1,465 matches
-
cassiană următoarele teme de mare actualitate pentru teologia creștină contemporană: Curăția inimii ca mijloc de a atinge iubirea desăvârșită. Sfântul Ioan Cassian pune accentul pe liniștea, delicatețea, calmul și blândețea monahului care a biruit irascibilitatea. El demonstrează că ascetismul și contemplația, se întâlnesc în curăția inimii. Învățătura lui Cassian despre curăția inimii are trei aspecte principale: o purificare ascetică, o echivalare teologică a curăției inimii cu iubirea și experiența eliberării de păcat în liniștea inimii. Contemplația, văzută ca și curăție a
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
El demonstrează că ascetismul și contemplația, se întâlnesc în curăția inimii. Învățătura lui Cassian despre curăția inimii are trei aspecte principale: o purificare ascetică, o echivalare teologică a curăției inimii cu iubirea și experiența eliberării de păcat în liniștea inimii. Contemplația, văzută ca și curăție a inimii în acțiune, este centrată pe Hristos și prin ea vine, unirea cu Dumnezeu. Cassian pune accentul pe vederea cu ochii sufletului, ca urmare a trăirii disciplinei ascetice monahale, și atrage atenția asupra faptului că
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
că cel curat cu inima poate ajunge să vadă lucrurile dumnezeiești, duhovnicești, nevăzute, viitoare și ascunse. Fericirea cerească și vederea lui Dumnezeu este o temă ce transpare din toate scrierile monahale ale lui Cassian. El numește sfârșitul monahului - fericire, iar contemplația o pregătește și o anticipă. În scrierile sale, Cassian folosește de mai bine de 60 de ori cuvântul fericire și-i atribuie în general sensul de răsplată ultimă. Fericirea are o orientare eshatologică în teologia monahală a lui Cassian.Acest
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
caracter, bogăția cunoștințelor și legătura lui cu oameni evlavioși ai ținuturilor natale sau măcar apropiate. Pentru astfel de osteneli, cere ca răsplătire sprijinul rugăciunilor prietenului, ca să nu fie biruit de mâhnirea atâtor necazuri și să se bucure măcar de dulceața contemplației și a studiilor duhovnicești. Din cauza acestei solicitări a mijlocirii sufletești se poate presupune că lucrarea a fost efectuată în vreme de grele tulburări politice. În prefața sa la traducerea Tomosului către armeni, Dionisie Smeritul infirmă raționamentul lui Boețiu din tratatul
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
efort început în Apus de Sfântul Ioan Cassian cu un secol înaintea sa. Pentru toate vredniciile minții și ale osârdiei sale, pentru duhul rugăciunii și al pocăinței care i-a caracterizat viața, unit cu sobrietatea în purtări și cu dulceața contemplației tăcute este posibil ca noi mărturii să-l așeze printre primii isihaști ai spiritualității noastre bisericești universale. Scrierile patristice ale eruditului monah, Dionisie Exiguul, atât de variate și de interes major pentru lumea creștină a epocii sale și pentru posteritate
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
în parte, care, după ce însuși a contemplat toate, poate vorbi și altora despre bunătatea lui Dumnezeu și despre judecata Lui cea dreaptă. Aceasta este cel ce dă slavă și cinste Domnului, cel care-și pune viața în armonie cu o contemplație ca aceasta. Lumina unui astfel de om strălucește înaintea oamenilor dacă Tatăl cel din ceruri este slăvit și prin cuvântul lui și prin fapta lui și prin tot felul de virtuți (Mt. 5, 16)”. (Sf. Vasile cel Mare, Omilii la
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
forme simbolice sugerând esența. O spune în Eupalinos, prin intermediul umbrei lui Socrate: "Numesc geometrice acele figuri care sunt urme ale unor mișcări pe care le putem exprima în puține cuvinte..." Poezia și știința sunt, la Barbu, realități complementare, drept care: "în contemplația cosmică sau (în) reveria transcendentă, întocmai ca în actul rațional al abstragerii, spiritele se identifică..." (Rânduri despre poezia engleză). Declarativ, poetica barbiană se întemeiază pe valori și argumente clasice, de unde ca la Mallarmé și Valéry o mitologie moștenită, dar, în ciuda
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de siguranță interioară (relativă și ea) a creației. "Poezia scria el în deschiderea la Corabia de sunete se refuză, din unghiul care o exprimă, actului de vivisecție critică. Vrându-se mai simplă decât izvorul, ea fuge printre clipe în eternitatea contemplației lumii". Accesul la limpezirile năzuite, rareori înfăptuite, presupune mâhniri, crucificări, disperări. "Toată poezia e o dramă. / Ca roua pe scutul de-aramă. / Dar mai presus decât toate / Poezia-i veșnică rană" (Poem). Într-un Exorcism din ciclul Tăcerea și foșnetul
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
