41,330 matches
-
textului literar, Jiquidi pare să rămînă un episod legat exclisiv de literatura lui Caragiale și de un orizont artistic intrat el însuși în desuetudine. Însă o privire mai atentă a moștenirii sale artistice poate releva și, în același timp, restitui conștiinței publice o altă față a desenatorului, mult mai complexă și mai incitantă decît cea perpetuată, prin inerție, pînă astăzi. Departe de a fi o simplă anexă a textului caragielean și un comentator vesel al măruntelor stereotipii cotidiene, Jiquidi este un
Rememorări by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11593_a_12918]
-
gravi" din toate vremurile. Din contra, supunîndu-l, pe jumătate în joacă pe jumătate în serios, unei priviri aparent paradoxale, așa cum Călinescu însuși o face în celebrul său eseu, "Domina bona", cu lumea lui Caragiale, Jiquidi poate fi socotit o adevărată conștiință "mistică", un creator de tipuri exemplare și un spirit a cărui dominantă este devoțiunea. Focalizîndu-și privirea exclusiv asupra omului, în singurătatea sa ori în grup, descriindu-i comportamentul tipic și analizîndu-i pas cu pas existența, el se transformă dintr-un
Rememorări by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11593_a_12918]
-
de a stăpîni o întreagă lume, de a-i corija disfuncțiile și de a-i alina sufletul ultragiat, antropocentrismul asumat ca destin și neobositul apostolat moral, cum pot fi numite altfel decît utopie romantică sau una dintre multele fațete ale conștiinței mistice? Și ceea ce ar fi putut părea doar un joc livresc și paradoxal, pornit din strălucitorul paradox călinescian, este, de fapt, o obligație de lectură pe care o impune artistul însuși. Stăpîn peste o lume diversă și profundă, peste o
Rememorări by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/11593_a_12918]
-
Dar într-o zi (sau luni sau joi)/ Și-a amintit Apolodor/ De frații lui și-a plîns de dor" (§ 27). Ca și la Circul din București, unde se întreabă întîia dată asupra menirii sale, chemarea străbunilor irumpe în cîmpul conștiinței atunci cînd Apolodor pare a fi atins tot ce își putea dori de la viață. Uitarea cea mai adîncă, întrucît este uitare a ceva, ascunde deja în sine sîmburele amintirii. În fine, proba supremă nu este de fapt una de parcurs
Apolodor și drumul spre Ithaka - Motive homerice la Gellu Naum by Cătălin Enache () [Corola-journal/Journalistic/11588_a_12913]
-
nu ignorată, dar un reper la care se raportează polemic, cu un acut sentiment de insatisfacție. E un simptom semnificativ al generațiilor mai tinere de scriitori: repudierea patriotismului, satira anti-regionalistă, manifestate ca replici ale unei societăți deschise și ale unor conștiințe europene mai largi. Nu e deloc neglijabil efectul dizolvant al postmodernismului: o despărțire, cu amărăciune și sarcasm, de spiritul limitat al propriei țări, percepută prin complexele, eșecurile și întârzierile ei. Postmodernism înseamnă, implicit, globalism, cosmopolitism, pierdere voită a individului într-
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
neconvingător susținute pe linia fantastică, narațiunea riscă să se piardă în confuzii și inabilități. Destul de bine lucrat în opt din cele zece secvențe ale sale, romanul își adaugă în primul și ultimul capitol (cele mai scurte și mai convenționale) o conștiință postmodernă, lipită pe un text realist-fantastic, care, parcă, nu avea prea multă nevoie de ea. Cu alte cuvinte, cele trei dimensiuni ale romanului (realistă, fantastică și postmodernă) nu se îmbină suficient de coerent și de organic, creând impresia de silit
