idei, un ideal, pentru care trăiam. În adevăr, nu trăiam decât pentru acele idei, care erau singurul lucru important în viața noastră. La școală, învățam bine, pentru că nu eram proști. Dar școala
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
când, prietenul meu se uita în sus și eu în jos, adică ne uitam unul la altul schimbând expresii idioate de plăcere reciprocă pentru că ne țineam unul altuia companie. Când eu și partenerul meu am ajuns la ușa rulantă a cofetăriei Schrafft de pe Seventy-ninth Street, doamna de onoare, soțul ei și doamna Silsburn ne așteptau deja de câteva minute. Ne așteptau, mi-am spus eu, ca un amenințător trio unit. Vorbeau între ei, dar când a apărut pestrița noastră pereche, s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
una dintre fotografiile de pe perete. — Cine e copilul ăsta încântător? m-a întrebat. Cu aparatul de aer condiționat funcționând acum lin și neîntrerupt, cu fardul împrospătat, nu mai era copilul veștejit, temător, care stătuse în soarele fierbinte, pe trotuar, în fața cofetăriei Schrafft de pe Seventy-ninth Street. Mi se adresa acum cu același echilibru friabil de care dăduse dovadă când am sărit în mașină, în fața casei bunicii miresei, și când m-a întrebat dacă eram cineva pe nume Dickie Briganza. M-am oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
bine, nu sunt „Unghie În gât”, dar mi-e cam rău... Dacă voi mai bea un singur pahar, cu siguranță stomacul meu supra saturat Îl va respinge. Fi-i Înțelegător, hai să mergem. În drumul nostru vreau să intrăm la cofetăria „Scala”, să cumpăr pentru mata și domnul Paulică câte un carton cu prăjituri...Urmează să ne grăbim, după cum e bine știut, la ora nouă și jumătate prăvălia va fi Închisă...!” Gică Popescu privi cu ochii jumătate Închiși la Paulică care
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]