852 matches
-
face o separație netă între bolnavi și medici, pe de o parte, și restul societății, pe de altă parte. În mod firesc nici o societate nu iubește boala. Ea este un fenomen temut și nedorit. Sperie și totodată dezgustă. Bolnavii sunt compătimiți. Medici respectați și cultivați ca necesari. Ei sunt rezerva de speranță la care societatea apelează atunci când apare pericolul bolilor. Boala, la rândul ei, are și ea două conotații. Pe de o parte, este alterarea stării de normalitate, care este înlocuită
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
duh de fericire, iar bolnavii se îngrămădesc să-i vadă, cuvioși ca niște arhangheli prerafaeliți: Asară mi-a murit vecinul de pat, acum odihnește în capelă, în straie albe stângaci îmbrăcat. Bolnavii care au venit să-l vadă l-au compătimit cu ochi tăcuți - și-apoi smerit s-au strecurat pe ușa capelei. În această ceremonie a cucerniciei jălalnice, mișcarea, expunerea, impozițiunea mâinilor sunt esențiale. Acustica e fină, asociată cu fenomene fulgurante, într-o ritmică moale, încetinită, elementele fiind ninsoarea, ploaia
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
reușit să trezească în ei o neliniște benefică și o profundă edificare. 4. Am auzit că, pe când Sfântul Francisc predica la Roma, unii oameni cu autoritate i-au spus: «Mâine vrem să auzim o predică de-a ta». Un cardinal, compătimindu-l și fiindu-i teamă să nu intre în panică, pentru că era un om cu puțină carte, invitându-l la el i-a dat o predică bine pregătită pe care să o învețe în timpul nopții și apoi s-o recite
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
fratele Aymon, pe vremea când era arhidiacon de Chester. Iată viziunea: pe când organiza clerul în timpul unui sinod, un băiat s-a apropiat de el și i-a aruncat apă pe față; imediat a fost transformat într-un băiat vrednic de compătimit; atunci, s-a apropiat de patul în care stătea întins fratele Aymon, i-a cerut voie să se așeze alături de el, și așa a făcut. În conformitate cu această viziune, a avut un sfârșit bun în Ordin. Fratele Aymon a administrat provincia
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
filosofia lui de conducere și de coordonare a „jocului” În afaceri. „Știu că nu e productiv”, a răspuns el, „dar, când vine timpul marcării unui eseu, vreau să fiu eu cel care are mingea În mână”. Ar trebui să-i compătimim pe angajații nevoiți să-l sprijine pe acest om În eforturile sale. El mi-a amintit de un mijlocaș pe linia de trei sferturi de la școala mea Ă o să-l numesc Swag (prescurtare de la swagger Ă „lăudărosul”) Ă care avea
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
un manager care se plângea că un angajat bun al lui Își dăduse demisia și acceptase altă ofertă. „Nu-mi vine să cred”, a exclamat el, „a plecat pentru o slujbă plătită cu mai puțini bani!”. Nu puteam să-l compătimesc pe acest manager, pentru că și eu procedasem odată la fel. Tocmai terminasem facultatea și ocupam un post de coordonator relații cu clienții la o companie locală. Dorind să fac o impresie bună la noua mea slujbă, Îmi Îndeplineam toate Îndatoririle
[Corola-publishinghouse/Science/1890_a_3215]
-
ce de față pe cruce se arată”) și, copleșit de atîtea semne, omul, Într-un moment de revelație, se caută pe sine: „În minutele-acelea cînd sufletul gîndește, CÎnd omul se coboară În conștiința lui, Ca unei inimi care cu noi compătimește Frățeștei ei lumine durerea mea supui.” Consecvent, Grigore Alexandrescu Întoarce versurile, străbătute de o notă religioasă (Candela), spre problematica morală. Dumnezeu este limanul ultim, țărmul spre care se Îndreaptă corăbierul (imagine banală) cînd marca este primejdioasă. Spațiul reveriei, personalizat pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
apariția sa era și mai greu de uitat: se plimba absent, mecanic, epuizat vizibil, cu o batistă albă la gură. Să se apere de microbi, probabil, în... ambianța pestilențială a Aiudului. Cred că făcuse o fobie, o fixație. L-am compătimit sincer. Apoi nu l am mai văzut niciodată. Mi-am reamintit toate acestea (și multe altele) citindu-i ultima carte: Nae Ionescu. Așa cum l-am cunoscut (București, Humanitas, 1992, 174 pp.) Document memorialistic important, fără îndoială. Dar inegal, amestec de
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
ce-i ieșea prin răsuflătoare, ceea ce îți stîrnea o milă de nedescris, deși trupul ei masiv, fălcile-i ca un „portcullis“ și coada-i atotputernică erau îndeajuns ca să bage groaza, chiar și-n cel mai puternic dintre oamenii ce-o compătimeau. Dîndu-și seama că, în cîteva secunde, ambarcațiunile de pe Pequod i-ar fi luat-o înainte și nedorind să scape astfel din mînă prada, Derick se hotărî să încerce, cît mai avea această ultimă șansă, să-și arunce lancea de la o