Postmodernismul de peste Prut by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11605_a_12930]
-
că se disprețuiește: "recitesc ce am scris pînă aici: antipatic personaj". Cu toate astea, nu este un profesionist al repaosului absolut, scrisul este viciul pe care îl practică la vedere, deopotrivă amuzat și luîndu-l în derizoriu dar și cu o conștiință pe care nu încearcă să o mascheze. Efectul pervers e că scriitorul Livius Ciocârlie este cu atît mai creditabil cu cît Livius Ciocârlie personajul e mai puțin de apreciat. "E greu să fii crezut cînd ești sincer. Instinctiv, omul crede
Un Sancho Panza al bătrîneții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11601_a_12926]
-
motive recurente. În ambele cazuri e vorba de teama de excepție, de integrarea în firesc, în normalitatea anonimă, grija cea mare fiind conștientizarea: scrierea la temă asigură obișnuința, singura care îi permite pendularea, contradictorie și asumată, între apatie și lejeritate. Conștiința că decazi nu implică o superioritate asupra decăderii?" citează el din Cioran. Bătrînețea și frivolitatea de a scrie despre moarte îi plac, așadar, fără a fi obsesii: Pentru mine sînt teme și le găsesc firești. Dintotdeauna am scris despre viața
Un Sancho Panza al bătrîneții by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11601_a_12926]
-
tragicului. Dramele majore nu și-au etalat încă toate subtilitățile. Motivul trădării în Wallenstein e explorat cu o cruzime sobră, cel care e înșelat înșeală la rândul său, nu e sigur cât a fost premeditare în actele sale, deci o conștiință a uzurpării, și cât a fost abandon pasiv. Revoluția ca meserie e pusă în balanță cu dezlănțuire erotică în Intrigă și iubire. Față de lirica lui Schiller, recunoaște Steiner, nu poate fi decât subiectiv. De copil i-au sunat în urechi
Anul Schiller ,Să sfidăm letargia!" by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11594_a_12919]
-
Allgemeine Zeitung" - 15. 05. 2005) cineva sintetizează elogiile la adresa poetului în lumina responsabilității contemporane: ,Schiller ne arată că există un echilibru pe cântar între simțământul înrădăcinării în germanitate și mentalitatea de Weltbürger (cetățean al universului). Cei care caută o nouă conștiință națională nu vor să li se mai suie roșeața în obraji după abisurile istoriei în secolul XX și asimilează cu ajutorul lui Schiller o înțelegere cosmopolită a rostului civic." E benefică transformarea săvârșită, indiciu de speranță. Liceanul supraînzestrat (nu avea decât
Anul Schiller ,Să sfidăm letargia!" by S. Damian () [Corola-journal/Journalistic/11594_a_12919]
-
cum ar veni, al practicanților revizuirilor de azi, acuzați cu furoare, de către academice condeie, de negativism, demolare, invidie etc. Dar diatribele sale, de cele mai multe ori justificabile, sînt dublate de aprecieri ce vădesc o mare generozitate. Justiția sa e a unei conștiințe integre, divizate, în mod legitim, între negație și elogiu, urmărind a stabili o hartă reală a virtuților și scăderilor vieții noastre publice. Bătrînului savant C. I. Parhon, împins în față de oficialitatea comunistă ce l-a cooptat, i se decelează o
Extraordinarul Petre Pandrea (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11606_a_12931]
-
și în consecință neviabile. Literatura de sertar nu e o vorbă goală și nici un detaliu secundar, o neglijabilă anexă a celei "consacrate" în știutele condiții vitrege, ci o alternativă la mărturiile îngăduite în răstimpul comunist, adesea superioară lor prin fermitatea conștiinței auctoriale, prin climatul autenticității ce, în genere, o specifică. "Sertarul" extraordinarului Petre Pandrea e încăpător cît o epocă.