din care se individualizează și evoluează și conștiința noastră, pînă își recunoaște originea și astfel se recunoaște pe sine și se recreează pe sine, redescoperind, printr-o atenție mai subtilă față de interioritate, evidențe și experiențe pierdute din pură ignoranță. Theoria (contemplația) pură învinge ignoranța. De pildă, dacă pozitiviștii ar exercita o contemplație mai intensă asupra duratei-distanței, ar descoperi că ele fac parte doar dintr-o anumită percepție a spațiu-timpului, nespecifică unui non-ignorant, care nu le va acorda niciodată statut de realitate
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
recunoaște originea și astfel se recunoaște pe sine și se recreează pe sine, redescoperind, printr-o atenție mai subtilă față de interioritate, evidențe și experiențe pierdute din pură ignoranță. Theoria (contemplația) pură învinge ignoranța. De pildă, dacă pozitiviștii ar exercita o contemplație mai intensă asupra duratei-distanței, ar descoperi că ele fac parte doar dintr-o anumită percepție a spațiu-timpului, nespecifică unui non-ignorant, care nu le va acorda niciodată statut de realitate în sine, nu le va considera niciodată continue, uniforme și culmea
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
timp pentru sine, rezervat liberei dispoziții personale; nicio disoluție a principium individuationis, ci, mai degrabă, un timp recreativ în care se afirmă gusturile subiective. Anticul otium era un timp al construcției de sine, manifestându-se în cultivarea divertismentului și în contemplație, în meditație și în conversație. Bacanalele ofereau o imagine răsturnată a moravurilor sociale și duceau, în cursul petrecerii colective și extatice, la deposedarea de sine. Universul divertismentului contemporan nu este nici una, nici alta: e universul privatizării plăcerilor, al individualizării și
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
astăzi are aproximativ 276 de milioane de credincioși în întreaga lume. În centrul religiei nu se află un Dumnezeu personalizat, ci relația dintre umanitate și Divinitate. Accentul cade pe dezvoltarea personală a individului pentru o înțelegere profundă, prin meditație și contemplație, a naturii adevărate a vieții. Lumea fizică, tranzitorie, este guvernată de suferința cauzată de dorința de reîntrupare, deasupra căreia omul se poate ridica prin gândul bun, cuvântul bun, fapta bună, viața corectă, prin starea mentală adecvată care îi permite detașarea
Cum gîndesc și cum vorbesc ceilalți. Prin labirintul culturilor by Andra Șerbănescu [Corola-publishinghouse/Science/1922_a_3247]
-
2); viața mea (2); voinic (2); zîmbet (2); absolut; acasă; acesta; mereu aceeași; acum; Alexandra; Alina; alții; amalgam; ambițioasă; Anastasia; Andra; aparte; apreciere; atenție; mare atenție; atrăgător; azi; bine; cu bine; biruință; blondă; bunătate; cafea; carismatic; căldură; Cătălina; complicat; confuzie; contemplație; cred; Cris; cu; curaj; curajoasă; curs; dăruire; deosebit; determinare; mă dezvolt; diferență; domn; dorințe; a II-a; drăguță; drept; dreptate; echilibru; egocentrism; elev; energie; erou; eul liric; Eva; evoluție; exist; fac bine; familie; fata; Fatih; fericit; floare; frumusețe; fulg; galben
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
2); trăire (2); trecător (2); tristețe (2); vin (2); vînt (2); zboară (2); zvon (2); -; adînc; admirație; amar; apă; apăsare; apăsător; apus; o armă; avea; BMW; buni; care; carte; celebru; chibzuit; chinuri; cînd; cineva; cîntec; clipă; complex; complexitate; concluzie; conștiință; contemplație; criminal; cub; cugetare; cult; curcubeu; curiozitate; cuvîntare; Dinu; discernămînt; Dragomir; dragoste; drum; dulce; dur; ecou; energie; eșuat; eu; exprimare; fantastic; faptă; femeie; filozofie; fior; fizică; floare; frămînt; frază; frig; frumoasă; fuge; fugitiv; fulger; genial; a gîndi; a se gîndi; gînduri
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
culturii, care corespund și unor nevoi economice fundamentale” (Bărbat, 1925-1926, p. 22). La fel și în câmpul științei: ea nu poate trăi decât „atâta vreme cât nu-l uită pe om”, nevoile lui. „Știința pură”, ruptă de „latura practică” a vieții, „devine contemplație și vis mistic”, abandonând spiritul activ, orientarea creativă. De aceea, „națiunea care dorește să aibă în mijlocul ei focare de știință, adică locuri din care să se răspândească instrumentul cel mai necesar operei de creație, de făurire a culturii, va trebui
Educația adulților by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
În alte condiții m-aș fi putut întoarce la Rășinari, sau mai bine la Șanta, să mă fac pădurar”. Tot de aici, din eșecul ipostazei sale esențiale, admirația pentru geniile anonime și „ratate” istoric, pe care le invocă adesea, sau contemplația a ceea ce există fără conștiință, în afara istoriei și în afara agitației unui ego. Orice frustrare a eșecului s-a mutat în beția lui. Iată: „Spectacolul mării te îmbogățește mai mult decât dacă-l predai pe Buddha” (476). Îi scrie lui Jeni
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