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
imaginii externe a regimului și unul mai degrabă propagandistic, deși important în măsura în care Ceaușescu interzisese avorturile pentru a spori populația țării scăderea numerică a mâinii de lucru, calificate sau necalificate. Cei care emigrau, "trădătorii de neam și țară", erau stigmatizați și compătimiți deopotrivă, în primul caz, deoarece se lăsaseră influențați de proparagnda "burgheză" mincinoasă care le promitez totul, oferindu-le foarte puțin în schimb sau, oricum, mult mai puțin decât "iubirea de patrie" era capabilă să le ofere și, în al doilea
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
în evenimente importante. Păstrarea amintirii în memorie în zona marilor eșecuri. Reluarea anticipării în mod negativ... Iar am fost patetică”. „Si oricum, sigur nu mi-am observat toate greșelile mele”. „Ei trebuie să mă fi crezut demnă de a fi compătimită”. „Nu voi reuși niciodată să mă schimb”. „Mai bine să renunț la a mai face eforturi”. Cel mai important lucru, în acest stadiu, este să se insiste asupra fragilității anticipărilor anxioase dar și să se atragă atenția pacientului asupra rolului
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
educativă care provine din exemplele proaste oferite de proprii săi părinți... Terapeutul împreună cu pacientul efectuează o analiză funcțională speculativă a tatălui, care permite restructurarea viziunii pe care pacientul o are despre acesta. Xavier este determinat în mod progresiv să-l compătimească, conform raționamentului următor: părinții sunt bine intenționați și fac tot posibilul să fie bine, chiar dacă uneori fac rău comportându-se în mod nepotrivit. Terapeutul și pacientul revăd coping-ul și evidențiază avantajele pe termen scurt (evitarea schemei) și inconvenientele pe termen
[Corola-publishinghouse/Science/1994_a_3319]
-
Dimineața", nr. 128, București, 1930, pp. 17-18. 54 Despre imoralitatea Ancăi scria și Nicolae Manolescu în următorii termeni: "Nu numai că nu e nimic etic în Anca, dar în patima ei este mai degrabă obsesie, decât suferintă. Nu poate fi compătimită. E un caz patologic, nu tragic, în sens nobil" (Nicolae Manolescu, Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură, Editura Paralela 45, Pitești, 2008, p. 428). 55 Așa cum a demonstrat recent Sergiu Miculescu în Măștile lui Eugen Ionescu, Editura
by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
cartierele elegante și cele fără ieșire, fractura amenința sentimentul unicității orașului și, în absența percepției unei solidarități a dezvoltării, amenința construcția spațiului politic și a mizelor comune. Să notăm că muncitorii parizieni traumatizați de haussmanizare au fost printre primii care compătimeau, în cadrul anchetei din 1884, sfârșitul "amestecului claselor", considerat favorabil propășirii lor4. Subliniem, deopotrivă, că și alți contemporani ai lui Haussmann erau îngrijorați de pericolele pe care această segregare le exercita asupra ordinii sociale. Este cazul lui Louis Lazare, redactorul-șef
by Thierry Oblet [Corola-publishinghouse/Science/954_a_2462]
-
nici măcar acel mic pe care îl putea realiza el însuși nu numai în contrast cu ceea ce este mare, dar nici în legătură cu acesta. De aici lipsa lui de voință, neîncrederea în sine însuși; nu se putea lua în serios, cel mult se putea compătimi 86. Humorul îmbină măreția pentru perfecțiune. El accentuează importanța pozitivă a obolului văduvei. El face posibilă munca, făcînd totuși loc ideii că dacă ne aplicăm criteriul cel mai înalt, nu sîntem decît niște servitori inutili. Ironia poate intra aici în
by Harald Hőffding [Corola-publishinghouse/Science/956_a_2464]
-
fel cu cea de azi, de acum încolo? Vom merge prin ploaie, ne vom culca prin hambare, vom tremura de frig, nu vom avea decât o bucată de pâine la cină? Și nu va mai fi nimeni care să mă compătimească, nimeni care să mă iubească? Nu va mai exista o tușă Barberin? În timp ce mă gândeam la toate acestea, trist, amărât și cu ochii plini de lacrimi, am simțit o răsuflare călduță pe obraz. Am întins mâna și am dat peste
PAȘI SPRE PERFORMANȚĂ Auxiliar la limba și literatura română pentru elevii claselor a III-a by GRETA - FELICIA ARTENI () [Corola-publishinghouse/Science/91575_a_93526]
-
îmbătrânirii, presărată cu vagi amintiri ale necazurilor aduse de o dragoste adolescenttină, demult pierdută. Teoretic Fluxul conștiinței discredita iubirea, dar reușea să se atârne de ea cu ancore nebănuite (v. V. Woolf, care nu există în afara emoției). Autorul Desperado chicotește în loc să compătimească, iubirea devine amuzament într-o mare măsură. Barnes, Swift, Lodge, Bradbury, Amis, Gray refuză personajelor emoția împărtășită. Cum eroul e înainte de toate foarte singur, iubirea e o comunicare interzisă. Autorul Desperado trebuie să fie nou cu orice preț. Nou în