Extraordinarul Petre Pandrea (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11606_a_12931]
-
Nu cumva a făcut o supremă ironie la adresa lingăilor de țurțuri fecalini, gen Ralea, M. Sadoveanu, Demostene Botez - lingăi sub toate regimurile, robi tătărăști, robi turcești, robi moldo-valahi?" Tonalitățile imprecative sînt argheziene, deși, evident, înscrise pe o altă filă a conștiinței decît textele celui ce-a scris Cîntare omului... Să mai exemplificăm această serie de punițiuni aspre, "haiducești" în care excelează Petre Pandrea. Grafia colțuroasă a judecăților sale ni se pare de cele mai multe ori întemeiată, ilustrînd clasa comentariului neconvențional de care
Extraordinarul Petre Pandrea (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11628_a_12953]
-
investigațiilor, a examenelor solide de pînă acum avînd ca obiect compromisurile scriitorilor cu ideologia și cu propaganda comunistă, investigații și examene care, cîtuși de puțin reflectînd o "obsesie", constituie o strictă necesitate nu doar a istoriei literare, ci și a conștiinței noastre. Dar să precizăm că astfel de puncte controversabile sînt destul de puține în cuprinsul comentariului d-lui Niculae Gheran, străbătute de suflul unificator al unui polemism justificat, cu stenice urmări. Dacă unele cazuri fierbinți sînt deocamdată ocolite, destule altele intră
În fața și-n spatele camerei (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11650_a_12975]
-
precum G. Călinescu - "nasc și în Moldova oameni!". * Dacă am luat atît de tîrziu hotărîrea de a scrie aceste rînduri, multă vreme după ce Adrian Marino - omul - a intrat în neființă, am făcut-o spre a-mi împlini o datorie de conștiință. Sînt, foarte probabil, unul dintre ultimii săi vizitatori "din străinătate". Aflîndu-mă, pentru o serie de conferințe universitare în Cluj, la începutul acestui an, l-am vizitat în locuința sa din str. (acum) Er. Grigorescu 72, într-o friguroasă seară tîrzie
Hermeneutica lui Adrian Marino by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/11666_a_12991]
-
dimpotrivă, mereu probe ale implicării simpatetice, ale angajării vitale cu vîrf și îndesat. Pătimaș precum un cronicar, d-sa nu dă în lături a lua în derîdere, a probozi, a se lamenta, a se indigna cînd i se aprinde în conștiință becul roșu al neregulii: Există însă și o seamă de neisprăviți ce-și deschid magazine de memorialistică șugubeață fără să aibă ce pune în galantare. Pe tejghea, doar vorbe, vorbe, vorbe, rostite pe principiul biblic: crede și nu cerceta". Corespondența
În fața și-n spatele camerei (I) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11673_a_12998]
-
simbolic cu o încărcătura de revoltă mocnită a marginalilor. Cei doi colegi de generație șaizecistă, din două extreme ale spațiului românesc, au în comun admirația pentru Liviu Rebreanu, simțul moral acut, fibra de opozanți și subversivi, spiritul analitic al prozei, conștiința dramatică a confruntării cu sistemul comunist (cenzura i-a obstrucționat semnificativ), prezentă atât în atitudinea lor ca scriitori, cât și în comportamentul personajelor. Un realism psihologic incisiv, cu valențe sociale și politice ofensive, se orientează tematic spre obsesia adevărului. Nedreptățile
Vârful ierarhiei în proza basarabeană by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11698_a_13023]
-
am comparat. Realismul psihologic din Zbor frânt e, în 1966, o mare realizare estetică, după dominația unei proze expozitive, ideologizante, fals obiective, cu personaje de carton și realități măsluite, întru totul superficială și inautentică. Vladimir Beșleagă propune un caz de conștiință, analizat introspectiv, cu eficiență narativă, fior dramatic și ingeniozitate a construcției, valabile și astăzi. Tragedia războiului se reflectă într-o familie profund traumatizată, dintr-un sat de pe malul de dincolo al Nistrului, într-o zonă în care se stabilizase frontul
Vârful ierarhiei în proza basarabeană by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11698_a_13023]
-