minți, în interiorul etniei sale. De aceea își cultivă cu atâta rafinament negativitatea, refuzul istoriei, denunțarea socializării. Refuză chiar scrisul, el însuși expresie a unei angajări de care vrea să se debaraseze, preferându-i, ca într-un fel de mioritism asumat, contemplația, adică abolirea oricărei prezențe lucide. „Nu-i mai important să privești marea decât să scrii?!” (30 iunie 1977 Ă 328), se-ntreabă într-un loc. Altundeva preferă munca fizică până la epuizare: „Am fost zece zile la țară unde am lucrat
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
singurul timp plin. Roșesc pentru tot ce am făcut, dar nu voi roși niciodată pentru ceea ce n-am făcut, pentru clipele, pentru ceasurile în care nu m-am manifestat” (III, 269). În alt loc: „Viața cea mai înaltă rezidă în contemplație. Nimic nu mă va face să cred că acțiunea îi este superioară” (III, 286). Și, totuși, Cioran recunoaște cu regret că nu are vână, că nu este un barbar care să creadă în tot ce spune, ca Luther (cf. II
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ei amintire” (I, 69). Printre soluții, nu numai somnul și plictisul, nu numai inactivitatea, ci mai ales, doar aparent ciudat, munca. Un fel de a munci care amintește cumva de existența călugărilor, pentru care extazul nu înseamnă doar rugăciune, ori contemplație pură, ci și ieșirea din sine, un abandon analog împlinirii. Împotriva spaimei de a fi, Cioran descoperă, așadar, avantajele muncii fizice: „Vocația mea: să trăiesc în natură, să muncesc manual” (I, 83). De va fi fiind cu adevărat astfel, greu
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Dourdan și Étampes. Plimbare cum nu se poate mai exaltantă peste câmpuri, pe cărări noroioase.” (147). Imediat urmează însă inexplicabila metamorfoză: „Seara, anxietate cumplită” (idem). Așadar, singurătate, uitare de sine, extaz, pace originară. Cioran ajunge la aceste stări și prin contemplație. Prilejul ei, natura. Notează Cioran: „Ziua de ieri (6 noiembrie), singur, de-a lungul Oisei, între Beaumont și Boran. Nu știu să existe ceva mai frumos pe acest pământ decât să umbli toamna de-a lungul unui râu, să curgi
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
blidul feței mele,/ întinde apă proaspătă la călători!" Fântâna, care apare simbolic de-a lungul creației, izvor de viață și moarte, alături de câmpiile mănoase, de podgoriile aplecate de strugurii roșii, stau sub "marile înțelesuri". Un sentiment al plenitudinii, visul reîntoarcerilor, contemplația într-o clipă de răgaz, comuniunea cu sufletul materiei, al liniștii, al sensibilității, pe care nu reușește să ne-o transmită, rămân în afara emoției estetice. Poetul parcă ne-ar citi un tablou deschis ca sens la prima vedere, fără metafizică
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
P. L. A., 1967; "Recviem într-un cimitir de mașini", E. S. P. L. A., 1969; "Zale albe", Editura Eminescu, 1971; "Tineri", E. P. L., 1971; "Grădinile ascunse", Editura Albatros, 1974. "Zeii neatenți" (1967) este un volum elaborat, cu o anumită tehnică a contemplației; A. I. Zăinescu urmărește devenirea ființei, sentimentul îmbătrânirii cuprinse în casa părintească sau legate de pământul plantat cu vița de-vie (motiv obsesiv de-a lungul tuturor volumelor), adevărată țară a făgăduinței: "Sunt din Arcadia, bun, mult temuta și buna/ Arcadie
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
absențe, se află într-o falsă existență: "Omul dinăuntru putea fi cel ce flutura în sus/ ori ceea ce flutura jos puteau fi cele două elemente." În acest context sunt fericiți cei ce nu-și pun întrebări, ceilalți sunt chemați de contemplație și însingurați de perspectiva izolării și a morții: Trista pădure din semne de întrebare/ lemn de esență dură și amară/ din care se vor face scânduri de sicriu/ din care se vor face case vechi/ cetăți pentru un cal troian
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
veghe: "nu-mi pot uita armele/ puse în cruce deasupra/ pretutindeni și în somn îmi duc/ arcul legat la încheietura mâinii". Un anume sentiment al echilibrului, de luminare, se înalță ca o muzică printr-un întreg proces de abstractizare: "Pentru contemplație îngheață, doamne, acest diluviu/ O clipă să pot o clipă să știu/ ce ochi are dragostea în așteptare". În 1972 apare volumul "Clar și singurătate". Poetul reflectează la propria-i viață. O ipostază ar fi incapacitatea de a comunica cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
frumuseții apare și aici; mama își dorise un copil frumos: "și doar eram frumoasă, așa cum mă dorise,/ și se-nprimăvăra". Volumul "Marea conjugare" (1971) aduce o poezie trecută prin toate experiențele estetice, dominate însă de sentimentul liniștii și de cel al contemplației; căutările permanente țin aici de formă: "Acum mi-au rămas doar cicatricele/ și s-a făcut deodată atâta liniște/ încât pot să le număr." Poeta însă așteaptă în veșnicie pe mult visatul călător menit să-i alunge singurătatea pe care
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]