2,111 matches
-
găseam când, către miezul nopții, doi lei enormi, atrași de mirosul cailor și al catârilor, veniră la ușa noastră și încercară să smulgă propteaua de spini care ne apăra animalele. Caii începuseră să necheze ca turbați, se azvârleau spre pereții colibei, care amenința să se prăbușească la fiecare nouă zguduitură, și tot așa vreme de mai bine de două ceasuri, până ce unul dintre lei, desigur ațâțat de înțepăturile miilor de ace care-l furnicau la fiecare nouă năvală, se întoarse spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să-și plece privirea și s-o întindă. Liber să creadă fiecare ce vrea! La întoarcerea din acest pelerinaj improvizat, mi-am amintit de sentimentul vag de teamă pe care-l simțisem pentru Mariam. O premoniție a asaltului leilor asupra colibei noastre? Pe moment, așa am crezut. E adevărat că la doisprezece ani, încă mai credeam că, dintre fiare și oameni, cele dintâi erau cele mai dăunătoare. ANUL MARII RECITĂRI 907 de la hegira (17 iulie 1501 6 iulie 1502) Logodnicul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
din Tombuctu, care e situat la o distanță de douăzeci de zile de drum, sau din alt oraș la fel de îndepărtat. S-a întâmplat uneori ca o caravană întârziată să-i găsească pe unii dintre acei oameni morți de foame în colibele lor. Deșertul devine însă cu adevărat infernal dincolo de această localitate. Nu mai dai decât peste oase albite, de la oameni și cămile care au murit de sete, singurele animale vii care pot fi întâlnite din plin fiind șerpii. În porțiunea cea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un trai nomad la apus de Sahara, până când bunicul meu, momit de câștig, a început să cultive indigo și să facă negoț. Satul ăsta câștigă astfel mult mai mulți bani decât are nevoie să cheltuiască, iar în pământul din fiecare colibă se află mai mult aur îngropat decât în cea mai bogată locuință din Fès. Numai că, alegând să ducă un trai sedentar, ai mei și-au pierdut calitățile războinice. Într-o zi, eram pe atunci abia ieșită din copilărie... Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ale mulțimii înnebunite și culegând, mai mult prin gesturi decât prin vorbe, vești despre dezastru. Arsese mai mult de jumătate din Tombuctu și nimic nu părea că ar putea stăvili focul, ațâțat de vânt, ca să nu se răspândească printre nenumăratele colibe cu acoperiș din paie, primejdios de apropiate unele de altele. Trebuia să mă îndepărtez cât mai iute cu putință de acea gigantică vâlvătaie. Auzisem, în ajun, că o caravană de neguțători de toate neamurile era adunată în afara orașului, gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
o luaseră razna care-ncotro. Am fost nevoiți, firește, să ne oprim de cinci-șase ori ca să răspundem la câteva întrebări bănuitoare. Dar n-am fost nici maltratați, nici prădați de straie, iar noaptea ne-a găsit culcați fără grijă în coliba Khadrei, locul iubirii noastre de la început. Acolo s-au scurs luni de fericire simplă și nesperată. Prea mic și prea sărac pentru a isca pizmă, satul dădacei trăia departe de războaie și de răsturnări. Însă existența asta pașnică și monotonă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și am fost ușurați văzându-i că pleacă. Un ceas mai târziu, am ieșit la rândul nostru, veseli și sătui, mulțumiți să mergem de-a lungul plajei, pe nisipul ud, scăldați în lumina unei luni strălucitoare. Tocmai trecuserăm de câteva colibe de pescari când, dintr-odată, niște umbre suspecte se întinseră în fața noastră. Cât ai clipi, ne-am pomenit înconjurați de vreo zece bărbați înarmați cu săbii și pumnale, printre care i-am recunoscut imediat pe cei doi vecini de la masă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cu puțin înainte de asfințit, în satul celt înconjurat de păduri, unde era cu neputință să ajungi dacă nu cunoșteai locurile, Valerius, Tarosh și ceilalți războinici fură întâmpinați de bărbați, femei și copii. Toți se adunară în jurul lor, vociferând veseli. În coliba lui Tarosh - solidă, din lemn, cu o latură ocupată în întregime de rufele puse la uscat -, câteva femei blonde, robuste îl înconjurară râzând pe Valerius când acesta intră într-o cadă și-i turnară apă caldă, să se spele. Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să plece în altă parte. Își aminti cuvintele lui Proculus, maestrul său: numai cine știe să împartă cu bolnavul energiile sale vitale și știe să se dăruiască într-atât încât să simtă suferința celuilalt poate vindeca. Orele treceau încet în coliba sărăcăcioasă, curată, făcută din trunchiuri de copaci ale căror găuri erau astupate cu catran. Se cunoștea mâna femeii în mănunchiurile de flori uscate de lângă cămin și în cele de ierburi în care Valerius recunoscu câteva plante medicinale și vâscul. Aruncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și nu-l lipsise de prietenia lui. De atunci Valerius trăia cu vina aceea tainică, imposibil de șters, care continua să-i chinuie conștiința. Îl fulgeră un gând: locul în care se afla era predestinat. Zeul Întâmplării îl adusese în coliba aceea ca să scape în sfârșit de rușine. În destinul pe care zeii îl țesuseră pentru el se deschidea acum un drum nou. Dar trebuia să aleagă. — Bine, spuse, aruncându-i o privire scurtă fetei; inima îi bătea cu putere. Bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
rănitul îl rostise când deschisese ochii și îl văzuse. „Gladiator... Eu sunt medic“, își spuse. Adormi ținând-o în brațe pe Velunda. În noaptea următoare, norii acoperiră luna și se încălzi. Ningea în zori, când trei oameni ieșiră dintr-o colibă. Sprijinit de ceilalți doi, unul dintre ei mergea cu greutate, împleticindu-se. Un câine care semăna cu un lup mergea înaintea lor pe drumul ce ducea spre terenurile cultivate și spre pădure. Din când în când se oprea, se întorcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
mult să-l convingă să se întoarcă - pe alt drum - la Colonia, orașul de unde fugise. Îl asigurase că era ultimul loc în care aveau să-l caute. Valerius cunoștea pădurile acelea și în multe nopți se adăpostiseră în câte-o colibă solitară, unde oameni ciudați, care trăiau singuri și păreau legați de Valerius de o mare solidaritate, îi primeau și le dădeau de mâncare. Poate că-i erau recunoscători pentru vreo vindecare ce li se păruse miraculoasă, așa cum fusese cea a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
la Roma. Acum, cu cele două scrisori în traistă și cu gândul departe de ceea ce se întâmpla la Roma și în Imperiu, Valerius își imagina clipa sosirii sale. Ajunsese la capătul călătoriei și era cuprins de neliniște. Avea să revadă colibele din lemn, construite departe una de alta, printre copaci, împodobite cu crengi de brad și panglici colorate pentru a sărbători sfârșitul iernii. Văzuse deja, la marginea luminișurilor, primele brândușe, vestitoarele primăverii. În nopțile acelea se aprindeau focurile sacre, iar bărbații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ca de atâtea ori, înveșmântată în mantia ei albă care îi lăsa brațele descoperite, avea să-i treacă brațele în jurul gâtului și să-i șoptească: „Bine ai venit“. Îi va da de băut și se va așeza în fața lui, în colibă - ultima colibă, ridicată lângă un stejar. Toată oboseala călătoriei avea să dispară și aveau să rămână doar privirea Velundei și felul în care ea îi trecea palma peste față, ca să-i dea energie. Valerius privi nerăbdător peisajul cunoscut; văzu cotul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
atâtea ori, înveșmântată în mantia ei albă care îi lăsa brațele descoperite, avea să-i treacă brațele în jurul gâtului și să-i șoptească: „Bine ai venit“. Îi va da de băut și se va așeza în fața lui, în colibă - ultima colibă, ridicată lângă un stejar. Toată oboseala călătoriei avea să dispară și aveau să rămână doar privirea Velundei și felul în care ea îi trecea palma peste față, ca să-i dea energie. Valerius privi nerăbdător peisajul cunoscut; văzu cotul pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
catafalc, cu botul pe labe. Nu se ridicase când Valerius intrase în sat împreună cu Julius Civilis și oamenii acestuia. Nu se mișcase nici măcar când Valerius trecuse prin fața lui. Julius Civilis îl pusese pe Valerius să se așeze alături de el, în coliba aflată pe malul unui izvor. Cu spatele sprijinit de peretele din lemn, Valerius contempla profilul Velundei, dincolo de ușa deschisă. Chipul ei palid și veșmintele albe erau luminate de focuri și de torțe. Se uita doar la ea, fără să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Vei trăi, se auzi glasul hotărât și neînduplecat al bătrânului preot. Vei trăi ca s-o răzbuni. Se ridicară cu toții. Doar Julius Civilis rămase așezat, alături de Valerius. Preoții și războinicii ieșiră în tăcere. Julius Civilis și Valerius rămaseră singuri în colibă. — Cine a fost? — Tu ai dezvălui o taină? — Eu îți știu taina - ochiul drept al lui Julius