994 matches
-
acest truc pentru a te apăra de situații prea dureroase, spui că ceea ce simți este o minciună, te vezi urât, laș, nevolnic, de ce ai nevoie să îți pui cenușă în cap, amâni mereu confruntarea, amintiri, imagini, ca un vârtej în colbul străzii, lumina de aici mă face să cred că sunt într-un vis, unul cu imagini mai colorate și mai coerente, Silvia aleargă în fața mea la câteva sute de metri, îi văd eșarfa fluturând în urma ei ca aripa unei păsări
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
la gură, clipa s-a dilatat, ea aleargă spre tatăl ei, acesta răcnește ca o fiară, răcnește cu ochii ieșiți din orbite: "mișeilooo-oorrr", un zgomot asurzitor, siluetele bărbaților se frâng, se schimonosesc, din corpurile lor țâșnesc șiroaie de sânge, din colbul uliței se ridică un nor de praf, praful acoperă chipul de ceară, femeia aleargă, aleargă, cu toate acestea nu poate înainta, picioarele i s-au înfipt în pământ, în jur se așterne o tăcere de mormânt. Este la doi pași
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
înapoi, dar ea fugea spre inima satului, alerga, alerga... Lângă gardul primăriei sta tatăl ei într-un șir de bărbați, cu părul acela alb înainte de vreme, mai înalt cu un cap decât ceilalți, alerga, alerga simțindu-și inima zvâcnind în colbul uliței, dintr-odată a auzit o bubuitură care a spintecat cerul, trupurile bărbaților au căzut la pământ, doar trupul tatălui ei sta amenințător, cu brațele azvârlite în văzduh, strigând din toate puterile: "Ucigașiloooor!!!!!", ea s-a năpustit spre el, l-
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
trupurile bărbaților au căzut la pământ, doar trupul tatălui ei sta amenințător, cu brațele azvârlite în văzduh, strigând din toate puterile: "Ucigașiloooor!!!!!", ea s-a năpustit spre el, l-a prins înainte să cadă și s-au prăbușit, împreună, în colbul uliței, cămașa i se înroșea de sânge, îl vedea pe iubitul ei cu pistolul îndreptat spre ei, cu o față palidă de om mort. Stă lângă trupul mumificat al Mariei și o roagă să-i aline durerea, își simte trupul
by Ana Luduşan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1103_a_2611]
-
dimineața de toamnă, bătrână și zgribulită, care scofâlcise ierburile din țarina Baisei, prin nepăsătoarea ei uscăciune, Păun nu-l întâlnise decât pe el din toată Goldana și, poate, de aceea, strigă la caii, care-și luaseră vânt, pe drumul de colb greu și rece: Prrr, ho! Se dădu jos și scormoni sub calabalâcul din căruță, ținându-l mereu pe Nicanor Galan sub privire, ca pe un animal pe care mai s-ar fi încumetat să-l cumpere, mai l-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
bătând greoi din aripi, ca o curcă îndopată, i-l zugrăvi pe cumnatul său întinzând cabluri de telefon peste cuprinsul Baisei, iar cablurile erau verzi, ca niște vițe de dovleci. Amintindu-și de beșica de porc, pe care o îneca colbul acasă, pe coardă, anunță cu o vrăjmășie în glas, de parcă toți cei de față i-ar fi stat contra: În Baisa, eu voi semăna pepeni verzi! În tăcerea care se țesu lin printre oameni, singur Iuga se pronunță în felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
tropotirea unor dansuri de stepă, aplicate, cu palmele proprii, pe coapse și pe carâmbul ciubotei... Mircea se gândi la Cristina, pe care, cine știe dacă va mai avea, vreodată, ocazia să o conducă, prin cuprinsul acela de talmeș-balmeș și de colb cârmâziu, din care ieșise, inutil, după atâtea irepetabile peripeții. O revăzu, cum era, diafană și fragilă, cu ferme contururi albastre de pupilă sub o blondă coafură nordică, printr-o aură de praf cenușiu, punându-și cu cochetărie o bentiță viorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
de mult, încât în jurul său produse o lumină asemenea fenomenului de incandescență, neluând în seamă chicotelile îndepărtate ale grupurilor sau ale perechilor de bărbați și de femei, răspândiți printre boschetele din perimetrul luminișului. Ce-ar fi, de pildă, să scuturăm colbul care s-a așternut peste ceea ce considerăm că ar fi conceptul de animism! Dumneata cunoști, nu-i așa? ce definește așa-numitul animism. După ce își consultă preț de o secundă ceasul lui de aur, prins de un lanț solid făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