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
eroul e abandonat și rămâne o păpușă de cârpă. El are farmec doar atâta vreme cât autorul se servește de el pentru a demonstra o teză. Autorul Desperado are mereu ceva de demonstrat. Huxley folosește didactic ironia. Ne descurajează când vrem să compătimim un erou, ne îndreaptă spre participare rațională la lectură. Nu contează atât umanitatea eroilor cât ideea pe care o reprezintă. Ni se arată treptat cum să ne facem tovarăși de lectură din ei, să le descifrăm disperarea de a fi
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
ca și lectorul aștepta o avere, o viață de lux și plăcere. Nu primește însă decât "o zi bună". Poeta amuțește. Împărtășim frustrarea eroinei (mai mult durere, de fapt durere pentru toate șansele ratate în viață), dar poeta refuză să compătimească. Noi o facem (lectorul trebuie să ajungă la o comuniune cu textul), dar e pe riscul nostru. Toate poemele lui Adcock sunt astfel de riscuri solitare, acte de bravură ridiculizate. Din ce în ce mai multe romane Desperado se apleacă asupra vârstei de mijloc
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Marguerite își motivează iubirea pentru Armand: ...M-am dăruit ție fiindcă, văzându-mă cum scuip sânge, mi-ai luat mâna într-a ta, fiindcă ți-au dat lacrimile, fiindcă tu ești singura ființă omenească ce s-a îndurat să mă compătimească... Când a aflat de moartea iubitei lui, Armand a venit în fața hotelului luxos în care s-a stins, mirat că lucrurile ei au fost licitate pentru a i se plăti datoriile. A insistat să-și recupereze cartea "Manon Lescaut" a
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
găsește alinare și înțelegere, se răzbună pe soarta-i nedreaptă de a fi schilod și urât. Le este recunoscător că l-au învățat alfabetul senzualității, că l-au făcut să descopere ascunzișurile voluptății. Este confidentul lor, le cunoaște dramele, le compătimește pentru că ele nu iubiseră nici din calcul, nici din pasiune, ci doar în repetate rânduri... la treizeci de ani și peste... renunțaseră la visurile lor din tinerețe și se resemnaseră la ce le mai oferea viața. În 1890, Henri cunoaște
Curtezane şi pseudocurtezane: în mitologie, istorie, literatură by Elena Macavei [Corola-publishinghouse/Science/942_a_2450]
-
care în mod firesc este cea mai bună, nefiind suficient întărită de rațiune și obișnuință, își slăbește supravegherea acestei părți plângăcioase, sub pretextul că sunt înfățișate în spectacol nenorocirile altora și că nu-i nimic rușinos să aplauzi și să compătimești pe cel ce-și zice om de bine și care varsă lacrimi când nu se cuvine, că dimpotrivă, crede că din asta scoate profit, plăcere, și că n-ar vrea să fie privată de ele respingând întregul poem. Puțini oameni
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
o murdărie mizerabilă, pentru că aceste evenimente ne emoționează cu atât mai mult, cu cât suntem, pentru a ne vedea într-atât de afectați, mai puțin sănătoși. Limbajul curent, este adevărat, spune, când avem noi înșine de pătimit, mizerie, când îi compătimim pe alții, mizericordie. Dar ce fel de mizericordie, la urma urmelor, cu privire la niște evenimente fictive puse în scenă? Ele nu provoacă auditoriul la a simți ușurare, ci îl invită să sufere, și cu cât suferă, cu atât mai multe favoruri
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
unui actor, refuzând ca din cântece să fie făcute niște pasaje interpolate. Acordându-i sarcina de a modera pasiunile eroului, el îl consideră drept garantul moralei. Îl mai concepe, de asemenea, ca pe un mod de a accentua pateticul, în măsura în care compătimește nefericirile eroului. "Corul trebuie să aibă rolul unui actor și funcția sa personală. Să nu cânte în antracte nimic care să nu-i fie util subiectului sau să nu-i fie adaptat pe măsură. Lui îi revine misiunea de a
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fost denumită printr-un eufemism splendid romănesc postdecembrist. Mila însă are un mecanism tainic, e legată de poveste. Povestea face banii. Nu spunea Augustin în Confesiunile lui că teatrul își datorează succesul tocmai acestei nevoi irepresibile a omului de a compătimi alt om? Ori teatrul e poveste prin excelență. Maestrul din Filantropica însă, mai face un pas: Cine are milă, plătește. Nu doar își lasă banii în capcana întinsă de minți agere de hoți, dar își lasă și prestigiul acolo. Păcălitul
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2288]