scăpăra mânios. Știu că a fost Vitellius. Lurr intră în colibă și se întinse la picioarele lui Julius. Regele se aplecă să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și războinicii ieșiră în tăcere. Julius Civilis și Valerius rămaseră singuri în colibă. — Cine a fost? — Tu ai dezvălui o taină? — Eu îți știu taina - ochiul drept al lui Julius scăpăra mânios. Știu că a fost Vitellius. Lurr intră în colibă și se întinse la picioarele lui Julius. Regele se aplecă să-l mângâie. — Vitellius a fost, repetă. Cu un gest furios, își smulse bucata de pânză care îi acoperea ochiul stâng. Îl privea fix pe Valerius cu ochiul sănătos; celălalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Galba - arătă spre cele două scrisori pe care Julius le deschidea. După cum ai să vezi, una dintre ele este din partea legatului Valerius, iar cealaltă, din partea fratelui meu. Îți cer să te aliezi cu Otho, noul împărat, împotriva lui Vitellius. În colibă intră o femeie cu o torță în mână. Se apropie de Julius. — Acum. — Așteaptă, zise Valerius, privind-o rugător. — Noi avem anumite ritualuri. În noaptea asta e lună plină, iar acum luna a ajuns chiar deasupra frasinului. Nu putem aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
osul ăsta, zise Vitellius strâmbându-și gura unsuroasă și aruncă în foc piciorul de iepure de pe care rosese toată carnea. 19 Se crăpa de ziuă. În satul batavilor, câțiva preoți măturau în rariștea de pe malul izvorului lângă care se afla coliba lui Julius Civilis. Mânuiau cu grijă măturile din crengi de mesteacăn și frasin, deoarece cu ele alungau spiritele rele din locul acela unde, în noaptea cu lună plină, arsese focul sacru al ritului funebru. Hector se ivi din pădure, ducând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
privindu-l pe Hector drept în ochi. Banii pe care i-ai primit de la Vitellius. Când cei patru ambasadori trimiși de imperator intrară în sat, văzură un bărbat spânzurat de stejarul sub care fură rugați să-și lase caii. În coliba lui Julius Civilis, înconjurați de preoți și de războinici, ambasadorii se plânseră că fuseseră nevoiți să treacă pe sub picioarele spânzuratului care se legăna în bătaia vântului. — Voi îi pedepsiți pe spionii voștri, replică Julius Civilis. Și noi îi pedepsim pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pedepsi pe Otho. Aliază-te cu Vitellius. Faptul că șarpele ucide, spuse Julius Civilis, e oare un motiv să te aliezi cu scorpionul care e pe punctul să înțepe șarpele? — Eu nu sunt roman - Julius Civilis își ascuțea pumnalul în fața colibei în care stătea Valerius. Trei bărbați erau așezați în jurul mesei: Valerius, Julius Civilis și hangiul, care venise în sat în noaptea dinainte. Nu sunt ca fratele tău. Antonius Primus e gal, dar cetățean roman, și se supune vechilor tradiții, potrivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
vină și Valerius cu mine. Se întoarse spre prietenul său: — Vii cu mine? Luă săculețul cu bani. Mergem la fratele tău. Valerius clătină din cap. — Eu am altă călătorie de făcut. Mă duc în Gallia. Lurr, care stătea în ușa colibei, întoarse capul spre Valerius, apoi își puse botul pe labe și continuă să fixeze lămpița din fața urnei din lemn de paltin în care se afla cenușa Velundei. PARTEA A DOUA 20 Vânzătorul de melci își lăsase coșurile la umbra castanilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
s-o folosești. Dacă o lași să te domine, te distruge. — Și care e punctul meu slab? — Tu eziți. Ți-e teamă să faci rău cuiva, să rănești... Lovește cu hotărâre. Ești gladiator, Valerius. Valerius tresări. Într-o clipă, revăzu coliba în care îl îngrijise pe Titus și auzi cuvintele acestuia: „Tu, gladiator“... Revolta pe care o deșteptaseră în el cuvintele acelea nu anticipa oare situația în care se afla acum? Oftă. — Dar punctul tău slab care e? îl întrebă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cohorte) provenind din diferite legiuni. Via Flaminia: strada care duce de la Roma la Rimini. Vigiles: un fel de poliție urbană, organizată după structura militară a legiunii. Vinea: vie; derivă din termenul ce desemnează vița-de-vie și strugurii. Este un fel de colibă din bârne de lemn, acoperite în întregime de arbuști și ramuri împletite, amintind astfel de vița-de-vie. Pereții și acoperișul sunt acoperiți cu piele de vită (singura care nu ia foc), apoi vinea este montată pe roți. E o mașină de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]