zice: „Iar după a noastră viață cine va fi domnitori Moldovei să nu strice a noastră danie, ci mai vârtos s-o întărească sfintei mănăstiri.” Timpul însă și-a spus cuvântul, și peste ruinele mănăstirii La Greci s-a așternut colbul și uitarea... După un timp, tândălesc la alt pergament colbăit, încercând să-i dau de capăt: „Theofan mitropolit al Sucevei. Scriem și dăm de știre că însumi,...am dat sfintei rugi Galata,...niște chilii pe care le-am făcut eu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
aburii se ridică în vârtejuri domoale. Privirea mea curioasă și insistentă îl face pe bătrân să se explice, privindu-mă ghiduș: „Apoi am adus și eu câte o ulcică cu ceai din roadele pădurii, ca să ne mai spălăm gâtul de colbul adunat de pe hârțoagele iestea. O bucurie mai mare nu-mi puteai face, sfințite părinte. Numai că... „Te văd întunecat. Ce s-a îtâmplat cât am lipsit eu?” Păi, cum să nu fiu supărat? M-am obișnuit cu prezența nevăzută a
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
puțin!” Pentru mine a fost ca o apă vie... Călugărul a pus ulcelele goale alături de el și a început să caute din priviri prin teancul din față: „Acum ar cam trebui să mergem mai departe, pentru că mai avem încă mult colb de înghițit. Ia vezi mătăluță mai bine ce spune ispisocul lui Dumitrașco Cantacuzino voievod, din 25 martie 1674 (7182)?” Dacă îmi îngăduie sfinția ta, am să dau citire ispisocului: „Io Dumitrașco Cantacuzino voievod...m-am milostivit și am dat și
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
sfinția ta? „De aici se vede că, după mai bine de șaizeci de ani, feredeul era încă în atenția domnilor și asta-i spre lauda lor.” În vreme ce călugărul îi lăuda pe voievozi, eu continuam să bântui prin cele rafturi, stârnind colbul...La un moment dat, bătrânul călugăr mă face atent asupra unui zapis al lui Panaite țigan și al soției sale Safta, din 25 martie 1704 (7212): „Dragule, rogu-te citește cu glas tare zapisul ista.” Îndată, părinte. Am luat zapisul
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
țigani robi și să mergem mai departe, dacă nu ți-i cu supărare, fiule. Ce ai zice de o ieșire colo, prin Codrii Iașilor?” Mă mai întrebi, părinte? Aș mai lua o gură de aer, că prea m-a acoperit colbul și poate am mai afla câte una, câte alta... Unde crezi că am putea merge? „Să tragem o fugă până la Schitul lui Tărâță, despre care știi multe, dar nu chiar pe toate. Uite o însemnare din care poți afla noutăți
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI by VASILE ILUCĂ () [Corola-publishinghouse/Imaginative/546_a_699]
-
vreme de secetă, trei guri de hrănit, trei suflete de încălțat, trei capete de acoperit, căciuli, sumane, cămăși, cizme, pâine... Erau trei copii. Primăvara, perechea de cizme tulbura cerul curs în băltoacă, tușe de lumină și de noroi pe tălpi. Colbul drumului, făină cernută din cer, de sub roțile Carului Mare direct în scutece, de Crăciun, de Paște, când noițele, precum mugurii viței de vie, dădeau în pârg. Trebui sî li cumpărăm ciubote, omule, nu vezi cum sî uită calicii iștea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
ani. A alergat cot la cot cu viața, a mers la pas cu ea, a obosit, s-a hodinit și a continuat drumul. Badea Vasile îmbătrânea în mersul calului, fără să-și dădea seama. Prea repede se învârteau spițele prin colbul Sărății. Rachiul și curvele l-au pus pe chituci. A îmbătrânit odată cu Puiu, de parcă au trăit împreună aceeași viață. Petru era cel mai mare dintre copii. Taică-său și-ar fi dorit să-i semene. Căruța putrezea sub șopron, gura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
deasupra capului proceda la fel. Da, așa făcea și ea, sperând că o să-l trezească pe tata din nebunie. Mama îl aștepta pe tata până umbrele se ascundeau în inimile copacilor și se făcea noapte. Mama înfigea un băț în colbul drumului, în jurul său închidea un cerc cât un cadran de ceas deșteptător și aștepta săgeata să coboare spre gârlă. Se făcea seara, se făcea noapte, tata nu mai venea. Mama îl aștepta cu masa pusă până târziu. "Un castron de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