Isai, bizareriile de comportament ale omului matur, tulburat de acuzații nedrepte, încercările fiului de a-l înțelege pe părinte) se amestecă într-un singur flux narativ. Modernitatea romanului emană din sinuozitățile narațiunii, conexiunile și rupturile de memorie, suprapunerile temporale, fluctuațiile conștiinței, densitatea impresiilor subiective, dramatismul stărilor-limită, perspectiva inocentului confruntat cu spaima morții. Sensibilitatea morală ultragiată ca problemă esențială a omului îl apropie pe Vladimir Beșleagă, în stilul psihologic al prozei sale, de Augustin Buzura. Vladimir Beșleagă are, în Zbor frânt, o
Vârful ierarhiei în proza basarabeană by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11698_a_13023]
-
cu spaima morții. Sensibilitatea morală ultragiată ca problemă esențială a omului îl apropie pe Vladimir Beșleagă, în stilul psihologic al prozei sale, de Augustin Buzura. Vladimir Beșleagă are, în Zbor frânt, o rară capacitate artistică de a sugera stările de conștiință prin imagini recurente (lăstunii în zbor amenințător, apa învolburată a Nistrului, orizontul aprins, sângeriu). Nimeni în literatura basarabeană nu are fraza arborescentă a lui Vladimir Beșleagă, o frază cu numeroase ramificații, interogativă, tatonantă și cercetătoare ca brațele unei caracatițe: "Despre
Vârful ierarhiei în proza basarabeană by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11698_a_13023]
-
origine faulkneriană. Sensurile multiple ale narativității creează complexitate la toate nivelurile (sintactic, psihologic, existențial, moral). Dinamica sensurilor e susținută de densitatea verbală, repudierea adjectivului, mișcare asociativă în două-trei planuri, jocul suprapunerilor dintre prezent și trecut, investigația de profunzime a unei conștiințe morale răscolită de reacții negative față de o greșită înțelegere socială a individului ultragiat. Dificil la lectură pentru că e dificil ca scriitură, elaborat cu efort apreciabil și cu voință de concentrare a intensităților afective, Zbor frânt e un roman de virtuozitate
Vârful ierarhiei în proza basarabeană by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11698_a_13023]
-
acest sens, doar de un Hölderlin, Eminescu încarnează perfect poezia, așa cum o țară se încarnează în el. Portugalia înțelege poate cel mai bine semnificația lui Eminescu pentru poporul român, prin analogie cu Camoes. Calitatea lor de simbol, omniprezența lor în conștiința națională sînt perfect comparabile, în pofida distanței de secole. Mai există însă un poet portughez, care ne duce cu gîndul la Eminescu: Antero de Quental, contemporan cu el, un veritabil alter-ego lusitan, deopotrivă în virtutea sfîrșitului tragic și a atitudinii lui, care
Cu Isabel Molina despre Eminescu by Marina Dumitrescu () [Corola-journal/Journalistic/11685_a_13010]
-
doar un tip imbecilizat nu-l pricepe. Critica liberală i-a pus la colț repede și cu succes pe "poleitorii realității" încă la jumătatea anilor '50. Totuși, dinozaurul lui Spielberg a dat naștere acelei limbi de lemn care, răsfrântă în conștiință, a revelat cu maximă exactitate caracterul fals și idiot al vieții sovietice. Vrând-nevrând, Babaevski s-a sublimat în metafizică dovedind prin exemplul lui literar și uman succesul celor mai sălbatice experimente făcute cu oamenii și neputința lor de a se
Două eseuri de Viktor Erofeev by Tamara Tinu () [Corola-journal/Journalistic/11639_a_12964]
-
Nordul țării, într-o zi, la un restaurant, a refuzat să îmbrace haina pe care acesta i-o oferise (te pomenești că una smeurie, cu sclipici) și că, de fapt, "l-a trădat", făcând afirmații compromițătoare la adresa lui. Fără să aibă conștiința diferenței de potențial creator, ingenuul poet exclamă cu amărăciune în romanul său: "O, epocă, o, mamă a monștrilor! Ce ai făcut din noi toți? Poate că am fi putut fi frați cu Favoritul Ahamtovei șcu Brodski - n.a.ț, dar tu
Două eseuri de Viktor Erofeev by Tamara Tinu () [Corola-journal/Journalistic/11639_a_12964]
-
Versul, care definește vocea creatorului vorbind din interior, nu spune nimic în română prin traducerea "Crucea mă pironește din nou", un exces de interpretare alunecînd spre sens contrariu. Citit astfel, hyphen-ul devine locul tragic al poetului între două lumi, purgatoriul conștiinței de a fi și imposibilității de a te rosti. Spuneam că această cursă nebunească a cunoașterii aduce momente de respiro, insulițe de repaos uman în fluxul heraclitian. O astfel de poezie tandră, sensibilă este "Drill/Manevre în tiraj", singura în
Artistul lumilor multiple by Magda Teodorescu () [Corola-journal/Journalistic/11708_a_13033]