trimitea Djamaledin; am adăugat o sumă identică; Mirza Reza păru mulțumit de asta. — Reveniți sâmbătă. Cu voia lui Dumnezeu, voi avea Manuscrisul, vi-l voi Încredința, și Îl veți Înmâna Maestrului, la Istanbul. XXX Din orașul toropit suiau zgomote trândave, colbul era cald, sclipind În soare, era o zi persană lăucedă, un prânz alcătuit din pui cu caise, vin rece de Șiraz, o lungă siestă pe balconul camerei mele de hotel, sub o umbrelă de soare decolorată, cu fața acoperită de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mustra acolo, în vatra focului, și‐ l buchisa cu cleștele, să se mai potolească duș manul; și mai mult decât atâta; oleacă ce nu‐ i venea mamei la socoteală căutătura mea, îndată pregătea, cu degetul îmbă lat, puțină tină din colbul adunat pe opsasul încălțării, ori mai în grabă, lua funingenă de la gura sobei, zicând: „Cum nu se dioache călcăiul sau gura sobei, așa să nu mi se dioache copilaș ul !” și‐mi făcea apoi câte‐un benchiu boghet în frunte
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
de răchită Te‐ ncălzeau mioarele. Ai crescut curat, cinstit, Ca o floare‐ n glastră ș‐apoi cum ne‐a fost sortit, Ai fost „mama noastră” Vrednică ești de respect Mamă de la țară Ne‐ ai crescut pe toți la piept Prin colb, sub povară. Mulțumim din inimă, Mama noastră bună Noi din lacrimi de cristal Își facem cunună Suflet blând și glas plăpând Cântă și suspină, Mamă ești cuvântul sfânt Care ne alină. Nu greșesc atunci când spun Că‐ n lume sub soare
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
i țină de urât singurătății. LE SĂRUT MÂINILE Cu migală și strădanie încerc să deschid ușile ferecate ale cămărilor memoriei, să‐i scotocesc ungherele și tainițele ca să descopăr fapte, întâmplări, locuri, ființe dragi și trăiri din trecute vremi. Stratul de colb al uitării s‐ a tot îngroșat, odată cu trecerea anilor, iar trudnicia mea este tot mai anevoioasă. Vreau să aduc la lumina prezentului, ca un pios omagiu, chipurile celor care mi‐au dat viață, m‐ au crescut și iubit ca pe
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
de vânt, Din candela ce‐ ți pune un nimb pe chipul sfânt. Se‐ apleacă brațul crucii pe ochii tăi închiși și fulguie pe păru‐ți petale de caiși. Adânc îți este somnul!.. Vor trece ani în șir, Va cerne vremea colbul, va șterge amintiri, Dar tu‐ mi rămâi în suflet cu graiul tău cel blând Pe‐ altarul jertfei tale mă închin pios plângând. (Din „La cumpăna anilor”) DOR Sunt multe doruri mai profunde poate, Mai arzânde, mai pline de văpăi, Dar
OMAGIU MAMEI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1082]
-
coarde de aramă cu o mână amorțită, Chiamă piatra să învie ca și miticul poet, Smulge munților durerea, brazilor destinul spune Și bogat în sărăcia-i ca un astru el apune, Preot deșteptării noastre, semnelor vremii profet. Iar Negruzzi șterge colbul de pe cronice bătrâne, Căci pe mucedele pagini stau domniile române, Scrise de mâna cea veche a-nvățaților mireni; Moaie pana în coloarea unor vremi de mult trecute, Zugrăvește din nou iarăși pânzele posomorâte, Ce-arătau faptele crunte unor domni tirani
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus pîn-în podele un painjăn prins de vrajă, A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. {EminescuOpI 77} {EminescuOpI 78} {EminescuOpI 79} După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înnecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
descleștată de-a suflării sale foc, Ea zâmbind își mișcă dulce a ei buze mici, subțiri; Iar pe patu-i și la capu-i presurați-s trandafiri. Iar voinicul s-apropie și cu mâna sa el rumpe Pânza cea acoperită de un colb de pietre scumpe; A frumseții haruri goale ce simțirile-i adapă, Încăperile gândirii mai nu pot să le încapă. El în brațe prinde fata, peste față i se-nclină, Pune gura lui fierbinte pe-a ei buze ce suspină, Și
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]
-
intră în colibă și pe capătu-unei laiți, Lumina cu mucul negru într-un hârb un roș opaiț; Se coceau pe vatra sură două turte în cenușă, Un papuc e sub o grindă, iară altul după ușă; Hârâită, noduroasă stă în colb râșnița veche, În cotlon torcea motanul pieptănîndu-și o ureche; Sub icoana afumată unui sfânt cu comănac Arde-n cadel-o lumină cât un sâmbure de mac; Pe-a icoanei policioară, busuioc și mint-uscată Împlu casa-ntunecoasă de-o mireasmă pipărată; Pe
Opere 01 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295582_a_296911]